Eu cred că Sfânta Parascheva poate face o minune

Știu că mâine este sărbătoarea Sfintei Parascheva. Nu am fost niciodată la Iași, la moaștele ei dar mi-ar fi plăcut să ajung acolo. Coincidență sau nu, tot din Moldova am primit în această seară o cerere de ajutor. Un strigăt mut. Pentru că nu a fost pur și simplu o cerere. Ci un strigăt pe care l-am "citit" printre cuvinte. 

În 2010, am fost plecată patru zile să filmez la inundațiile din Suceava. Câteva povești, câteva familii care aveau nevoie de ajutor. Aveam un plan de filmare dar Dumnezeu mi-a condus pașii și spre câteva familii care nu erau pe lista inițială. Așa am cunoscut familia Măzăreanu din Milișăuți. Rețin perfect imaginea de bojdeucă plină de noroi și afectată de ape. În cale ne-a ieșit Georgeta, o mamă de 27 de ani cu trei copii. Alexandru avea atunci 2 ani și jumătate, Valentina aproape 5 iar Ana-Maria urma să meargă la școală. 

Am stat cu Georgeta clipe bune în mijlocul curții. Femeia avea privirea pierdută și plângea fără încetare. Nu aveau mai nimic de mâncare. Doar niște pâine și o conservă începută. Țin minte că aveam la noi niște pateuri și le-am dat copiilor care le-au savurat plini de încântare. Georgeta m-a impresionat prin modestia ei. Prin credința ei. M-a impresionat atitudinea ei maternă și dorința puternică de-a le oferi un viitor copiilor, în ciuda sărăciei. 

Vechea căsuță a familiei Măzăreanu

M-am întors la București iar în urma reportajului un domn cu inimă mare le-a făcut o căsuță nou nouță. Anii au trecut dar Georgeta nu m-a uitat. Mă sună mereu de sărbători iar copiii ei mă colindă la telefon în semn de mulțumire că într-o vară le-am bătut în poartă. Am încercat să-i mai ajut din când în când. Cât am putut. Le-am trimis pachete prin poștă și de vreo două sau trei ori niște bănuți. Pentru că m-au impresionat de fiecare dată. Pentru că nu cer și se bucură de orice ajutor. 

Georgeta, 2010

Nu mai rețin ultima convorbire cu Georgeta. Cred că a fost în urmă cu câteva luni. M-a sunat însă în această seară și mi-a spus că are un început de cancer la sân din cauza unei mastite netratate corespunzător. Medicii i-ar fi recomandat să nu se opereze. Mie mi se pare cam stranie recomandarea și am rugat-o să vină la spital la București, la un control serios. Mi-a spus că nu ar putea să-si lase copiii singuri. Că si când i-a fost rău de la inimă și a ajuns la spital, dimineața s-a cerut acasă tocmai ca să nu-i lase singuri. În plus, nu este asigurată și nu și-ar putea permite o internare. 

Georgeta mi-a vorbit despre greutățile ei. Vara muncește cu ziua și ea și soțul ei, pe unde apucă. La câmp, la scos de cartofi. Fac orice și reușesc să supraviețuiască cumpărând alimente de la magazin, pe datorie. Soțul ei a încercat de la mai multe ori să se angajeze la Rădăuți. Dar nimeni nu-l angajează pentru că nu are opt clase terminate. Nici Georgeta nu le-a terminat. De fapt amândoi au cam două clase. Soțul Georgetei a rămas de mic fără părinți. Mă surprinde însă inteligența nativă a Georgetei și bunul ei simț. 

Mi-a spus că au reușit să cumpere ceva lemne pentru iarnă. Că își dorește să aibă bani ca să cumpere butelie. O butelie costă 70 de lei și îi ține 2, 3 luni. Pentru că gătește doar o singură dată pe zi, o oală mare cu mâncare de post. Mi-a spus că dacă reușeste să cumpere doi, trei saci de cartofi crede că o să treacă iarna. Mai trebuie să plătească curentul. Problema asta îi macină rău. Facturile sunt imense (in jur de 200 -250 de ron) pe lună pentru că locuinta lor este legată cu alte sase case la nu stiu ce retea de electricitate ce tine de primărie si nu au contor separat. Asa că impart toti toată factura. Îi e teamă să-l supere pe primar. Speră insă ca furnizorul Eon dacă nu mă insel să facă propria retea în zonă, măcar la anul ca să poată plăti mai putin. Mi-a spus că nu consumă curent aproape deloc. Masina de spălat li s-a stricat, iar frigiderul nu-l bagă în priză pentru că nu au nimic în el. Au doar două becuri și din din când în când, copiii se uită la telvizor. Atât. 

