Se afișează postările cu eticheta Îmbrățișați de îngeri. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Îmbrățișați de îngeri. Afișați toate postările

28 august, 2011

M-am întors

Gata vacanța!

Stropi mari
și multe cercuri concentrice.

Acasă.

Ultima cafea
băută în tihnă
în miezul de duminică.

Pisica musafir toarce
cuibărită
în brațele moi,
transformate
în culcuș intim.

Vești.

Un suflet a ajuns la Domnul.
Lecția morții
este examenul pe
care trebuie
să-l picăm de mai multe
ori până
să-i înțelegem
sensul.

Semne multe.

Spectacol solar.

Armonia este
cântecul pe
care trebuie să-l
știm toți.

Dar mai întâi
trebuie să ne lepădăm
De haine.

15 aprilie, 2011

Darul

Nu cred că există bucurie mai mare decât clipele acelea în care simţi până în vârful firului de păr că Dumnezeu există în fiecare om pe care îl întâlneşti. Că Tatăl din cer ţi-a ascultat rugăciunile. Că eşti şi poţi da şi celor din jur, lumină. Că îngerii te-au mângâiat, ţi-au şters lacrimile de pe obraz şi te-au lăsat să dormi, o noapte întreagă, în braţele lor. Apoi dimineaţa ai deschis ochii altfel şi ai putut să vezi limpede că au înflorit copacii şi că e miros de primăvară. Soarele străluceşte întotdeauna mai puternic după clipe de îndoială şi de furtună.

sursa foto: http://cata-catutzy.blogspot.com/

22 martie, 2011

În loc de jurnal

sursa foto: http://desktop-wallpapere.blogspot.com

Sunt zile în care vin amestecate de toate. Prieteni, cuvinte, necunoscuţi, salvatori. Şi în toate, peste toate e un praf de stele. Un praf de bunătate. Un strop din lumina care străluceşte în fiecare din noi.

Când oamenii vor, pot răsturna munţii. Adună, scad, găsesc soluţii şi mai presus de toate - SIMT. Simt că există, respiră şi că undeva lângă ei, în blocul vecin, în oraşul aflat câţiva kilometri distanţă, sau poate mai mult, într-un spital sau într-o casă sărăcăcioasă altcineva respiră mai puţin decât ei. Respiră boală, respiră suferinţă, respiră sărăcie, simte foame sau neiubire.

Şi atunci simţirea această îi ajută să pună ei la loc ceea ce altuia îi lipseşte. O bucată de pâine, un bănuţ, un zâmbet, un cuvânt, o lacrimă toate sunt de fapt o rugăciune. O clipă de viaţă autentică. În care am fost noi. NOI, cu potenţialul extraordinar cu care am venit pe lume. Scânteia de bine. Şi eu cred că totul se vede într-o lume nevăzută. În lumea în care cete frumoase de îngeri cântă mereu. Nicio clipă în care am iubit cu adevărat şi am împărţit din această iubire nu se pierde.

Zilele acestea, săptămânile acestea, luna aceasta şi cealaltă, şi cea care vine după cealaltă luptăm pentru Cosmin, pentru Marian dar şi pentru copiii sărăci din comuna Glodeanu, Buzău. Nu am uitat de îngerii de la Mănăstirea Mărcuş sau de sufletele de la Valea Plopului. Luptăm şi pentru alţi copii care îşi caută o salvare. O caută şi nu au găsit-o. O cer chiar dacă unii nu au învăţat încă să vorbească. Bianca, Daria, Dragoş, Mery, Ana-Maria toţi au nevoie de noi. Citiţi-le poveştile cu inima şi alegeţi să daţi măcar unuia dintre ei puţin din iubirea uriaşă de care sunteţi capabili.

13 martie, 2011

Ana-Maria Osca

3.300 de RON atât costă un RMN pe care trebuie să-l facă această fetiță, care la doi ani și ceva suferă de cancer. Adică mai puțin de o mie de euro. Părinții ei nu au acești bani. Doar tatăl muncește ca profesor. Fotografia acestei fetițe m-a determinat să-mi deschid un nou blog. Nu știu cât îmi va permite timpul dar voi încerca să public în măsura în care pot mesajele și cazurile care ajung la mine, după ce le voi verifica desigur. Știu că poate nu înseamnă mare lucru, dar măcar atât să încerc să fac pentru aceste suflete.

Mai multe despre Ana-Maria puteți citi aici.