27 octombrie, 2014

Gutuia şi degetul


sursa foto: dietetik.ro
Îmi fierbe un deget. L-am tăiat din greşeală, încercând să salvez câteva bucăţi dintr-o gutuie stricată. Mă durea că am lăsat-o să se strice. Am lăsat-o să se strice în timp ce un copil suferea poate de foame, chiar în acele momente. Şi... încercând să salvez gutuia, m-am trezit că trebuie să-mi salvez degetul arătător de la mâna mea stângă.

Sângele a ţâşnit ca dintr-o fântână. Nu se mai oprea. Am ţinut degetul sub apa rece, în timp ce simţeam că mă clatin pe picioare. Slabă mai sunt!

M-am gândit că poate m-am tăiat ca să-mi amintesc că e zi de sărbătoare. Şi eu am aranjat hainele în dulap. Poate că nu trebuia.

Simt tot mai mult nevoia să fug. Prea multe mă apasă. E o stare aşa de apăsare generală. Peste tot. În tot şi în toate. Iar eu aş vrea doar să stau şi să respir. 

În plus, prea multă agitaţie. Agitaţie pentru nimic sau pentru lucruri care mie îmi par din altă lume. O lume în care nu mă mai regăsesc demult.

Acum degetul îmi zvâcneşte. Şi fierbe. Sper ca rana să se închidă cât mai repede. Să nu devină puroi, aşa cum uneori se transformă rănile din inimile noastre.

E o rană mică, dar adâncă. Astea dor cel mai mult. La fel ca nimicurile care ne otrăvesc uneori sufletele. Pe nesimţite. Pe negândite.

O simplă tăietură dureroasă la deget mă văduveşte de-o mână. Mâna mea stângă, care e mai bună decât dreapta.

Tot ce e uşor devine greu. Spălatul pe cap, pieptănatul, spălatul pe dinţi, orice. Ţin degetul ridicat, ca pe o preţioasă comoară. O comoară arzând de durere.

Mi-am tăiat degetul. Poate că dacă mă doare degetul, nu mă mai doare sufletul. S-a mutat durerea din inimă, în vârful unui deget.

Un comentariu:

Ioana Di Mambro spunea...

Draga mea draga,

Eu te astept...Vino putin aici, sa scapi de apasarea din jur.

Ioana xx