"Cancerul, dragostea mea" - o carte testament despre boală şi iubire

Dacă doriți să o ajutați pe această mamă se pot face donații în contul RO03BTRL04801201225679XX, deschis pe numele soțului, Viorel Grigore. 

Pentru mai multe detalii despre cum puteți ajuta această familie o puteți suna pe doamna Mioara la numărul de telefon 0766414565. Familia locuiește la 25 de kilometri de București, în Tărtășești.

Bilanţul campaniei "De Paşte, pentru copiii bolnavi de cancer"

Prietena mea, Roxana cu Gilbert, unul dintre copiii internaţi în spital

Despre emoții și trăiri am ales să vorbesc mai puțin. Las fotografiile să vorbească.

https://www.facebook.com/media/set/?set=a.578342948853953.1073741830.100000347584111&type=1

Știu doar că am fost copleșită ca de fiecare dată de bunătatea și sprijinul celor care s-au implicat. Doamne, Doamne a trimis ajutoare de nădejde. Și pentru că ajutorul a fost substanțial am decis să extindem acțiunea, de la vizita în secția de Oncologie a Spitalului Marie Curie, adică de la organizarea a 25 de pachete cu dulciuri și fructe la pregătirea de pachete pentru copiii bolnavi de cancer internați în Spitalul Fundeni și Institutul Oncologic București și pentru copiii bolnavi care s-au aflat de Paște în secțiile de Pediatrie, Ortopedie, Cardiologie și Nefrologie din Spitalul Marie Curie.

Ne-am unit forțele cu minunata inițiativă a părintelui Marian Tudor și a Valentinei, soția lui, care le-au propus copiilor din Glodeanu, copii fără posibilități materiale care au și ei nevoie de ajutor să aducă puțină bucurie copilașilor bolnavi, internați înspital. Copiii au lucrat minunate felicitări și coșuri de Paște cu ajutorul doamnelor învățătoare și profesoare din școala Glodeanu Siliștea. Felicitările au ieșit extraordinar de frumoase. Spun asta pentru că am primit și eu, pentru că am fost cuminte, una. Lucrările au fost vândute printr-o licitație pe facebook iar din bănuții care s-au strâns au fost cumpărate fructe și dulciuri pentru 70 de pachete pe care copiii din Glodeanu le-au împărțit în Spitalul Fundeni și în Institutul Oncologic București. La spital, copiii din Glodeanu au fost absolut minunați. S-au împrietenit repede cu cei aflați în suferință, au făcut poze, au povestit și le-au citit povești.

Noi am pregătit 70 de pachete pentru copiii din Spitalul Fundeni și din Institutul Oncologic astfel încât fiecare copilaș internat a primit două pungi, una de la noi și una de la copiii din Glodeanu. Pachetele care au rămas au fost redistribuite copiilor din Spitalul Marie Curie.

Pe lângă aceste pachete am pregătit 25 de pachete pentru copiii din secția de oncologie a Spitalului Marie Curie. Pachetele au fost organizate în câte două pungi, pentru că au fost destul de multe produse. Toate produsele pentru aceste pungi, cu excepția pânzelor de pictură au fost asigurate din donații. Pentru că erau mai puțini copii internați am împărțit celor care erau în saloane iar restul de pachete le-am lăsat pentru copiii care se întorc zilele următoare la spital. Cinci pachete din cele 25 

le-am redistribuit pe alte secții.

Am făcut încă 25 de pungi, separat de tot ce am precizat până acum pentru copiii din secțiile de ortopedie, pediatrie, cardiologie și nefrologie din Spitalul Marie Curie. Pe aceste secții am redistribuit toate pachetele care au rămas de la Spitalul Fundeni și Institutul Oncologic. Cu excepția unei singure secții de pediatrie (sunt două) cred că am dus daruri la toți copiii care erau internați în Spitalul Marie Curie pe 4 mai, inclusiv celor care sunt abandonați.

Pachetele de la Spitalul Fundeni și Institutul Oncologic București (2 pungi pentru fiecare copil):

În pungile pregătite de noi am pus: 1 cozonac, 1 croissant cu cremă de fructe, o napolitană cu cremă de fructe, 1 pachet de biscuiți, 1 compot de ananas, 1 ciocolată albă, 1 ou kinder, un bloc de desen, 1 cutie de suc natural, 1 pungă fulgi de porumb, 2, 3 acadele, 1 pungă de caramele sugus, 1 cărticică despre Învierea Mântuitorului.

În pungile pregătite de copiii din Glodeanu s-au pus următoarele produse: o cutie de lapte Dorna, o pungă caramele fructe, o pungă jeleuri, 1 kinder bueno, 1 mini chec, 1 turta dulce, 1 cutie creioane colorate, o ciocolata Heidi, doua banane, doua mere, doua portocale.

Fiecare copil a primit și o carte în funcție de vârstă (de colorat, de povești, roman etc.)

Pachetele de la Spitalul “Marie Curie”, Sectia Oncologie (două pungi de fiecare copil):

- 1 set de pictură ce include o pânză mare, cu desen prestabilit, acuarele și pensulă, 1 cutie de lapte uht, 1 compot, 1 cozonac Boromir, 1 pachet de biscuiți, 2 ciocolate albe, 1 cutie de suc natural de mere, 1 suc mic teddy cu pai, 1 pungă de cereale Cheerios, 1 pungă de jeleuri Haribo, 1 caiet de desen, 1 set de creioane, 1 pungă de caramele sugus, 1 pungă de covrigei Alka, 1 croissant cu cremă de fructe, 1 napolitană kit kat chuncky white, 1 săculeț decorativ (cu un ou kinder, o ciocolătică kinder, o acadea și o bombonică Rafaelo), 1 iaurt, 1 carte, 1 revistă pentru copii, ou roșu, 1 banana și 1 portocală.

Pachetele de la Spitalul “Marie Curie” pentru Sectia Ortopedie, Nefrologie, Pediatrie, Cardiologie etc.

- 1 pungă de fulgi de porumb, 1 prăjitura casei, 1 pungă de dropsuri, 1 napolitană cu glazură, 4 caramele, 2 pachete de biscuți, 1 biscuite cu glazură, 1 săratea cu caramel, 1 compot de ananas, 1 ciocolată albă, 1 napolitană cu cremă de fructe, 1 croissant, 1 suc teddy, 1 barni, 1 skittles, 1 napolitana kit kat, 1 pungă sugus, 1 baton de susan, 1 brioșă, pensule, 1 cutie creioane colorate, 1 cozonac sau un chec, 1 ou roșu.

TOTAL DONATII 4985 RON

CUMPĂRĂTURI:

- Cumpărături Metro pentru 70 de pachete: 1358.97 + 1190.96 + 390.90 = 2940.83 ron

- Cozonaci Carrefour pentru 70 de pachete: 4.99 ron buc X 70 buc = 349.3 ron

- Pânze de pictură pentru copiii din Secția de Oncologie: 38 ron bucata X 25 buc = 950 ron

- Cărti Librăria Predania 5 ron bucata x 70 buc = 350 ron

TOTAL CHELTUIELI 4590.13 RON

REST 394.87 RON

Obs. Banii care au rămas îi vom folosi la o actiune viitoare sau îi vom redirectiona spre un anumit caz, în functie de nevoile care apar pe parcurs.

Pe lângă aceste donații au primit ajutor mai mulți copii, cu acordul celor care au trimis bănuții respectivi.

300 de ron au fost redirecționați spre Centrul de primire în regim de urgență a Copiilor Străzii din sectorul 3 al Capitalei, 200 ron a primit o mămică foarte săracă cu trei copii, dintre care unul internat în Spitalul Fundeni, 200 ron a primit o bunică internată în Spitalul Fundeni cu nepotul ei care provine   dintr-o familie monoparentală, mama băiatului având în grijă încă doi minori, 300 de ron au fost alocați îngrijirii și tratamentului unui băiețel internat în Spitalul Fundeni care provine dintr-un centru de plasament și nu are pe nimeni să-l susțină, 100 ron au plecat pentru masa de Paște pentru frații lui Alecu, un băiețel care a stat internat în Spitalul Marie Curie si care s-a stins anul acesta.

Am stabilit cu prietenii care au făcut donații aproape de finalizarea acțiunii, adică după ce am terminat cumpărăturile și pregătirea pachetelor să folosim fondurile în cauză pentru nevoile concrete ale copiilor bolnavi de cancer, în funcție de problemele care apar pe parcurs.

