Nunta. Prima parte

Mă cheamă Moraru. Şi a fost frumos, frumos. Acum sunt obosită şi mă pregătesc pentru ZIUA CEA MARE. Mâine. Am simţit multe astăzi. Parcă am fost aşa învăluită în dragoste. Nu ştiu, aproape că nu pot să explic. Un sentiment magic. Bucurie. Emoţie. Prieteni dragi. Multe.

Mai multe voi povesti după ZIUA DE MÂINE.

Până atunci, pentru că ştiu că sunteţi curioşi vă invit să vedeţi poze pe blogul prietenului nostru Adrian Popa care a fost alături de noi, trup şi suflet. Şi asta se vede. În fotografii.

Blogul e www.fotokolor.blogspot.com

Cuvintele sunt de prisos. Mulţumim, mulţumim, mulţumim.

Mâine. E ziua în care ne căsătorim în faţa Domnului. Dacă vreţi să mă vedeţi în rochia albă vă invităm la Biserica Sfântul Anton (Curtea Veche) din spatele Hanului lui Manuc, la ora 19.00

Cununia civilă

Mâine la ora 11.30 la Primăria Sectorului 2 voi renunţa la numele atât de drag mie, Ţintea. Dacă doriţi să fiţi prezenţi la eveniment vă aşteptăm cu drag.

Patru zile până la nuntă

Patru zile până la nuntă. Nu ştiu de ce dar mă simt epuizată. Am febră şi dau semne de răceală. S-a dus pe apa sâmbetei toată starea de bine.

E clar că nu voi fi o mireasă bronzată. Am fost la solar ieri pentru prima dată şi de aseară mi-e rău. Aseară am avut simptome de insolaţie, greaţă şi febră. Plus nişte bubiţe roşii pe faţă. Din fericire au dispărut, până dimineaţă.

Azi ne-am trezit la 6 şi de atunci suntem într-o goană nebună. Da. M-am vopsit. Îmi place culoarea. Ce frumos. Ce frumos. Să mergem în Iancului. M-a sunat un curier că vine coletul. Să oprim şi la magazin poate găsim aici cadoul pe care îl căutăm. Nici aici nu e pe stoc. Lasă, mergem şi în Obor. Am ajuns în Iancului. Nu, nu a venit coletul. Magnificul colet cu place carduri de la Cluj. Care ar fi trebuit să fie trimis de joia trecută. Mergem la Obor. Găsim cadoul. Ura. Ura. Telefon din Iancului. A venit coletul. Cale întoarsă în Iancului. Am crezut că folosesc un carton mai tare. În fine. Să sunăm la cel cu închiriatul maşinii. Câteva modificări. Apoi la cofetăria Agapitos. Ştiţi am comandat la dumneavoastră un tort cu flori naturale. Răspuns: noi nu facem. Ba da. Faceţi. Şi a rămas că vă aducem noi florile. Răspuns: noi nu facem torturi cu flori naturale. Vine colega la telefon. Heloooo am comandat un tort de nuntă cu flori naturale. Da. Şi? Şi a rămas că vă aducem noi trandafirii sâmbătă la 10 dimineaţa. Mdda. Şi nu se ofilesc până seara????? Păi, se înnegresc. Adică cum? Ce înseamnă asta? Adică se ofilesc? Păi, da. Ok. Şi de ce nu mi-aţi spus când am dat comanda, întreb. V-am spus. Nu, nu mi-aţi spus. Adică eu cumpăr de 2 milioane nişte trandafiri care vor ajunge gata ofiliţi la local. Bun. Atunci vă rog faceţi trandafirii din marţipan. Păi, dacă vreţi să faceţi vreo modificare trebuie să veniţi aici că noi avem treabă şi nu avem timp să vorbim la telefon. Ce să mai zic. Celebra cofetăria Agapitos. Renumita. Unde un kilogram de tort costă dublu faţă de preţul mediu al pieţei. În fine. Repede în Drumul Taberei. După-amiază trebuie să ne întâlnim cu DJ-ul. Dansul nu merge deloc. Uit schemele paşii, totul. Gata. E ora. Merg eu la întâlnirea cu DJ-ul. La întoarcere în maşină vorbesc non stop la telefon. Doamne, oare voi avea energie în ziua cea mare? E deja seară. Acum mi-e rău. Parcă mi-am pierdut şi vocea şi simt că ard. Nu am putere să scriu place cardurile. Mă pun în pat. Mirele e acum la farmacie. Să-mi ia vitamina C şi pastile. Trebuie să mă pun pe picioare. Dar mâine ne aşteaptă o nouă zi, la fel de plină.

