Mai sunt 5 zile

Nu ştiu dacă mi se trage de la petrecerea burlacelor. Sau poate e mirosul de vacanţă în aer. Dar sunt fericită. Şi îmi încarc bateriile pentru seara cea mare.

Azi noapte am dormit în sfârşit. Ştiam că nu trebuie să ne trezim pe goană, că niciunul nu mai trebuie să ajungă la o destinaţie precisă, pe listă nu mai erau chestii grele şi complicate.

Aşa că am întârziat mai mult în vârful patului. Gustând din licoarea cea dulce, cafeaua.

Nu m-am supărat că nenea de la local nu ne-a răspuns la telefon deşi aveam întâlnire cu el. Nu. Ştiam că nu va răspunde. Nu mă întrebaţi de ce. Din seria ştiu ce se va întâmpla. Poate va răspunde mai târziu. Pentru că sunt singură că nu va suna el înapoi.

Şi nu m-am supărat nici când a sunat telefonul şi am fost anunţaţi că X şi Y nu mai ajung la nuntă. Am înţeles repede din cuvintele lui Miki: "staţi liniştiţi". Şi am stat şi eu liniştită.

Nu mi-am făcut griji chiar dacă pachetul de la Cluj e încă pe drum.

Am lenevit în braţele lui Miki.

În definitiv ne căsătorim. Vreau să ne bucurăm de momentul ăsta. Sunt sigură că lucrurile se vor aranja. Nu mai sunt prea multe de pregătit. Oricum amân momentul listelor. Care cu cine pleacă, cine cu cine în ce maşină se urcă. Şi aşa mai departe.

Am stabilit şi locurile unde vom face fotografii. Sper doar să nu plouă. Poate câţiva stropi când suntem în biserică. Nu vreau mai mult. Nu vreau mai mult.

Poate de mâine va trece starea de visare. Dar astăzi... încă nu.

Petrecerea burlacelor. În imagini.

Legendă:

Fotografiile nu sunt puse în ordine. Am încercat dar nu am reuşit.

Fotografia nr. 1 Aşa am plecat.
Fotografia nr. 2 Mihaela. Mirela şi Adi. Şi genţile.
Fotografia nr. 3 Fifi, mireasa şi Blonda sub acoperire
Fotografia nr. 4 Mireasa dezlănţuită
Fotografia nr. 5 Tortul minune
Fotografia nr. 6 Făcăleţul lui Miki
Fotografia nr. 7 "Love of my life"
Fotografia nr. 8 Mireasă cuminte
Fotografia nr. 9 Mic îndreptar pentru fetele pasionate de pantofi
Fotografia nr. 10 Fericirea copilului care primeşte cadouri
Fotografia nr 11 Geantă cu cadouri şi mireasă curioasă
Fotografia nr. 12 Muşcă sau nu?
Fotografia nr. 13 Confirmarea
Fotografia nr. 14 Ploaie

Petrecerea burlacelor

Sunt obosită. Dar e aşa o oboseală amestecată cu o stare de fericire. Sunt undeva, în nori. Plutesc. A fost aşa de frumos. Aşa de frumos. Am avut cea mai frumoasă petrecere din viaţa mea. Petrecerea burlacelor. Am primit doar câteva coordonate - ora şi locul. În rest, doar surprize.

Fifi şi Simo au fost organizatoarele şefe. Eu singură, stresată cu pregătirile pentru MARELE EVENIMENT nu aş fi organizat nimic. Iar Fifi şi Simo au avut ajutoare dragi mie. Adiţă, Nadina, Lavinia, Alina, Leocadia, Adriana, Mirela, Mihaela. Sunt atât de multe de spus. Şi am prea puţine cuvinte. Am aşa, ceva în interior. O bucurie imensă.

Am ajuns la locul petrecerii cu întârziere. Şi aveam deja emoţii.

Fetele mă aşteaptau cu o felicitare cu cuvinte calde.

Apoi barmaniţa mi-a adus două geamantane, puse unul peste altul. Bagajul dumneavoastră, spune.

Eu simt cum emoţiile cresc. Nu am curajul să deschid primul geamantan. Cel mai mic. Şi în plus nu ştiu cifrul. E simplu 0, 0, 0. Dar cine să nimerească???? Până la urmă am succes. Primul geamantan se deschide. O mulţime de cadouri. Toate bine împachetate. Fifi le-a ales cu grijă şi le-a ascuns în spatele unei hârtii colorate. Mâinele îmi tremură. Mai ceva ca la live-uri.

