08 ianuarie, 2008

Pe tărâmul bolii...

Între Rai şi Iad nu e decât un pas.

Am fost trei zile bolnavă de moarte şi încă câteva, doar bolnavă. Prima noapte nu am scăpat de ideea de frig. Acoperită cu două pilote, nu puteam să mă încălzesc. Am adormit obosită. M-am trezit în zori. Nu puteam respira. Căile respiratorii erau blocate total. În încercarea de a trage o gură de aer, scoteam sunete ciudate. Am băut puţină apă. Nimic. M-am gândit că pot muri. Că mă voi asfixia şi voi rămâne fără aer. Am intrat în panică. Am bătut cu putere în uşa vecină, cerând ajutor. Ambulanţa a ajuns repede. Un medic şi o asistentă. Mi-au făcut o injecţie pentru dilatarea căilor respiratorii. Mi-au prescris o reţetă cu o tonă de medicamente. De teamă să nu rămân iar fără aer nu am mai adormit.

Am plecat spre casă, apoi. Vroiam să ţin ochii închişi ca să nu mai văd blestemata de zăpadă. Hotelul era înconjurat de troiene. La fel şi drumul. Am stat tot timpul acoperită cu o pătură. În Bucureşti, vremea era la fel de năprasnică. Am intrat într-o farmacie. Farmacistul m-a privit cu milă. Cred că aveam o faţă groaznică. La sfârşit a strigat după mine...vă rog, vreau să vă ofer ceva....Mi-a dat cadou un săpun. Mi s-a părut un gest frumos.

Dar cadoul nu mi-a luat boala. Ajunsă acasă, a devenit stăpână. M-a pus la pământ. Câteva ore parcă am fost în agonie. Spre seară, am ajuns la spital. Când am intrat şi am văzut forfota de medici şi infirmiere m-a luat cu leşin. Un asistent mi-a pus o perfuzie şi m-a luat tremuratul. Apoi mi-a luat sânge şi am simţit din nou că lumea se învârte cu mine. Urăsc acele şi injecţiile. Alături, un boschetar venise pentru schimbarea pansamentului. Avea un picior cu cangrenă. Acelaşi asistent îi curăţa rana. Bărbatul nu vroia să fie anesteziat. Nu puteam să privesc cum îi curăţă rana. Tânărul părea totuşi vesel. Un alt asistent îl întreabă dacă nu se duce să-i cumpere o shaorma. În final, o infirmieră le dă asistenţilor de mâncare salam, iar boschetarul e alungat afară.

Eu stau cu perfuzia, întinsă pe pat. Tremur şi mă simt neputincioasă. Mă gândesc la toţi prietenii mei bolnavi. La prietena mea care e în cărucior, la prietenul meu care nu mai poate să-şi simtă mâinile şi picioarele. Acum mă simt mai aproape de ei.

Nimic nu e mai crunt decât boala. Tot ce vreau e să fug. Spitalul mă deprimă. Doamna doctor mă întreabă dacă nu vreau să mă internez. Îi spun că nu. Dau să plec. Dar mă ia iar cu leşin. Mă întind pe pat şi aştept. Încet ajung la uşă şi mai târziu acasă.

Noaptea dorm. Epuizată. Ziua la fel. Parcă sunt într-o groapă din care nu pot ieşi. Muşchii mă dor. Ochii şi capul, la fel. Tuşesc îngrozitor. Şi nu pot să mă întorc de pe o parte pe alta. Dorm în neştire. Ai mei mă sună şi mă ceartă. Că eu sunt de vină, că m-am îmbolnăvit. Ascult doar, nu ripostez. Nu pot vorbi. Ştiu că aşa fac ei, sunt supăraţi că nu sunt lângă mine. Urmează încă o noapte şi încă o zi de boală. Spre seară, am mintea ceva mai limpede. Calvarul a trecut. Doamne ajută!

17 comentarii:

Anonim spunea...

sanatate si noroc!:)

Nicoleta Țintea spunea...

multumesc

Garfield spunea...

sper s ate faci bine... ai grija de tine...

Nicoleta Țintea spunea...

Încă mă lupt cu boala. Nu ştiu de ce mă chinuie atât. Sper însă să fie pe final.

mitica spunea...

Ai mare grija sa nu te "intoarca" boala, ca de obicei la primul semn de mai bine uitam ca suntem bolnavi si ne neglijam starea. Trei saptamani dureaza ca popa! Sanatate si sa te vedem iar in forma!

Nicoleta Țintea spunea...

În clipele ne boală ne întoarcem spre noi. Ne gândim mai mult la ce e, şi la ce nu e important. La oamenii pe care îi iubim şi la cei care ne sunt prieteni adevăraţi. În clipele de boală realizăm că timpul fuge ca un nebun şi că într-o singură clipă viaţa ţi se poate schimba la 360 de grade. În bine sau în rău...

Adriana spunea...

Ăsta-i efectul nefast al multiplelor transmisiuni în direct din viscol, presupun! Multă sănătate, măi dragă... :)

Nicoleta Țintea spunea...

Multumesc, Adriana.

maria spunea...

offf, imi pare rau de tine

Nicoleta Țintea spunea...

Multumesc tuturor pentru gandurile bune.
Aseara am facut o noua vizita la spital si acum ma simt mai bine.
Ma refac si sper ca starea proasta sa nu mai revina.

PECHETTA spunea...

nicol, fa-te bine! avem nevoie de tine intreaga! sanatate!

maria spunea...

hai, hai, hai sa schimbam subiectul asta.....deci leapsa. cu cartea preferata.

Laura spunea...

Sper ca te simti mai bine acum... Am pus un link spre blogul tau la mine pe blog (http://suntemingeri.blogspot.com) si poate pui si tu un link spre mine pe blogul tau (asta daca-ti place blogul meu). Daca ai ceva de obiectat la linkul facut, spune-mi. Numai bine!

Nicoleta Țintea spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Nicoleta Țintea spunea...

Am revenit la serviciu. Tusesc inca dar ma simt mai bine.

Multumesc inca o data, tuturor pentru gandurile bune.

@laura
Imi place blogul tau. E foarte...artistic. Si pictorii despre care ai scris imi plac. Ma bucur ca ai astfel de preocupari.

roxana toma spunea...

si cred ca ai mai slabit!

Nicoleta Țintea spunea...

Multumesc.

Trei kilograme, din cauza bolii. Sper sa nu le pun la loc prea curand.