Mai sunt 5 zile

Nu ştiu dacă mi se trage de la petrecerea burlacelor. Sau poate e mirosul de vacanţă în aer. Dar sunt fericită. Şi îmi încarc bateriile pentru seara cea mare.

Azi noapte am dormit în sfârşit. Ştiam că nu trebuie să ne trezim pe goană, că niciunul nu mai trebuie să ajungă la o destinaţie precisă, pe listă nu mai erau chestii grele şi complicate.

Aşa că am întârziat mai mult în vârful patului. Gustând din licoarea cea dulce, cafeaua.

Nu m-am supărat că nenea de la local nu ne-a răspuns la telefon deşi aveam întâlnire cu el. Nu. Ştiam că nu va răspunde. Nu mă întrebaţi de ce. Din seria ştiu ce se va întâmpla. Poate va răspunde mai târziu. Pentru că sunt singură că nu va suna el înapoi.

Şi nu m-am supărat nici când a sunat telefonul şi am fost anunţaţi că X şi Y nu mai ajung la nuntă. Am înţeles repede din cuvintele lui Miki: "staţi liniştiţi". Şi am stat şi eu liniştită.

Nu mi-am făcut griji chiar dacă pachetul de la Cluj e încă pe drum.

Am lenevit în braţele lui Miki.

În definitiv ne căsătorim. Vreau să ne bucurăm de momentul ăsta. Sunt sigură că lucrurile se vor aranja. Nu mai sunt prea multe de pregătit. Oricum amân momentul listelor. Care cu cine pleacă, cine cu cine în ce maşină se urcă. Şi aşa mai departe.

Am stabilit şi locurile unde vom face fotografii. Sper doar să nu plouă. Poate câţiva stropi când suntem în biserică. Nu vreau mai mult. Nu vreau mai mult.

Poate de mâine va trece starea de visare. Dar astăzi... încă nu.

Petrecerea burlacelor. În imagini.

Legendă:

Fotografiile nu sunt puse în ordine. Am încercat dar nu am reuşit.

Fotografia nr. 1 Aşa am plecat.
Fotografia nr. 2 Mihaela. Mirela şi Adi. Şi genţile.
Fotografia nr. 3 Fifi, mireasa şi Blonda sub acoperire
Fotografia nr. 4 Mireasa dezlănţuită
Fotografia nr. 5 Tortul minune
Fotografia nr. 6 Făcăleţul lui Miki
Fotografia nr. 7 "Love of my life"
Fotografia nr. 8 Mireasă cuminte
Fotografia nr. 9 Mic îndreptar pentru fetele pasionate de pantofi
Fotografia nr. 10 Fericirea copilului care primeşte cadouri
Fotografia nr 11 Geantă cu cadouri şi mireasă curioasă
Fotografia nr. 12 Muşcă sau nu?
Fotografia nr. 13 Confirmarea
Fotografia nr. 14 Ploaie

Petrecerea burlacelor

Sunt obosită. Dar e aşa o oboseală amestecată cu o stare de fericire. Sunt undeva, în nori. Plutesc. A fost aşa de frumos. Aşa de frumos. Am avut cea mai frumoasă petrecere din viaţa mea. Petrecerea burlacelor. Am primit doar câteva coordonate - ora şi locul. În rest, doar surprize.

Fifi şi Simo au fost organizatoarele şefe. Eu singură, stresată cu pregătirile pentru MARELE EVENIMENT nu aş fi organizat nimic. Iar Fifi şi Simo au avut ajutoare dragi mie. Adiţă, Nadina, Lavinia, Alina, Leocadia, Adriana, Mirela, Mihaela. Sunt atât de multe de spus. Şi am prea puţine cuvinte. Am aşa, ceva în interior. O bucurie imensă.

