De ce nu îmi plac călătoriile cu taxiul

Azi dimineaţă. Chem taxi. Pe una dintre uşi scrie mare: AER CONDIŢIONAT. Urc. O fi aer, dar nu e pornit. Mă loveşte un puternic miros de transpiraţie. De la şofer. Noroc că geamurile sunt deschise. Şi se face, cât de cât curent.

Şoferul, închis la ten. Intră în pasaj. Am uitat să-i spun să nu intre prin pasaj. Toţi şoferii de taxi o iau pe acolo, dacă nu le precizez să meargă pe lângă MALL, pentru că ei ştiu foarte bine că în pasaj, CIRCULAŢIA SE BLOCHEAZĂ. Iar dacă stai pe loc aparatul taxează.

Asta e. Circulaţia era cum altfel decât blocată. Aşa cum mă aşteptam. Nu spun nimic. Nu îmi place să stau în pasaj pentru că e întuneric, se stă bară la bară şi simt că mă sufoc. Pentru că stăm pe loc miroase iar a transpiraţie. Tot mai puternic. Se plictiseşte şi el. Aşa că îşi găseşte o ocupaţie. Îşi sună fiul. Şi începe să urle. Tot mai tare. Că de ce nu a stat la şcoală? Că de ce a fost la mătuşa? Că de ce s-a dat cu rolele? Şoferul se enervează. Şi pentru că se enervează...transpiră. Mirosul e tot mai puternic. De nervi, loveşte teatral cu pumnul în volan. Aoleu, mă gândesc mai are puţin şi mă ia şi pe mine la bătaie. Stau cuminte pe bancheta din spate. Oricum mi se pare aiurea că trebuie să asist pe banii mei, la o scenă de familie. Omul ţipă la telefon. Să te tunzi, da, să te tunzi! Să te găsesc tuns, da, să te găsesc tuns! Că dacă nu eşti tuns când ajung eu acasă, te bag în maşină şi te duc la frizerie! Şi te tund eu chel, spune el printre dinţi, cu năduf. Deci nu mă interesează, da! Nu mă interesează! Când ai avut bani de ce nu te-ai tuns? Te împrumuţi! Da, te împrumuţi!

Ieşim din pasaj şi se încheie în sfârşit, convorbirea.

Cred că şi-a dat seama că a exagerat. Aşa că se întoarce spre mine. Începe să-mi povestească despre fiul lui. Că are 16 ani şi îi e lene să se ducă la şcoală. Are absenţe multe. E drept uneori chiar el îi spune că, dacă nu are chef, să nu se ducă la şcoală. Dar nu mai ştie ce să facă cu el. Că nu face nimic. Nici nevastă-sa nu face nimic în casă. Nu-i place să facă nimic. Îi place să se relaxeze. Că el i-a spus băiatului că nu are bani de meditaţii dar că ar trebui să înveţe şi el engleza, aşa MAI LA PERFECŢIE. Că el îi dă bani de cheltuială în fiecare zi.

Păi, nu-i mai daţi, dacă nu merită, îi spun. Aoleu, mă transform şi în consilier psihologic, mă gândesc. E grav, aşa că îmi înghit cuvintele. Ca să scap pun mâna pe telefon.

Ajungem pe pod. Aici şicane cu un camion. Cine să treacă, cine să treacă. Claxoane reciproce. Ajungem paralel cu camionul. Şoferul, şi el tuciuriu. Şoferul din taxi îi face un gest obscen. Şi îi spune vreo două de dulce. "Cioară!", urlă el. Îmi vine să râd. Dar nu spun nimic. Vorbesc în continuare la telefon şi nu îmi dezlipesc ochii de pe geam.

Pe pod, ceva mai liber. Facem cale întoarsă în schimb de pe DN1. Închei conversaţia de la telefon. Mai am puţin. Nu mai suport mirosul, nici căldura. Ajung. Şoferul aşează tacticos bancnotele. Cu încetinitorul. În ordine crescătoare. Gata. Îmi dă restul. Cobor. URA!!!!