24 iulie, 2007

Prea multă moarte

Moarte. Prea multă moarte. Un şofer inconştient, un tren şi un autobuz încărcat de oameni. Opt familii distruse. Şi un sat în doliu.

M-am întrebat cât de blestemată trebuie să fie o mamă încât să-şi piardă fiica de 27 ani, la şapte ani distanţă după ce şi-a înmormântat băiatul şi el, decedat la aceiaşi vârstă. Sau cât de mult trebuie să fi greşit cinci tineri încât să rămână, într-o clipă, singuri pe lume, fără mamă şi fără tată?

Doi prunci gemeni nu mai au nici ei cui să spună tată. Mama lor zace pe un pat de spital şi nu ştie că tatăl copiilor ei nu mai este. O priveşti cum murmură o rugăciune şi mai are încă speranţă. Speranţă că soţul ei e în viaţă, că Dumnezeu îl va scăpa. Laşi privirea în jos. Şi taci. Ce poţi să-i spui. Aveţi curaj! Aveţi putere! Nu, nu poţi să-i spui nimic. Nimic. Nimic.

Morţii sunt toţi rude. Rude de sânge unite de acelaşi blestem. O nuntă, un autobuz şi drumul spre Ceruri.

Şi în Bucureşti, moarte. O fată de 21 de ani a fost ucisă ca-n filme de iubitul ei. A murit fără să aibă nici o şansă. Nu ştiu ce poate întuneca mintea cuiva atât de mult încât să curme brutal viaţa cuiva. Şi pentru ce.

Niciun comentariu: