Pe la prânz m-am ridicat din pat și mi-am împrăștiat repede pe birou toate tuburile de culoare pe care le am în casă. Nu știam ce și nici de ce. Știam doar că trebuie să încep mai repede. În ultimii doi ani ar fi a treia sau a patra oară când mi se întâmplă.
Am pus câte puțin din fiecare culoare pe o paletă și am deschis o carte cu câteva fotografii ale unor tablouri realizate de pictori români.
De data asta voi merge până la capăt, nu mă mai opresc la jumătatea drumului. Asta mi-am spus. Am avut icoana cu Sfântul Arhanghel Mihail, mereu sub ochi. Asta mi-a dat încredere. Am început cu aripile. Cred că mi-am amintit că trăsăturile feței se lasă la final.
Mi-am ales culorile explodate direct din tub. Mov violent, albastru și puțin portocaliu. Eram sigură că voi reuși să pictez cu tușe rapide, un înger colorat. Așa îl vedeam eu în acel moment.
Treptat tușele s-au domolit. M-am calmat și după ce am făcut aripile cu albastru, apoi cu mov, apoi iar albastru, apoi cu roz și cu portocaliu pe alocuri am simțit că trebuie să îndulcesc puțin tonurile.
Apoi încă puțin. Și încă puțin. La final nu a mai fost pic de roz, mov, lila sau albastru. A rămas doar un Arhanghel. Arhanghelul Mihail.