Vă mulțumesc tuturor. Tuturor celor care ați făcut donații, copiilor din Glodeanu pentru gestul lor minunat și pentru comportamentul lor exemplar, de la spital, celor care au fost cu noi la spital și ne-au ajutat să împărțim darurile.

A fost o zi în care am spus de multe ori în gând “Doamne, îți mulțumesc pentru tot” pentru că în astfel de clipe realizezi cât de bogat și de fericit ești.

MULȚUMESC:

Mirela Stanculea, angajaților și celor care fac parte din staff-ul Zara Afi Cotroceni, Marian Ana Emilia, Ciumacencu Popoiu Simona si Ionuț, Dorina Coroama, Dani Ela G (Daniela Ghebaur), Simona Gherghe, Camelia Gerthard, Ela Crăciun, Simona Irimia, Delia Dobre, Răzvan Răduț, Andreea Oana Gherla, Tesleanu Silviu, Katy Popovici, Alina Petrescu, Andreea Angelescu, Alexandru Serbu, Paraschiv Andreea Alice și Andrei, Grace Couture Cakes (care au pregătit pentru copii o cutie de macarons), Mirela Man și Cătălin, Cătălina David, Roxana Roșu, Cristina Cuncea, Ana Neagu, Monica Jugănaru, Cristina Bellu, Mihaela Topliceanu Tudor, Dana Laura Olteanu, Alexandra Zait, Georgiana Iancu, Andreea Ioana, Alina și Tudor Trif, Groza Claudia, Carmen Iancu si Paul Coadă, Cătălin și Codrina Ioniță, Livia Șerbănescu și Take, Nicolae și Ștefănuț Florescu, Lavinia Tudoran, Cristi Coman, Berta Popescu, Vasile Marcu, Lucian Toma, Ionela Lucan, Simona Andrei, Oana Portase, Mirela Voicu, Andreea Ioana (asistent medical Spitalul “Marie Curie”), Roxana Dumitru (asistent social Asociația Pavel), preotul Marian Tudor din Glodeanu și soția sa, Valentina, copiilor din Glodeanu, Brîndușa Miron, Logofătu Dana, Dan si Mihaela Ioniță (Spania), Oana-Andreea Zachia (Portugalia), Ana-Maria Bujor, Maggie Tumenbatur (Hong Kong), Lili Daian, Cami Iordan, Sorina Aioanei, Mari și Cristi Suciu, Diana Davidoiu, Andrada Bucur, Ramona Copil, Adriana Petre, Ana Neamțu, Maria Coman, Oana Despa, Iulia Zgripcea, Andra Mămularu și tuturor celor care au cumpărat felicitări realizate de copiii din Glodeanu.

Obs. Dacă am uitat pe cineva să-mi fie cu iertare.Vă rog dați de veste ca să-l pun în listă. Mulțumesc.

Donează 2 ore din timpul tău unui copil bolnav de cancer

Am fost astăzi în vizită la copiii din Spitalul „Marie Curie”. Ori de câte ori vreau să descriu suferința acestor copii și a părinților care-i veghează nu-mi găsesc cuvintele. Știu doar că de câte ori ajung acolo, în spital aș vrea să mă multiplic. Pentru fiecare mamă ce-mi iese în cale, în saloane sau pe holuri. Cele mai multe mămici stau singure cu lunile, cu copiii în spital și au mare nevoie să stea de vorbă cu cineva, au nevoie de încurajări sau de o îmbrățișare. Pentru amarul lor nu există cuvinte. Nu s-au inventat suficiente alăturări de litere care să descrie disperarea celei care strânge din dinți, de față cu copilul ei și tremură la fiecare grimasă de durere a acestuia și aleargă apoi la capătul unui hol pentru a plânge în voie doar pentru ca puiul ei să nu-i știe durerea. Am văzut multe, multe lacrimi azi adunându-se în barbă. 

Nu știu cum și de ce, dar boala lovește de foarte multe ori în cei mai sărmani. Crucea stă să doboare câte-o mamă slabă cât o furnică, cu ochii adânciți în orbite de lacrimi și nesomn și totuși o vezi că rezistă, luptă și ar fi în stare să meargă până la capătului pământului de dragul copilului ei. Vă scriu pentru că am cunoscut trei copii care au nevoie de încurajare. De prieteni. De puțină atenție. Nu-i vizitează aproape nimeni pentru că sunt departe de casă. Este suficient să mă gândesc cât de dor le este de prietenii și colegii lor. 

Marian Dâscă, telefon 0721024899

Primul este Marian. Are 9 ani și jumătate. A trecut prin multă suferință pentru un copil. Prea multă durere pentru ochii lui verzi și senini. În 2007 a făcut leucemie mieloblastică. Cure grele de citostatice. A trecut printr-o operație la plămâni în urma unei infecții. Apoi a făcut și una la coloană. Șase luni nu a mers deloc. A stat doar în pat. A făcut ședințe lungi de recuperare, de fizioterapie. A început să meargă. Șchiopătează și acum cu un picior. Leucemia a intrat în remisie și viața lui părea să meargă spre bine. Toată lumea credea că a scăpat definitiv de spitale. Până acum o lună când a făcut recădere. Leucemia este din nou prezentă în organism. Acum este din nou în spital. Mama lui Marian plânge mereu. Mai are acasă doi copii mai mari. Marian mi s-a lipit de suflet. Îi repeta mereu mamei că el se face bine. L-am întrebat ce-și dorește. Mi-a spus că jocuri gen piticot sau cu pirați. Mama lui mi-a șoptit că băiatul visează la o tabletă, cum au și ceilalți copii din spital, dar lui Marian i-a fost jenă să-mi spună. Dacă doriți să-i faceți o vizită acestui copil minunat, (credeți-mă este minunat, dacă-l veți cunoaște vă veți convinge că nu exagerez) puteți să o sunați pe mama lui Marian: Dâscă Vasilica (0721024899). Pe Marian îl găsiți la etajul 5 al Secției de Oncologie din Spitalul „Marie Curie”, salonul 517. Îi puteți duce fructe, mâncare, un joc sau pur și simplu puteți merge să vă jucați cu el, să-i spuneți o vorbă bună mamei. 

Patrick Stefan, telefon 0765875960

Al doilea copilaș care are nevoie de ajutor este Patrick. Are 14 ani și a stat numai în spital de la vârsta de un an. La început medicii l-au tratat pentru o boală autoimună. Apoi s-a chinuit ani la rând din cauza bolilor de rinichi. A făcut blocaj renal și de ani de zile a rezistat doar cu dializă. De curând, medicii au descoperit că are leucemie. Copilul este foarte cuminte, comunică destul de puțin dar mi-a spus că s-ar bucura mult să aibă și el prieteni care să-l viziteze. Este prea bulversat de întorsătura pe care a luat-o viața lui. Am aflat de la doamnele asistente că situația financiară a acestui copil este disperată. Mama lui nu-și permite să-i cumpere nici măcar o pereche de pantaloni. Un copil ceva mai înstărit din spital a râs de Patrick pentru că mănâncă mereu doar mâncarea din spital, iar de durere, mama lui a izbucnit în plâns. Am întrebat-o de ce ar avea nevoie și mi-a spus că nu vrea altceva decât sănătate pentru copilul ei pentru că amărâți au fost toată viața. Lucrurile acestea mi le-a spus pe hol, printre lacrimi. Situația lui Patrick este delicată pentru că din cauza bolii de care suferă la rinichi nu prea poate să facă citostatice. Patrick arată ca un copil de 16-17 ani. Dacă doriți să-i faceți o bucurie îi puteți duce la spital orice vă prisosește - mâncare, o hăinuță, fructe, un joc etc. Dacă nu puteți să-l vizitați vă rog eu frumos poate îi dați măcar un telefon ca să vadă că nu este singur în această luptă. El nu are credit și nu vă poate suna înapoi. Pe mama lui Patrick o cheamă Rodica Ștefan. Îl puteți suna pe Patrick la numărul de telefon 0765875960. Mama lui nu are telefon. Patrick este coleg de salon cu Ionuț, la etajul 5 al secției de Oncologie din Spitalul „Marie Curie”, salonul 520. 

