Cu tine

De câteva nopţi am impresia că vorbesc cu tine în vis. Dimineaţa nu-mi amintesc absolut nimic şi totuşi am senzaţia că am vorbit toată noaptea.

E o senzaţie stranie şi îmi vine să mă întorc din nou în lumea viselor deşi la trezire nu mai ştiu nimic. Dar rămân cu vaga senzaţie că sunt mai bogată după întâlnire. E o bucurie dulce amară.

Poate într-o zi voi avea ocazia ca întâlnirea să aibă cuvinte şi formă. Şi mai ales... să nu se topească ci să rămână desenată clar, în memorie.

Două gărgăriţe

În ultimul timp găsesc prin casă, gărgăriţe. Sau buburuze. Nu ştiu cum să le spun. Eu cred că sunt de la tine. Aşa îmi imaginez, că nu pot intra pur şi simplu pe geam, încercând să se încălzească puţin.
 

Eu cred că sunt de la tine. Că le scuturi la noi în cameră pe parchet, ca să-mi arăţi că ACOLO, la tine, sunt buburuze, maci şi fluturi.

Pentru că numai tu ai putea să-mi trimiţi fluturi şi buburuze. Deci buburuzele sunt de la tine. Cum şi fluturii au fost.

Prima era galbenă cu stropi negri. Am găsit-o pe jos în timp ce mă rugam. Voiam un semn. 

A doua mi-a adus-o tati, din sufragerie. Era roşie cu picături negre.
Ne-ai trimis deci fiecăruia câte una. Ca să ne arăţi că ne iubeşti pe amândoi la fel de mult.

Nu am omorât nicio bubuzură, să ştii! Şi nici nu am aruncat-o afară. Ca să îngheţe de frig. Le-am pus pe amândouă în crăciuniţa cu frunze roşii, din fereastră.

După o vreme le-am căutat şi nu le-am mai găsit. Probabil ai venit şi le-ai luat înapoi. Le-ai trimis doar în vizită şi apoi le-ai luat înapoi.

Gutuia şi degetul

sursa foto: dietetik.ro

Îmi fierbe un deget. L-am tăiat din greşeală, încercând să salvez câteva bucăţi dintr-o gutuie stricată. Mă durea că am lăsat-o să se strice. Am lăsat-o să se strice în timp ce un copil suferea poate de foame, chiar în acele momente. Şi... încercând să salvez gutuia, m-am trezit că trebuie să-mi salvez degetul arătător de la mâna mea stângă.

Sângele a ţâşnit ca dintr-o fântână. Nu se mai oprea. Am ţinut degetul sub apa rece, în timp ce simţeam că mă clatin pe picioare. Slabă mai sunt!

M-am gândit că poate m-am tăiat ca să-mi amintesc că e zi de sărbătoare. Şi eu am aranjat hainele în dulap. Poate că nu trebuia.

Simt tot mai mult nevoia să fug. Prea multe mă apasă. E o stare aşa de apăsare generală. Peste tot. În tot şi în toate. Iar eu aş vrea doar să stau şi să respir. 

În plus, prea multă agitaţie. Agitaţie pentru nimic sau pentru lucruri care mie îmi par din altă lume. O lume în care nu mă mai regăsesc demult.

Acum degetul îmi zvâcneşte. Şi fierbe. Sper ca rana să se închidă cât mai repede. Să nu devină puroi, aşa cum uneori se transformă rănile din inimile noastre.

E o rană mică, dar adâncă. Astea dor cel mai mult. La fel ca nimicurile care ne otrăvesc uneori sufletele. Pe nesimţite. Pe negândite.

O simplă tăietură dureroasă la deget mă văduveşte de-o mână. Mâna mea stângă, care e mai bună decât dreapta.

Tot ce e uşor devine greu. Spălatul pe cap, pieptănatul, spălatul pe dinţi, orice. Ţin degetul ridicat, ca pe o preţioasă comoară. O comoară arzând de durere.

Mi-am tăiat degetul. Poate că dacă mă doare degetul, nu mă mai doare sufletul. S-a mutat durerea din inimă, în vârful unui deget.

Drumul

Prietena Sofiei mi-a trimis acest link, în această seară, pe mail. Acest link, de pe blogul meu. Eu uitasem acest text cu desărvârşire.

Regăsirea lui m-a lăsat fără replică.

E o postare veche, din 2010. O postare în care am scris o frântură dintr-un vis. Un vis în care urma să merg pe o cale, CALEA SUFERINŢEI.

DE CE am ales cu trei ani înainte ca Sofia să vină pe lume, să ilustrez această postare, fix cu această poză,  nu ştiu.

Aceasta este fotografia pe care am publicat-o pe blog, în 2010

E o fotografie cu maci, deşi la vremea respectivă nu aveam o pasiune pentru aceste flori. Şi nici nu aveau o semnificaţie anume, pentru mine.

Unele lucruri nu le putem pătrunde cu mintea noastră de oameni.

Fericirea Sofiei

Autor: prietena Sofiei

Jos plâng mamele și tații,

Surorile și cu frații.

Plâng de dorul celor care

S-au urcat în depărtare.

Plâng cu doruri mari fierbinți,

Plâng cu dragoste de Sfinți.

Lacrimile lor se scurg,

Florile întrepătrund,

Udă a lor rădăcină,

Trimit gânduri spre Lumină.

Sus, cei plânși încep a plânge,

Lacrima ușor le curge,

Bucuroși că nu-s uitați

De familie și cei dragi.

Lacrimile-ajung în nor

Și precum un călător,

Se-ntorc pe obrazul care

A plâns astăzi cel mai tare.

Simte inima cea plânsă

O binecuvantare sfântă,

Coborâtă chiar de Sus

De la cel care a fost plâns.

Dulce, caldă mângâiere,

Cere sufletul tot cere

Și-ntre Sus și Jos se face

Curcubeu ce nu desparte,

Inima care iubește

De inima care trăiește.

De la Sus în Jos o scară

De iubire se pogoară

Și pe ea urcând mereu,

S-ajungem la Dumnezeu.

Când am terminat de plâns,

Fericirea ne-a pătruns.

Spun unii că nu există.

Viața lor chiar că e tristă!

Noi, cei care-am plans,

Le dăm si lor o veste:

Fericirea nu-i poveste!

Este o Lucrare Sfântă,

Strânsă-n lacrima tăcută,

Între nouă fericiri,

Din care am învățat

Că și Sus și Jos e bine,

Când Hristos este cu tine!

Fericirile

1. Fericiți cei săraci cu duhul, că a acelora este Împărăția Cerurilor.

2. Fericiți cei ce plâng, că aceia se vor mângâia.

3. Fericiți cei blânzi, că aceia vor moșteni pamântul.

4. Fericiți cei flămânzi și însetați de dreptate, că aceia se vor sătura.

5. Fericiți cei milostivi, că aceia vor fi miluiți.

6. Fericiți cei curați cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu.

7. Fericiți făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema.

8. Fericiți cei prigoniți pentru dreptate, că a acelora este Împărăția Cerurilor

9. Fericiți veți fi când va vor ocarîși va vor prigoni și vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, mințind pentru Mine.

Bucurați-va și va veseliți, că plată voastră multă este în ceruri.

Cântecul Sofiei

Sursa foto: http://www.tablouri-de-vis.ro/tablouri_cu_flori/elena_bissinger/fluturi_in_vacanta

Rândurile acestea au venit dimineaţă, pe mail. De la aceeaşi prietenă bună, care a fost alături de noi, în acele zile grele. Iar cuvintele mi-au atins inima. Mulţumesc, prietenă scumpă.

Cântecul Sofiei

 

Mămico,

Azi am coborât

Să-ți mulțumesc.

Este atâta bucurie,

Acolo unde locuiesc.

Tăticule,

Te rog,

Să nu îți fie dor.

Eu sunt cu voi

În orice colțisor.

Din inimă

Vă vin mereu

În minte.

Mă legănați,

Printre ale voastre cuvinte.

Trăind și eu

Asemenea cu voi,

Iubind Viețile Sfinte!

Nășicule,

Mult bine mi-ai făcut:

Botez și Sfântă Împărtășanie

Am avut.

Cu ele am pornit

În nouă Viață

Și-n acest an s-au înmulțit

Și-au dat speranță.

Nășica mea dragă,

Să știi că sunt bine.

Pe toți v-am purtat

Peste tot, cu mine

Și sper ca din bucuria noastră,

Toți cei dragi

Din familie și prieteni

Să primească.

Plec și rămân,

Este atât de bine!

Dragii mei dragi,

Sunteți cu mine!

Acum sunt mare

Sunt și cuminte,

Mă-mpărtașesc mereu

De Cele Sfinte!

Un Psalm de bucurie,

Psalmul 22,

M-aș bucura

Să-l cânt acum

Cu voi!

