De dragul Sofiei și al pruncilor născuți sau nenăscuți...

sursa foto: www.debanat.ro

"Acesti copii au apărut ca să ne arate o minune. Ei au existat pentru că taina i-a chemat la viață. Frumuseţea a biruit dubiile şi moartea. De atunci eu ştiu că sarcina mea este aceea de a face ca fiecare copil să fie acceptat, indiferent de aspectul său, boala, prognozele sau numărul cromozomilor. Promisiunea pentru fericire se împlineşte pentru cei care sunt capabili să se uite fără frică. Şi atunci Cel care a creat aceşti copii va umple viaţa lor scurtă cu sens.” (Elvira Parravicini, medic neonatolog la Columbia University din New York)

Unul dintre lucrurile care mă doare cel mai tare când mă gândesc la Sofia este acela că nu am ţinut-o în braţe. Că între noi a stat mereu un incubator impersonal. Că nu am atins-o niciodată. Atmosfera era atât de apăsătoare la terapie intensivă, nimeni nu-ți spunea nimic, era un fel de tăcere impusă de medici (doar ei puteau da părințiilor informații), puteam sta cu ea atât de puţin, încât aveam senzaţia că oricine greşeşte cu ceva, nu-şi va mai vedea copilul, niciodată. 

Pare iraţional, tot ceea ce scriu acum, dar aşa simţeam atunci, în vâltoarea aceea de trăiri şi sentimente. Eram năucă și totul se derula parcă într-un relanti dureros.

Am ales să fiu diplomată. Să mă port frumos ca să nu supăr pe nimeni. Și să mă concentrez mai mult pe rugăciune. 

În clipele acele nebune nu știam ce să fac mai întâi. Așteptam momentul prielnic pentru a nimeri buzunarul vreunei asistente în speranța că o mică atenție o va face să-mi mai "scape" o informație despre starea Sofiei. Așa mi se "traduceau" și mie noțiunile abstracte trecute pe fișa ei. De cele mai multe ori, pe șoptite. Mă chioram pe hârtia aia pe care erau scrise mărunt ce medicamente îi erau administrate, mă uitam disperată la aparate, la saturația oxigenului, încercam să evaluez în funcție de starea celorlalți bebeluși, cam cum se simțea ea, cât de bine sau de rău, mă uitam îngrozită la înțepăturile care se înmulțeau, de la o zi la alta în mânuțele ei fragede rupându-mi inima și îi vorbeam. Îmi înghițeam lacrimile și îi vorbeam.

O miruiam zilnic. Tot pe asistentă o rugam să deschidă incubatorul şi să o ungă cu mir de la Sfântul Efrem cel Nou. Poate că aș fi putut să fac și eu asta. Să bag mâna prin acea fantă a incubatorului. Recunosc că nu am întrebat dacă aveam voie, pentru că eram cumva paralizată de frică. Mi-era teamă să nu fac ceva greșit.

La câteva zile sau săptămâni după ce ne-am despărţit  de Sofia (nu mai rețin data cu precizie) am plâns o seară întreagă când am citit că undeva, în Australia, o mamă căreia i-a murit pruncul l-a ţinut la piept, iar copilul şi-a revenit miraculos, după două ore.

Am plâns pentru că, undeva m-am gândit dacă nu cumva Sofia s-ar fi făcut bine dacă ar fi stat la căldura pieptului meu. Am regretat că nu am cerut să fac asta, în ciuda faptului că noi am fost anunțați de deces cu două ore întârziere, deși eu eram chiar acolo, internată în spital, la câteva saloane distanță.

Ştiu că acesta va rămâne marele meu regret. Că nu am strâns-o pe Sofia la piept. Că nu am luptat suficient ca măcar în ultimele ore să stea în braţele mele. Că am respectat regulile impuse de spital. Regret că-n ultima zi, cea în care am fost lăsați amândoi (ce onoare, pentru că în mod normal tăticii nu au acces la terapie) la terapie (la o altă oră decât cea admisă pentru vizitele mămicilor), pentru că Sofia se simțea rău, nu am cerut s-o luăm în brațe. Am stat lângă ea plângând și am murmurat o rugăciune, îmbrățișați. 