Un al copil care mi-a rămas la inimă încă de acum două săptămâni este Edi. Are 14 ani dar boala l-a slăbit foarte mult. Arată ca un copil de 11-12 ani. Este din județul Prahova și-n ultimul an a stat numai în spital. Inițial a fost diagnosticat greșit iar părinții au mers cu el din spital în spital pentru că a fost tratat de reumatism deși avea cancer osos la picior. Edi este un copil trist. Acum face o cură dură de chimioterapie în urma căreia este somnolent, are stări de vomă și nu are poftă de mâncare. În plus are dureri mari. Pe mama lui Edi o cheamă Luminița. Luminița are nevoie de susținere emoțională. Simte nevoia să-și descarce sufletul și nu are cui. Primesc rar vizite. Puteți să vorbiți cu Luminița la numărul de telefon 0729103413. În album găsiți fotografii cu Marian și Patrick. Lui Edi nu i-am făcut poză pentru că dormea când am ajuns noi. 

Dacă doriți și alte informații despre copilași vă rog să-mi dați de veste pe facebook sau pe mail: nicoletatintea@gmail.com Vă mulțumesc tuturor! 

Dacă puteți vă rog să dați mai departe acest mesaj.

Bilanțul final al campaniei "De Sfântul Nicolae, pentru copiii bolnavi de cancer"

sursa foto: Fotokolor

Dragii mei, 

Așa cum știți, în urma campaniei din luna decembrie „De Sfântul Nicolae, pentru copiii bolnavi de cancer” au rămas 38802.5 ron, bani care s-au strâns din donațiile voastre. 

Primul bilanț al campaniei îl puteți citi aici: 

https://www.facebook.com/notes/nicoleta-ţintea/bilanţul-campaniei-de-sfântul-nicolae-pentru-copiii-bolnavi-de-cancer-8-decembri/447845491937752 

sau aici.

Așa cum am promis am cheltuit bănuții rămași, pentru achiziția de medicamente citostatice, de medicamente pentru transplant dar și pentru cumpărarea unor reactivi necesari laboratorului de citogenetică din Spitalul Fundeni, reactivi fără de care analizele privind diagnosticarea leucemiei nu se pot realiza. Am stabilit direcționarea fondurilor strânse cu ajutorul vostru, în baza solicitărilor primite de la spital, prin intermediul doamnei doctor Anca Coliță, Șefa Secției de Pediatrie din Spitalul Fundeni. 

Acest proces, al cumpărării de medicamente a durat mai mult decât estimasem inițial, pentru că medicamentele pentru copiii bolnavi de cancer nu le-am putut procura din România. Citostaticele au fost cumpărate din străinătate iar reactivii, din țară, prin intermediul a două firme de profil. Toate achizițiile le-am făcut prin intermediul Asociației „Aripi spre Viață”, care se ocupă de problematica copiilor bolnavi de cancer. Cu acest prilej îi mulțumesc doamnei Nicoleta Vlad, președinta asociației, pentru sprijin și suport. 

Pentru fiecare plată pe care am făcut-o, am încheiat contracte de sponsorizare, între mine și această asociație. Toate achizițiile sunt însoțite de facturile care au fost plătite de Asociația „Aripi spre Viață” din bănuții donați de noi, dar și de actele de donație care au fost încheiate între asociație și Spitalul Fundeni, altfel spus, de dovada că medicamentele au ajuns la destinație. 

Toate facturile, contractele, fotografiile cu medicamentele le puteți consulta pe pagina mea de facebook, în acest album: 

https://www.facebook.com/media/set/?set=a.510365428985039.107886.100000347584111&type=3 

Bilanț financiar: 

Suma inițială: 38802.5 ron 

Total cheltuieli: 37231.68 ron 

Rest de bani: 1570.82 ron 

Detaliere cheltuieli: 

Din suma inițială (38802.5 ron) am cheltuit: 

- 7385.64 ron prin contractul semnat în 16.12.2012 pentru achiziția de citostatice: purinethol 40 mg – 50 buc (1938,02 lei), metrothexate 2,5 mg – 100 buc (1744,00 lei), vinblastina 10 mg – 30 buc (968,90 lei), carmustina 100 mg – 15 buc (2734,72 lei); 

- 9738.64 ron prin contractul semnat în 07.02.2013 pentru achiziția de ciclosporină injectabilă 10 fiole (813.19 lei), vincristină – 90 de fiole (2550 lei), oncaspar – 1 buc. (6375.45 lei); 

- 20107.4 ron prin contractul semnat în 07.02.2013 pentru achiziția a șapte reactivi AB91337 CD300E PE (3079.6 lei), AB34O92CD200PE (3079.6 lei), AB27755 CD3O5PE (2323.2 lei), FITC labeled anti-Cyclin D1/FITC — isotype control reagent set-i 00 TEST (2909.04 lei), CD1O APCO- 100 TEST (3507.96 lei), FITC labeled anti-human CD3O- 100 TEST (2194.8 lei), HU CD279 APC MAB — 100 TEST (3013.2 lei).

Total cheltuieli: 7385.64 + 9738.64 + 20107.4 = 37231.68 ron 

Rest de bani: 38802.5 – 37231.68 = 1570.82 ron 

La final au mai rămas 1570.82 ron. Am decis să păstrez acești bani pentru a-i folosi la următoarea acțiune, pe care vreau s-o organizez de Paște, tot pentru copiii bolnavi din spital, la fel cum am făcut și anul trecut. M-am gândit să pregătim și anul acesta pachete pentru copiii bolnavi de cancer care vor sta de sărbători, internați. În acest sens, cu două, trei săptămâni înainte de eveniment voi lansa o altă campanie de strângere de fonduri pentru a putea pregăti pachete cu fructe și dulciuri pentru toți copilașii din spital, fondurile urmând să fie cheltuite alături de bănuții rămași de la acțiunea din luna decembrie. Vă mulțumesc încă o dată, tuturor pentru mobilizarea extraordinară de care ați dat dovadă și pentru faptul că ați adus bucurie unui număr foarte mare de copii. Ați adus bucurie și ați ajutat ca o parte dintre ei să poată continua tratamentul de care aveau mare nevoie. 

Sfântul Ierarh Nicolae, să vă vadă tuturor strădania și să vă ajute să vă împliniți toate bunele dorințe! 

Pentru orice detalii sau informații suplimentare despre acțiunea din luna decembrie vă rog să-mi scrieți aici: nicoletatintea@gmail.com 

OBS. 1. Actele sunt semnate cu numele meu din buletin, adică Eugenia-Nicoleta Moraru (Țintea este numele anterior căsătoriei). 

OBS. 2. Bănuții care au fost strânși de Mike Mircea, prietenii și colegii săi din Orange România au fost cheltuiți tot pentru citostatice. Mike va face propriul său bilanț privind cheltuirea banilor, pe care-l voi adăuga acestuia.

Reportaj despre un prieten

El este prietenul meu, Ionuț. De la el am putea să învățăm fiecare o mie de lucruri. Am putea învăța să nu ne plângem când ne doare. Sau când ne simțim singuri. Am putea învăța să zâmbim și să ne ridicăm chiar și atunci când ne simțim sufletul amputat. Ionuț a rămas fără mâna dreaptă în urmă cu numai o săptămână, după un an petrecut în spital. El este sărac, singur, bolnav de cancer, orfan de tată și abandonat de mamă, departe de frați și familie. Și în același timp Ionuț este bogat, luminos, bun, iubitor, înțelegător, generos. Și nu exagerez deloc. Pur și simplu acest copil mă fascinează. Nicio clipă nu uit însă că are doar 13 ani. Și de Crăciun va sta singur în spital. Și nu doar de Crăciun. Doar Dumnezeu știe câte luni de acum încolo. Ionuț nu cere mai nimic. Dar are nevoie de o încurajare, de prieteni, de o vorbă bună. Îl găsiți în salonul 520, la etajul 5 al Spitalului "Marie Curie", sectia Oncologie. Înainte să-l vizitați îl puteți suna: 0725076040.

De Sfântul Nicolae, pentru copiii bolnavi de cancer (II)

Pregătirile pentru serbare au intrat în linie dreaptă. Pe scurt, informațiile legate de serbare sunt următoarele.

Toți cei care doresc să vină la spital sunt așteptați sâmbătă, 8 decembrie la ora 12.45 în fața Institutului Clinic Fundeni, din Soseaua Fundeni, nr 258 (pentru cei care nu cunosc zona: de la intersecția cu avionul din Colentina faceți dreapta pe Soseaua Fundeni, prima intrare de la spital, pe stânga).

