28 martie, 2009

Sandale. Partea a doua

Am aşteptat ziua de astăzi. În fiecare zi a săptămânii care a trecut. Am aşteptat-o pentru că azi trebuia să-mi ridic sandalele. ACELE SANDALE.
Am aşteptat pentru că m-am săturat să mă uit chiorâş la bucăţelele acelea de piele, crem şi auriu încercând să îmi închipui cum va arăta totul în final.
După zilele de aşteptare azi dimineaţă m-am trezit "nicicum". Adică nu aveam niciun sentiment. Oricum îmi scăzuse entuziasmul. Şi NU MĂ VEDEAM ÎNCĂLŢATĂ CU ELE. Am uitat să vă spun că eu dacă nu pot vedea cu ochii minţii ceva, înseamnă că lucrul acela nu se va întâmpla. Lucru acesta e valabil atunci când trebuie să plec într-o călătorie, când urmează să fac o schimbare etc.
Aşadar nu mă vedeam încălţată cu ELE. E drept, un singur lucru
mi-am amintit când m-am trezit. Că eram încălţată cu ceva CARE MĂ STRÂNGEA. La degetele mici. Şi tot apăsam cu mâna locul acela.
Oricum nu am dat prea mare importanţă visului.
Aseară, fata cu sandalele mi-a telefonat. Că pot să le ridic azi. În definitiv totul era ok, de ce
mi-aş fi făcut griji? Chiar am apreciat gestul. Asta pentru că în ultimul timp mă surprinde cam tot ceea ce ar trebui să fie normal - oamenii punctuali, corecţi care ştiu să îşi respecte cuvântul dat şi contractul parafat.
Când am ajuns la locul cu pricina sandalele erau mai ascuţite decât cele pe care le comandasem. Am zis să nu intru în panică. Poate merg şi aşa. Dar piciorul nu intra. Şi când a intrat degetele s-au călărit unele pe altele şi au început să ţipe. Culmea e că în rest, sandalele îmi erau mari. Şi bretelele erau mai late decât le-am gândit iniţial.
Am fost foarte calmă. Şi eu m-am mirat cât de calmă am putut să fiu. Sandaua a fost pusă pe calapod din nou. Dar tot mă strângea în faţă şi tot îmi ieşea din picior.
Până la urmă designer-ul a decis să îmi facă altele. Şi am răsuflat uşurată. Am fost calmă şi m-am purtat frumos. Poate pentru că mie chiar îmi place de fata cu pantofii. În atelierul ei parcă eşti Alice în Ţara Minunilor. Totul e aşa de colorat că ai vrea o mie de pantofiori. Dar trebuie să recunosc că azi am fost un pic tristă.
Totuşi încă stau calmă şi sper că sâmbăta viitoare voi avea SANDALELE. ACELE SANDALE. Pe care mi le-am dorit.
După acest episod mi-am alungat un pic din amărăciune la shopping. Am găsit un accesoriu bestial. Tot pentru ŢINUTA MINUNE.

2 comentarii:

ADELA spunea...

Ce accesoriu? Ce? Ce? Nu ai zis nimic de voal...doar de rochita si de sandalute.

nicoleta tintea spunea...

Iti scriu pe mess despre accesoriu. Nu e la vedere hi hi hi :)))