Sandale de mireasă. Partea X

Am comis-o! Sau cum să spun? Dacă prima şi a doua achiziţie de sandale la comandă ţi-au scos peri albi de ce să nu începi un nou capitol numit "cumpărături online"??

Nu ştiu alţii cum sunt dar eu una, n-am stat nicio clipă pe gânduri. După câteva zile de aşteptare ieri, pe înserat am primit în sfârşit un semn de viaţă de la firma de pantofi din Argentina. UN MAIL. În care scria negru pe alb, că TOTUL ESTE POSIBIL. Că pentru o "bride" sandalele pot ajunge de la mii de kilometri distanţă, chiar şi în 5 zile. 5 zile desigur, după ce se face plata.

Am simţit aşa, un val de bucurie. Îmi venea să sar în sus. Mirele dormea sus dar nu m-am putut abţine: l-am trezit să-i dau vestea. Sincer el chiar s-a bucurat. Acum nu ştiu dacă s-a bucurat pentru că era sigur că a scăpat de câteva drumuri pe la magazine sau de corvoada şi de emoţiile unei potenţiale noi comenzi de sandale care îmi dădea deja târcoale. (Pentru că am găsit ceva care mi-a făcut cu ochiul pe site-ul www.belpaso.ro)

Oricum după ce am primit mailul m-am gândit că trebuie să risc. Sincer, până la nuntă mai sunt mai bine de trei săptămâni. Sandalele au timp să ajungă! Banii i-am trimis la prima oră cu Western Union. Acum tot ce mai aştept e un semn de la firma din Argentina. O confirmare că mi-au primit banii şi că sandalele sunt deja pe drum.

Se explică de ce am verificat astăzi mailul de nu ştiu câte ori. Încă nu am primit niciun răspuns. Dar mă gândesc că şi primul semn l-au dat cu întârziere, aşa că...

Un lucru este clar, dacă nici sandalele astea nu ajung la timp, sau se întâmplă din nou ceva şi îmi sunt mici, mari, largi etc altele de rezervă nu-mi mai cumpăr. Nu ştiu. Voi folosi alte sandale pe care le am deja, voi dansa desculţă sau mă voi maltrata în prima pereche de sandale de mireasă. Cele care mă cam strâng.

Nu ştiu. Oricum ideea că le voi avea pe cele pe care mi le-am dorit m-a însufleţit. M-am gândit că poate totuşi, cineva acolo sus mă iubeşte. Oricum uneori apreciezi mai mult lucrurile obţinute cu mai mult efort.

Ştiu. Vorbim doar de nişte banale sandale. Dar cine iubeşte pantofii poate că mă înţelege.

Blestemul pantofilor

Cred că trăiesc într-o conspiraţie. Nu-mi e dat să port pantofi făcuţi pe comandă. Sau cel puţin asta cred după ce:

1. Mi-am comandat sandalele de mireasă. Le-am făcut de trei ori. Am schimbat vreo cinci modele. Am făcut opt drumuri. O dată mi-au ieşit prea mari. O dată prea mici. De două ori s-au greşit nuanţele. Doamna designer mi-a spus să dau şi eu pentru ea un acatist la biserică. Că poate ies aşa. Adevărul e că mă săturasem. Vroiam să le văd o dată gata. Că se transformaseră într-un laitmotiv al existenţei mele. Am optat până la urmă pentru un model destul de banal, clasic pe care puteam să-l găsesc şi în magazin. Şi la care desigur, pielea sidef aleasă a fost înlocuită din greşeală cu alta, mată, un alb unt, simplu. Şi oricum perechea finală mă strânge puţin. În fine.

2. Mi-am comandat sandale pentru cununia civilă. La altă firmă. La un preţ mai bun. Au ieşit frumoase, nimic de spus dar mai întâi le-am testat la un botez şi am realizat că bareta din spate îmi cade mereu din picior iar eu mă aplec cam după fiecare pas să o ridic.

3. Am modificat sandalele pentru cununia civilă şi am înlocuit o parte din bareta din spate cu elastic. Chiar şi aşa, bareta alunecă deci prea multe schimbări nu sunt. Noroc că la starea civilă totul se desfăşoară repede DA, DA de ambele părţi şi gata!!!!

4. Pentru că era evident că sandalele de la punctul 1 nu sunt de cursă lungă am decis să-mi comand nişte pantofiori de rezervă. După îndelungi căutări am găsit sandalele ideale. Sunt făcute în Argentina şi importate de o firmă românească. Ca să fie totul gata din timp am dat comanda la începutul lunii iulie. Am fost şi la firmă ca să probez, să fiu sigură că măsurile se potrivesc adică 37 înseamnă 37 şi aşa mai departe. Mi s-a spus că în trei săptămâni sosesc. După trei săptămâni am sunat la firmă şi mi s-a spus că ăăăă.....de fapt au uitat să mă anunţe că firma din Argentina nu mai are nu ştiu ce material necesar pentru săndăluţe. După alte câteva zile am răsuflat uşurată când am aflat că firma din Argentina a găsit materialul cu pricina (în definitiv cred că era vorba de vreo 20 de cm) şi că sandalele le voi primi pe 15 august.