Valentina, Ana-Maria și Alexandru

Mi-a povestit că se roagă mereu pentru toți cei care au ajutat-o. Uneori și-n miezul nopții. Și că speră că Sfânta Parascheva a cărei sărbătoare este mâine va face și pentru ei o minune. Mi-a povestit de copii. De Valentina care este în clasa I și căreia îi place mult la școală. Și nu mă mir. Pentru că era foarte inteligentă și când am 
cunoscut-o. Mi-a spus că la școala s-au făcut două clase de clasa I, una de bogați și una de săraci și că se bucură că Valentina e în clasa de săraci, ca să nu simtă diferențele. Georgeta nu are multă școală dar cred că mi-ar putea da lecții la economii. Pentru că țin minte că mi-a explicat cândva cum se descurcă ei o lună, din 150 de lei. 

Georgeta, cu cei trei copii și preotul din sat care le este și naș

Am închis telefonul și mă gândesc și eu, ca si Georgeta, ca Sfânta Parascheva poate face o minune pentru ei. O minune poate însemna un pachet cu alimente neperisabile, trimis prin poștă, pe adresa familiei din Milișăuți. Sau un colet cu câteva rechizite. Sau câteva hăinuțe pentru copii. Sau un sac cu cartofi. O minune pentru Georgeta e poate o mașină de spălat. Sau poate un contor separat la curent, pentru a putea plăti o factură decentă. Cu adevărat minune ar fi un loc de muncă pentru soțul ei, undeva în Rădăuți. Orice fel de muncă. A încercat să se angajeze la o firmă de construcții care pune dale. Habar nu am cum este legea. Dacă nu ai opt clase nu poti munci nici măcar ca muncitor necalificat? Adică poti munci numai la negru? O minune înseamnă un bănuț trimis prin poștă. S-ar bucura de orice le puteți trimite. Pe mine mă îngrijorează boala ei. Și faptul că medicii i-au spus că "este ceva obișnuit cancerul la sân și că foarte multe femei au așa ceva dar nu este grav", bazându-se poate pe naivitatea Georgetei și pe lipsa ei de informație. Îmi pare rău că nu sunt mai aproape de această familie, ca să o pot duce pe Georgeta la un medic. Să vedem exact în ce fază a bolii este. Georgeta nu are un cont dar mi-a spus că dacă cineva ar vrea  s-o ajute își poate deschide unul. Am scris această notă în speranța că dacă citiți poate doriți să-i ajutați. Dacă cunoașteți pe cineva care lucrează la Oficiul Forțelor de Muncă Suceava care stie de vreun loc de muncă pentru necalificati, undeva în orasul Rădăuti vă rog dati-mi de veste. Sau poate cunoasteti chiar vreo firmă în Rădăuti care si-ar dori să-i angajeze pe soții Măzăreanu. 

Dacă doriti să o ajutați pe Georgeta si pe copiii ei si doriti mai multe informatii vă rog să-mi scrieti aici: nicoletatintea@gmail.com 

Dacă doriți să le trimiteti ceva prin postă adresa Georgetei este 

MĂZĂREANU GEORGETA, STRADA GĂRII, ORASUL MILISĂUTI, JUD SUCEAVA, NR 169 B, COD. 727360 

Pentru mai multe detalii puteți s-o sunați pe Georgeta la numărul de telefon 0755497895. 

Le-ar fi de mare folos dacă distribuiți aceste informații.

În fotografii puteți s-o vedeți pe Georgeta și pe copiii ei, la inundațiile din 2010, în căsuta veche. Fotografiile au fost preluate de pe un forum "AmFostAcolo", care a organizat la vremea respectivă o campanie de ajutorare a celor loviți de inundații. Eu nu am făcut fotografii în 2010. Si nici stirea care a intrat în Observator nu am reusit s-o găsesc pe internet. Vă multumesc tuturor.

UPDATE 8 NOIEMBRIE
https://www.facebook.com/notes/nicoleta-ţintea/în-vizită-la-georgeta-și-la-copiii-ei-milișăuți-suceava/435740646481570

În vizită la Sfântul Prieteniei

Se spune că sfintii ni se dezvăluie. Adică nu este niciodată întâmplător că îți cade în mână un anumit acatist, că intri într-o anumită biserică sau te trezești ca din "întâmplare" în fața unei anumite icoane.

