"ACUM... DE CRĂCIUN!"

În locul în care este atâta durere și suferință am simțit atingerea îngerilor. Am mai avut sentimentul acesta doar în urmă cu doi ani, când am intrat pentru prima oară într-un salon în care erau copii bolnavi și am cunoscut-o pe Marcela, o tânără care nu vedea și suferea de cancer.

Aseară am cunoscut o lume nouă, o lume în care am văzut chipuri rătăcite, chipuri pierdute sau măcinate de boală, suflete în suferință, dar și ochi blânzi, dureros de lucizi, destine destrămate de oameni sau de neputință, vieți pierdute, mame îndurerate, bătrâne uitate de nepoți sau fii, mame alungate de acasă chiar de cei cărora le-au dat viață...

Zeci de povești, unele care bat filmul. Am văzut lacrimi și zâmbete, într-un amestec pestriț. Sunt chipuri care nu mai pot parcă nici să plângă. Sunt fețe care s-au înseninat pentru că au primit o floare. Sunt suflete pe care ai putea să le descoperi dacă ai puterea să dai la o parte zidul dur pe care l-au ridicat, după ce și-au pierdut orice fărâmă de încredere în cei din jur. Sunt și suflete bolnave care nu au nevoie de altceva decât de o simplă îmbrățișare. Dar și chipuri senine, pline de lumină. Femei care au pierdut tot, dar nu și sufletul. 

Mai multe despre acțiunea din 21 decembrie puteți să citiți aici, pe blogul Asociației "Sfântul Nicolae și Sfântul Efrem cel Nou". Vă mulțumesc tuturor pentru sprijin!

Tanti Mioara, îi mulțumește Moșului pentru că darurile de la el le va dărui nepoatelor sale. Tanti Mioara a fost florăreasă. Băiatul său și nora au murit într-un accident. Cele trei nepoate stau acum într-un centru de plasament. Tanti Mioara strânge bani, pentru ca la vară să stea din nou cu ele.

Copiii din Glodeanu, la Antena 3

Prietenii mei, copiii din Glodeanu au apărut la Antena 3. Îi mulţumesc Mariei Coman pentru tot ce a făcut pentru aceşti copii. 

DONEAZĂ 12.5 RON PENTRU CA UN COPIL FLĂMÂND ȘI SĂRAC SĂ UITE DE FOAME. MĂCAR PENTRU O ZI

Copiii Centrului de Zi al Fundației Sfântul Dimitrie

Se apropie Ziua Mamei, a Femeii. Ne agățăm de sărbători. Ne plac pentru că avem nevoie să ne simțim iubiți. Dumnezeu a pus în inima noastră, a tuturor un dor imens de iubire. De aceea poate, atunci când ne lăsăm copleșiți de grijile materiale, de grijile mărunte ale zilei sau de greutățile pe care le întâmpinăm uneori, când alergăm înnebuniți dintr-o parte în alta, încercând să rezolvăm o mie și una de probleme simțim că nu ne găsim locul. Pentru că în goana noastră pentru ziua de mâine, în această alergătură continuă nu mai avem timp să umplem golul din inimă, nu mai avem timp de gândurile noastre și de rugăciune și ne cuprinde un dor imens. Un dor de iubire. 

Știu sigur că nu este nevoie de o zi anume pentru a iubi, așa fără întrebări, fără opreliști și fără bariere. Poți oricând să construiești un munte de dragoste, punând cărămidă peste cărămidă. Faptele mari se construiesc mereu cu pași mici, așa cum o mamă croșetează cu atenție, ochi cu ochi, o căciuliță pentru copilul ei. În fiecare nod de ață mai pune o frângere a inimii, o frângere plină de dragoste. 

Dacă atunci când treci pe lângă un copil pe stradă cineva ți-ar șopti că este flămând și că acasă nu găsește pe masă ceea ce tu poți pune, fără probleme, seară de seară, în fața copiilor tăi ce-ai face? Și dacă în loc de o floare, de 8 martie, mama acelui copil, ți-ar cere să-i cumperi o pâine copilului ei ce-ai face? 

Știu că nu poți salva o lume întreagă. O lume cuprinsă de boală, de sărăcie sau neajunsuri. Și nici nu trebuie. Dumnezeu a avut grijă să ne pună pe fiecare pe câte un drum... Unii pe cel care aduce surâsul pe chipul copiilor bolnavi. Alții pe cel care reușește să strângă copiii sărmani și fără șansă, să-i îmbrace și să-i trimită la școală. Alții și alții... știe Dumnezeu mai bine ce misiune au primit în dar, în numele iubirii... 

Copiii Centrului de Zi al Fundației Sfântul Dimitrie

Oamenii din Fundația Sfântul Dimitrie din București încearcă de 17 ani să-i ajute pe copiii fără șansă să-și croiască un drum al lor. În centrul care funcționează într-o căsuță închiriată, 35 de copii din familii defavorizate învață, fac lecții și mănâncă în fiecare zi. Alți 15 sunt ajutați în familii. Copiii provin din familii sărace sau dezorganizate. Mulți dintre ei, înainte de-a ajunge în centrul de zi erau pe punctul de-a renunța la școală din cauza lipsurilor. Unii au părinții care au fost crescuți în centre de plasament. Așa este Nicolae care a fost abandonat de mamă și al căruia tată nu a vrut să-l dea la orfelinat tocmai pentru că și el la rândul său a crescut într-un cămin de copiii și știe ce înseamnă să crești fără căldura unei familii. Tatăl lui Nicolae (am schimbat prenumele copilului pentru a-l proteja) este brancardier și se descurcă foarte greu. Locuiesc amândoi într-o singură încăpere mică, cu chirie. Când a venit la centru, copilul era destul de inadaptat. Cu multă dragoste și răbdare, doamnele de acolo l-au adus pe drumul cel bun iar acum, Nicolae îi impresionează pe toți cu inteligența lui nativă. Copilul este în clasa a IV-a. 

