28 august, 2009

Două săptămâni. Şi o zi.

Mai sunt două săptămâni. Şi o zi.
Zilele se rostogolesc unele după altele. De fapt nu se rostogolesc, cad unele peste altele ca la jocul de domino. Câteva nopţi am dormit pe repede, m-am trezit de nu ştiu câte ori, am avut insomnii şi un singur stres, pleacă sau nu Madonna, a ajuns sau la aeroport, a ieşit sau nu din hotel şi aşa mai departe.
Printre toate astea s-au strecurat şi gânduri legate de chestiile care trebuie rezolvate cu două săptămâni înainte de nuntă....
Deci dă ok-ul pentru meniurile de la Cluj, e spaţiu prea mult între text şi steluţe, deci vă rog să fie toate cu maro, da, nu pot să-mi fac programare la pedichiură, totul e ocupat, când ajunge comanda de la Oriflame, cafeaua din Germania nu putem s-o ridicăm că nu a fost pus coletul pe numele nostru, ăia nu au trimis încă pantofii din Argentina, confirmă codul poştal, mai confirmă şi adresa, şi strada, şi ţară şi aşa mai departe, da, nu ştiu când ajung la solar, cică ai nevoie de cinci şedinţe ca să te colorezi frumos, nu putem da comandă de tort, pentru că sâmbăta nu se lucrează la laborator, să ducem costumul la scurtat, nu am cumpărat butonii, nu uita de cămaşa pentru cununia civilă, te rog ia-o pe asta exotică, turcoaz, nu vrei, e ok şi cea gri, cum găsim piesa pentru dans, trebuie să aibă o calitate mai bună, când repetăm şi noi, să sunăm pentru confirmări, să vedem cum facem aranjarea la mese, avem numai cu numere impare, deci nu e bine ocupă prea mult loc, dar nimeni nu poate fi mutat că X nu cunoaşte pe nimeni de la masa Y, şi nici Z de la masa W, să tăiem de pe listă, să punem pe listă, da, să ne întâlnim cu cei de la firma de decoraţiuni, nu uita de lumânări, mai trebuie să-mi cumpăr un ruj, că nu am, de ce fel de agrafe am nevoie, să nu uităm de ramă, da, trebuie reparată draperia, să ceri bormaşina, am primit mesaj de la bancă că trebuie să plătesc rata, cum facem cu analizele, să multiplici te rog actele pentru cununia civilă, a nu se potriveşte cafeaua....
Şi tot aşa....
Şi NU, NU SUNT STRESATĂ. Nici nu am timp să mă gândesc cum mă simt.

4 comentarii:

andra spunea...

::::))))) Adica i-a trecut cuiva prin cap ca ai fi stresata?????? Doamne fereste!!!!
::::)))))))

nicoleta tintea spunea...

Nuuuuuu. Nu cred :)))

mirela ghinea spunea...

Doamneeeeeeee, deci nu... nuuuuuu! Dacă nu mă vei consilia (îndeaproape) cred că:
- ori renunț definitiv la ideea de a mă mărita vreodată!
- ori va ieși un real fiasco...
- ori va fi o nuntă cu o mireasă fugită la întâlnirea cu psihoterapeutul !

nicoleta tintea spunea...

@Mire

Draga Mire ma ofer sa fiu consilierul tau dar trebuie să te grăbeşti să fiu în temă cu informaţiile. În domeniul acesta totul se schimbă foarte repede, apar alte şi alte lucruri la modă.

Aşa că, dacă vrei să ai un consilier care e pus la punct acum e timpul tău !!!!

PS. Oricum când te vei decide să te măriţi eu îşi fac o listă de
MUST-uri :))) Depinde numai de tine dacă o vei lua în calcul.

PS. Oricum, dacă nu mă duceai tu la tanti cu pantofii cine ar mai fi scris atâtea posturi şi cum aş fi reuşit eu să transform nişte sandale obişnuite în nişte sandale celebre ???? :)))