Ne întâlnim în curtea spitalului, în fața clădirii. Am programat întâlnirea cu două ore înainte de eveniment pentru a avea timp să ducem pachetele, să pregătim locul pentru serbare, să punem prăjiturile pe farfurii etc.

Serbarea va avea loc la ora 15.00, în amfiteatrul de la etajul 9 al spitalului. Se urcă cu liftul până la etajul 7 iar de acolo se merge pe scări. Rugămintea mea mare ar fi să evitați să veniți la spital dacă sunteți răciți.

Numărul de invitați stabilit cu personalul medical este 30.

Dacă depășim acest număr de invitați s-ar putea să fie nevoie să intrăm în spital, împărţiţi în două grupuri etc. Sper să nu fie nimănui cu supărare.

Vă mulțumesc tuturor pentru înțelegere și de abia aștept să vă cunosc, la serbare. Aici puteti să vedeți și o hartă cu locația. http://icfundeni.ro/contact/

Să ne rugăm pentru Adrian

Adrian, în a doua zi de Paște

Aș fi vrut să-l sun azi pe prietenul meu, Adrian care de la începutul anului locuiește în spitalul Fundeni. Să-l sun și să-mi răspundă cu vocea lui caldă, ușor timidă că se simte mai bine. Că mai așteaptă rezultatul unei analize sau vreo veste de la medicul curant, pentru că de la cei dragi semnele au fost mai mult decât firave în cei doi ani de boală. Aș fi vrut să-l sun pe Adrian și să-i spun că-i doresc și eu tot binele din lume, așa cum chiar el mi-a urat, în urmă cu câteva zile, de ziua mea. 

Aș fi vrut să-l sun pe Adrian. Să-i spun că de Sfântul Nicolae vom face serbare la spital, că vor veni magicienii și cadourile, că îl voi ține iar de mână, așa cum numai prietenii adevărați o pot face. Aș fi vrut să-l sun pe Adrian să-i spun că el va rămâne în inima mea, un model de modestie și demnitate. Un model pentru că nu l-am auzit să se plângă niciodată, nici măcar atunci când l-am cunoscut în a doua zi de Paște, stând singur, singur într-un salon de spital fără ca nimeni dintre cei dragi să nu-l fi vizitat de sărbători. 

 Adrian nu s-a plâns nici atunci când tatăl lui a refuzat să vină la spital să-l vadă deși medicul curant l-a anunțat că propriul său copil este în stare foarte gravă. Adrian nu s-a plâns, ba chiar se gândea cum să-i plătească tatălui datoriile și cum să găsească bănuți prin care să achite factura de curent, pentru ca atunci când va merge el acasă să aibă lumină, în apartamentul în care locuia, apartament care fusese debranșat de Electrica. Adrian nu a vorbit niciodată de durerile lui, fără să fie întrebat. Și când a vorbit, a făcut-o cu timiditate. Dar printre cuvinte am citit întotdeauna dubla povară pe care a dus-o pe umeri, cea a bolii și a singurătății. Singurul său sprijin a fost o mătusă din Galați. 

Îmi amintesc și acum când ne-am întâlnit întâmplător pe hol, la spital, în ziua în care am fost să-l văd pe Robert, cel care a plecat dintre noi la o săptămână după sărbătorile de Paște,  cât s-a chinuit Adrian să-mi spună că-i e greu. Cred că o jumătate de oră s-a frământat și a încercat să-mi vorbească despre greutățile lui. Până la urmă am convenit să-mi scrie pe internet, ca să nu se rușineze așa mult. 

Aș fi vrut să-l sun azi pe Adrian, să-mi spună orice, numai să-mi spună, dar nu am putut pentru că Adrian s-a dus Sus, la îngeri. 

Îmi pare tare rău, copil chinuit de boală și de singurătate, copil uitat de cei care ți-au dat viață! 

Îmi pare rău și îți mulțumesc pentru că ai trecut prin viața mea, fulgerător ca o steluță plăpândă, care a avut o destin mult prea scurt pe acest pământ. 

Îmi pare rău că nu am putut face mai mult pentru tine și sper ca îngerii și Sfinții să te vegheze și să-ți ușureze trecerea, să-ți ia frica pe care o aveai în ochi în ultima ta zi pe pământ. 

Vă mulțumesc tuturor celor care l-ați ajutat pe Adrian, cu o vorbă bună și nu numai, atunci când v-am cerut ajutorul. 

Vă rog din tot sufletul să-l pomeniți la rugăciune, pentru ca sufletul său să se odihnească în pace.

Dormi în pace, copil drag

"Slăbită, în patul de lângă Ana stă Alina. Cele două s-au legat iremediabil. Fetele-i spun Maimuţica. E în clasa a treia. Zâmbește des și din când în când își lipește căpșorul mic de marginea patului. Zâmbetul îi luminează chipul, dar ochii rămân tot triști. Alina stă și ea tot într-un centru de plasament. Fără o mamă, însă. Acum se luptă și cu boala. Am întrebat-o cum e îngerul ei. Mi-a spus că este mic și alb."

noiembrie 2011

Alina, cu Pufi al ei

Aşa am cunoscut-o pe Alina, în toamnă. Un zâmbet cald, doi ochi trişti, chinuiţi de boală şi de durerea pe care o simte un copil care a fost abandonat de mamă.

Alina, cu Pufi al ei s-a dus la prietenii ei. S-a dus într-o lume mai bună, însoţită de îngeraşul care a vegheat-o în cele mai grele momente ale perioadei în care a fost alături de noi, pe pământ.

Dumnezeu să te odihnească în pace, copil drag! Nu-ţi voi uita niciodată zâmbetul larg, pe care ni l-ai oferit cu atâta generozitate, în clipele în care trupul tău mic era ţintuit pe un pat de spital.

 

Alexandra vrea să trăiască

Am primit într-o zi un mail. O cheamă Alexandra. Are 24 de ani și luptă cu o boală cumplită. Un cancer agresiv. O tumoare cerebrală care i-a distrus visele, în 2009, pe vremea când era încă studentă la limbi străine.

Alexandra a făcut patru operații pe creier. Primele trei, eșuate. A doua a lăsat-o paralizată pe partea stângă. Din spital a luat o infecție și în urma ei, medicii i-au extirpat o parte din craniu. Nu au știut însă ce să facă cu bucata respectivă de os, pentru ca ulterior să poată fi reimplantată. Așa că, Alexandra a rămas să lupte cu senzațiile fizice, usturimi îngrozitoare, la orice schimbări de temperatură și mai ales atunci când este cald. Chiar și căldura din cameră îi face rău. 

A treia operație a lăsat-o pe Alexandra mai mult moartă decât vie. Medicii i-au spus mamei s-o ia acasă, să moară în patul ei. Au numărat săptămânile pe care au socotit că le mai are fata de trăit. 56. I-au pus  verdictul crud, în brațe, mamei distruse de durere. Durerea că-și vede singurul copil, cum se stinge, ca o lumânare. 

Alexandra a reușit să plece la clinica Anadolu din Turcia, în stare gravă. A urmat cea de-a patra operație. După trei ani de luptă, pe toate planurile, ani în care Alexandra a reușit să termine facultatea, în ciuda tuturor greutăților pe care i le dă suferința fizică, boala s-a întors în organism mai agresivă ca niciodată. 

Tumoarea este localizată în centrul creierului și nu poate fi deocamdată operată. Dar Alexandra trebuie să meargă la control, la clinica Anadolu din Turcia. Acolo unde a făcut și cea de-a patru operație. Acolo unde să speră să facă și intervenția de reconstrucție a craniului. Nu are bani. Nu are bani de biletele de avion. Nu are bani de cazare și nici de tratamentele medicale. Au ales de fiecare dată când au mers la clinica din Turcia să stea cazați la un hotel, pentru că nu-și permit să plătească internarea în spital. Mama Alexandrei e funcționar public. Tatăl e pensionar. În mod ironic, boala Alexandrei nu a fost încadratată la handicap de grad 1 așa că, singurul ei venit lunar este 234 RON. Și nu are dreptul nici la însoțitor, plătit prin lege. De descurcat nu are cum să se descurce singură. Pentru că cineva trebuie s-o îmbrace, s-o ajute. 