Dintr-o asemenea "întâmplare" am ajuns și eu prima oară la Giurgiu, la Mănăstirea Sfântul Ioan Rusul, care adăpostește o părticică din moaștele Sfântului. Se întâmpla cu prilejul unei vizite pe care am făcut-o la Centrul Sfinţilor Arhangheli Mihail si Gavriil, aflat foarte aproape de această mănăstire. A fost o vizită scurtă și aproape că mi s-a şters curând din minte. La câteva luni distanță, într-o noapte am avut un vis. Sau poate a fost doar o chemare tainică, nu știu. Mă închinam la moaștele Sfântului Ioan Rusul. Nu eram singură, ci însoțită de câteva prietene. Dimineața, căutând pe internet am constatat că mai făcusem asta o dată. În realitate. Am realizat că am fost în vizită la "Sfântul Ioan Rusul". Și nu întelegeam de ce amintirea se topise parcă. Așa că am simțit că trebuie să revin acolo. Să revăd micul colț de Rai. Apoi am citit mai multe despre Sfântul care vindecă trupurile dar și inimile.

La a doua vizită l-am cunoscut și pe părintele stareț al mănăstirii din Giurgiu, părintele Macarie. Și am aflat povestea mănăstirii ridicate pe locul unei vechi unități militare. E greu de crezut că acolo unde acum e loc de meditație și rugăciune, dar mai ales de desprindere de lumea această "nebună", în urmă cu câțiva ani se "odihneau" lăzile cu muniție și bocancii militarilor.

Acum, părintele Macarie visează să ridice o mănăstire frumoasă, armonioasă unde să-și găsească liniștea toți cei care caută alinare. O mănăstire în care să te adâncești în rugăciune, și nu una turistică, din care să pleci cu sentimentul că ai mai bifat un obiectiv. Puteți citi aici mai multe despre acest proiect. 

Părintele stareț își dorește să ridice această mănăstire pentru simplul fapt că actuala bisericuţă, e mai mult un paraclis. Adică este foarte mică (are suprafața cam cât două sufragerii de apartament) și este neîncăpătoare, mai ales pe timp de iarnă. Vara se fac slujbe afară, în foişorul din curte şi este deosebit de frumos. Așa că m-am gândit să vă împărtășesc si vouă acest plan de suflet. Tare mult m-aş bucura să știu că mesajul meu ajunge la sufletul cuiva care are nevoie de un Sfânt Prieten, al celor care caută vindecare (pentru că Sfântul este recunoscut ca vindecător de boli, alături de Sfântul Nectarie), al celor care pot ajuta la ridicarea noii mănăstiri sau pur si simplu la inima oricui are nevoie de un sprijin.

Despre minunile Sfântului Ioan Rusul și "parfumul" locului puteți să citiți si aici, într-un articol scris cu inima, de domnul Sorin Preda.

Pentru mine, Sfântul Ioan Rusul este grabnic ajutător. De aceea cred că este o binecuvântare că o părticică din moaștele sale se găsesc atât de aproape de noi (mai există o părticică și în București, la capela din interiorul Spitalului Polizu). Părintele Macarie are nevoie de sprijin și ajutor pentru a ridica o nouă mănăstire. Dacă cunoașteți persoane care-l pot ajuta, cu materiale de construcții sau prin donații vă rog să-l sunați la numărul de telefon 0724295369.

Dacă doriți să contribuiți cât de puțin la ridicarea mănăstirii se pot face donații în conturile de pe site-ul mănăstirii: http://www.sfantulioanrusul.ro/manastire.html

CONT LEI: RO60BRDE190SV09506631900, BRD, Sucursala Giurgiu

CONT EURO: RO03BRDE190SV09534931900.

Pentru tranzactii internationale Cod SWIFT: BRDEROBU

CUI: 24690668 Titularul contului: "Mânăstirea Sfântul Ioan Rusul"

Pentru cei care doresc să se închine la moaștele Sfântului, mănăstirea se află la aproximativ o oră distanță de mers cu mașina de București, în comuna Slobozia, jud. Giurgiu. Pe timpul verii, sâmbăta se ține slujba maslului, de la ora 18.00. Pentru alte informații îl puteți suna pe părintele Macarie. Vă mulțumesc tuturor! Dacă puteți, vă rog să le vorbiți despre acest proiect și prietenilor. Sau să distribuiți informația. Sfântul Ioan Rusul să vă aibă în paza Sa!

P.S. Mai multe informatii despre Sfântul Ioan Rusul puteti citi aici.

Shooting anii '70- '80

Ce poți face cu o rochie de acum 30 de ani? Multe. Pe mine m-a inspirat o rochie primită-n dar de la mama lui Alex. Sau poate că nu a fost doar rochia. Și locul, apa, marea, Grecia, nisipul...

Dumnezeu să te odihnească în pace, Vali!

Valentin Davidoiu
sursa: facebook

Am crezut că sunt tare, dar nu sunt. Nu! Sunt măruntă, slabă, neputincioasă așa cum suntem toți.

Fifi avea dreptate. A fost un weekend trist, foarte trist. Un weekend în care totul mi s-a părut înghețat, apăsător, îngrozitor de apăsător. 

Eram în Grecia când am aflat că Valentin Davidoiu, colegul nostru de 32 de ani a plecat fulgerător dintre noi, în urma unui infarct. A plecat exact în noaptea în care, în mod inexplicabil am dormit agitat și am visat mulți ziariști, din mai multe televiziuni cum înconjurau o șosea cu o panglică neagră, de doliu. Printre ei erau colegi și foști colegi. Când m-am trezit m-am gândit că este doar un vis ciudat.

Pentru că internetul mergea foarte prost în Thassos, vestea a ajuns la mine ieri noapte, cu 24 de ore întârziere. Nu am putut să dorm toată noaptea. L-am avut mereu în minte pe Davidoiu, cu zâmbetul pe buze, așa cum era el. 

Vacanța nu mai avea sens și tot drumul spre casă mi s-a părut lung, foarte lung. Tot drumul am încercat să-mi amintesc. Pe Vali îl știu de aproape opt ani. Poate mai puțin. Am fost împreună în deplasări, la filmări, la live-uri, cu ani în urmă. Prea multe nu am reușit să memorez. În niciun caz cuvinte. Cât am apucat să ne cunoaștem? Puțin. Pentru că, Andra Mămularu avea dreptate. Singurul lucru care conta atunci era să ne străduim, în echipă, ca lucrurile să iasă cât mai bine, după principiul AICI și ACUM. 

Aseară, l-am revăzut pe Vali. Era înconjurat exact ca-n visul meu de mulți colegi. Unii actuali, alții din alte televiziuni. Colegi cu care a împărțit o pâine, cum se spune. Un vis. Sau poate o transmisie de neuitat. Ade, colega lui de birou și prietenă devotată avea dreptate când spunea că Vali este cam supărat. Da, Vali părea supărat. Poate pentru că trebuie să fie tare greu să constați că timpul tău s-a scurs brutal de repede. Iar clepsidra ta e goală. Doar în fotografia de la capătul coșciugului, Vali zâmbea, era așa cum îl știam toți, vesel, tonic, optimist, mereu cu o vorbă bună pentru fiecare.

Știu că după ce nu mai suntem fiecare dintre noi poate fi așezat pe un piedestal. Pentru că de abia atunci faptele bune pe care le facem fiecare, pot fi văzute în adevărata lumină.

Dar îmi pare rău de Vali. Rău, rău. Nu voi uita prea curând imaginea mamei sale îndurerate. A surorii sale, Mădălina care avea fața uscată de lacrimi. Mă gândesc neîncetat la soția sa, Mihaela și la povara pe care trebuie 
s-o ducă acum, singură. Mă frământ pentru că Vali a plecat prea repede dintre noi. Îmi fac griji pentru sufletul lui. Sufletul lui, în următoarele 40 de zile. Pentru el, care a plecat neașteptat trebuie să fie tare greu să se desprindă de lumea aceasta pe care a iubit-o mult. Știu că iubea viața. Respira atitudinea asta prin toți porii. Își iubea soția. Munca. Încerca să-i mulțumească pe toți. Era un tip calm și bun care a reușit să-și croiască un viitor prin multă muncă, foarte multă muncă. Un tip căruia nu i-a pus nimeni în palmă, fericirea. Și-a croit-o singur, prin trudă.

Îmi spunea aseară, Lavinia că Vali a muncit mult în ultimul timp. Pe mai multe planuri, încercând să-i ajute pe toți cei din jurul său. Și că și-a propus să se liniștească. Acum se odihnește la Domnul. 

Am crezut că sunt tare. Dar nu sunt. Ce lecție ne-a dat Vali? Că viața trebuie trăită cu zâmbetul pe buze.   

Că avem prea puțin timp, ca să ne urâm unii pe alții. Că trupul, indiferent cât de lucrat ar fi la sală, cât de frumos sau ponosit ar fi, nu este decât o carcasă. Doar sufletul contează. Iar sufletul este nemuritor. De el trebuie să ne îngrijim. Pe el trebuie să plantăm faptele noastre bune, bucuriile noastre. Cu sufletul trebuie să ne vorbim unii altora, cu grijă, bucurie și dragoste.