Nu am curajul să le deschid. Mi-e teamă să nu scot ceva care să mă şocheze. Mă gândesc la orice. Gata, prind curaj. Cadourile mă fac să râd. Pentru Miki, un făcăleţ. Pentru mine, pastile XANAX. Primesc şi un polonic, doar, doar învăţ şi eu să fac o ciorbă. Apoi o cutie drăguţă. În ea o suzetă şi o jucărie. Bun. Nu mă grăbesc dar nu se ştie niciodată, poate barza e mai aproape decât credem noi.

Apoi uleiuri frumos mirositoare. Plus o şedinţă de masaj şi spa. Hmmmm. De abia aştept.

Cu siguranţă voi începe un nou capitol pantofi. Acum am şi ghid "Secretele unei dependente de pantofi". Fetele ştiu de ce!!! Pentru Miki, am teste scoase din "Căsnicia perfectă".

Am primit aşa de multe cadouri încât nici nu ştiu pe care să le amintesc.

Oricum finalul a fost cireaşa de pe tort. Dacă vă mai îndoiţi cumva pot să vă spun că am fost declarată MIREASA ANULUI 2009. Titlul a fost acordat în urma deliberărilor unui juriu exigent format din Comitetul Naţional al Nevestelor Profesioniste. Am şi diplomă. Şi cu ocazia asta mi-am văzut pentru prima dată scris pe hârtie şi noul nume. Oricum diploma e bestială şi am expus-o deja în sufragerie.

Trebuie să amintesc şi de tortul de la Cofetăria Alice. Marţipan. Prelucrat perfect. Vesel. Şi bun.

Aşa cum era de aşteptat mireasa s-a dezlănţuit. Chiar dacă formaţia nu a vrut sub nicio formă să cânte "ceva Nirvana". În schimb a mers ca unsă dedicaţia fetelor "Supergirl!". A fost frumos, frumos. Atât pot să spun. Că m-am simţit în formă şi că nu aş mai fi plecat acasă.

După miezul nopţii a venit şi mirele. Şi o mână nevăzută i-a regizat intrarea. Pentru că fix în acel moment cânta piesa "Love of my life". Şi mie mi-a venit să plâng.

Aproape de ora patru ne-am retras spre casele noastre. Afară turna cu găleata şi eu aveam chef să dansez în ploaie.

Dar Fifi m-a trezit la realitate. Şi m-a dus la maşină ca să nu răcesc cumva până la nuntă.

Mai sunt multe de spus. Multe. Nu am putut nici să dorm. De fericire. M-am trezit după trei ore de somn şi m-am uitat la fotografii. Iar dimineaţă am desfăcut încântată bagajele din genţi. Am fost aşa veselă la fel cum e un copil la pomul de Crăciun.

Ce să spun? Şi cum să mulţumesc? Mulţumesc. Mulţumesc. Mulţumesc. Tuturor. Şi pentru organizare. Şi pentru cadouri. Şi pentru cuvinte. Şi pentru că aţi fost acolo. Petrecerea aceasta va rămâne mereu în inima mea.

P.S Mai târziu, povestea în fotografii.

La mulţi ani, Miki!

El e cel care face cea mai bună cafea. Dimineaţa.

Care îmi zâmbeşte cu tava în mână şi-mi şopteşte: "Doamna este servită!!!".

El e cel care se trezeşte în fiecare zi la fel. Niciodată posomorât. Niciodată îmbufnat.

El e cel care tace atunci când ştie că piticii au venit iar la mine şi mi-au răpit cuvintele. El e cel care îmi alungă supărările cu trandafiri. Întotdeauna roşii.

E cel care se trezeşte când în miezul nopţii tresar în urma unui vis violent. Mă ia atunci în braţe şi-mi veghează somnul.

El e cel care mă pune pe mine pe primul plan. Pe mine, înaintea lui. Şi tot el a adus echilibrul în viaţa mea.

Astăzi e ziua lui. La mulţi ani, Miki!

E sigur. Ne căsătorim

Ultimul hop. A trecut. E sigur. Pe 11 septembrie ne căsătorim. Civil. La ora 11.30. La Primăria Sectorului 2. Cea de lângă Bucur Obor. Era cât pe ce să pierdem startul pentru că, atenţie actele trebuie depuse FIX cu zece zile înainte de data căsătoriei. Nici mai devreme, nici mai târziu. Dar nimeni nu-ţi spune asta. În fine. Sincer mie mi se pare o prostie. Da, ştiu teoria că trebuie afişată la primărie hârtia. Că de, poate cineva vrea să conteste uniunea. Oricum nu mi se pare corect că statul te constrânge. Poate că eu mă întâlnesc cu Gigel azi şi mâine vrea să mă căsătoresc. De ce să nu pot?

