Am primit leapşa de la Maria.
Mi-e greu să mă opresc asupra unei cărţi. M-a marcat "Romanul adolescentului miop", de Mircea Eliade. Eu cred că rândurile pe care le citim ne pot influenţa viaţa şi alegerile pe care le facem la un moment dat.
Am citit cartea în cel mai greu an al meu. Picasem la facultate iar la întoarcerea de la examen am avut un nou şoc, bunica din partea tatălui meu murise şi era deja îngropată. Ai mei nu mi-au spus că bunica a murit, de teamă că mă vor influenţa la examene.
Am încercat să mă angajez la un ziar local. Cei de acolo mi-au furat articolul, ideea şi au decis ca rubrica să fie semnată de alt nume. Când am văzut articolul meu semnat de altcineva am simţit că mor. După câteva zile, mi s-a făcut rău. Era să leşin. Am ajuns la spital, cu perfuzii şi nu voi uita niciodată imaginea părinţilor mei şi a celor dragi, în jurul patului meu. Mă simţeam îngrozitor, stăteam cu o perfuzie şi tremuram. Atunci mi-am spus că trebuie să pun capăt suferinţei, pentru că fără vlagă, nu aş mai fi putut lupta.
Câteva zile nu am făcut nimic. Am ascuns cărţile de istoria artei. Apoi m-am dus la biblioteca judeţeană şi am împrumutat mai multe cărţi. Îmi amintesc că erau vreo două cărţi de Cioran şi "Romanul adolescentul miop" de Eliade. Am încercat să citesc Cioran dar eram aşa de deprimată încât aveam impresia că dacă mai citesc un rând, o iau razna.
Aşa că am început cartea lui Eliade. Am devorat-o. M-am regăsit atât de mult în zbuciumul personajului şi în dorinţa lui de a merge mai departe. Îmi doream să mă debarasez de orice dorinţă lumească şi să mă concentrez asupra dorinţei mele de a deveni critic de artă. Îmi doream doar să îmi revin şi să pot să primesc informaţie, cultură, artă.
Fiecare rând m-a ajutat să merg mai departe. Sufeream şi din dragoste aşa că trăirile adolescentine ale personajului îmi hrăneau suferinţa.
Asta a fost cartea care m-a marcat. Pentru că m-a scos din impas atunci când am simţit că sufletul mi se rupe în mii de bucăţi.
Oricum pe Eliade îl iubesc.
3 comentarii:
frumos. pe mine nu m-a marcat niciuna atit de tare. iti arat maine cum se pune link. e super usor
Si eu il iubesc pe Eliade si ai dreptate, cartile sunt prieteni buni. Inteleg ca ai ajuns critic de arta? Apropos, din pacate eu nu lucrez in domeniul artistic, dar iubesc arta enorm. Traiesc prin arta si arta a fost un prieten bun pentru mine. Cand sunt trista sau simt nevoia de frumos, iau un album de arta in mana, si totul se transforma. :)
Nu, nu am ajuns critic de arta. Am ajuns reporter de televiziune.
Cam mare distanta:)
Dar arta ramane prima mea dragoste...
Trimiteți un comentariu