09 martie, 2011

Conversație

sursa foto: mattstone.blogs.com

Stau singură
și vorbesc
cu Dumnezeu,
Despre toate.

Uneori îi spun
că nu-mi plac
oamenii.

E un paradox
că nu-mi plac!
Tocmai mie,
Care nu pot să trăiesc
Fără ei,
Mie, care le-am
căutat mereu
prezența.

În astfel de momente
îi cer lui Dumnezeu
Să-mi dea,
dacă se poate,
mai mulți îngeri
Să vorbesc cu ei!

Să-mi odihnesc
Sufletul
pe aripile lor
Mari și albe,
Să mă scufund
În atingerile lor,
Incredibil de pufoase,
Mătăsoase și calde,
Aproape netactile.

Îngerul meu
Nu e niciodată
Obosit,
Dar eu sunt.

4 comentarii:

Iuliana spunea...

Superb!

Nicoleta Țintea spunea...

Mulțumesc. Eu iubesc îngerii.

Anonim spunea...

Frumoase versuri...

Nicoleta Țintea spunea...

Multumesc Moni!