Pe 14 august am primit telefon de la mama domnişoarei care se ocupă de firma cu pricina şi sâmbătă m-am prezentat să le ridic. Am uitat să spun că săndăluţele astea păreau ideale, cu piele întoarsă pe interior, cu talpă făcută special pentru dans şi aşa mai departe...

Aşa. Am ajuns la firma cu pricina. Şi când colo, ce să vezi? Nu se ştie din ce motiv SANDALELE MELE erau mărimea 36. Asta în condiţiile în care eu port 37. Sincer m-a pornit plânsul mai ales când mama domnişoarei mi-a explicat că poate totuşi se lasă!!! Doamne, oare de câte ori am auzit asta în ultimele luni? Ce să se lase când mie nici sângele nu-mi mai circula prin picior????

Domnişoara care face propriu zis comenzi este plecată şi se întoarce pe 1 septembrie. Este puţin probabil ca în mai puţin de două săptămâni să-mi ajungă alte sandale. Şi sincer dacă nu am reuşit să le am în două luni, de ce aş reuşi în două săptămâni?

Aşa că în acest moment caut sandale de mireasă de rezervă. De dans. Fac rabat la model. Caut comoditate.

Nu mai am foarte mult timp la dispoziţie...

Aşa că...are cineva vreo sugestie?????

Sandale şi pantofi de mireasă la comandă

Pentru dumneavoastră doamnelor. Viitoare doamne şi nu numai.

Dacă tot am căutat m-am gândit să fac o selecţie a site-urilor de unde poţi să comanzi pantofi şi sandale de mireasă. Asta dacă vreţi să faceţi greşeala pe care am făcut-o eu. Sfatul meu e să le luaţi direct din magazin. Dacă totuşi nu găsiţi ceea ce vă doriţi vă ofer câteva sugestii.

Aşadar:

www.zappata.ro/

E un site cu pantofi care se fac la Sibiu. Mie mi-au plăcut tare mult. Mai ales sandalele alea verzulii. (model Rosanna verzi).

Desigur nu pentru rochia de mireasă. Ci pentru cea de cununie. Oricum au modele destul de drăguţe. Iar dacă sunteţi din Ardeal pantofii Zappata sunt o variantă destul de bună. Decenţi mi s-au părut şi pantofiorii aceia ivorie, asta dacă aveţi o rochiţă într-un ton pe măsură.


Accesibili ca preţ mi se par pantofii de pe site-ul: http://www.comenzipantofi.ro/ Au şi magazin pe strada Smârdan din Bucureşti iar pantofii sunt gata în 2, 3 zile. Comenzile se pot da direct la magazin, prin e-mail sau telefonic. Eu mi-am ales de aici un model pentru rochia de cununie.


E drept că am ales pantofii cam înalţi şi am făcut greşeala să aleg un model cu baretă la spate care nu mă avantajează pentru că baretele îmi cad în momentul în care merg (pentru că nu am călcâie bombate cum ar fi normal, ci drepte) dar voi sunteţi cu siguranţă mai norocoase. Oricum eu am fost mulţumită de rapiditate. Şi de preţ. Aşa că recomand firma cu încredere. Fac şi pantofi de mireasă. Iar materialele, pielea şi alte detalii le puteţi alege voi.

Am văzut modele drăguţe şi la http://www.smilingshoes.com/. Nu i-am încercat dar am o prietenă care îşi face pantofi de acolo şi ea are numai cuvinte de laudă despre creatoare.

Am descoperit de curând http://www.passionshoes.ro/. Sunt pantofi de dans care se fac în Argentina. Şi cred că sunt ideali pentru miresele care vor să danseze. O noapte întreagă. Care nu prea sunt obişnuite să stea pe tocuri. Adică aşa ca mine. Sincer mă încântă vreo două modele de sandale, aşa ca de rezervă. De fapt, fie vorba între noi, eu mi-am luat nişte sandale de rezervă pentru noaptea magică numai că inima mea mai speră aşa un pic la sandaua aia în care piciorul dansează singur, nimic nu îl strânge, nimic nu ţipă, nici o baretă nu se înfige animalic în pielea moale şi catifelată, totul e ca o atingere caldă a unei ploi de vară.