Știu că lumea este suprasaturată de cazuri umanitare. Dar scriind aici, sper și eu, la fel ca Alexandra, într-o minune. Sper că un porumbel călător va duce vestea acestei suferințe, până la inima celui sau celor care pot s-o aline. Cu o mângâiere, cu un bănuț, cu un bilet de avion oferit gratuit, sau chiar cu o internare sponsorizată de clinica Anadolu, Turcia. O clinică puternică ce și-ar permite cred să ofere măcar o sponsorizare pe an. Unui copil atât de sclipitor, de ambițios, de credincios și de bun. Cred că medicina, mai ales în acest domeniu al bolilor grave nu înseamnă doar reclamă. Nu înseamnă numai publicitate. Mă gândesc mereu la Sfântul Luca al Crimeei. Chirurg și episcop. Nu lua bani niciodată de la pacient. Se închina întotdeauna icoanei Maicii Domnului înainte să opereze. De aceea cred că medicina înseamnă solidaritate, înseamnă compasiune și dragoste pentru bolnav. Dacă Sfântul Luca a putut să trăiască o viață în sărăcie și să se dedice celor aflați în suferință sunt sigură că o clinică care trăiește din suferință poate să facă, măcar din când în când, un dar.

Sunt sigură că Sfântul Nectarie, pe care Alexandra l-a visat într-o noapte o va veghea pe această copilă puternică, luptătoare care are un noian de vise. Alexandra își dorește să facă un masterat, apoi doctorat, să-și întemeieze o familie, să iubească și să fie iubită. 

Dacă doriți s-o ajutați pe Alexandra Aron o puteți suna la numărul de telefon 0761136272.

Se pot face donații în conturile deschise la BRD, filiala Slobozia, pe numele Aron Alexandra Daniela:

RON: RO43BRDE230SV25479242300

EUR: RO39BRDE230SV25479322300

USD: RO35BRDE230SV25479402300

Mai multe informații despre Alexandra puteți găsi pe blogul ei www.alexandraaron.blogspot.com

Aici puteți să vedeți un reportaj din anul 2009, anul în care Alexandra a făcut trei operații într-o singură lună.

·        

Nicolae

Nicolae va face mâine transplantul cu celule de la frăţiorul său. Vă rog să-l pomeniţi în această perioadă în rugăciunile voastre. Mulţumesc. 

Despre întâmplări, viață, moarte și speranță

Nicolae

Se făcea că prietena mea, Roxana a scris într-o zi pe facebook despre povestea unui băiețel de opt ani bolnav de leucemie, blond și singur. Nicolae. Un nume care a produs un ecou în sufletul meu, pentru că Sfântul Nicolae este sfântul meu drag, protectorul meu. Doi ochi albaștri triști dintr-o fotografie m-au convins că trebuie să-l ajut cumva pe acest copil. Primul gând a fost cel al omului ocupat - să-i trimit cât mai repede Roxanei niște bănuți să-i cumpere o carte, o ciocolată, ceva. O bucurie cât de mică. Dar Roxana nu avea un cont în care să-i trimit banii.

Se făcea că mă suna într-o seară doamna Vali, soția părintelui Marian Tudor din Glodeanu ca să-mi spună că vrea și ea să-l cunoască pe același băiețel, Nicolae pe care-l văzuse tot pe facebook. Așa că am decis să mergem împreună
să-l cunoaștem. Era pe la sfârșitul lui martie. Nicolae ne-a cucerit pe amândouă cu inteligența lui nativă, cu delicatețea lui, cu... nu știu cum să descriu senzația pe care o ai când cunoști un suflet bun, sensibil și plăpând, ca un fulg. Nicolae a cerut cadou de la iepuraș un banal stilou. Și ne-a povestit că are și câteva   cd-uri cu muzică, primite de Crăciun, la spital pe care nu are unde să le asculte. 

În a doua zi de Paște, Spitalul Fundeni

Se făcea că într-o seară le-am povestit prietenelor mele, Mirela și Mădălina despre cât de mult m-a impresionat Nicolae. Împreună am hotărât să-i facem o bucurie, să mergem la el la spital, în a doua zi de Paște. Să punem mână de la mână să-i luăm un cadou. Doamna Vali ne-a spus că de abia așteaptă să-l revadă. Cercul s-a mărit. Nicolae a plecat însă de sărbători acasă dar gândul de a aduce un strop de bucurie celor care rămân internați în spital, de Paște a rămas. Iar Dumnezeu ne-a trimis multe ajutoare. În numai o săptămână am pregătit 50 de pachete pline cu daruri pe care le-am împărțit în Spitalul Fundeni și în Institutul Oncologic. 20 de prieteni au fost alături de noi, la acea vizită. Și alți prieteni... nu știu să spun câți, dar mulți ne-au ajutat să mergem la spital cu brațele pline. 

Robert și Mirela, 16 aprilie

La spital ni s-a lipit de suflet, Robert Florin. Un adolescent de 16 ani care se lupta cu o leucemie mieloblastică. Un copil singur la părinți care credea în miracole și în faptul că va reuși să învețe să meargă din nou, deși de o lună și jumătate stătea imobilizat într-un pat de spital, sub privirile neputincioase ale celor care i-au dat viață, și care nu 
s-au dezlipit, o clipă de la căpătâiul lui. Robert ne-a impresionat pe toți cu optimismul lui. Iar Mirela, prietena mea nu a mai avut somn. Mi-a spus că trebuie să facem tot posibilul ca să-i bucurăm inima lui Robert. Să facem rost de un laptop pe care să i-l dăruim când vom merge să-l revedem pe Nicolae, pentru că știam că trebuie să se întoarcă după sărbători în spital. Un laptop. Ce înseamnă un laptop pentru un adolescent care nu și-a permis niciodată acest lux? Înseamnă mult. 

Am stabilit să-i vizităm pe Robert și pe Nicolae în weekendul 28 sau 29 aprilie. Teoretic amândoi ar fi trebuit să fie internați pe același etaj, poate chiar în același salon. Joi am aflat că prietena mea, Dana a reușit să facă rost de o fotografie cu actorul preferat al lui Robert, Steven Seagal. O fotografie cu autograf. Vineri am primit vestea cea bună. Un om cu inimă mare (care dorește să-și păstreze anonimatul) ne-a anunțat că-i va trimite lui Robert un laptop, din străinătate. Eram bucuroase. Mai aveam doar o săptămână până la surpriză și de abia așteptam să-l vedem pe Robert fericit. Pentru Nicolae, doamna Vali, soția părintelui din Glodeanu pregătise deja două cutii mari cu pline suprize – trei enciclopedii nouă nouțe, creioane, un dvd player, un stilou, culori, caiete, jucării și multe altele. 

Luni dimineață m-a sunat prietena mea Roxana, de la Asociația Pavel. Mi-a spus că Robert este la terapie intensivă. Că starea lui s-a degradat brusc și că nu se știe dacă mai trăiește până a doua zi. Vestea a căzut ca un trăsnet. Am plâns toată ziua. Am regretat că nu am putut să fac totul mai repede. Mi-am făcut o mie și una de gânduri. Roxana 
l-a mai prins pe Robert conștient. I-a dus laptopul ei ca să-i aducă o brumă de bucurie. Robert a stat cu mâna strânsă pe el. Seara am alergat la spital. Recunosc că nu m-am întâlnit cu moartea, față în față, niciodată. Când am ajuns la spital, Robert se pregătea să plece din lumea asta. Medicii au scos-o pe mama lui pe hol. Mama lui repeta într-una că Robert se duce. L-au scos intubat, din salon, pe o targă și când a trecut pe lângă noi am avut impresia că are o convulsie. Nu știu cum să explic cum se poate crea o legătură atât de puternică într-un timp atât de scurt. Nu-l voi uita niciodată pe acest copil. Și nici pe mama lui. În timp ce-și plângea fiul, pentru o secundă m-a privit în ochi iar privirea i s-a luminat ca atunci când am intrat prima oară în salonul lui Robert. Mi-a spus doar, „ați venit”. Ca și cum trebuia să fiu acolo. Ca și cum ne cunoșteam de-o viață. Nu pot să descriu lucrurile astea. Știu doar că trebuia să fiu acolo în acele momente grele chiar dacă nu au fost inventate până acum cuvinte pentru durerea unei mame care își pierde copilul. 