Am sperat până în ultima clipă că Sofia va trăi. Am refuzat să accept prognosticul sumbru al medicilor care-mi spuneau mereu că nu va prinde a doua zi. Că ei fac tot ce pot dar noi să nu ne facem speranțe. 

Recunosc că dacă ar fi să schimb ceva, mi-aş dori enorm să pot schimba această percepţie în spitalele din România. De-a separa copilul de mamă. De-a interzice mamei să-şi vadă pruncul, grav bolnav mai mult de două ori pe zi. 

Ştiu că nu este la fel în toate spitalele. Am citit chiar că, pe la Timişoara i se permite mamei să-şi ţină pruncul la piept. Uf...

Aseară a venit acest articol. L-am primit pe mail şi a scos la suprafaţă exact ceea ce mă doare cel mai tare. 

O să-mi reproşez toată viața că nu am luptat mai mult pentru a sta 24 din 24 de ore alături de Sofia mea, în cele cinci zile în care a fost alături, cu noi, pe pământ. Mă întreb mereu ce a simțit ea, în acele zile. Cât de greu i-a fost fără mine, acolo. Cât de singură s-a simțit poate. Singura alinare pe care o am este că sunt sigură că i-au fost sfinții aproape. Și că a avut înger păzitor, chiar din prima oră de viață.

Îmi doresc din tot sufletul să existe şi în România medici care să aibă curajul medicului neonatolog de la Columbia University din New York. Un medic care s-a desprins din grupul doctorilor care la orice posibilă malformaţie, depistată ecografic, în timpul sarcinii le încurajează pe mame să facă avort. Elvira Parravicini a decis să-i susţină pe părinţii care merg până la capăt, care păstrează copilul indiferent de probleme. E un medic care se străduieşte să celebreze viaţa. Orele sau zilele de viaţă ale bebeluşului oferindu-i confort. Dragoste şi confort prin faptul că i se permite copilului să fie înconjurat de iubirea familiei şi să stea la sânul mamei.

Medicul din New York a avut pacienţi care au supravieţuit. Au supravieţuit chiar dacă nu aveau nicio şansă. Pentru că deasupra tuturor stă numai Dumnezeu.

Citiţi articolul şi daţi-l mai departe. M-aş bucura ca articolul să le determine pe toate mamele care se gândesc să omoare pruncul pe care-l poartă în pântece să nu o facă. Indiferent de motivele care stau în spatele acestei decizii. 

M-aş bucura ca articolul să încurajeze medicii din România să lupte pentru viaţă. Să aibă curaj să lupte pentru viață. Să nu-și mai încarce sufletul cu păcatul acesta atât de greu. Poate că aici, pe pământ se vor lupta cu prejudecățile sistemului. Dar plata în Cer va fi nemărginită, sunt sigură.

M-aş bucura ca în spitalele din România, în secţiile de neonatologie, terapie intensivă să se schimbe ceva. Mamele să poată sta cu pruncii lor. Să aibă dreptul să-i ţină la piept. Pentru ca bebeluși să simtă că sunt iubiți. Și să se simtă în siguranță.

Dacă aveţi idei sau sugestii despre cum s-ar putea schimba ceva în spitale, în sensul descris mai sus, vă rog să-mi scrieţi. Dacă sunteţi medic şi doriţi să schimbaţi ceva vă rog să-mi daţi de veste. Dacă cunoașteți NEONATOLOGI sau directori de maternități deschiși spre această direcție vă rog să-mi spuneți. Vă mulțumesc tuturor!

Aştept mesaje pe adresa: nicoletatintea@gmail.com

Cel mai frumos cadou

Prietena mea, Adela și cadoul

A venit într-o zi de decembrie. 6. 

Cel mai frumos cadou nu putea fi decât unul care-mi amintește de Sofia, de macii ei. 

E un cadou atât de frumos încât doare. Mă doare fiecare tușă a celor cinci maci. Cinci maci, cât cele cinci zile. Adică exact cât a trăit Sofia noastră. Sunt cinci flori deși cea care i-a pictat nu a ştiut cât a trăit Sofia. A aflat de abia după ce a personalizat body-ul că desenul spune povestea unei fetiţe care nu se mai află printre noi.