După îndelungi deliberări m-am decis să nu precizez firma la care mi-am făcut eu sandalele de mireasă. Pentru că, orice aş scrie ar fi de fapt o contra reclamă în contextul articolelor precedente pe marginea subiectului. Prefer să pornesc de la premisa că am fost eu prea dificilă, picioarele mele prea năbădăioase şi creatoarea prea aiurită dar în definitiv un om cu inimă bună.

Vă doresc succes la căutări.

Sandale de mireasă

Ca să închei capitolul.

A treia pereche. Al 8-lea drum. Le-am luat azi. Sunt mai ok ca a doua pereche. Şi mult mai ok ca prima. Mă strâng puţin într-o parte dar bănuiesc că e normal. Şi DA, au greşit şi a treia oară materialul. DAAAAAA. Nu e albul acela uşor sidef. Pe care l-am ales tocmai pentru că e vorba de o ocazie. Am primit la schimb un alb crem mat. Rochia e bej, dar ce mai contează?

NU, nu sunt supărată! Nu mai sunt. M-am călit. Gata. Le-am luat. Şi gata.

Sandale. Partea a patra

Pentru cei care sunt deja în temă cu subiectul am intrat într-un nou capitol al subiectului SANDALE.

Am sunat-o pe doamna designer pentru a stabili o nouă întâlnire pentru că aşa cum spuneam am realizat că în momentul în care sunt încălţată cu ele degetele îmi îngheaţă de la strânsoare şi e limpede că nu pot să le port.

M-am gândit să optez pentru varianta amiabilă, dar asta numai pentru că la prima vedere femeia mi-a făcut o impresie bună.

Am aşteptat să treacă sărbătorile iar marţi am sunat-o. Nu mi-a răspuns la telefon. Pentru că e simplu, ŞTIA CINE SUNT şi nu avea nici un interes să răspundă aşa cum o făcea când eram în faza - dat comanda.

Dar eu am insistat aşa micuţă şi delicată cum sunt şi am sunat astăzi din nou, de pe celălalt număr de telefon, pe care doamna designer nu îl avea în agendă.

Şi SURPRIZĂ, doamna m-a sunat înapoi. A început cu urări drăguţe dar i-am spus repede cine sunt ca să nu se piardă în formalităţi. Recunosc că a fost blândă şi mi-a zis că îmi face sandalele din nou.

A TREIA OARĂ. Aşa că luni mă postez din nou la atelier. Sincer sunt deja obişnuită, cunosc drumul doar e a cincea oară când merg acolo.

Acum am o singură problemă - weekend-ul următor merg la Sibiu la probă pentru rochia de mireasă şi doamna designer

mi-a zis că vrea să finalizeze rochiţa şi am nevoie de sandale pentru a stabili lungimea exactă a rochiei.

Credeţi că e posibil ca a treia pereche de sandale să fie perfectă? Şi să fie gata în doar trei zile? Şi să nu o iau de la capăt cu retuşurile? Oricum promit că dacă nici încercarea asta nu dă roade renunţ. La ele. Adică o iau de la capăt cu căutările.

Sandale. Partea a treia

Pentru cei care nu sunt la curent ACELE SANDALE au fost făcute greşit şi a doua oară.

E adevărat că doamna designer sau cum să o numesc s-a oferit să le facă din nou dar nu am mai fost eu de acord. Am considerat că dacă de două ori le-a făcut greşit nu am motive să sper că a treia oară vor ieşi ca turnate. Acum regret că nu am acceptat să le refacă.

Aşa că am decis să mai retuşeze o bretea şi cu asta basta. E drept a greşit puţin şi culoarea dar am trecut şi peste asta, în definitiv rochia e lungă şi doar un artist poate să vadă diferenţele de nuanţă.

La ultima probă, la naiba oare a câta, cred că a patra, doamna designer nu s-a prezentat. L-a lăsat pe nenea Vasile, un bărbat mic şi bruneţel să suporte toanele miresei nebune, adică eu.

Nenea Vasile a făcut conştiincios vreo două drumuri în atelier, cică le-a mai lărgit puţin şi gata!

Mireasa, adică eu, a cedat. Oricum mă grăbeam să ajung la muncă. Şi oricum vinovatul principal nu era de faţă, ce mai puteam face? Am luat sandalele aşa cum erau. Doar că starea aceea de euforie din momentul în care am dat comanda s-a dus pe apa sâmbetei.

Ca să fie limpede, sandalele astea îmi plac. Îmi place modelul, că doar de aia l-am ales. Şi îmi plac şi culorile chiar şi cu mica diferenţă de ton.

Numai că în lumina dimineţii lucrurile stau BAD, BAD, BAD. Sandalele mă strâng ca dracu. Nu pot sta încălţată cu ele.