Să revin. Stând la coadă la Oficiul Stării Civile mi s-au topit picioarele când mi s-a spus că nu pot să mă căsătoresc pe 11. Dar pot pe 12. Sau pe 13 că mai sunt locuri. De parcă suntem la coadă la pâine. Hellllloo, eu pe 12 am nunta cum să fac pe 13 cununia?

Vociferări. Emoţii. Practic totul ar fi fost dat peste cap. Toate planificările.

Aşa că nu avem de ales. Dăm încă o fugă contracronometru la doctor. Şi iar înapoi. La Oficiul Stării Civile.

Până la urmă nu am avut nicio obiecţie legată de oră. Ar fi fost culmea. Chiar dacă ştiu că e în miezul zilei iar cei mai mulţi prieteni nu au cum să ajungă. Pentru că sunt la muncă. Eu aş fi vrut cununia mai după-amiază. Oricum la Oficiul Stării Civile nu se lucrează după ora 14.00. Deci o oră mai târzie nu ne-ar fi ajutat prea mult. Altă prostie. Sau poate se lucrează dacă te cheamă, cumva. Sau dacă ai pile. În fine. Nici cei care vin de la depărtare nu pot să ajungă, asta e clar. Pentru că vor fi pe drum. Dar asta e. Eu nu sunt supărată. E bine că, măcar a rămas totul conform planului.

În definitiv cununia civilă e o formalitate.

În rest multe alte nimicuri. Şi complicaţii diverse. Tanti care ne-a promis un preţ bun la închiriatul maşinii şi-a dat demisia. Dar am găsit altă firmă. Şi sper să fie oameni de cuvânt.

Toate trec însă. Mai e puţin, puţin.

Azi e ultima zi de muncă. Şi simt aşa, dintr-o dată toate emoţiile. Până acum a fost agitaţia nebună. Pregătirile. Renunţările. Alegerile. Detaliile. Şi acum simt altfel. Am aşa, nişte fluturi. Voi fi mireasa. Mai e atât de puţin. Sandalele din Argentina au sosit. Mă strâng. Dar nu contează. Pentru că îmi plac enorm. Şi am şi nişte opinci, de rezervă. Voi dansa. Poate că la primul dans nu voi străluci pentru că stăm prost cu sincronizarea dar ...sper să nu conteze chiar atât de mult. Deja aud muzică. Aud aşa muzica în cap. Îmi vine să dansez. Mă gândesc cu emoţie la slujba din biserică. La toţi prietenii care vor fi acolo pentru noi.

Tortul miresei

Să vorbim despre tort. Am crezut că va fi cea mai uşoară alegere. În definitiv, ce poate fi atât de greu? E doar un tort. Un tort de mireasă.

Prima oprire. Cofetăria Ana. Din Pipera. Toată lumea a auzit de Ana. Are o reputaţie bună. Am crezut că prima oprire va fi şi prima servire. Dar....NU. Era sâmbătă şi laboratorul era gol. Tanti de după tejghea ne-a privit cu ochi mari când a auzit că mai avem vreo două luni până la nuntă....Că de, tortul se comandă aşa, cu câteva zile înainte. Nu am ştiut. Eu credeam că e mai bine să faci totul din timp.

În fine, cerem un catalog. Şi primim un album cu vreo 10 fotografii 9 pe 13 care arătau ca acum o sută de ani. Şi torturile la fel. Pe bune, că la fel. Dar cu flori naturale puteţi să decoraţi tortul, întreb. Aaaaaa, nu ştiu. Nu am mai făcut.

Nu mai ţin minte exact preţul pentru un kilogram de tort. Parcă 60 şi ceva. Şi vreo 80 transportul. Şi nu ştiu cât suportul. Era oricum peste preţul pieţei. Am plecat dezamăgită. Mai încercăm. Mai încercăm. Doar e prima cofetărie, m-am gândit.