Copiii Centrului de Zi al Fundației Sfântul Dimitrie

Pentru a avea grijă de acești copii, cei care fac parte din Fundația Sfântul Dimitrie luptă în fiecare zi cu grijile materiale. Doar asigurarea hranei copiilor pe o lună presupune un efort financiar uriaș, în jur de 2000 ron pe săptămână, adică 8000 ron pe lună. Dacă nu ar mânca la centru, acești copii ar suferi de foame. Suma este colosală deși, dacă calculezi în detaliu, masa unui copil compusă din trei feluri (felul 1, 2 si desert) costă în urma reducerilor obținute de la o firmă de catering, doar 12.5 ron pe zi. Copiii primesc și o gustare zilnic dar aceea este subvenționată de stat. 

Să oferi 12.5 lei pentru a da de mâncare într-o zi, unui copil fără posibilități, nu mi se pare mult. Sau 62.5 lei pentru o săptămână. Știu că puțin de la fiecare se adună întotdeauna. De exemplu, trei prieteni ar putea susține pe termen lung un singur copil. Sau chiar mai mulți, în funcție de posibilități. 

Cei care vor să doneze bănuți pentru a asigura masa zilnică a copiilor care frecventează acest centru de zi pot face donații în conturile Fundației Sfântul Dimitrie cu mențiunea „PENTRU MASA COPIILOR”: 

LEI: RO 50 RNCB 0082 0441 6872 0001 

EURO: RO 93 RNCB 0082 0441 6872 003 

Ambele conturi sunt deschise la BCR, Sucursala Unirea. Pentru donații online accesați  
site-ul: www.donatiionline.ro 

Cei care vor să afle mai multe despre acești copii pot intra pe site-ul Fundației Sfântul Dimitrie sau pot lua legătura cu doamna Otilia Bocioacă, directorul centrului la numărul de telefon 0726294244 

Puteți merge cu un telefon dat în prealabil în vizită la centru, pentru a-i cunoaște pe copii și puteți deveni „protector” de la distanța pentru oricare dintre ei donând lunar, atât cât puteți pentru asigurarea mesei de prânz. 

Adresa centrului de zi al Fundației Sfântul Dimitrie este str. Matei Basarab nr. 50, sector 3 Bucuresti, tel 021 323 5135.

Vă mulțumesc tuturor! 

P.S. Dacă puteți vă rog să dați mai departe povestea acestor copii. Copiii pot fi susținuți și prin redirecționarea a 2 la sută din impozit spre Fundația Sfântul Dimitrie, prin completarea formularului 230 și depunerea acestuia la Administrația Financiară.

Eu cred că Sfânta Parascheva poate face o minune

Știu că mâine este sărbătoarea Sfintei Parascheva. Nu am fost niciodată la Iași, la moaștele ei dar mi-ar fi plăcut să ajung acolo. Coincidență sau nu, tot din Moldova am primit în această seară o cerere de ajutor. Un strigăt mut. Pentru că nu a fost pur și simplu o cerere. Ci un strigăt pe care l-am "citit" printre cuvinte. 

În 2010, am fost plecată patru zile să filmez la inundațiile din Suceava. Câteva povești, câteva familii care aveau nevoie de ajutor. Aveam un plan de filmare dar Dumnezeu mi-a condus pașii și spre câteva familii care nu erau pe lista inițială. Așa am cunoscut familia Măzăreanu din Milișăuți. Rețin perfect imaginea de bojdeucă plină de noroi și afectată de ape. În cale ne-a ieșit Georgeta, o mamă de 27 de ani cu trei copii. Alexandru avea atunci 2 ani și jumătate, Valentina aproape 5 iar Ana-Maria urma să meargă la școală. 

Am stat cu Georgeta clipe bune în mijlocul curții. Femeia avea privirea pierdută și plângea fără încetare. Nu aveau mai nimic de mâncare. Doar niște pâine și o conservă începută. Țin minte că aveam la noi niște pateuri și le-am dat copiilor care le-au savurat plini de încântare. Georgeta m-a impresionat prin modestia ei. Prin credința ei. M-a impresionat atitudinea ei maternă și dorința puternică de-a le oferi un viitor copiilor, în ciuda sărăciei. 

Vechea căsuță a familiei Măzăreanu

M-am întors la București iar în urma reportajului un domn cu inimă mare le-a făcut o căsuță nou nouță. Anii au trecut dar Georgeta nu m-a uitat. Mă sună mereu de sărbători iar copiii ei mă colindă la telefon în semn de mulțumire că într-o vară le-am bătut în poartă. Am încercat să-i mai ajut din când în când. Cât am putut. Le-am trimis pachete prin poștă și de vreo două sau trei ori niște bănuți. Pentru că m-au impresionat de fiecare dată. Pentru că nu cer și se bucură de orice ajutor. 

Georgeta, 2010

Nu mai rețin ultima convorbire cu Georgeta. Cred că a fost în urmă cu câteva luni. M-a sunat însă în această seară și mi-a spus că are un început de cancer la sân din cauza unei mastite netratate corespunzător. Medicii i-ar fi recomandat să nu se opereze. Mie mi se pare cam stranie recomandarea și am rugat-o să vină la spital la București, la un control serios. Mi-a spus că nu ar putea să-si lase copiii singuri. Că si când i-a fost rău de la inimă și a ajuns la spital, dimineața s-a cerut acasă tocmai ca să nu-i lase singuri. În plus, nu este asigurată și nu și-ar putea permite o internare. 

Georgeta mi-a vorbit despre greutățile ei. Vara muncește cu ziua și ea și soțul ei, pe unde apucă. La câmp, la scos de cartofi. Fac orice și reușesc să supraviețuiască cumpărând alimente de la magazin, pe datorie. Soțul ei a încercat de la mai multe ori să se angajeze la Rădăuți. Dar nimeni nu-l angajează pentru că nu are opt clase terminate. Nici Georgeta nu le-a terminat. De fapt amândoi au cam două clase. Soțul Georgetei a rămas de mic fără părinți. Mă surprinde însă inteligența nativă a Georgetei și bunul ei simț. 

Mi-a spus că au reușit să cumpere ceva lemne pentru iarnă. Că își dorește să aibă bani ca să cumpere butelie. O butelie costă 70 de lei și îi ține 2, 3 luni. Pentru că gătește doar o singură dată pe zi, o oală mare cu mâncare de post. Mi-a spus că dacă reușeste să cumpere doi, trei saci de cartofi crede că o să treacă iarna. Mai trebuie să plătească curentul. Problema asta îi macină rău. Facturile sunt imense (in jur de 200 -250 de ron) pe lună pentru că locuinta lor este legată cu alte sase case la nu stiu ce retea de electricitate ce tine de primărie si nu au contor separat. Asa că impart toti toată factura. Îi e teamă să-l supere pe primar. Speră insă ca furnizorul Eon dacă nu mă insel să facă propria retea în zonă, măcar la anul ca să poată plăti mai putin. Mi-a spus că nu consumă curent aproape deloc. Masina de spălat li s-a stricat, iar frigiderul nu-l bagă în priză pentru că nu au nimic în el. Au doar două becuri și din din când în când, copiii se uită la telvizor. Atât. 

Valentina, Ana-Maria și Alexandru

Mi-a povestit că se roagă mereu pentru toți cei care au ajutat-o. Uneori și-n miezul nopții. Și că speră că Sfânta Parascheva a cărei sărbătoare este mâine va face și pentru ei o minune. Mi-a povestit de copii. De Valentina care este în clasa I și căreia îi place mult la școală. Și nu mă mir. Pentru că era foarte inteligentă și când am 
cunoscut-o. Mi-a spus că la școala s-au făcut două clase de clasa I, una de bogați și una de săraci și că se bucură că Valentina e în clasa de săraci, ca să nu simtă diferențele. Georgeta nu are multă școală dar cred că mi-ar putea da lecții la economii. Pentru că țin minte că mi-a explicat cândva cum se descurcă ei o lună, din 150 de lei. 

Georgeta, cu cei trei copii și preotul din sat care le este și naș

Am închis telefonul și mă gândesc și eu, ca si Georgeta, ca Sfânta Parascheva poate face o minune pentru ei. O minune poate însemna un pachet cu alimente neperisabile, trimis prin poștă, pe adresa familiei din Milișăuți. Sau un colet cu câteva rechizite. Sau câteva hăinuțe pentru copii. Sau un sac cu cartofi. O minune pentru Georgeta e poate o mașină de spălat. Sau poate un contor separat la curent, pentru a putea plăti o factură decentă. Cu adevărat minune ar fi un loc de muncă pentru soțul ei, undeva în Rădăuți. Orice fel de muncă. A încercat să se angajeze la o firmă de construcții care pune dale. Habar nu am cum este legea. Dacă nu ai opt clase nu poti munci nici măcar ca muncitor necalificat? Adică poti munci numai la negru? O minune înseamnă un bănuț trimis prin poștă. S-ar bucura de orice le puteți trimite. Pe mine mă îngrijorează boala ei. Și faptul că medicii i-au spus că "este ceva obișnuit cancerul la sân și că foarte multe femei au așa ceva dar nu este grav", bazându-se poate pe naivitatea Georgetei și pe lipsa ei de informație. Îmi pare rău că nu sunt mai aproape de această familie, ca să o pot duce pe Georgeta la un medic. Să vedem exact în ce fază a bolii este. Georgeta nu are un cont dar mi-a spus că dacă cineva ar vrea  s-o ajute își poate deschide unul. Am scris această notă în speranța că dacă citiți poate doriți să-i ajutați. Dacă cunoașteți pe cineva care lucrează la Oficiul Forțelor de Muncă Suceava care stie de vreun loc de muncă pentru necalificati, undeva în orasul Rădăuti vă rog dati-mi de veste. Sau poate cunoasteti chiar vreo firmă în Rădăuti care si-ar dori să-i angajeze pe soții Măzăreanu. 

Dacă doriti să o ajutați pe Georgeta si pe copiii ei si doriti mai multe informatii vă rog să-mi scrieti aici: nicoletatintea@gmail.com 

Dacă doriți să le trimiteti ceva prin postă adresa Georgetei este 

MĂZĂREANU GEORGETA, STRADA GĂRII, ORASUL MILISĂUTI, JUD SUCEAVA, NR 169 B, COD. 727360 

Pentru mai multe detalii puteți s-o sunați pe Georgeta la numărul de telefon 0755497895. 

Le-ar fi de mare folos dacă distribuiți aceste informații.

În fotografii puteți s-o vedeți pe Georgeta și pe copiii ei, la inundațiile din 2010, în căsuta veche. Fotografiile au fost preluate de pe un forum "AmFostAcolo", care a organizat la vremea respectivă o campanie de ajutorare a celor loviți de inundații. Eu nu am făcut fotografii în 2010. Si nici stirea care a intrat în Observator nu am reusit s-o găsesc pe internet. Vă multumesc tuturor.

UPDATE 8 NOIEMBRIE
https://www.facebook.com/notes/nicoleta-ţintea/în-vizită-la-georgeta-și-la-copiii-ei-milișăuți-suceava/435740646481570

Alex

L-am cunoscut azi la biserică pe Alex. Un băiat rotofei care are 12 ani și stă uneori cu mâna întinsă pentru frații pe care-i are acasă. Un copil trist, cu privire matură, de adult. De fapt, cu griji de adult. 

L-am întrebat ce-și dorește el cel mai mult. Mi-a spus timid că... NIMIC. Am repetat întrebarea, ca la testele psihologice, după o vreme. Răspunsul a fost același. Eu nu mi-am dorit niciodată nimic pentru mine. Dacă mă credeți, de la șapte ani am avut lopata în mână, mi-a șoptit. 

Alex mi-a spus că se gândește doar dacă vor reuși să plătească și luna aceasta chiria (500 ron) pentru camera în care stă cu cei patru frați și cu părinții. Se gândește mereu la surorile lui. Una dintre ele merge în clasa întâi la toamnă. Pentru ea își dorește o uniformă și rechizite. Și pentru cealaltă surioară, care începe clasa a treia, la fel. Ce rechizite, îl întreb... Păi... ce puteți dumneavoastră mi-a spus Alex, adică un caiet, un pix, un creion. 

Uff... Alex nu-și dorește nimic pentru el. Și noi ne dorim atâtea pentru noi...

Gândul serii. O definiție a eșecului

Anișoara, Oana și Cocuța

Ce este eșecul? Eșecul este atunci când nu ai reușit să salvezi un copil care trebuie salvat. Un copil care ți-a zâmbit, te-a luat în brațe și care a sperat că tu-l vei lua din infern. Care a crezut că întâlnirea cu tine îi va aduce o brumă de fericire, un bec cu curent și o farfurie de mâncare în fiecare seară.

Eșecul rămâne eșec. Și privirea acelui copil zglobiu te va urmări în serile în care te așezi liniștit la masă. 

În vizită la fetițele din Petrăchioaia

Cocuța se bucură de cadouri

Încep prin a spune că oamenii sunt buni. Atât de buni încât mă copleșesc mereu cu generozitatea lor și cu dragostea de care pot da dovadă. 

Atâta vreme cât putem iubi sunt sigură că toți avem o șansă la mântuire. Simt că iubirea este strâns legată de drumul care duce spre locul acela luminos pe care ni-l putem doar închipui. Lumina apare pe pământ când oamenii își arată iubirea. Iubirea necondiționată. Iubirea care nu se judecă și nu se trufește. 

Unul dintre pereții camerei în care stau fetițele

Iubirea pentru niște fetițe care trăiesc ca-n Africa, la mai puțin de jumătate de oră distanță de București. Fetițele nimănui. Flămânde. Stigmatizate din cauza sărăciei. Fără căldură iarna. Fără curent electric. Fără apă. Trei fetițe ca trei flori viu colorate, în bătaia soarelui și a vântului, avide de dragoste, sclipitoare și nevinovate. 

Oana, Anișoara și Cocuța

Trei fetițe care duc acum o cruce grea. Alungate de tată. Crescute de o mamă care muncește cu ziua pe unde apucă. Ca să le crească. O mamă care are și ea, din păcate o patimă grea.

Mama fetelor

Le-am cunoscut astăzi pe fetițele din Petrăchioaia. Pe Oana, Anișoara și Cocuța. Nu pot să vă spun cu câtă bucurie ne-au primit. Nu pot să explic cu câtă veselie au deschis darurile. Cum s-au bucurat de fiecare papucel, jucărie, cărticică, de orice au descoperit în pungile încărcate cu de toate. 

Papuceii îi vin ca turnați, Cocuței

Dacă aș putea v-aș trimite la pachet puțin din bucuria lor. Să fie un fel de mulțumesc și să simțiți că ați fost și voi acolo. Pentru că ați fost prezenți cu adevărat. Prin darurile voastre. Fără sprijinul vostru nu am fi putut să mergem la aceste fetițe, cu brațele încărcate de daruri. Dăm slavă lui Dumnezeu și Maicii Domnului pentru că 
ne-au trimis daruri multe pentru acești copii, care au simțit din plin, luni la rând, ce este tristețea și ce sunt lipsurile.

Oana și Anișoara

Doamna Vali, soția părintelui din Glodeanu a fost cea care a citit întâmplător povestea acestor fetițe în „Jurnalul Național”. Și a venit cu ideea de-a le ajuta. În horă s-au prins apoi mulți, mulți prieteni. Și prietenii prietenilor. Ca de fiecare dată când gândul bun străbate zări și mări, deschide inimi și face posibile minunile. 

Sfântul Nicolae

Generozitatea mă lasă de fiecare dată fără cuvinte. Pentru că știu că fiecare lucru este împachetat cu un strop de dragoste, fiecare bănuț dăruit are în spate, multă trudă. Am încercat să contabilizez darurile. Au fost însă așa de multe încât mi-a fost imposibil să contabilizez într-un timp așa de scurt, toate lucrurile, produsele pe care l-ați trimis celor trei surori. 



Darurile



Am strâns din donații 700 de ron. Din acești bani am cumpărat pentru fetițe mâncare, dulciuri și produse de igienă. Am primit produse neperisabile și de la voi și am reușit să organizez totul în pungi pe categorii: conservele într-o pungă, pastele, orezul, făina în alta, borcanele în alt loc și tot așa. Darurile se pot vedea în fotografii. 

Produsele pe care le-am cumpărat din cei 700 ron

Pentru că am primit multă mâncare am decis să facem o bucurie si unei familii extrem de sărace, tot din comuna Petrăchioaia. O familie cu 11 copii. 

Le-am dus și lor două pungi mari, tip supermarket, cu mâncare. Toți cei 11 copii stau cu cei doi părinți într-o singură cămăruță. Nu pot să vă explic cum au reacționat copiii când au văzut mâncarea. Au devorat fericiți câțiva biscuiți și câte-o banană. 

Mamei lor i-au dat lacrimile, de fericire că a primit așa un cadou neașteptat. 

Mama celor 11 copii

DARURILE PENTRU CELE TREI SURORI (OANA, COCUȚA ȘI ANIȘOARA): 

- 5 pungi mari, tip supermarket cu alimente (4 cu mâncare neperisabilă și una cu mâncare perisabilă): lapte uht, mușchi afumat de pui, diferite tipuri de salam uscat, telemea vacă, kaiser, cârnați, brânză topită, brânză de vaci la cutie, cremă de unt, cascaval, margarină, conserve de carne, bulion, conserve de pate, conserve de ton, sardine, spaghete, paste, supe la plic, delicat, zacuscă, tocană de legume la borcan, borcane cu ciuperci, mazăre, bulion, zahăr, sare, ulei, otet, fasole, orez, iaurt cu fructe, făină albă, făină de mălai, muștar, iaurt simplu, eugenii, biscuiți diversi, cereale, cacao, lapte praf, napolitane etc.; 

- 1 pungă mare, tip supermarket cu produse de igienă (burete pentru vase, săpunuri diverse, pastă și periuțe de dinți, detergent manual, hârtie igienică, detergent de spălat vase, vată, bețișoare pentru urechi); 

- 1 bax cu apă; 

- 1 coș plin cu dulciuri și fructe (ciocolată bounty, snikers, jeleuri, ciocoală Heidi și Milka, biscuiți, prăjitura casei, bomboane sugus, croissante, caise, nectarine, banane); 

- 1 pungă mare tip supermarket cu jucării, plușuri diverse, jocuri educative, acuarele, cărți de povești, 1 minge; 

- 2 pungi mari cu lenjerii de pat, prosoape, mușamale pentru masă; 

- 4 pungi mari cu haine pentru copii; 

- 2 saci cu haine de adult; 

- 2 genți mici cu materiale promoționale (șepci, pixuri, etc.); 

- 1 bicicletă; 

- 1 cutie cu cărți ortodoxe pentru copii oferite de Editura Iona, cărticele pentru povești, o icoană, cărți de rugăciuni, elastice pentru păr etc; 

- diverse: 1 cădiță de plastic pentru baie, 1 oală, pahare plastic, 1 fructieră, papucei de plastic, săndăluțe, ghiozdănele cu rechizite, cartofi, roșii, castraveți, pâine, lanterne etc. 

Cutia cu cărticelele oferite de Editura Iona

Darurile

În total, pentru fetițe s-au strâns 13 pungi mari, tip supermarket pline cu mâncare, haine, jucării, câteva ghiozdănele cu rechizite, 1 plapumă. La acestea se adaugă și cele două pungi pe care le-am dăruit celeilalte familii din comună. 

Alex și Paul

Am fost la Petrăchioaia cu părintele de la Glodeanu, Marian Tudor și soția, cu Alex, soțul meu și cu Carmen Iancu și Paul Coadă, doi oameni cu suflet mare, care ne-au întins o mână de ajutor și de această dată. 

Coșul cu fructe și dulciuri

Visul nostru ar fi să le ajutăm pe cele trei fetițe, pe termen lung. Concret, părintele de la Glodeanu i-a propus mamei celor trei surori să-i găsească o căsuță în satul Cârligu Mare și să se mute acolo, cu fetițele. Nu pot să vă spun cum le sclipeau ochișorii, micuțelor când au auzit că ar putea avea și ele o viață normală. O casă numai a lor. Un acoperiș care să le ferească de vânt și ploaie. „Să mergem, mami”, îi spunea Anișoara, fericită, mamei sale. „Am putea avea și noi curent, să ne facem temele la lumină”, chicotea fericită. 

Anișoara, Oana și Cocuța sunt foarte vesele. Sunt foarte lipicioase. Oferă îmbrățișări oricui este dispus să le ofere puțină afecțiune. Sunt ca niște vrăbiuțe. Cel mai mult m-a uimit însă inteligența lor, având în vedere condițiile în care trăiesc. 

Doamna Vali, cu una dintre fetițe

Umblau toate trei, desculțe iar Oana și Anișoara aveau amândouă răni la picioare. Una era tăiată la un deget, iar cealaltă avea o rană destul de urâtă, la gleznă. Noroc că aveam la noi trusa de prim-ajutor iar Alex și soția părintelui au încercat să le panseze, rănile. Anișoara a terminat clasa a patra cu calificativul „foarte bine”. 

Sanitarii pricepuți

Mama fetițelor nu ar prea vrea să plece din Petrăchioaia pe motiv că acolo a copilărit și acolo are rude. Rudele nu o pot ajuta însă cu nimic. Fratele său are nouă copii. Noi sperăm însă că va alege ce este mai bine pentru copilele ei. 

Camera în care locuiesc fetițele

Am stabilit că vom vorbi peste câteva zile ca să ne spună dacă este sau nu, de acord, să se mute cu fetițele, din Petrăchioaia, la Glodeanu, acolo unde părintele Marian Tudor și soția dânsului vor face tot posibilul ca să le ajute. 

Vechea fermă în care stau fetițele

Sunt sigură că Oana, Cocuța și Anișoara ar putea crește frumos, dacă vor avea o șansă la o copilărie normală. Aș vrea să vă mulțumesc tuturor pentru tot ceea ce le-ați trimis. Pentru bănuți și pentru daruri. Pentru gândurile voastre bune. Vă voi ține la curent cu evoluția acestei povești. Noi ne dorim din tot sufletul să le ajutăm în continuare pe aceste copile. Cu siguranță vom face tot ce putem pentru ca iarna să nu le mai prindă în ferma părăsită, ca să nu mai înghețe de frig, iar zăpada să nu le mai acopere, în timpul somnului de noapte. Totul depinde însă în acest moment de decizia mamei. 

Un MULȚUMESC mare pentru toți cei care au participat la acțiunea de astăzi: doamna Valentina și părintele Marian Tudor, Carmen Iancu și Paul Coadă, domnul Toma Florentin (consilier la Primăria din Petrăchioaia) și fratele dânsului, Alina Turcitu, Leocadia Tonita, Jana și Mihai Pavelescu, Oana Pauca Tazlaoanu, Andreia Oltean, Cristina Adriana Buta, Monica Popa, Leocadia Tonita, Alexandra și Cătălin Grigore (Editura Iona), Dana Costin, Livia Marinescu, Aurelian Nebel și Asociația Resurse Regionale, Bogdan Mateciuc, Livia Șerbănescu, fam. Parepa, Constanța Jelea, Irina Ilie, Dana Mirela Vasilăteanu, Andreea Oniga, Claudiu și Daniela, Roxana și Laur Chirilă, Dana Popa, Oana Andreea Zachia, Raluca Bodea, Chetrari Cristina, Camelia Ceru, Carmen Radulescu, Oana Boncica, Ionuţ Dicu, Cătălina Enache, Cezara Negru şi Silviu Petre.

În interiorul fermei

Cadoul fetelor pentru noi, multe zâmbete

Cocuța, fericită de noua ei bicicletă

Dacă am uitat cumva pe cineva vă rog să mă iertați și să-mi atrageți atenția pe mail: nicoletatintea@gmail.com 

Trei fetițe suferă de foame, în Petrăchioaia

Duminică, pe 1 iulie ne-am propus cu ajutor de la Doamne, Doamne să mergem în vizită la Oana, Anișoara și Cocuța, în comuna Petrăchioaia. Ideea mi-a dat-o soția părintelui Marian Tudor din Glodeanu, doamna Vali care a citit povestea micuțelor, publicată de Jurnalul Național. Apoi am aflat că povestea fetițelor a fost descoperită de prietena mea, Alina Turcitu, de la Jurnalul Național. Imaginile din reportajul difuzat de Observator nu au nevoie de cuvinte în plus. E greu să îți închipui că aceste fetițe trăiesc fără curent electric, fără căldură, fără mâncare și fără apă. Ca-n Africa. 

Dacă doriți să le trimiteți ceva fetițelor (mâncare, hăinuțe, rechizite etc.) vă rog dați-mi de veste pe mail: nicoletatintea@gmail.com. Vă mulțumesc. 

Mai multe detalii despre această familie, puteți să citiți aici, în reportajul scris de Alina Turcitu.

Copilărie în beznă

Un reportaj care nu are nevoie de cuvinte. Dar care merită văzut. Adelin este un copil care nu vede. Orb și sărac. Două cruci grele pentru un copil atât de firav și de sensibil. Pentru el, lucrurile nu vor avea niciodată un contur real. Ci numai un contur imaginar.

Adelin adoră să citească. Își dorește să se bucure de cuvinte. De cuvintele la care noi avem așa de ușor acces deschizând orice carte sau calculatorul. Pentru el, singura bucurie ar fi să poată intra oricând în lumea fascinantă a cărților. Pentru asta are nevoie de o mașină care costă 700 de euro.

Adelin are nevoie și de multe alte lucruri care-i lipsesc oricărui copil sărac, haine, rechizite, alimente. El stă la internat, la școala pentru nevăzători din Buzău și din cauza lipsurilor își permite să-și vadă mama, numai în vacanțe.

Un material de Alina Bădălan Turcitu și Alfred Shupler. Montaj: Leo Moga.

Copiii din Glodeanu, la emisiunea "În premieră", Antena3

Un reportaj realizat de Alina Prodan și Liviu Dochița

Copiii din Glodeanu apar la televizor

Sursa foto: www.fotokolor.blogspot.com

Duminică, în prima zi de Paște, la ora 21.00, la emisiunea "În premieră", pe Antena 3 puteți să-i vedeți pe copiii din Glodeanu. Așa cum trăiesc ei. Fără niciun pic de cosmetizare. Materialul a fost realizat de prietena mea, Alina Prodan, un om minunat. Îi mulțumesc mult pentru tot.

Un altfel de bilanț

sursa foto: http://www.fotokolor.blogspot.com/

Până acum am scris despre vizită doar în cifre, dar nu am apucat să scriu despre oameni. Nu am scris despre cum i-am văzut şi simţit pe copiii din Glodeanu, pe 16 aprilie. Nu ştiu când şi cum exact aceşti copii mi s-au lipit de suflet. Iremediabil cred. În ultima lună m-am gândit zi şi noapte la ei. Poate credeţi că exagerez dar nu este aşa. Din păcate nu am învăţat până acum să rezolv o problemă cu detaşare. De obicei prefer să mă iau la trântă cu ea, să mă războiesc în tăcere, într-un fel complicat, doar de mine ştiut. Aşa că pentru mine o problemă, rămâne problemă şi noapte şi zi. Pentru că noaptea visez, ziua gândesc, sau invers, visez ziua cu ochii deschişi şi gândesc noaptea pentru că nu am somn.

M-am gândit zi şi noapte, ca şi cum, dacă m-aş desprinde o zi aş uita. Şi mi-a fost teamă că dacă eu aş uita nimeni nu ar mai afla de copiii din comuna ruptă parcă de lume.

În toată această perioadă s-au întâmplat lucruri extraordinare. Au fost oameni care m-au lăsat fără cuvinte. Nu dau nume. Ca de exemplu, fata adolescentă a unei prietene care şi-a donat alocaţia pentru copii. Necunoscuţi care au venit cu braţele pline de daruri. Anonimi care le-au lăsat cadouri la târg, chiar fără să aştepte un mulţumesc. Sunt gesturi pe care nu le voi putea exprima poate niciodată în cuvinte. Au fost clipe de disperare şi clipe minuni, pentru că s-au întâmplat minuni iar lucrurile s-au aranjat mai bine decât aş fi putut eu gândi şi visa. O dovadă în plus că îngerii ne-au fost aproape. Mie şi copiilor. Ce poate fi mai curat decât rugăciunile lor, ridicate spre cer? Să fie oare o coincidenţă că Biserica din Glodeanu are hramul Sfintei Filofteia, ocrotitoarea săracilor şi a copiilor? Nu cred. Pentru că eu nu cred în coincidenţe. Eu cred doar în minuni.

Credeam că dacă vom merge cu braţele pline la Glodeanu, într-un fel ceva se va schimba. După ce am fost acolo am înţeles însă că acel drum nu a fost decât începutul. Pare ciudat dar m-am întors mai tristă decât am plecat. Mai tristă pentru că am simţit amărăciunea acelor copii. Doamne! Nu cred că am văzut vreodată copiii mai trişti. Copii care se tem să se uite într-o pungă de cadouri, poate pentru că nu au primit niciodată mai nimic. Copii care nu-şi ridică ochii din pământ, ca şi cum tot universul ar apăsa pe umerii lor. Copii care nu zâmbesc decât rar. Foarte rar. Pentru că nu au motive să zâmbească. Pentru că uite, unii nu ştiu nici măcar să folosească lingura şi furculiţa. Nu ştiu să vorbească pentru că nu le-a vorbit nimeni. Iar cei care ştiu sunt într-un fel condamnaţi. Comuna se află la aproape 40 de kilometri de Buzău. Acum înţeleg ce zicea Jeni. Că vrea să fie vânzătoare pentru că nu va avea cine s-o susţină ca să facă şi liceul. Înţeleg ce zicea acest copil de 9 ani, cu o maturitate dură, de adult.

Sunt cel puţin 7, 8 copii care au rezultate bune la învăţătură. Poate mai mulți. Nu am făcut un calcul exact. Învață bine deşi îşi fac temele în condiţii greu de imaginat. Deşi stau în frig şi nu rareori înfometați. Se agață de carte ca de unica lor speranță care i-ar putea scăpa din micul lor univers.

Îmi doresc din tot sufletul ca povestea copiilor din Glodeanu să nu se oprească aici. Pentru asta avem nevoie de voi toţi. Voi, toţi cei care aţi rupt puțin sau mult din ceea ce aveţi şi aţi împărţit cu aceşti copii. Poate peste câţiva ani vom putea scrie aici povestea lui Jeni care a terminat liceul şi a intrat la facultate. Sau povestea fericită a oricărui copil din acest sat care ar putea avea prin noi, o mie de mame şi taţi adoptivi. Spunea cândva părintele de la Valea Plopului, părintele Nicolae Tănase care a reuşit să aibă grijă de mai bine de 340 de copii că, pe vremuri, strămoşii aveau grijă de copiii care rămâneau orfani după război. Poporul avea grija aceasta în sânge şi nu i se părea nimănui ceva ieşit din comun. Să îmbrace, să hrănească și să educe copiii năpăstuiți. Copiii din Glodeanu nu sunt orfani. Sunt doar văduviţi de soartă.

Pentru ei vom încerca să găsim soluţii concrete. Poate chiar pentru fiecare familie în parte. Pentru că eu cred că sunt unele probleme care se pot rezolva. Şi dacă schimbi o zi din viaţa unui om, şi dacă îi dai o bucată de pâine sau o îmbrăţişare în cea mai tristă zi din viaţa lui cu siguranţă e mai mult decât nimic. Primul pas ar fi să ridicăm un centru social în care va funcţiona şi o cantină socială, special pentru ei. Am văzut terenul unde se poate ridica cantina. Chiar în curtea bisericii. Copiii ar fi protejaţi de Sfânta Filofteia, cea cunoscută ca fiind ocrotitoare a sărmanilor și a celor mici. Ar avea o masă caldă. Ar socializa cu alţi copii. Ar putea fi implicaţi şi în activităţi educative.

