Sandale de mireasă. Partea X

Am comis-o! Sau cum să spun? Dacă prima şi a doua achiziţie de sandale la comandă ţi-au scos peri albi de ce să nu începi un nou capitol numit "cumpărături online"??

Nu ştiu alţii cum sunt dar eu una, n-am stat nicio clipă pe gânduri. După câteva zile de aşteptare ieri, pe înserat am primit în sfârşit un semn de viaţă de la firma de pantofi din Argentina. UN MAIL. În care scria negru pe alb, că TOTUL ESTE POSIBIL. Că pentru o "bride" sandalele pot ajunge de la mii de kilometri distanţă, chiar şi în 5 zile. 5 zile desigur, după ce se face plata.

Am simţit aşa, un val de bucurie. Îmi venea să sar în sus. Mirele dormea sus dar nu m-am putut abţine: l-am trezit să-i dau vestea. Sincer el chiar s-a bucurat. Acum nu ştiu dacă s-a bucurat pentru că era sigur că a scăpat de câteva drumuri pe la magazine sau de corvoada şi de emoţiile unei potenţiale noi comenzi de sandale care îmi dădea deja târcoale. (Pentru că am găsit ceva care mi-a făcut cu ochiul pe site-ul www.belpaso.ro)

Oricum după ce am primit mailul m-am gândit că trebuie să risc. Sincer, până la nuntă mai sunt mai bine de trei săptămâni. Sandalele au timp să ajungă! Banii i-am trimis la prima oră cu Western Union. Acum tot ce mai aştept e un semn de la firma din Argentina. O confirmare că mi-au primit banii şi că sandalele sunt deja pe drum.

Se explică de ce am verificat astăzi mailul de nu ştiu câte ori. Încă nu am primit niciun răspuns. Dar mă gândesc că şi primul semn l-au dat cu întârziere, aşa că...

Un lucru este clar, dacă nici sandalele astea nu ajung la timp, sau se întâmplă din nou ceva şi îmi sunt mici, mari, largi etc altele de rezervă nu-mi mai cumpăr. Nu ştiu. Voi folosi alte sandale pe care le am deja, voi dansa desculţă sau mă voi maltrata în prima pereche de sandale de mireasă. Cele care mă cam strâng.

Nu ştiu. Oricum ideea că le voi avea pe cele pe care mi le-am dorit m-a însufleţit. M-am gândit că poate totuşi, cineva acolo sus mă iubeşte. Oricum uneori apreciezi mai mult lucrurile obţinute cu mai mult efort.

Ştiu. Vorbim doar de nişte banale sandale. Dar cine iubeşte pantofii poate că mă înţelege.

Blestemul pantofilor

Cred că trăiesc într-o conspiraţie. Nu-mi e dat să port pantofi făcuţi pe comandă. Sau cel puţin asta cred după ce:

1. Mi-am comandat sandalele de mireasă. Le-am făcut de trei ori. Am schimbat vreo cinci modele. Am făcut opt drumuri. O dată mi-au ieşit prea mari. O dată prea mici. De două ori s-au greşit nuanţele. Doamna designer mi-a spus să dau şi eu pentru ea un acatist la biserică. Că poate ies aşa. Adevărul e că mă săturasem. Vroiam să le văd o dată gata. Că se transformaseră într-un laitmotiv al existenţei mele. Am optat până la urmă pentru un model destul de banal, clasic pe care puteam să-l găsesc şi în magazin. Şi la care desigur, pielea sidef aleasă a fost înlocuită din greşeală cu alta, mată, un alb unt, simplu. Şi oricum perechea finală mă strânge puţin. În fine.

2. Mi-am comandat sandale pentru cununia civilă. La altă firmă. La un preţ mai bun. Au ieşit frumoase, nimic de spus dar mai întâi le-am testat la un botez şi am realizat că bareta din spate îmi cade mereu din picior iar eu mă aplec cam după fiecare pas să o ridic.

3. Am modificat sandalele pentru cununia civilă şi am înlocuit o parte din bareta din spate cu elastic. Chiar şi aşa, bareta alunecă deci prea multe schimbări nu sunt. Noroc că la starea civilă totul se desfăşoară repede DA, DA de ambele părţi şi gata!!!!

4. Pentru că era evident că sandalele de la punctul 1 nu sunt de cursă lungă am decis să-mi comand nişte pantofiori de rezervă. După îndelungi căutări am găsit sandalele ideale. Sunt făcute în Argentina şi importate de o firmă românească. Ca să fie totul gata din timp am dat comanda la începutul lunii iulie. Am fost şi la firmă ca să probez, să fiu sigură că măsurile se potrivesc adică 37 înseamnă 37 şi aşa mai departe. Mi s-a spus că în trei săptămâni sosesc. După trei săptămâni am sunat la firmă şi mi s-a spus că ăăăă.....de fapt au uitat să mă anunţe că firma din Argentina nu mai are nu ştiu ce material necesar pentru săndăluţe. După alte câteva zile am răsuflat uşurată când am aflat că firma din Argentina a găsit materialul cu pricina (în definitiv cred că era vorba de vreo 20 de cm) şi că sandalele le voi primi pe 15 august.