Să le duc înapoi e deplasat. Nu îmi surâde nici ideea de-a o lua de la capăt cu căutările şi de-a umbla iar la portofel.

Aşa că, deocamdată mă maltratez. Le-am dat cu spirt şi stau încălţată în ele.

Am verificat şi care sunt alternativele - sandalele de pe stocul din dulap. Există două variante de criză, dar niciuna nu îmi face totuşi cu ochiul.

Încă analizez posibilităţile. Poate mai dau totuşi o tură prin magazine. Ştie cineva vreo soluţie?

PS. Pentru cine are impresia că sunt o mireasă isterică vreau să fac o precizare: nu sunt, doar par :)))))

Sandale. Partea a doua

Am aşteptat ziua de astăzi. În fiecare zi a săptămânii care a trecut. Am aşteptat-o pentru că azi trebuia să-mi ridic sandalele. ACELE SANDALE.

Am aşteptat pentru că m-am săturat să mă uit chiorâş la bucăţelele acelea de piele, crem şi auriu încercând să îmi închipui cum va arăta totul în final.

După zilele de aşteptare azi dimineaţă m-am trezit "nicicum". Adică nu aveam niciun sentiment. Oricum îmi scăzuse entuziasmul. Şi NU MĂ VEDEAM ÎNCĂLŢATĂ CU ELE. Am uitat să vă spun că eu dacă nu pot vedea cu ochii minţii ceva, înseamnă că lucrul acela nu se va întâmpla. Lucru acesta e valabil atunci când trebuie să plec într-o călătorie, când urmează să fac o schimbare etc.

Aşadar nu mă vedeam încălţată cu ELE. E drept, un singur lucru

mi-am amintit când m-am trezit. Că eram încălţată cu ceva CARE MĂ STRÂNGEA. La degetele mici. Şi tot apăsam cu mâna locul acela.

Oricum nu am dat prea mare importanţă visului.

Aseară, fata cu sandalele mi-a telefonat. Că pot să le ridic azi. În definitiv totul era ok, de ce

mi-aş fi făcut griji? Chiar am apreciat gestul. Asta pentru că în ultimul timp mă surprinde cam tot ceea ce ar trebui să fie normal - oamenii punctuali, corecţi care ştiu să îşi respecte cuvântul dat şi contractul parafat.

Când am ajuns la locul cu pricina sandalele erau mai ascuţite decât cele pe care le comandasem. Am zis să nu intru în panică. Poate merg şi aşa. Dar piciorul nu intra. Şi când a intrat degetele s-au călărit unele pe altele şi au început să ţipe. Culmea e că în rest, sandalele îmi erau mari. Şi bretelele erau mai late decât le-am gândit iniţial.

Am fost foarte calmă. Şi eu m-am mirat cât de calmă am putut să fiu. Sandaua a fost pusă pe calapod din nou. Dar tot mă strângea în faţă şi tot îmi ieşea din picior.

Până la urmă designer-ul a decis să îmi facă altele. Şi am răsuflat uşurată. Am fost calmă şi m-am purtat frumos. Poate pentru că mie chiar îmi place de fata cu pantofii. În atelierul ei parcă eşti Alice în Ţara Minunilor. Totul e aşa de colorat că ai vrea o mie de pantofiori. Dar trebuie să recunosc că azi am fost un pic tristă.

Totuşi încă stau calmă şi sper că sâmbăta viitoare voi avea SANDALELE. ACELE SANDALE. Pe care mi le-am dorit.

După acest episod mi-am alungat un pic din amărăciune la shopping. Am găsit un accesoriu bestial. Tot pentru ŢINUTA MINUNE.

Sandale

Un strop de bucurie s-a strecurat în culcuşul năucit al haosului. O bucurie simplă, femeiască.

Sandale. Două. De mireasă. Făcute să încalţe exact piciorul meu. Tălpile mele. După căutările haotice prin magazine şi stările acute de leşin, glicemia şi-a revenit brusc.

Sandale. Două la număr. Asortate aproximativ şi din memorie la culorile rochiei de mireasă. Făcute la comandă. Cu toc nici prea înalt, nici prea mic. Nici prea cui, nici prea butucănos. Aşa cum îmi place mie. Aşa cum pot eu să port. Pentru că, din nefericire nu fac parte din categoria femeilor care s-au născut pe tocuri. Nu. Eu sunt din categoria, încălţări comode.

Cadoul îl ridic săptămâna viitoare. Sper să-mi vină turnat. Aşa cum

l-am construit azi, bucată cu bucată. Până atunci privesc încântată mostrele de material. Le aşez ca într-un puzzle şi le privesc minute în şir, prostită. În lumină sau în umbră. Sunt încântată.