Nu avem deocamdată o estimare a costurilor pe care le implică viitoarea cantină. Vă vom anunţa imediat ce avem cifre clare. Până atunci lista celor care vor să doneze în acest scop, materiale de construcţii sau bănuţi rămâne deschisă. Banii vor fi păstraţi în contul copiilor până la demararea proiectului. Vă mulțumesc tuturor!

Dumnezeu să vă lumineze mintea, sufletul și să vă dăruiască sărbători frumoase.

P.S. Se pot face donații în contul: RO35CECEBZ0130RON0786067, DESCHIS LA CEC, SUCURSALA BUZĂU, COD SWIFT CECEROBU, TITULAR CONT: PAROHIA GLODEANU CÎRLIG.

Impresii de la târgul eco

De câteva zile încerc să scriu cum a fost la târg. Mă tot gândesc ce să scriu. Cum să încep. Despre ce să vă povestesc mai întâi.Poate despre faptul că am avut senzaţia că pe mulţi dintre vizitatorii care s-au oprit la standul copiilor din Glodeanu i-a trimis cineva. Cineva IMPORTANT. I-a trimis cel care le ascultă zi de zi, rugăciunile copiilor.

Poate vi se pare că exagerez dar se întâmplă rar să dai peste atâtea suflete calde într-o singură zi.

Cum să vă spun că ziua mi s-a părut ca o adiere mătăsoasă? Că am simţit-o ca pe o mătase aruncată din cer care îţi mângâie în cădere, lin şi dulce obrajii?

A fost o zi cu emoţii multe, mai ales când a trebuit să vorbesc pentru copii, la microfon. Ce să le spun oamenilor? Cum să le spun? Cum să le spun de faţă cu copiii care ştiu ce înseamnă lipsurile şi foamea, cum să pronunţ cuvântul "săracie"? Cum să spun cuvântul ăsta urât fără să-i jignesc, când ştiu că ei încearcă mereu să ascundă acest adevăr, în faţa colegilor de şcoală pentru că le este ruşine de el. Le este ruşine să spună că nu au cărţi colorate, nici case primitoare. Sunt obișnuită să vorbesc în public, dar sâmbătă am vorbit greu printre lacrimi.

La finalul discursului, Loredana, o fetiţă de 10 ani a venit la mine, m-a îmbrăţişat şi mi-a spus că i-a plăcut. Mi-a spus că ea ştie despre ce vorbesc. Cum să vă spun că am privit-o toată ziua pe furiş pe această copilă cu ochii cenuşii, că i-am simţit sufletul ca pe o floare firavă care ar putea înflori frumos dacă cineva îi va permite să se dezvolte în armonie?Cum să vă spun că atâta tristeţe cât am văzut în ochii lui Jeny nu cred că am mai citit în ochii altui copil? Mai mult cu capul în pământ, Jeny le-a povestit o zi întreagă doamnelor care vindeau la standul de miere, poveşti pe care singură le-a învăţat din cărţile de la bibliotecă. Cum să vă explic ce femei sunt doamnele învăţătoare, Jeny Ivănescu şi Viorica Ungureanu şi colegele lor? Câtă dăruire şi câte ore au dat din timpul lor pentru a-i ajuta pe copii să facă felicitări şi icoane pe sticlă! Cum să vă explic că alături de copiii cei mai săraci din comuna Glodeanu au lucrat cot la cot şi colegii lor de clasă? Au lucrat toţi şi au pus puţin din sufletul lor acolo, fără să ceară nimic în schimb.Cum să vorbesc despre lacrimile din ochii celor care s-au oprit la stand? Cum să spun că ziua a fost o bucurie pe care am împărţit-o cu copiii și vizitatorii în acelaşi timp? Cum să vă povestesc cât talent am văzut la aceşti copii în a-şi prezenta marfa făcută cu mânuţele lor? Cum stabileau ei preţurile şi cât de fericiţi erau atunci când le ofereau câte un mic cadou celor care au venit ca să-i ajute.Cum să vă spun că fiecare leu pe care copiii l-au primit mi-a adus bucurie? Că apreciez la fel de mult un leu la fel de mult cum apreciez 100 sau mai mult. Pentru că ştiu că poate cel de a dat un leu, doar pe ăla îl avea în buzunar dar a decis să împartă din puţinul lui. Cum să explic că au fost oameni care şi-au rupt din timpul lor de sâmbătă şi au venit la târg special pentru copii? Le-au adus jucării, cărţi de poveşti, mâncare şi hăinuţe, covrigi şi turtă dulce.

Cum să vă spun cât de frumos au fost primiţi copiii şi cum doamna Sanda, de la târg le-a pregătit imediat o masă, plină cu bunătăţi oferite de producători. Cum să vă spun că Dana Popa, doamna care a organizat târgul le-a vorbit mereu trecătorilor atât de frumos despre ei? Cum să vă spun despre toate acestea? Nu aş avea suficiente cuvinte să vă descriu bucuria, emoţia, tristeţea, compasiunea, cum au venit toate, amestecate, într-o zi de neuitat. O zi în care Dumnezeu ne-a fost aproape. O zi în care îngerii ne-au zâmbit prin oameni. Noi nu o vom uita prea curând. Asta e sigur. Şi nici copiii cu siguranţă.

Fără cuvinte

Am remarcat că băieţii de la "Observatorul Buzoian" scriu foarte bine. Dar materialul acesta m-a lăsat fără replică. Felicitări!