21 iulie, 2008

Dor de ducă

Azi dimineaţă m-am uitat la poze cu marea. Marea albastră, marea azurie, marea mare.
Şi am simţit şi mai mult dorul de vacanţă. O vacanţă nesfârşită. Zilele se scurg greu până la concediu. Pereţii apartamentului ard iar aerul te sufocă. Nici să dorm nu pot. Tot la mare mă gândesc, de câte ori închid ochii. Dar o dată cu ea, dau năvală tot felul de gânduri.
Vreau să evadez. Iar două săptămâni înseamnă atât de puţin. Aş vrea să văd şi marea şi muntele, şi Delta şi mănăstirile din Moldova. Aş vrea să dau o fugă şi în Apuseni unde mă aşteaptă o prietenă dragă. Aş vrea să stau în tihnă cu ai mei dar şi cu prietenii risipiţi în diverse colţuri ale ţării, să sorbim cu nesaţ dintr-o cafea caldă, să stăm la taifas.
Timpul nu se opreşte însă. Vacanţa e comprimată. Şi selectivă în acelaşi la timp. Poate la anul ajung să-mi văd şi prietenii, sau poate nu ştiu, într-un weekend lung cât o lună.
Şi totuşi mi-e un dor nebun de vacanţă. O vacanţă în care să uit de tot şi de toate. Să închid telefonul într-un sertar. Şi să dau timpul meu, doar celor dragi.

2 comentarii:

Anonim spunea...

e in firea noastra a oamenilor sa ..traim cat mai multe momente care sa ne incarce bateriile spirituale....trebuie sa-ti faci timp pentru tine si sa-ti realizezi dorintele...laurma urmei cam cu asta ramai din tot amalgamul asta de evenimente in care suntem prinsi,cu aminitrile lucrurilor frumoase pe cate le-am facut si pe cre le-am trait....
kaiser shoze

nicoleta tintea spunea...

Timpul rămâne o problemă...cel puţin pentru mine...