Aşa că am început căutarea asiduă pe internet. Aşa am aflat de cofetăria Maria, din Aviaţiei. Păreri bune. În plus, am găsit printre apropiaţi nişte clienţi. Gata, asta e! Cea mai simplă alegere. Şi kilogramul de tort mai accesibil ca preţ. Prăjiturile de aici sunt recunoscute pentru că sunt făcute cu frişcă bătută, nu sintetică. Aşa că a doua oprire - cofetăria Maria. Când am ajuns totul era gol. Cofetăria, tot. Nu era nimic în galantar. În geam, un bilet. Concediu de odihnă o lună. Păi cum, toată cofetăria????? Şi nunţi, şi onomastice, şi botezuri, nimic? Ok.

Aşteptăm. Trece luna. Revenim. Sâmbătă. Aglomeraţie. În cofetărie, cozi. Pe două rânduri. Căldură. Aer condiţionat întreb? Nu. Mor de cald. Şi sunt şi foarte obosită. Vreau doar să întreb de un tort. Dar unde? Trebuie să aştept la coadă. În fine. Până la urmă mi s-a pus în braţe un catalog. De întrebat detalii nu am pe cine. Că se vând prăji pe bandă rulantă. Iar fotografiile cu torturile ...Nu ştiu. Eu vreau să fie îmbrăcat în marţipan. Deci, nu. Am cumpărat câteva prăjituri care au fost delicioase, recunosc. Cu siguranţă şi torturile sunt foarte bune dacă alegi să fie doar cu frişcă. Dar eu vroiam marţipan.

Aşa că, m-am întors din nou la domnul GOOGLE, GOAGĂL, GUUGLE. Că doar el m-a salvat de atâtea ori. Am intrat pe forumul de mirese şi am luat la rând cofetăriile. E drept, multe dintre ele nu au pagini de internet. Dar am citit păreri, pro şi contra. M-am uitat la zeci de fotografii. Şi am descoperit cel mai sinistru lucru. COFETĂRII FURĂCIOASE. Deci dragi cofetari, patroni de cofetari sau cum vă numiţi, vă rog eu frumos nu mai furaţi fotografii de pe site-urile străine de profil şi nu le mai puneţi pe pagina voastră de prezentare ca şi cum ar fi marile voastre realizări. Serios. Dacă poţi să faci doar două torturi fă-le pe alea, dar fă-le bine. E ca şi cum eu m-aş semna pe o ştire care a scris-o sau obţinut-o altul.

Dezamăgirile s-au ţinut lanţ. Pentru că la pretenţiile de Mic Paris stăm foarte prost la capitolul inspiraţie. Poate că, nu ştiu, poate că mirii îşi mai doresc şi altceva în afară de trandafirii grosolani din marţipan spoiţi cu albastru sau roz ţipător. Şi alte torturi, mai atipice. Un prieten artist mi-a spus că nu e greu, cel mai bine ar fi să fac eu macheta tortului din carton şi să mă duc cu ea la o cofetărie. Asta mi-ar mai trebui!!! Să mă apuc să fac şi machete de tort.

Am avut şi câteva clipe de fericire. Pasagere. Am nimerit uneori pe site-uri unde mi-au plăcut torturile. Dar fericirea a durat doar până am realizat că dulciurile respective erau realizate în alt oraş.

Oricum cele mai aspectoase torturi le-am găsit pe site-urile unor cofetării din Cluj, Braşov, Timişoara şi Oradea. Iar numărul 1 în top e http://www.cauttort.ro/

Ca de obicei, mirele a fost deschis la nou. Doar, doar s-o calma mireasa. Aşa că, după rochia de mireasă făcută la Sibiu, invitaţiile şi meniurile făcute la Cluj, sandalele comandate din Argentina a acceptat şi ideea de a realiza tortul la o cofetărie din ţară.

Din păcate cei de la http://www.cauttort.ro/ nu aveau posibilitatea să-l transporte. Aşa că am renunţat la idee.

Am restrâns seria căutărilor la Bucureşti. Am mai făcut o oprire undeva aproape de Bucur Obor unde e un laborator care face torturi bune dar din nou era sâmbătă şi am dat peste o vânzătoare cam aeriană care mi-a prezentat un catalog cu nişte torturi făcute în străinătate (nu ştiu de ce, dar chestia asta îmi suna cunoscut) şi în plus, nu făceau decât torturi din ciocolată.

