11 aprilie, 2009

Sandale. Partea a treia

Pentru cei care nu sunt la curent ACELE SANDALE au fost făcute greşit şi a doua oară.
E adevărat că doamna designer sau cum să o numesc s-a oferit să le facă din nou dar nu am mai fost eu de acord. Am considerat că dacă de două ori le-a făcut greşit nu am motive să sper că a treia oară vor ieşi ca turnate. Acum regret că nu am acceptat să le refacă.
Aşa că am decis să mai retuşeze o bretea şi cu asta basta. E drept a greşit puţin şi culoarea dar am trecut şi peste asta, în definitiv rochia e lungă şi doar un artist poate să vadă diferenţele de nuanţă.
La ultima probă, la naiba oare a câta, cred că a patra, doamna designer nu s-a prezentat. L-a lăsat pe nenea Vasile, un bărbat mic şi bruneţel să suporte toanele miresei nebune, adică eu.
Nenea Vasile a făcut conştiincios vreo două drumuri în atelier, cică le-a mai lărgit puţin şi gata!
Mireasa, adică eu, a cedat. Oricum mă grăbeam să ajung la muncă. Şi oricum vinovatul principal nu era de faţă, ce mai puteam face? Am luat sandalele aşa cum erau. Doar că starea aceea de euforie din momentul în care am dat comanda s-a dus pe apa sâmbetei.
Ca să fie limpede, sandalele astea îmi plac. Îmi place modelul, că doar de aia l-am ales. Şi îmi plac şi culorile chiar şi cu mica diferenţă de ton.
Numai că în lumina dimineţii lucrurile stau BAD, BAD, BAD. Sandalele mă strâng ca dracu. Nu pot sta încălţată cu ele.
Să le duc înapoi e deplasat. Nu îmi surâde nici ideea de-a o lua de la capăt cu căutările şi de-a umbla iar la portofel.
Aşa că, deocamdată mă maltratez. Le-am dat cu spirt şi stau încălţată în ele.
Am verificat şi care sunt alternativele - sandalele de pe stocul din dulap. Există două variante de criză, dar niciuna nu îmi face totuşi cu ochiul.
Încă analizez posibilităţile. Poate mai dau totuşi o tură prin magazine. Ştie cineva vreo soluţie?
PS. Pentru cine are impresia că sunt o mireasă isterică vreau să fac o precizare: nu sunt, doar par :)))))

7 comentarii:

Anonim spunea...

pe cand nunta?

Anonim spunea...

Si ... pe cand nunta?

nicoleta tintea spunea...

În septembrie.

Anonim spunea...

Bravo! In sfarsit! Jucam si noi la o nunta! Nu iti spun "casa de piatra", ptr. ca nu mai e la moda. Asa ca ... Vila de piatra! Si venim si pe la botezuri ...

nicoleta tintea spunea...

:) Mulţumesc...Asta cu vila sună bine...Cât despre botez...nu mă grăbesc :)

Nadina Câmpean spunea...

nico, eu cred ca trebuia sa ii spui sa le refaca si sa mergi cu o mitraliera. poate marele designer in viata lucreaza bine numai sub presiune :)

oricum, sa le porti sanatoasa si sa dansezi fericita cu ele la nunta :)

nicoleta tintea spunea...

@Nadina

Eu m-am decis. Gata! Le duc inapoi. Am tras aer in piept şi m-am pregătit să o sun pe doamna designer. Am sunat. Am insistat. Nu îmi răspunde.

De ce oare?

Poate după sărbători am mai mult noroc.

Eu am să fiu drăguţă. Dar, vezi tu, ipostaza asta nu mă prinde întotdeauna :)