Am reușit să-l văd câteva clipe în seara aceea și pe Nicolae. L-am întrebat dacă iepurașul a ajuns la el cât a fost acasă și mi-a spus că nu. L-am întrebat ce să-i spun să-i aducă dacă mă întâlnesc cu el și mi-a spus că un laptop. Am rămas fără grai. Așa a devenit laptopul lui Robert, laptopul lui Nicolae. Pe Robert l-am cunoscut datorită lui Nicolae. Iar laptopul pe care intenționam să i-l dăruim lui îl va ajuta pe Nicolae să suporte mai ușor faptul că va sta închis, câteva zile sau săptămâni, într-o cameră sterilă unde nu poate avea vizitatori. Nicolae trebuie să stea în camera sterilă pentru că va fi supus unui transplant. Știu sigur că Dumnezeu a vrut să-l cunoaștem pe Nicolae și prin el, și pe Robert. Nu știu cum să explic că s-au legat aceste lucruri. Este mai presus de înțelegerea mea. De înțelegerea noastră. Pregătirile pe care le-am făcut pentru vizita lui Robert s-au transformat în suport pentru părinții lui, dar și în ajutor pentru Nicolae, care, am aflat două zile mai târziu, că avea nevoie pentru perioada post-transplant de o listă lungă de lucruri pe care mama lui nu putea să i le cumpere (pijamale noi, medicamente, prosoape, alimente etc). 

Roxana Dumitru, mama lui Nicolae, Mirela și Mădă

Astăzi am fost la spital împreună cu Roxana, Alex, Mirela și Mădă. Așa cum ne-am propus încă de acum două săptămâni, din a doua zi de Paște. I-am dus lui Nicolae darurile de la doamna Vali și de la părintele Marian Tudor, dar și lucrurile de care mai avea nevoie (hârtie, servetele, fructe, apă etc). 

Darurile lui Nicolae

Din bănuții pe care i-am lăsat Roxanei ea va cumpăra la două, trei zile alimente pentru Nicolae. Săptămâna viitoare îi vom duce și laptopul pe care îl vom primi din străinătate. Laptopul lui Robert. Acum al lui Nicolae. Nu am putut să intrăm la Nicolae pentru că el se află deja într-o cameră sterilă, se pregătește de transplant. Dar am vorbit cu el la telefon. Asistentele i-au permis să vină până la geam. 

Nicolae, ne face cu mâna

Nu pot să spun ce fericit era. Ne-a trimis bezele și ne-a făcut cu mâna lui de fluturaș delicat.

Nicolae ne trimite bezele, din spatele a două rânduri de uși

Tare mult am fi vrut să-l găsim într-un salon și Robert. Dar probabil el ne privește de undeva dintr-o lume mult mai bună decât cea pe care a lăsat-o în urmă. Trebuie să recunosc că mi-a fost greu când am trecut pe holul în care acum o săptămână, mama lui Robert stătea prăbușită pe un scaun, plângând. Încă mi-e greu să accept că acest copil luminos s-a dus deși mă rog pentru el și pentru odihna lui. 

Știu că Dumnezeu a vrut să fim prietenii lui Nicolae în această perioadă grea, în care acest copil are nevoie de suport. Moral, dar și financiar. Spre seară l-am sunat pe Nicolae care se uita la desenele animate de pe dvd-urile primite.
Mi-a spus că acum timpul îi va trece mai ușor. 

Dulciurile cumpărate

Pentru copiii din spital am pregătit cu banii adunați din donații de la prieteni și cunoscuți 30 de pachete cu dulciuri (ciocolată albă, fructe, suc, acadele, bomboane asortate, napolitane, croissant etc). 

Am intrat și în salonul în care am fost acum două săptămâni. Chiar în salonul lui Robert. Emanuel era tot acolo, la fel de trist. Mai are încă cinci frați acasă, iar tatăl lui vrea să plece la muncă, în Italia pentru că nu are cu ce să-i întrețină.

Emanuel, un băiețel de 2 ani care stă de la Crăciun în spital

Băiețelul care avea probleme cu trombocitele

Un alt copilaș dormea în patul în care acum două săptămâni, Robert își trăia ultimele zile de viață. Băiețelul are probleme cu trombocitele și este plin de vânătăi. 

Cristina, fetița superbă cu ochi albaștri este și ea în continuare internată în spital. Mă fascinează frumusețea acestui copil.

Cristina, cu mama ei

David

Adrian, băiatul de 19 ani a plecat între timp acasă. 

Adrian, 16 aprilie

Ni s-a rupt sufletul când am intrat în salonul Alecsiei. O bebelușă de 10 luni care se luptă să trăiască. Mama ei, Mihaela are 15 ani și jumătate și mi-a spus că au fost clipe în care a făcut foamea prin spitale. Nu avea nici un ban la ea. Tot ce-și dorea era să-i cumpere micuței un iaurt cu biscuiți ca să-i mai îndulcească suferința. M-a impresionat cât o iubește și cât suferă pentru copilul ei deși este și ea, doar un copil. 

Alecsia și Mihaela

Birsen, fetița abandonată în spital a fost singura care ne-a adus zâmbetul pe buze. Nu am văzut copil mai iubăreț și mai energic. S-a jucat cu Alex și a fost în elementul ei după ce l-a tras de urechi și l-a pupat cu dragoste, jucăușă, pe cei doi obraji. 

Birsen cu Alex

Aș vrea să le mulțumesc tuturor celor care au fost alături de noi în această perioadă. Pentru mine a fost una grea. Recunosc. Le mulțumesc tuturor celor care au contribuit financiar.    
S-au strâns din donații 1820 RON. 

Ce am pus astăzi în pungile copiilor

Bănuții i-am împărțit astfel:

• 300 ron – ajutor de înmormântare pentru părinții lui Robert (părinții lui Robert au primit în total 1.000 ron, 500 ron din banii pe care i-am lăsat Roxanei Dumitru în a doua zi de Paște, 200 ron de la Asociația Pavel și 300 ron pe care i-am strâns acum). 
• 750 ron – din acești bani Roxana Dumitru a făcut cumpărături pentru Nicolae, pentru lista cu lucrurile de care avea nevoie în perioada în care va sta în camera sterilă, după transplant. În această camera ar putea sta între o săptămână și o lună iar pe lista dată de spital erau trecute, de la pastă de dinți, periuță, 5 pijamale noi, prosoape noi, termometru, papuci, până la medicamente și alimente). 
• 770 ron – din acești bani am cumpărat dulciuri pentru 30 de pachete pe care le-am împărțit astăzi copiiilor care se aflau în spital.
  
  

  

  Pungile cu dulciuri

MULȚUMESC:

Roxana Dumitru, părintele Marian Tudor și soția, doamna Vali Tudor, Mirela Ghinea, Daniel Stanciu, Mădălina Zlătan, Alex Moraru, Dana și Adrian Conerth, Ghedzira Iris Cozea, Claudia Oprina, Oana Gheorghiu, Roxana Minican, Sorina Vâna, Lavinia Tudoran, Florin Șerban, Iuliana Irimia, Laios Veronica, Irina Sârbu, Mihai Brânzan, Alexandra Nanu, Irina Ilie, Maria Rășcanu, Mihai Răduț, Ana Neamțu, Mădălina Mladin, Bogdan Marian Fireteanu, Laszlo Bodor. 

Fetele împreună cu un băiețel

Îi mulțumim din suflet celui care i-a trimis laptopul, lui Nicolae. Laptopul va ajunge săptămâna viitoare la București.

Dormi în pace, copil drag

Robert, 16 aprilie

Oricât aș încerca să-mi caut cuvintele nu pot să exprim ceea ce simt și am simțit în ultimele două zile. Robert Florin, adolescentul de 16 ani internat la spitalul Fundeni s-a stins astăzi în jurul orei 13.00. L-am vizitat aseară la spital în speranța că-l voi mai putea privi în ochi dar am ajuns mult prea târziu. Târziu a fost și pentru surpriza noastră și pentru toate gândurile pe care i le-am fi împachetat, cu dragoste, alături de cadouri, duminică. Nu pot să spun cât regret că Robert nu a putut primi laptopul visat și fotografia cu autograful actorului său preferat, Steven Segal. I-am lăsat fotografia, mamei sale. Dumnezeu a avut alte planuri pentru Robert. L-a luat la El după mai puțin de două luni de chin. Nu știu care a fost rolul nostru în toată ecuația asta. O bucurie de-o secundă contează oare în ultima săptămână de viață a unui om, a unui adolescent care nu a apucat să se bucure de viață? Poate contează sau poate că e prea puțin. Poate că rolul nostru a fost acela de-a îmbrățișa o mamă sfârșită, în timp ce copilul ei agoniza, la limita dintre două luni. Mai mult nu pot să spun. Decât că-mi pare rău, rău, rău. Sper ca Robert să ajungă cât mai repede în lumea îngerilor, să-i fie trecerea lină. Singurul lucru pe care-l mai putem face este să ne rugăm pentru odihna lui. 