Pe 14 august am primit telefon de la mama domnişoarei care se ocupă de firma cu pricina şi sâmbătă m-am prezentat să le ridic. Am uitat să spun că săndăluţele astea păreau ideale, cu piele întoarsă pe interior, cu talpă făcută special pentru dans şi aşa mai departe...

Aşa. Am ajuns la firma cu pricina. Şi când colo, ce să vezi? Nu se ştie din ce motiv SANDALELE MELE erau mărimea 36. Asta în condiţiile în care eu port 37. Sincer m-a pornit plânsul mai ales când mama domnişoarei mi-a explicat că poate totuşi se lasă!!! Doamne, oare de câte ori am auzit asta în ultimele luni? Ce să se lase când mie nici sângele nu-mi mai circula prin picior????

Domnişoara care face propriu zis comenzi este plecată şi se întoarce pe 1 septembrie. Este puţin probabil ca în mai puţin de două săptămâni să-mi ajungă alte sandale. Şi sincer dacă nu am reuşit să le am în două luni, de ce aş reuşi în două săptămâni?

Aşa că în acest moment caut sandale de mireasă de rezervă. De dans. Fac rabat la model. Caut comoditate.

Nu mai am foarte mult timp la dispoziţie...

Aşa că...are cineva vreo sugestie?????

PLAYLIST

Mai e puţin şi e gata playlist-ul. Numai asta am făcut zilele trecute. Am ascultat muzică. Am scris, am şters de pe listă, iar am scris, iar am şters. Şi la sfârşit am realizat că mi-a ieşit un playlist cu muzică de club. Club A. Sau muzică de cluburi de drogaţi, că aşa le spun eu. Aici includ Fire Club sau Vama Veche. Cluburile studenţiei mele.

Nu am planificat aşa de la început dar numai piesele alea au trecut la audiţie. Şi aşa am regăsit piesele mele preferate. Acum sincer, pe listă am trecut mai multe piese rock. La unele am scris timid, în coloana din dreapta (spre dimineaţă). Până la urmă mă tem să nu fugă invitaţii. Eu una, dacă ar fi după mine nu aş pune muzică populară la nuntă. În fine. Am găsit vreo trei piese cu care sunt de acord. Doar trei. Pe restul să le găsească DJ-ul. Eu aprob. Cu condiţia să nu fie prea multe. În fine, ştiu teoria că lumea se distrează pe muzică populară. S-o distra. În fine. Fac şi eu un compromis.

Acum ştiu că trebuie să mai scot nişte piese pe ici pe colo. Că cică nu prea merg de nuntă. O să-i trimit DJ-ului lista, să văd cum reacţionează. Poate totuşi îl conving să lase Nirvana cu My girl sau măcar The man who sold the world....E deplasat??? Adică ce, vouă nu vă plac piesele astea???? Nu la nuntă???? Îhmmmm....Poate Pink Floyd, atunci. The wall. Aha. Nici asta nu merge? Uff.

PS. Nu vă speriaţi. Era doar un test. Am pus de toate pentru toţi. Şi piese româneşti, şi ceva latino şi muuultă muzică veche. Eu sper ca va ieşi bine. Şi poate totuşi spre dimineaţă merge şi o Nirvana.

AMR o lună şi 4 zile

Pentru moment am îngheţat căutările. Pregătirile febrile. Şi modificările. M-am bucurat de o mică vacanţă într-ale pregătirilor pentru MARELE EVENIMENT.

Nu am mai făcut aproape nimic. E drept am o mică strângere de inimă că pantofii mei de rezervă nu vor ajunge la timp din Argentina dar mă gândesc că încă nu e cazul să intru în panică.

Am reuşit să modific sandalele pentru cununie comandate de pe http://www.comenzipantofi.ro/ şi chiar am găsit înţelegere la cei care se ocupă cu acest magazin (on line şi nu numai). Aşa că îi recomand cu căldură.

Eram aşa, cam adormită, dar astăzi o colegă m-a întrebat când dau invitaţiile pentru că e cam târziu... M-am uitat în calendar şi aşa am realizat cât de puţin mai este. Asta înseamnă că luni e 10 august. Adică că mai e o lună. Şi eu nu am dat cea mai mare parte a invitaţiilor.

Acum mă gândesc că totul a trecut de fapt foarte repede şi realizez că într-un fel, fiecare lucru pe care l-am ales are povestea lui. Pentru că fiecare mărunţiş a fost îndelung căutat, ales, comparat ...

Culmea e că dintr-o dată, prefer să amân tot ceea ce am de făcut. Aş vrea să simt mai bine timpul, clipele şi mi-e teamă că noaptea NOASTRĂ ne va aluneca repede printre degete, ca o poveste frumoasă.

Aştept ZIUA dar îmi doresc să am puterea să îmi amintesc fiecare clipă. Fiecare strângere de mână. Fiecare îmbrăţişare. Fiecare dans.