După lecturile pe forumuri am văzut că nu poţi da greş cu Cofetăria Agapitos. Au preţuri destul de ridicate dar şi reputaţie bună în domeniu. În fine. În sâmbăta aceea până şi în Cofetăria Agapitos din Dorobanţi se stricase aerul condiţionat. Poate pentru că am intrat eu în cofetărie :))). Au ceva modele de tort mai răsărite, multe copiate tot după modelele din străinătate. Desigur marţipanul nu e prelucrat la fel de minuţios iar la compoziţie nu ai decât două variante (black forest şi una biscotino).

Sincer, prăjiturile sunt tare bune şi m-ar fi tentat teribil o compoziţie cu cappucino sau caffe latte dar la următoarea vizită tanti vânzătoarea mi-a spus că dacă vreau totul se poate pe propria semnătură, aşa că am renunţat la ideea revoluţionară.

Pentru că atunci nu se lucra la laborator am amânat comanda. Am revenit şi nu am mai stat pe gânduri. Am comandat un tort clasic, fără prea multe briz briz-uri. Un tort obişnuit. Frumos şi simplu. Acum rămâne de văzut dacă gustul acestuia va fi pe placul invitaţilor.

Două săptămâni. Şi o zi.

Mai sunt două săptămâni. Şi o zi.

Zilele se rostogolesc unele după altele. De fapt nu se rostogolesc, cad unele peste altele ca la jocul de domino. Câteva nopţi am dormit pe repede, m-am trezit de nu ştiu câte ori, am avut insomnii şi un singur stres, pleacă sau nu Madonna, a ajuns sau la aeroport, a ieşit sau nu din hotel şi aşa mai departe.

Printre toate astea s-au strecurat şi gânduri legate de chestiile care trebuie rezolvate cu două săptămâni înainte de nuntă....

Deci dă ok-ul pentru meniurile de la Cluj, e spaţiu prea mult între text şi steluţe, deci vă rog să fie toate cu maro, da, nu pot să-mi fac programare la pedichiură, totul e ocupat, când ajunge comanda de la Oriflame, cafeaua din Germania nu putem s-o ridicăm că nu a fost pus coletul pe numele nostru, ăia nu au trimis încă pantofii din Argentina, confirmă codul poştal, mai confirmă şi adresa, şi strada, şi ţară şi aşa mai departe, da, nu ştiu când ajung la solar, cică ai nevoie de cinci şedinţe ca să te colorezi frumos, nu putem da comandă de tort, pentru că sâmbăta nu se lucrează la laborator, să ducem costumul la scurtat, nu am cumpărat butonii, nu uita de cămaşa pentru cununia civilă, te rog ia-o pe asta exotică, turcoaz, nu vrei, e ok şi cea gri, cum găsim piesa pentru dans, trebuie să aibă o calitate mai bună, când repetăm şi noi, să sunăm pentru confirmări, să vedem cum facem aranjarea la mese, avem numai cu numere impare, deci nu e bine ocupă prea mult loc, dar nimeni nu poate fi mutat că X nu cunoaşte pe nimeni de la masa Y, şi nici Z de la masa W, să tăiem de pe listă, să punem pe listă, da, să ne întâlnim cu cei de la firma de decoraţiuni, nu uita de lumânări, mai trebuie să-mi cumpăr un ruj, că nu am, de ce fel de agrafe am nevoie, să nu uităm de ramă, da, trebuie reparată draperia, să ceri bormaşina, am primit mesaj de la bancă că trebuie să plătesc rata, cum facem cu analizele, să multiplici te rog actele pentru cununia civilă, a nu se potriveşte cafeaua....

Şi tot aşa....

Şi NU, NU SUNT STRESATĂ. Nici nu am timp să mă gândesc cum mă simt.

AMR 20 de zile

Mai sunt 20 de zile. Şi de abia acum am început să am fluturi în stomac. De exemplu astăzi, la croitor când l-am văzut pe domnul mire îmbrăcat în costumul de ginerică! Şi tot astăzi, când am revăzut sala nunţii, amenajată pentru un eveniment similar.

Mai avem lucruri destul de mărunte de aranjat. Unele se aşează parcă singure, de la sine. Le aşează o mână vrăjită. Sau nu ştiu, poate pur şi simplu nu mi se mai par mie atât de importante. Sau nici nu erau.

Cred că voi fi emoţionată, asta e sigur. Şi sper să nu plâng prea mult.

Nunta prinde contur. Văd totul cu ochii minţii, privirile celor dragi, îmbrăţişările, lacrimile furişe, florile, sala, rochia, sandalele, totul. Aproape că aud şi muzica. Muzica nunţii mele. Şi vizualizez dansul. Şi zbânţuiala nebună.