Vă mulțumesc încă o dată tuturor celor care ați fost cu noi lunea trecută la spital sau ați contribuit la realizarea acelei vizite. 

Lumină pentru copiii grav bolnavi, internați la Fundeni

Nu știu dacă ar putea spune cineva despre o zi în care a văzut un copil în comă, în timp ce trupul i se contorsionează într-o convulsie slabă, sub ochii rătăciți ai mamei care s-ar lua la trântă cu toți medicii din lume și nu numai, că a fost o zi frumoasă?!

Nu. Nu, nu ar putea spune.

Nu știu de fapt ce ar putea spune cineva despre o zi în care zeci de sentimente se ascund într-un dulap cu multe sertare. Fiecare sertar, o poveste. Fiecare privire, o durere. Fiecare îmbrățișare, o bucurie.

Dacă aș putea, aș vorbi despre fiecare poveste pe care am citit-o azi pe buzele livide ale mamelor care trăiesc coșmarul vieții lor: copilul căruia i-au dat viață este lovit de boală. O cruce grea chiar și pentru cei puternici și întăriți în credință. De fapt aș vrea să vorbesc despre fiecare poveste. O simt ca pe o datorie de vreme ce ne-am privit în ochi - nimeni nu mai are dreptul să se poarte ca și cum nu știe, nimeni nu are dreptul să uite.

Înregistrate ca pe o bandă tristă stau în fața inimii mele zeci de priviri. Dar și zâmbete, gesturi, cuvinte calde.

Știu că nimeni nu poate spune despre o zi în care a asistat la un spectacol al suferinței că a fost o zi frumoasă. Și totuși…

Nu știu cum să numesc sau să descriu bucuria faptului că Dumnezeu ne-a îngăduit astăzi să privim niște îngeri, să ne lăsăm îmbrățișați de ei și să plecăm de acolo mai plini, de iubire.

Cred că am mai spus asta. Mă încearcă mereu un sentiment straniu în apropierea copiilor bolnavi. Mă simt ca un fulg și cred că acești copii sunt susținuți cu multă iubire dintr-o lume nevăzută.

Un singur lucru știu. Am ajuns în această lume pentru că Dumnezeu ne-a îngăduit să fim acolo. Ne-a îngăduim să ne legăm unii de alții. Ne-a îngăduit să ne dăm mâna. Să fim uniți, deși nu ne cunoaștem poate. Ne-a deschis inimile și ne-a făcut să dăruim din puținul nostru. De fapt ceea ce am primit noi, astăzi nu se poate exprima în cuvinte.

Să spunem povești? Să vorbim despre Adrian, băiatul de 19 ani care stă de câteva săptămâni în spital și pe care nimeni, dar absolut nimeni nu l-a vizitat de Paște? Nici mama, nici tata, nici sora? Toți sunt rătăciți prin patru zări. Adrian este timid. Îi vine greu să spună cât e de singur. Singur în salon, acasă, pe lume. Vorbește puțin și dacă-l întrebi ce-i lipsește nu-și găsește cuvintele. Dar ochii lui îl trădează. Are o tumoră iar tratamentul îl face somnolent. Simt că i-ar prinde foarte bine niște prieteni. Care să stea pe marginea patului și să-i vorbească. Poate să-i spună vreun banc care să-l facă să râdă cu poftă. Sau măcar să-l sune, din când în când.

Adrian

Sau să vorbim despre Robert? Are 16 ani. E singurul copil la părinți. Genul sportiv, până acum câteva luni, bine făcut. Pasionat de fotbal. Mama și tata nu l-au lăsat o clipă singur în spital, de când un dușman nemilos i-a pătruns în vene. A făcut radioterapie. De două luni nu se poate ridica deloc din pat. Ne-a spus că este ca un bebeluș și că trebuie să învețe din nou să meargă. Pe pereții de lângă patul lui sunt lipite zeci de iconițe. Robert le vede mereu, așa cum stă în pat, mereu sprijinit pe o singură partea corpului. O fereastră spre Dumnezeu. Deasupra capului lui Robert stă chiar o copie a unei icoane făcătoare de minuni pe care bunica lui i-a adus-o ca să-i aline suferințele. Lui Robert îi e cald în salon. Simte că se topește dar suportă totul și visează la ziua în care va putea iar să dea cu piciorul în minge. Visează să aibă un laptop. Și să aibă internet. Ca să-i mai treacă timpul care se scurge uneori la fel de încet, ca o perfuzie.

Prietena mea, Mirela și Robert

Să vorbim despre Emanuel, un băiețel de nici doi ani care suferă de leucemie acută limfoblastică? De Crăciun era tot în spital. Emanuel are mai mulți frați acasă și o situație financiară dificilă. Paula, mama lui Emanuel se uită cu greu în ochii tăi. Lasă mereu capul în jos, iar lacrimile îi curg șiroaie pe obraji.

Emanuel cu mama lui

Să vorbim despre ceilalți vecini de salon? Despre Cristina, o fetiță frumoasă ca o prințesă din poveste sau despre Daniel, băiatul cu ochii fără sclipire, pe care nici măcar darurile de la iepuraș nu-l pot înveseli?

Lipicioasa etajului e desigur, Birsen. Da. Ați citit bine. O fetiță de trei ani și un pic cu ochi oblici, gene tăciune, răsucite de vreo zână bună, bag seamă, pe când era bebeluș, în somn, și cu fălcuțe umflate de la tratament. Pe Birsen mama a adus-o la spital prin noiembrie. De fapt a uitat-o aici, pentru că de atunci nu a mai venit să o vadă. Nu am văzut copil mai iubăreț ca jucăușa Birsen care mi-a arătat că oul roșu, se poate ciocni la nevoie și de capul vreunui șugubăț, aflat prin preajmă, iar coaja chiar se sparge. O fetiță ca ea nu are cum să nu fie iubită, nu are cum să nu primească îmbrățișări și pupicuri, de vreme ce ea le oferă tuturor, cu atâta generozitate.

Prietena mea, Roxana cu Birsen

În Institutul Oncologic am stat mai puțin. Starea copiilor este destul gravă și aproape că ți-e teamă să nu îi deranjezi prea mult, ca nu cumva vreun firicel de aer din lumea de afară să le facă rău.

Primul copil vizitat ne-a făcut să ne înghițim respirația. Un copil în comă. Și o mamă sfârșită de puteri și de întrebările care îi inundă mintea și inima, ca un șarpe rece.

Apoi l-am văzut pe Dănuț. Mi-l amintesc și pe el, de la Crăciun. Dănuț are dințișori de iepuraș. Și o veselie care te cucerește. O îmbrățișez pe mama lui care îmi șoptește, printre lacrimi că ar fi vrut să plece de Paște, acasă, dar a preferat să stea în spital ca să-și știe puiul în siguranță.

Din salon în salon aflăm alte povești. O găsim pe Alexandra în timp ce-i meșterește unui Scooby Doo de pluș, despre care ne asigură că e leșinat de la tratament, o branulă, lipită cu trei benzi colorate. O branulă care seamănă perfect cu cea pe care micuța o suportă, în mânuța ei fragedă.

Luminița, o femeie simplă ne primește cu lacrimi în ochi. Speră într-o minune de la Dumnezeu și va lupta până la căpăt pentru copiii ei. Dar uneori e mult prea greu. Luminița are doi copii bolnavi. Doi. Nu unul. Amândoi grav. Fetița, Lidia are 12 ani și este internată în Institutul Oncologic, iar băiatul mai mare are handicap și face dializă, in Spitalul Fundeni. Cu fata stă mama, cu băiatul, tata. Cu pruncii de acasă stau cu rândul rudele. Lidia nu mai poate să vorbească. Are o tumoră cerebrală iar medicii i-au spus Luminiței să plece cu ea acasă pentru că tratamentul nu o mai poate ajuta. Luminița mi-a spus că ea vrea să lupte pentru fetița ei care s-a îmbolnăvit subit, în urmă cu câteva luni. Lidia nu vorbește, dar ne zâmbește. Plânge, apoi la plecare ne mai dăruiește un zâmbet superb și ne face cu mâna.

foto sus: Lidia, foto jos: Luminița

Colega ei de salon ne încălzește inimile cu zâmbete largi. Ar vrea să se facă medic când o să fie mare. Să-i ajute pe copiii bolnavi.

