06 septembrie, 2009

Petrecerea burlacelor

Sunt obosită. Dar e aşa o oboseală amestecată cu o stare de fericire. Sunt undeva, în nori. Plutesc. A fost aşa de frumos. Aşa de frumos. Am avut cea mai frumoasă petrecere din viaţa mea. Petrecerea burlacelor. Am primit doar câteva coordonate - ora şi locul. În rest, doar surprize.
Fifi şi Simo au fost organizatoarele şefe. Eu singură, stresată cu pregătirile pentru MARELE EVENIMENT nu aş fi organizat nimic. Iar Fifi şi Simo au avut ajutoare dragi mie. Adiţă, Nadina, Lavinia, Alina, Leocadia, Adriana, Mirela, Mihaela. Sunt atât de multe de spus. Şi am prea puţine cuvinte. Am aşa, ceva în interior. O bucurie imensă.
Am ajuns la locul petrecerii cu întârziere. Şi aveam deja emoţii.
Fetele mă aşteaptau cu o felicitare cu cuvinte calde.
Apoi barmaniţa mi-a adus două geamantane, puse unul peste altul. Bagajul dumneavoastră, spune.
Eu simt cum emoţiile cresc. Nu am curajul să deschid primul geamantan. Cel mai mic. Şi în plus nu ştiu cifrul. E simplu 0, 0, 0. Dar cine să nimerească???? Până la urmă am succes. Primul geamantan se deschide. O mulţime de cadouri. Toate bine împachetate. Fifi le-a ales cu grijă şi le-a ascuns în spatele unei hârtii colorate. Mâinele îmi tremură. Mai ceva ca la live-uri.
Nu am curajul să le deschid. Mi-e teamă să nu scot ceva care să mă şocheze. Mă gândesc la orice. Gata, prind curaj. Cadourile mă fac să râd. Pentru Miki, un făcăleţ. Pentru mine, pastile XANAX. Primesc şi un polonic, doar, doar învăţ şi eu să fac o ciorbă. Apoi o cutie drăguţă. În ea o suzetă şi o jucărie. Bun. Nu mă grăbesc dar nu se ştie niciodată, poate barza e mai aproape decât credem noi.
Apoi uleiuri frumos mirositoare. Plus o şedinţă de masaj şi spa. Hmmmm. De abia aştept.
Cu siguranţă voi începe un nou capitol pantofi. Acum am şi ghid "Secretele unei dependente de pantofi". Fetele ştiu de ce!!! Pentru Miki, am teste scoase din "Căsnicia perfectă".
Am primit aşa de multe cadouri încât nici nu ştiu pe care să le amintesc.
Oricum finalul a fost cireaşa de pe tort. Dacă vă mai îndoiţi cumva pot să vă spun că am fost declarată MIREASA ANULUI 2009. Titlul a fost acordat în urma deliberărilor unui juriu exigent format din Comitetul Naţional al Nevestelor Profesioniste. Am şi diplomă. Şi cu ocazia asta mi-am văzut pentru prima dată scris pe hârtie şi noul nume. Oricum diploma e bestială şi am expus-o deja în sufragerie.
Trebuie să amintesc şi de tortul de la Cofetăria Alice. Marţipan. Prelucrat perfect. Vesel. Şi bun.
Aşa cum era de aşteptat mireasa s-a dezlănţuit. Chiar dacă formaţia nu a vrut sub nicio formă să cânte "ceva Nirvana". În schimb a mers ca unsă dedicaţia fetelor "Supergirl!". A fost frumos, frumos. Atât pot să spun. Că m-am simţit în formă şi că nu aş mai fi plecat acasă.
După miezul nopţii a venit şi mirele. Şi o mână nevăzută i-a regizat intrarea. Pentru că fix în acel moment cânta piesa "Love of my life". Şi mie mi-a venit să plâng.
Aproape de ora patru ne-am retras spre casele noastre. Afară turna cu găleata şi eu aveam chef să dansez în ploaie.
Dar Fifi m-a trezit la realitate. Şi m-a dus la maşină ca să nu răcesc cumva până la nuntă.
Mai sunt multe de spus. Multe. Nu am putut nici să dorm. De fericire. M-am trezit după trei ore de somn şi m-am uitat la fotografii. Iar dimineaţă am desfăcut încântată bagajele din genţi. Am fost aşa veselă la fel cum e un copil la pomul de Crăciun.
Ce să spun? Şi cum să mulţumesc? Mulţumesc. Mulţumesc. Mulţumesc. Tuturor. Şi pentru organizare. Şi pentru cadouri. Şi pentru cuvinte. Şi pentru că aţi fost acolo. Petrecerea aceasta va rămâne mereu în inima mea.
P.S Mai târziu, povestea în fotografii.

7 comentarii:

ADELA spunea...

Ce frumooooos!

nicoleta tintea spunea...

@Adela

Ştiu ca ti-ai fi dorit fi prezentă. Dar recuperăm la nuntă.

mirela ghinea spunea...

hei amețito! miki al tău a intrat triumfător (exact ca un mascul căruia, în curând, îi vei purta numele) pe celebra piesă "i can't help falling in love with you". u know, elvis. "love of my life" fuse puțin mai devreme!
se vede că încă nu ți-ai revenit...

nicoleta tintea spunea...

@Mire

Jur că eu am dansat cu Miki pe "Love of my life". Asta e în capul meu. Eu aşa îmi amintesc. Sau poate că s-au suprapus piesele :)))

O să mai verific din câteva surse!!!!

Nadina Campean spunea...

stiu ca tu esti mireasa si nu e frumos sa te contrazicem in perioada asta dar mirela are dreptate... era "i can't help falling in love". dar ce mai conteaza??? indiferent de piesa, e clar ca miki e "love of your life" deci nu ma mir ca in mintea ta a ramas piesa aia :) oricum ai fost mortala seara trecuta, supergirl!

nicoleta tintea spunea...

@Nadina

Dacă două persoane îţi spun că eşti beat probabil trebuie să se duci să te culci :)))


Nu ştiu. În memoria mea e piesa aia. O fi fost altceva, nu spun nu. La mine în cap aşa a rămas. Memoria afectivă îmi joacă feste. Dar amintirea e plăcută şi asta e tot ce contează.

nicoleta tintea spunea...

@Mire şi Nadina

Am verificat din două surse. Adi şi Fifi spun că intrarea s-a făcut pe "Love of my life"

Deci ori eram eu euforică ori voi blonde :)))) Sau fiecare cu memoria ei subiectivă!!!!