Am ajuns la locul petrecerii cu întârziere. Şi aveam deja emoţii.

Fetele mă aşteaptau cu o felicitare cu cuvinte calde.

Apoi barmaniţa mi-a adus două geamantane, puse unul peste altul. Bagajul dumneavoastră, spune.

Eu simt cum emoţiile cresc. Nu am curajul să deschid primul geamantan. Cel mai mic. Şi în plus nu ştiu cifrul. E simplu 0, 0, 0. Dar cine să nimerească???? Până la urmă am succes. Primul geamantan se deschide. O mulţime de cadouri. Toate bine împachetate. Fifi le-a ales cu grijă şi le-a ascuns în spatele unei hârtii colorate. Mâinele îmi tremură. Mai ceva ca la live-uri.

Nu am curajul să le deschid. Mi-e teamă să nu scot ceva care să mă şocheze. Mă gândesc la orice. Gata, prind curaj. Cadourile mă fac să râd. Pentru Miki, un făcăleţ. Pentru mine, pastile XANAX. Primesc şi un polonic, doar, doar învăţ şi eu să fac o ciorbă. Apoi o cutie drăguţă. În ea o suzetă şi o jucărie. Bun. Nu mă grăbesc dar nu se ştie niciodată, poate barza e mai aproape decât credem noi.

Apoi uleiuri frumos mirositoare. Plus o şedinţă de masaj şi spa. Hmmmm. De abia aştept.

Cu siguranţă voi începe un nou capitol pantofi. Acum am şi ghid "Secretele unei dependente de pantofi". Fetele ştiu de ce!!! Pentru Miki, am teste scoase din "Căsnicia perfectă".

Am primit aşa de multe cadouri încât nici nu ştiu pe care să le amintesc.

Oricum finalul a fost cireaşa de pe tort. Dacă vă mai îndoiţi cumva pot să vă spun că am fost declarată MIREASA ANULUI 2009. Titlul a fost acordat în urma deliberărilor unui juriu exigent format din Comitetul Naţional al Nevestelor Profesioniste. Am şi diplomă. Şi cu ocazia asta mi-am văzut pentru prima dată scris pe hârtie şi noul nume. Oricum diploma e bestială şi am expus-o deja în sufragerie.

Trebuie să amintesc şi de tortul de la Cofetăria Alice. Marţipan. Prelucrat perfect. Vesel. Şi bun.

Aşa cum era de aşteptat mireasa s-a dezlănţuit. Chiar dacă formaţia nu a vrut sub nicio formă să cânte "ceva Nirvana". În schimb a mers ca unsă dedicaţia fetelor "Supergirl!". A fost frumos, frumos. Atât pot să spun. Că m-am simţit în formă şi că nu aş mai fi plecat acasă.

După miezul nopţii a venit şi mirele. Şi o mână nevăzută i-a regizat intrarea. Pentru că fix în acel moment cânta piesa "Love of my life". Şi mie mi-a venit să plâng.

Aproape de ora patru ne-am retras spre casele noastre. Afară turna cu găleata şi eu aveam chef să dansez în ploaie.

Dar Fifi m-a trezit la realitate. Şi m-a dus la maşină ca să nu răcesc cumva până la nuntă.

Mai sunt multe de spus. Multe. Nu am putut nici să dorm. De fericire. M-am trezit după trei ore de somn şi m-am uitat la fotografii. Iar dimineaţă am desfăcut încântată bagajele din genţi. Am fost aşa veselă la fel cum e un copil la pomul de Crăciun.

Ce să spun? Şi cum să mulţumesc? Mulţumesc. Mulţumesc. Mulţumesc. Tuturor. Şi pentru organizare. Şi pentru cadouri. Şi pentru cuvinte. Şi pentru că aţi fost acolo. Petrecerea aceasta va rămâne mereu în inima mea.

P.S Mai târziu, povestea în fotografii.

La mulţi ani, Miki!

El e cel care face cea mai bună cafea. Dimineaţa.