Pentru mine, Vali nu a murit. El va rămâne în sufletul meu. Îl văd cu ochii minții, pe scaunul de lângă Adelana, scriind la desfășurătoare, îl văd cum merge la ingest, cum se întoarce, cum vorbește la telefon, îl văd înconjurat de colegi, în capătul scărilor de la intrarea în redacție, cu zâmbetul până la urechi, sorbind dintr-o cafea luată de la tonomat, îl văd conducând preocupat pentru a ajunge la timp la o locație de live, îl văd cum pregătește repede DSNG-ul pentru transmisie. Așa va rămâne în inima mea, zâmbind.

Îmi pare rău că nu i-am cunoscut sufletul mai mult. Că doar i-am intuit multe dintre calitățile sale interioare.

Vali mi-a arătat încă o dată că scopul vieții este mântuirea sufletului, că mai devreme sau mai târziu platoșa pe care ne-o construim din muncă și sub care ne ascundem, justificându-ne toate acțiunile se va dărâma... Pentru fiecare secundă a vieții noastre vom da socoteală. Inclusiv pentru acelea pe care ni le-am înveninat singuri judecându-i pe ceilalți, hulindu-i, vorbindu-le urât, pentru fiecare clipă în care nu ne-am manifestat iubirea pe care Dumnezeu ne-a pus-o în inimă când ne-a lăsat pe pământ.

Eu asta aș vrea să rămână în urma lui Vali. Mai multă iubire. Și nu știu de ce, cred că asta ar vrea și el pentru noi. Să ne iubim mai mult unii pe alții, și-n locul lui, care nu mai are timpul necesar să o facă. Să avem mai multă compasiune și înțelegere pentru cel de lângă noi. Să ne rugăm mai mult pentru cei pe care-i iubim și pentru cei care ne sunt antipatici. Să ne măsurăm timpul cu inima, nu cu rațiunea. Să nu ne îngropăm în muncă, uitând de fapt cine suntem. Ce simțim! Ce ne dorim cu adevărat! Spunea un mare părinte că atunci când te duci la Domnul vei fi întrebat doar "CÂT AI IUBIT?".  

În aceste momente, Vali are nevoie de rugăciunile noastre, iar familia lui, de suport. Să vă rugați vă rog pentru el, pe numele de botez Valentin, indiferent dacă l-ați cunoscut sau nu, pentru ca sufletul lui să ajungă cât mai repede, la lumină.

Dumnezeu să te odihnească în pace, Vali!

P.S. Cei care vor să-și ia "la revedere" de la Vali o mai pot face până mâine, la capela bisericii Cuțitul de Argint-Bărbătescu Nou (str. Cutitul de Argint, nr.1, sect. 4). Slujba de înmormântare va avea loc marți, 28 august, ora 11.00, la Biserica Cuțitul de Argint-Bărbătescu Nou. Înmormântarea va avea loc la Cimitirul Giulești Sârbi. 

Alex

L-am cunoscut azi la biserică pe Alex. Un băiat rotofei care are 12 ani și stă uneori cu mâna întinsă pentru frații pe care-i are acasă. Un copil trist, cu privire matură, de adult. De fapt, cu griji de adult. 

L-am întrebat ce-și dorește el cel mai mult. Mi-a spus timid că... NIMIC. Am repetat întrebarea, ca la testele psihologice, după o vreme. Răspunsul a fost același. Eu nu mi-am dorit niciodată nimic pentru mine. Dacă mă credeți, de la șapte ani am avut lopata în mână, mi-a șoptit. 

Alex mi-a spus că se gândește doar dacă vor reuși să plătească și luna aceasta chiria (500 ron) pentru camera în care stă cu cei patru frați și cu părinții. Se gândește mereu la surorile lui. Una dintre ele merge în clasa întâi la toamnă. Pentru ea își dorește o uniformă și rechizite. Și pentru cealaltă surioară, care începe clasa a treia, la fel. Ce rechizite, îl întreb... Păi... ce puteți dumneavoastră mi-a spus Alex, adică un caiet, un pix, un creion. 

Uff... Alex nu-și dorește nimic pentru el. Și noi ne dorim atâtea pentru noi...

Muzica serii

La un borș de pește... autentic

Gândul serii. O definiție a eșecului

Anișoara, Oana și Cocuța

Ce este eșecul? Eșecul este atunci când nu ai reușit să salvezi un copil care trebuie salvat. Un copil care ți-a zâmbit, te-a luat în brațe și care a sperat că tu-l vei lua din infern. Care a crezut că întâlnirea cu tine îi va aduce o brumă de fericire, un bec cu curent și o farfurie de mâncare în fiecare seară.

Eșecul rămâne eșec. Și privirea acelui copil zglobiu te va urmări în serile în care te așezi liniștit la masă.