Îmi doresc ca fiecare copil din spital să primească alinare. Îmi doresc să-i purtăm în rugăciunile noastre toți cei care am fost astăzi acolo și toți cei care ne-au însoțit cu inima în această vizită. Îmi doresc ca toți cei care citesc acest text să dăruiască cândva din timpul lor unui copil internat în spital. Și părinților săi. O oră, două, mai mult. Orice poți să faci, orice poți să dăruiești, o îmbrățișare, o portocală, un zâmbet, întotdeauna va fi mai mult decât nimic.

Nu i-am numărat pe cei care au contribuit la mica minune de azi. Mi-ar fi imposibil pentru că nu poți să numeri spațiile unui fagure de iubire, în care fiecare strop de miere generează și mai multă dulceață. Un fagure la care au contribuit prietenii și prietenii prietenilor prietenilor. Știu doar că sunt mulți, mulți oameni care au făcut posibil ca într-un timp record, adică numai o săptămână să adunăm daruri pentru copilașii din cele două spitale (Spitalul Fundeni și Institutul Oncologic). În vizită la copii au fost 20 de prieteni (Roxana, Alex, părintele Marian cu soția și fetița, Rely, Alexandra, Mădălina, Mirela, Sandra, Vanina, Camelia, Margareta, Milena, Aureliu, Ioana, Andreea și Seby, domnul Laurențiu și doamna Ana). Oameni calzi și buni ca pâine caldă. Am intrat pe rând în saloane. Ne-am împrietenit, am stat de vorbă cu cei mici, unii la un etaj, alții la celălalt și fiecare a plecat de acolo cu gândul la copiii pe care îi lasă în urmă, în saloane. Să vă mai spun că a fost o minune că numărul de pachete a ajuns “la fix”, pentru toți copii? Numărul estimativ al copiilor internați este greu de estimat. Datele se schimbă de la o oră la alta. Dar Dumnezeu a făcut în așa fel încât am făcut un număr de pachete care a acoperit perfect numărul copiilor internați în spital.

Am încercat să fac un mic bilanț al darurilor care au ajuns prin bunăvoința și generozitatea voastră, la spital. Bilanțul este estimativ pentru că o parte din daruri au sosit direct la spital și nu le-am mai contabilizat (cărticele, fructe, cozonăcel, rechizite) ci le-am pus direct în punguțe.

În total am făcut 50 de pachete (40 de pachete pentru copiii din Spitalul Fundeni și 10 pentru copiii din Institutul Oncologic Fundeni).

40 DE PACHETE PENTRU COPIII DIN SPITALUL FUNDENI:

Fiecare pachet a avut următoarele produse: 1 pungă bomboane sugus, 1 suc teddy, 1 prăjitura casei, 4 pachete de biscuiti, 2 mere, 2 kiwi, 2 banane, 2 portocale, 1 panettone, 1 pungă napolitane, 2 cutii de creioane colorate, 1 sticlă suc granini la 1l, 1 cutie lapte, 1 carte de colorat, 1 caiet de desen, 6, 7 cărţi cu povestioare, rugăciuni pentru copii, 1 cutie de carioci, creioane diverse, pixuri și rechizite, 1 baton mic cu cereale, 1 ciocolată bounty, 1 croissant, 1 iepuras ciocolată albă, 1 pungă drageuri asortate, 1 pungă jeleuri haribo, 1 pungă covrigei, 1 figurină ciocolată albă, acadele.

10 PACHETE PENTRU COPIII DIN INSTITUTUL ONCOLOGIC FUNDENI:

Fiecare pachet a avut următoarele produse: 5 portocale, 2 iepurași ciocolată albă, o figurină ciocolată albă, 3 prăjituri cremă fructe, 1 banană, 1 baton cereale, 2 napolitane, 1 pungă bomboane asortate, 3 cărticele, 4, 5 acadele, bombonele diverse, 2 pachete biscuiti, 1 cutie lapte, 1 cozonac sau 1 pască, 1 pungă biscuiti susan, 1 ciocolată bounty, 3 napolitane diverse.

DIVERSE:

- 3 dvd-uri (cumpărate de Aureliu Surulescu și prietenii săi);

- pampers, lapte praf, șervetele umede (pentru copiii din spitalul Fundeni care au până în 2 ani am dus pampers nr.2, două baxuri mari, nr. 3, două baxuri mari, nr. 5, trei baxuri mici, 5 pachete de serveţele umede, 3 cutii de lapte Nan fără lactoză);

- alimente (pentru unul dintre adolescentii care are o situatie financiară precară si stă în spital din luna ianuarie am cumpărat alimente pe care le poate tine în frigiderul din salon - cascaval, brânzeturi de întins pe pâine, o pâine feliată, mezeluri).

BANI:

S-au strâns din donații 3200 RON + 50 DE EURO (din care 1369 RON i-am folosit la cumpărăturile pentru pachete iar 740 RON i-am cheltuit pentru cărtile pe care le-am cumpărat de la Editura Sophia).

Au rămas 1100 RON + 50 EURO. 100 RON i-am dăruit lui Adrian (băiatul de 19 ani). Restul bănuților (1000 RON + 50 EURO) i-am lăsat Roxanei Dumitru, de la Asociația Pavel (Asociația Părinților cu Copii Bolnavi de Cancer, care are sediul în Fundeni) pentru a putea ajuta cât mai multe mămici, care nu-și permit să cumpere anumite medicamente pentru copiii lor. Știu încă de când l-am vizitat pe Nicolae câte mămici i-au bătut la ușă Roxanei, pentru a cere sprijin pentru plata medicamentelor.

SPONSORIZĂRI:

170 de RON, în produse (fructe, biscuiți și covrigei) de la Carrefour România și 20 de cărți de la Editura Iona.

MULȚUMESC:

Roxana Dumitru, Nadia Ulmeanu, Mirela Ghinea, Mădălina Zlătan, părintele Marian Tudor, soţia, doamna Valentina și Mădălina Tudor, Alex Moraru, Roxana Prună şi prietenii, Vlad Popa, Anca Rădulescu, Ioana Banciu, Alice Goidea, Rodica Guzun, Olesea Rusu, Elena şi Mădălin Şerbănescu, Sonia Simionov, Simona Andrei, Simona Gherghe, Ana-Maria Vilcu, Iuliana Irimia, Laura Mirela Ursu, Irina Ilie, Cristina Samson, Florin Goidea, Camelia Cocuz (Şerban), Sorina Vână, Ghedzira Iris Cozea, Codrina şi Cătălin Ioniţă, Ela şi Alex Crăciun, Roxana şi Laur Chirilă, Cristina Adriana Buta, Margareta, Camelia Voicicovschi, Milena Ioana Dulhaz, Cătălin şi Alexandra Grigore şi Editura Iona, Ioana, Andreea şi Sebi Sava, Alexandra Nanu, Mihai Brânzan, Ana Bucuroiu şi Marian Dobre, Rely Vasile, Cristina Demetrescu, Sorina Aioanei, Floarea Iovicin, Cecilia Ciupercă, Ana Creţu şi Laurenţiu Pinter, Mihaela Topliceanu şi Vali Tudor, Emilia Covrig şi Andreea Mihai - Carrefour România, Sandra Radu, Daniela Coman, Valentina Nedelea, Vali Ion, Vanina Ecaterinescu Bogdan Mateciuc, Oana Andreea, Kristof J. Lajos, Aureliu Surulescu, Anne Marie Pârlog, Ramona Boghean, Simona Bianca Totonea, Monica Nicoleta Dinu, Florin Șerban, Florentin Duban.

Mulțumesc tuturor celor care au distribuit pe facebook sau le-au vorbit prietenilor despre acest eveniment. Îmi doresc că tipul acesta de vizite la spital să devină mai dese. Invitația de-a merge acolo rămâne deschisă. Să fie ca un bulgăre care se rostogolește, pentru toți cei care vor să facă o faptă bună. Chiar dacă nu putem merge de fiecare dată la spital cu brațele pline, măcar cu o vorbă bună să mergem la copii. Dacă fiecare ne-am face doi, trei prieteni printre ei, zilele le-ar fi și lor poate, măcar un pic, sau în anumite momente, mai ușoare.

P.S. Vă rog să mă iertați dacă am omis pe cineva de pe listă. Dacă lipsește cineva vă rog să-mi atrageți atenția

printr-un mail aici: nicoletatintea@gmail.com. Vă mulțumesc tuturor.