Care îmi zâmbeşte cu tava în mână şi-mi şopteşte: "Doamna este servită!!!".

El e cel care se trezeşte în fiecare zi la fel. Niciodată posomorât. Niciodată îmbufnat.

El e cel care tace atunci când ştie că piticii au venit iar la mine şi mi-au răpit cuvintele. El e cel care îmi alungă supărările cu trandafiri. Întotdeauna roşii.

E cel care se trezeşte când în miezul nopţii tresar în urma unui vis violent. Mă ia atunci în braţe şi-mi veghează somnul.

El e cel care mă pune pe mine pe primul plan. Pe mine, înaintea lui. Şi tot el a adus echilibrul în viaţa mea.

Astăzi e ziua lui. La mulţi ani, Miki!

E sigur. Ne căsătorim

Ultimul hop. A trecut. E sigur. Pe 11 septembrie ne căsătorim. Civil. La ora 11.30. La Primăria Sectorului 2. Cea de lângă Bucur Obor. Era cât pe ce să pierdem startul pentru că, atenţie actele trebuie depuse FIX cu zece zile înainte de data căsătoriei. Nici mai devreme, nici mai târziu. Dar nimeni nu-ţi spune asta. În fine. Sincer mie mi se pare o prostie. Da, ştiu teoria că trebuie afişată la primărie hârtia. Că de, poate cineva vrea să conteste uniunea. Oricum nu mi se pare corect că statul te constrânge. Poate că eu mă întâlnesc cu Gigel azi şi mâine vrea să mă căsătoresc. De ce să nu pot?

Să revin. Stând la coadă la Oficiul Stării Civile mi s-au topit picioarele când mi s-a spus că nu pot să mă căsătoresc pe 11. Dar pot pe 12. Sau pe 13 că mai sunt locuri. De parcă suntem la coadă la pâine. Hellllloo, eu pe 12 am nunta cum să fac pe 13 cununia?

Vociferări. Emoţii. Practic totul ar fi fost dat peste cap. Toate planificările.

Aşa că nu avem de ales. Dăm încă o fugă contracronometru la doctor. Şi iar înapoi. La Oficiul Stării Civile.

Până la urmă nu am avut nicio obiecţie legată de oră. Ar fi fost culmea. Chiar dacă ştiu că e în miezul zilei iar cei mai mulţi prieteni nu au cum să ajungă. Pentru că sunt la muncă. Eu aş fi vrut cununia mai după-amiază. Oricum la Oficiul Stării Civile nu se lucrează după ora 14.00. Deci o oră mai târzie nu ne-ar fi ajutat prea mult. Altă prostie. Sau poate se lucrează dacă te cheamă, cumva. Sau dacă ai pile. În fine. Nici cei care vin de la depărtare nu pot să ajungă, asta e clar. Pentru că vor fi pe drum. Dar asta e. Eu nu sunt supărată. E bine că, măcar a rămas totul conform planului.

În definitiv cununia civilă e o formalitate.

În rest multe alte nimicuri. Şi complicaţii diverse. Tanti care ne-a promis un preţ bun la închiriatul maşinii şi-a dat demisia. Dar am găsit altă firmă. Şi sper să fie oameni de cuvânt.

Toate trec însă. Mai e puţin, puţin.

Azi e ultima zi de muncă. Şi simt aşa, dintr-o dată toate emoţiile. Până acum a fost agitaţia nebună. Pregătirile. Renunţările. Alegerile. Detaliile. Şi acum simt altfel. Am aşa, nişte fluturi. Voi fi mireasa. Mai e atât de puţin. Sandalele din Argentina au sosit. Mă strâng. Dar nu contează. Pentru că îmi plac enorm. Şi am şi nişte opinci, de rezervă. Voi dansa. Poate că la primul dans nu voi străluci pentru că stăm prost cu sincronizarea dar ...sper să nu conteze chiar atât de mult. Deja aud muzică. Aud aşa muzica în cap. Îmi vine să dansez. Mă gândesc cu emoţie la slujba din biserică. La toţi prietenii care vor fi acolo pentru noi.