27 mai, 2007

Leapşa virtuală

Am primit leapşa virtuală de la Oana.

Aşa că ar trebui să spun ce îmi doresc.

Dacă e să aleg o plăcere care să-mi liniştească papilele gustative pot să spun că mă uit de câteva săptămâni prin supermarketuri după un soi de unt pe care l-am mâncat la prietena mea în Scoţia. E vorba de un unt care se întinde uşor pe felia de pâine, chiar şi după ce a stat mult timp la frigider.

Dacă ar fi fi să extind sfera dorinţelor lista ar fi mult mai lungă...

Mi-aş dori un concediu prelungit. Cred că aş avea nevoie de vreo două trei luni. Aş pleca câteva săptămâni acasă, la ai mei. De fiecare dată când merg în Alba Iulia am o listă de vizite pe care trebuie să le bifez.

Lista o include pe profesoara mea de desen din generală, care mi-a vegheat cu îngăduinţă trăirile adolescentinte, apoi profesoara mea de teatru care m-a învăţat să-mi depăşesc emoţiile atunci când urc pe o scenă. Lista continuă cu prietena mea bună care lucrează la bibliotecă şi are sufletul fin ca o adiere blândă de vânt. Felicia, căci aşa o cheamă citeşte mult, scrie poezii, se roagă şi vorbeşte ascultătorilor despre toate astea într-o emisiune difuzată la un post de radio local.

Urmează prietenii de suflet, Cristi şi Alexandra care îşi construiesc căsuţa visurilor lor.

Lista e lungă. O include şi pe sora mamei, pe nepotul meu de cinci ani, pe prietenii de familie, dar şi pe două prietene, foste colege de liceu. Tot aici intră şi prietenii tangenţiali, adică patroana de la magazinul de vizavi, florăreasa din piaţă care îmi dădea flori când eram mică pentru că îi eram dragă şi aşa mai departe.

Prin urmare e lesne de înţeles de ce am nevoie de câteva săptămâni bune de relaxare. Mă întorc în oraşul meu ca într-o oază de linişte. Îmi place să mă plimb prin oraş, să mă reîntâlnesc cu oamenii care şi-au pus amprenta pe sufletul meu, cu oamenii care m-au sprijinit necondiţionat şi de care simt că sunt la fel de legată ca acum zece ani când ne vedeam mereu.

Cu siguranţă concediul l-aş folosi şi pentru o vacanţă în adevăratul sens al cuvântului. Adică aş vrea să văd măcar vreo săptămână marea, dacă se poate în Grecia, apoi muntele, mi-ar plăcea să fac o excursie la mănăstirile din Moldova, să văd Maramureşul, să o vizitez pe prietena mea care stă în Sfântu Gheorghe şi care are un băieţel.

Toate astea rămân deocamdată la stadiul de dorinţă. Încerc printre picături să merg poate un weekend la Sfântu Gheorghe şi unul acasă, tai serios din lista cu prieteni pe care aş vrea să-i văd şi înlocuiesc întâlnirile cu o pălăvrăgeală de o oră la telefon, şi încerc să aleg o destinaţie unde să mă bucur câteva zile de linişte, de apă, soare şi nisip.

Mai e mult până când îmi voi lua concediu dar visele trăite cu ochii deschişi nu mi le poate lua nimeni.

Până când îmi voi lua concediul de vară am încă timp să-mi fac planuri, nu?

Iar acum dau leapşa virtuală mai departe...

Un comentariu:

Magda spunea...

Cred ca a face planuri e cel mai bun lucru inventat de oameni...
Sa te pierzi, chiar si cateva minute, gandindu-te la ce vei face, unde vei merge...sa vizualizezi locuile si oamenii pe care ii vei intalni... Pentru mine, asta e o evadare, in sine!