Am primit într-o zi un mail. O cheamă Alexandra. Are 24 de ani și luptă cu o boală cumplită. Un cancer agresiv. O tumoare cerebrală care i-a distrus visele, în 2009, pe vremea când era încă studentă la limbi străine.
Alexandra a făcut patru operații pe creier. Primele trei, eșuate. A doua a lăsat-o paralizată pe partea stângă. Din spital a luat o infecție și în urma ei, medicii i-au extirpat o parte din craniu. Nu au știut însă ce să facă cu bucata respectivă de os, pentru ca ulterior să poată fi reimplantată. Așa că, Alexandra a rămas să lupte cu senzațiile fizice, usturimi îngrozitoare, la orice schimbări de temperatură și mai ales atunci când este cald. Chiar și căldura din cameră îi face rău.
A treia operație a lăsat-o pe Alexandra mai mult moartă decât vie. Medicii i-au spus mamei s-o ia acasă, să moară în patul ei. Au numărat săptămânile pe care au socotit că le mai are fata de trăit. 56. I-au pus verdictul crud, în brațe, mamei distruse de durere. Durerea că-și vede singurul copil, cum se stinge, ca o lumânare.
Alexandra a reușit să plece la clinica Anadolu din Turcia, în stare gravă. A urmat cea de-a patra operație. După trei ani de luptă, pe toate planurile, ani în care Alexandra a reușit să termine facultatea, în ciuda tuturor greutăților pe care i le dă suferința fizică, boala s-a întors în organism mai agresivă ca niciodată.
Tumoarea este localizată în centrul creierului și nu poate fi deocamdată operată. Dar Alexandra trebuie să meargă la control, la clinica Anadolu din Turcia. Acolo unde a făcut și cea de-a patru operație. Acolo unde să speră să facă și intervenția de reconstrucție a craniului. Nu are bani. Nu are bani de biletele de avion. Nu are bani de cazare și nici de tratamentele medicale. Au ales de fiecare dată când au mers la clinica din Turcia să stea cazați la un hotel, pentru că nu-și permit să plătească internarea în spital. Mama Alexandrei e funcționar public. Tatăl e pensionar. În mod ironic, boala Alexandrei nu a fost încadratată la handicap de grad 1 așa că, singurul ei venit lunar este 234 RON. Și nu are dreptul nici la însoțitor, plătit prin lege. De descurcat nu are cum să se descurce singură. Pentru că cineva trebuie s-o îmbrace, s-o ajute.
Știu că lumea este suprasaturată de cazuri umanitare. Dar scriind aici, sper și eu, la fel ca Alexandra, într-o minune. Sper că un porumbel călător va duce vestea acestei suferințe, până la inima celui sau celor care pot s-o aline. Cu o mângâiere, cu un bănuț, cu un bilet de avion oferit gratuit, sau chiar cu o internare sponsorizată de clinica Anadolu, Turcia. O clinică puternică ce și-ar permite cred să ofere măcar o sponsorizare pe an. Unui copil atât de sclipitor, de ambițios, de credincios și de bun. Cred că medicina, mai ales în acest domeniu al bolilor grave nu înseamnă doar reclamă. Nu înseamnă numai publicitate. Mă gândesc mereu la Sfântul Luca al Crimeei. Chirurg și episcop. Nu lua bani niciodată de la pacient. Se închina întotdeauna icoanei Maicii Domnului înainte să opereze. De aceea cred că medicina înseamnă solidaritate, înseamnă compasiune și dragoste pentru bolnav. Dacă Sfântul Luca a putut să trăiască o viață în sărăcie și să se dedice celor aflați în suferință sunt sigură că o clinică care trăiește din suferință poate să facă, măcar din când în când, un dar.
Sunt sigură că Sfântul Nectarie, pe care Alexandra l-a visat într-o noapte o va veghea pe această copilă puternică, luptătoare care are un noian de vise. Alexandra își dorește să facă un masterat, apoi doctorat, să-și întemeieze o familie, să iubească și să fie iubită.
Dacă doriți s-o ajutați pe Alexandra Aron o puteți suna la numărul de telefon 0761136272.
Se pot face donații în conturile deschise la BRD, filiala Slobozia, pe numele Aron Alexandra Daniela:
RON: RO43BRDE230SV25479242300
EUR: RO39BRDE230SV25479322300
USD: RO35BRDE230SV25479402300
Aici puteți să vedeți un reportaj din anul 2009, anul în care Alexandra a făcut trei operații într-o singură lună.
·
