30

Dedicație pentru Adeluța

Da. Am schimbat prefixul. Acum două zile. 30. Un număr ...complet. Nu am simțit schimbarea de prefix. Nu am avut depresii și nici nu m-am gândit suficient de serios că poate a trecut deja jumătate din viață.

A fost o zi ca oricare alta. Nu am văzut-o ca pe un prag care delimitează binele de rău, tinerețea de bătrânețe așa cum intuiam că o voi vedea, acum 10 ani. Acum 10 ani când mi-am scris mie o scrisoare. MIE, cea de acum. Scrisoarea e la Alba, deci nu am deschis-o.

Așadar, 30. Am avut lângă mine o mână de prieteni și am râs până târziu în noapte.

M-au sunat oamenii care mă iubesc. Am observat că trecerea timpului cerne prieteniile. Grâul se alege de neghină și poate că e mai bine așa.

Sincer vorbind nu credeam că voi ajunge FEMEIE LA 30 DE ANI. Nu! Eu eram sigură că voi rămâne veșnic tânără. Adolescentă dacă se poate. Și desigur, fără riduri :)

Singura mulțumire a trecerii timpului este că sufletul nu are nevoie de cure de slăbire, ședințe de electrostimulare ca să se mențină. Sufletul e mereu cu noi. Lipit de kilogramele în plus, ca o umbră. Sufletul nu-și schimbă vârsta. Poate doar se modifică puțin, așa... ca un guguloi de plastelină pe care îl frământă două mâini magice.

Am 30. Dar sufletul mi-a rămas la 15.

Ciudat

Sâmbătă. M-am trezit şi am simţit în casă mirosul bunicii mele, Hermina. Bunica din partea tatălului. Nu mai e de câţiva ani buni printre noi.

Mi-am amintit apoi că e sâmbăta morţilor şi că ea credea mult în sărbătoarea asta. Mi-o amintesc în fiecare an, în noiembrie ţinând în mâini crizanteme pe care le ducea la cimitir.

Cred că pentru câteva clipe a fost aproape de mine. Cu mine. Şi mi-a transmis asta, prin propriul parfum.

Cu ocazia asta am scos de la naftalină o fotografie cu ea. E însoţită de doi bărbaţi. Habar nu am cine sunt. În fotografie, bunica mi se pare fascinantă. Aşa mi se părea şi în viaţa reală. A fost frumoasă şi bogată. Brunetă cu ochi albaştri. Mereu îi admiram un portret din tinereţe, haşurat în creion. Era cu adevărat talentată la desen. Era suficient să-i dau două, trei detalii şi să creioneze pe loc, un întreg peisaj de poveste. Amintirile ei mă cucereau întotdeauna. Pentru că uneori viaţa ei aducea a ficţiune. În tinereţe era curtată de oameni cu funcţii înalte. Iar poveştile de dragoste erau presărate cu serenade în faţa balconului. La bătrâneţe însă nu a rămas cu nimic. Nu ştiu cât a fost de fericită. Nu am întrebat-o niciodată. Dar nici tristă nu am văzut-o. Pentru că nimic nu i-a ştirbit pofta de viaţă. Bucuria de-a trăi. Veselia. De aia am iubit-o. Şi aşa va rămâne în memoria mea.

Decorațiuni de nuntă

Știu! A trecut sezonul nunți! Da, vine postul și până la primăvară mai e o veșnicie! Totuși, după un an de căutări și alegeri eu nu mă pot desprinde încă de lumea magică a nunții. Încă visez și respir cuvântul nuntă.

Am tratat subiectul decorațiuni pe fugă. Acest post este pentru viitoarele mirese. Eu știu ce înseamnă să cauți, să eziți și să te uiți și în buzunar. Și cunosc și fericirea pe care ți-o poate da o anumită alegere.

Așa că recomand firma AMALT DECOR. Lor le aparțin decorațiunile de mai jos. (cu excepția place-cardurilor, a meniurilor și a caietului de amintiri, toate realizate de firma CAROUSSEL CARDS din Cluj)

Mai multe fotografii pe www.amaltdecor.ro

Pentru invitații, mărturii și alte lucruri inedite vizitați www.monamourstyle.ro unde găsiți detalii despre firma Caroussel Cards.

Taverne. Și nu numai...

Vacanță. Grecia. Corfu

Pe scurt

• Uneori când te dezamăgeşte un om ai impresia că te-a dezămăgit o umanitate.

Pe scurt

• Uneori când dau glas adevărurilor care dor nu mă simt eliberată. Dimpotrivă.
• Pentru că întotdeauna mă doare când se destramă o prietenie.

Mărunţişuri

Nu am vrut niciodată să plec. Pentru că sunt prea legată de oameni, de prieteni, de pământ.

Dar mă întreb tot mai mult cum ar fi să fiu cu adevărat liberă.

Dacă aş învăţa să trăiesc cu mai puţin. Altfel. Altundeva. Dacă aş uita tot ca să-mi amintesc.