PS. Apropo de dans. Mă doare tot mai rău un picior. Am varice. Am luat totuşi măsuri şi fac tratament şi sper ca pe 12 septembrie să fiu în formă pentru MAREA DĂNŢUIALĂ.

E scris în stele...

Cine mă cunoaşte aşa, măcar puţin ştie că eu sunt omul care crede în stele, coincidenţe, destin. Cred dar nu atât de mult încât să citesc zilnic horoscopul...

Cred că Dumnezeu ne-a lăsat fiecăruia liberul arbitru în ciuda faptului că sunt conştientă că de ce ţi-e frică nu scapi şi că există în viaţă o anumită predestinare şi o fatalitate de care nu te poţi ascunde.

Ştiu sigur că horoscopul nu e o chestie după care să te ghidezi. Poate astrograma personală, influenţele ascendentului personal, vizita anumitor planete în harta ta astrală să contureze eventuale predispoziţii... Asta înseamnă să te plasezi mereu între aceleaşi limite BINE şi RĂU, uneori mai aproape de BINE şi alteori la o aruncătură de băţ de RĂU.

Recunosc că odată cineva a văzut cu acurateţe în acea chestie numită astrogramă că voi avea o casă. Anul acela. Am zâmbit atunci pentru că în acel moment nici nu mă gândeam la asta, mi se părea o dorinţă care nu avea nicio şansă de îndeplinire. Dar câteva luni mai târziu, într-o zi dorinţa aceea a început să mă mistuie şi planetele au făcut parcă un efort să mă ajute pentru ca visul să devină posibil. Nu neg că am avut în preajmă câţiva îngeri păzitori şi poate că ei au contat mai mult decât dansul planetelor de pe harta mea astrală. Nu ştiu.

Printre puţinii astrologi care mi se par credibili se numără şi Urania. Totuşi aşa cum spuneam nu am făcut din astrologie un scop aşa că nu-i urmăresc rubrica de sâmbătă decât accidental.

Ca astăzi.

Sincer mai bine nu mă uitam. Pentru că tocmai mă liniştisem ascunsă în spatele perdelelor portocalii, ferită de ochii lumii şi de energiile diverse care dau buzna peste mine....

Acum Urania spune că e scris în stele. TOTUL. Pentru că ea nu a făcut altceva decât să ilustreze ceea ce simt zilele astea, tot haosul care vine din exterior spre interior. Alternativa ar fi rugăciunea şi izolarea, confesiunile pe care ţi le poţi face doar ţie şi meditaţia.

Urania a prezentat o imagine şi mai accentuată a răsturnărilor de situaţie cu o eclipsă care nu face altceva decât să te arunce şi mai mult într-o lume a îndoielii.

Compensez imaginea pesimistă proiectată de stele cu imagini concrete, liniştitoare ale locurilor unde am promisiunea că voi ajunge în septembrie, în atât de aşteptatul CONCEDIU.

Îmi place că Urania face însă legătura cu divinitatea. Indiferent ce spune îţi proiectează căutările într-o lume a divinului în care totul poate fi privit ca pe o importantă lecţie de viaţă.

Post pentru prieteni

Deci nu, NU SUNT ÎN CONCEDIU! Aş vrea eu :)))

Nu din cauza asta nu am mai scris. Am avut aşa ... o stare.

Într-un fel, totul e ca-n visul meu de azi noapte. Mă aflam într-un tren personal, plin de oameni, în care mirosea urât. Foarte urât. Şi era cald. Foarte cald. Şi timpul se scurgea greu. Aşteptam, aşteptam şi simţeam că nu mai ajung la destinaţie...

Starea din vis e poate într-un fel, starea mea.

Sunt într-un tren, trenu-i plin de oameni, şi destinaţia e complet în ceaţă...

Punct. Şi de la capăt

Prostia se plăteşte. Spune o vorbă din popor.

Pizza, ciocolata şi pastele cu patru feluri de brânză se plătesc. Aş adăuga eu.

Pentru că DA, cântarul a luat-o din nou razna. Spre dreapta.

Şi DA trebuie din nou să mănânc fructe, iaurt şi brânză slabă. Şi e la fel de greu. Mai greu chiar.

Deocamdată m-am gândit să nu încep brusc. Mai întâi am stabilizat kilogramele în plus, la o masă aniversară, în familie.

Acum e LUNEA ACEEA. Lunea din "de luni încep cura de slăbire". E drept că nu am găsit brânză slabă la magazin. E oribilă mozzarela din dietă. E fadă şi fără gust. Aşa că am diversificat puţin meniul. În loc de mozzarela am pus brânză de oaie. O fi rău????

Alex

Am aflat povestea de pe blogul lui Fifi. Şi pe larg aici: http://www.alexdamian.com/

E vorba despre un băieţel de 3 ani care are nevoie de ajutor. Am citit şi am simţit aşa, că trebuie să mişcăm fiecare măcar un deget pentru a-l susţine.

Ştiu că dragostea oamenilor poate răsturna şi munţii. Şi tot din dragoste sunt sigură că se pot aduna 165.000 de euro.