Cel mai frumos cadou l-am primit pe 6 decembrie, de Sfântul Nicolae, de la prietena mea, Adela. Ea a fost la un eveniment organizat de Salvați Copiii, o organizație care și-a propus să reducă rata mortalității infantile, prin dotarea a 25 de maternități cu incubatoare performante.

Nu cred că este cazul să vorbesc despre maternitățile din țară. E inutil să scriu că și în București sunt puţine spitale dotate la standarde (mă refer strict la secțiile de neonatologie). Știu doar că orice secundă de viață contează și că orice mamă ar face orice ca puiul ei să trăiască.

Iar noi putem să dăm o șansă copiilor, după forțele noastre. Restul rămâne în mâinile lui Dumnezeu. 

Mi-e greu să scriu despre acest subiect pentru că pentru mine rănile sunt prea adânci și prea proaspete. M-aș bucura însă să știu că orice aștern eu aici va contribui măcar puţin la salvarea unui copil născut prematur. Așa cum a fost și Sofia noastră. 

Nu-mi găsesc cuvintele pentru că orice aș scrie nu aș putea să descriu tot ce simt. 

Pot spune doar că am primit de la Adela, două body-uri de bebeluș. Unul este cel personalizat cu maci, pe care l-am pus în coșul cu lucrurile Sofiei și unul simplu, inscripționat pe spate cu loggo-ul campaniei "Bun venit pe lume". Pe acesta îl scot la licitație. Loggo-ul s-a șters puțin între timp, dar cred că acest aspect nu va împiedica licitarea body-ului.

Acest body se poate licita

Licitația pornește de la suma de 50 ron. Cei care se înscriu sunt rugaţi să lase aici un comentariu cu suma oferită. Licitația este deschisă până pe 1 ianuarie. Am ales data de 1, pentru că Sofia s-a născut într-o zi de întâi. Apoi voi anunța câștigătorul iar după ce primesc pe mail (nicoletatintea@gmail.com) dovada donației făcute către "Salvați copiii" (se poate dona direct pe site) voi trimite body-ul de bebeluș, câștigătorului. Dacă este vorba de cineva din București pot să duc body-ul personal. Dacă este cineva din țară îl voi trimite prin poștă. 

Oricine vrea să susțină această campanie pentru viață poate da un simplu sms de 2 euro la 8833. 

Mai jos am trecut câteva informații din comunicatul "Salvați Copiii". 

Vă mulțumesc tuturor.

"Salvaţi Copiii desfăşoară în perioada 18 octombrie 2013 – 15 ianuarie 2014 campania “Bun venit pe lume!” pentru strângerea fondurilor necesare achiziţionării echipamentelor pentru cele 25 de maternităţi.

Oricine poate contribui cu donaţii prin SMS la 8833 (2 euro) și pe site-ul www.salvaticopiii.ro/bunvenitpelume. Fiecare body expus pe site simbolizează un copil care nu a mai apucat să-l folosească. Și tu poți scădea numarul copiilor care mor în România: donează și vei scădea numarul de body-uri expuse pe acest site. Personalizează body-ul cumpărat și ajută un copil să trăiască!

Fondurile obţinute prin această campanie vor fi folosite de către Salvaţi Copiii pentru dotarea cu incubatoare a 25 de maternităţi din oraşele: Pitești, Bacău, Brașov, 3 maternități în București, Buzău, Reșița, Caransebeș, Constanța, Craiova, Segarcea, Petroșani, 2 maternități în Iași, Târgu-Mureș, Roman, Ploiești, Sibiu, Suceava, Vatra Dornei, 2 maternități în Timișoara, Vaslui și Focșani.

Campania se află la cea de-a doua ediție, în urma primei ediții Salvați Copiii a dotat cu echipamente medicale performante 15 maternități și secții de nou-născuți din București, Adjud, Piatra Neamț, Pitești, Brașov, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Petroșani, Iași, Târgu Mureș, Suceava, Timișoara și Vaslui."