PSALMUL 22 

1. Domnul mă paşte şi nimic nu-mi va lipsi. 
2. La loc de păşune, acolo m-a sălăşluit; la apa odihnei m-a hrănit. 
3. Sufletul meu l-a întors, povăţuitu-m-a pe căile dreptăţii, pentru numele Lui. 
4. Că de voi şi umbla în mijlocul morţii, nu mă voi teme de rele; că Tu cu mine eşti. 
5. Toiagul Tău şi varga Ta, acestea m-au mângâiat. 
6. Gătit-ai masă înaintea mea, împotriva celor ce mă necăjesc; uns-ai cu untdelemn capul meu şi paharul Tău este adăpându-mă ca un puternic. 
7. Şi mila Ta mă va urma în toate zilele vieţii mele, ca să locuiesc în casa Domnului, întru lungime de zile. 

De ziua ei

E ziua ei. E ziua în care a venit pe lume. Târziu în noapte. E ziua în care a primit Sfântul Botez. Un înger. Şi un nume. SOFIA. Unul care va răsuna în inima mea pentru veşnicie.

Cred că Sofia ştie că de-o vreme, cuvintele s-au stins Nu le mai găsesc. Nu găsesc cuvintele pentru lacrimi, pentru dor. Au intrat parcă în pământ. Poate într-o zi se vor întoarce.
Astăzi o prietenă dragă mi-a trimis aceste rânduri pentru draga noastră, Sofia. A găsit ea cuvintele pe care eu le-au pierdut. 

Mulţumesc, prietenă dragă.

Zilele Sofiei

Câmpul e plin de maci

Și de îngeri,

Cinci zile ți le-mparți

Cu cei dragi,

Apoi zbori tot mai sus

Însoțită de îngeri,

Râzi și nouă ne lași

Câmpul cel plin de maci.

Iar te naști

Și din nou ai trei zile,

Nouă vin lăcrimând,

Urmând trei săptămâni,

Într-o zi, patruzeci,

Ziua când te înalți.

Rând pe rând,

Sunt trei luni, nouă luni,

Și acum, toți cei dragi

Îți serbează ei, anul.

Iartă-mă draga mea,

Astăzi nu pot a plânge,

Câmpul e plin de maci,

Tu te bucuri de îngeri.

Zilele ți le petreci printre Sfinți,

Noi așteptăm cuminți,

Gândul nostru să-l prinzi

În al anului zbor.

Te iubim și-ți vorbim,

Dor cu dor:

Somn ușor!

Pentru sufletul tău

Îți citesc azi cu drag,

Psalmul 102.

Să te legene-n cer

Cu-al său vers minunat,

Să-i aline mereu

Pe ai tăi dragi părinți,

Te-au crescut ca pe flori

Așezate-ntre Sfinți. 
 

Psalmul 102

1. Binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul şi toate cele dinlăuntrul meu, numele cel sfânt al Lui.
2. Binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul şi nu uita toate răsplătirile Lui.
3. Pe Cel ce curăţeşte toate fărădelegile tale, pe Cel ce vindecă toate bolile tale;
4. Pe Cel ce izbăveşte din stricăciune viaţa ta, pe Cel ce te încununează cu milă şi cu îndurări;
5. Pe Cel ce umple de bunătăţi pofta ta; înnoi-se-vor ca ale vulturului tinereţile tale.
6. Cel ce face milostenie, Domnul, şi judecată tuturor celor ce li se face strâmbătate.
7. Cunoscute a făcut căile Sale lui Moise, fiilor lui Israel voile Sale.
8. Îndurat şi milostiv este Domnul, îndelung-răbdător şi mult-milostiv.
9. Nu până în sfârşit se va iuţi, nici în veac se va mânia.
10. Nu după păcatele noastre a făcut nouă, nici după fărădelegile noastre a răsplătit nouă,
11. Ci cât este departe cerul de pământ, atât este de mare mila Lui, spre cei ce se tem de El.
12. Pe cât sunt de departe răsăriturile de la apusuri, depărtat-a de la noi fărădelegile noastre.
13. În ce chip miluieşte tatăl pe fii, aşa a miluit Domnul pe cei ce se tem de El;
14. Că El a cunoscut zidirea noastră, adusu-şi-a aminte că ţărână suntem.
15. Omul ca iarba, zilele lui ca floarea câmpului; aşa va înflori.
16. Că vânt a trecut peste el şi nu va mai fi şi nu se va mai cunoaşte încă locul său.
17. Iar mila Domnului din veac în veac spre cei ce se tem de Dânsul,
18. Şi dreptatea Lui spre fiii fiilor, spre cei ce păzesc legământul Lui
19. Şi îşi aduc aminte de poruncile Lui, ca să le facă pe ele. Domnul în cer a gătit scaunul Său şi împărăţia Lui peste toţi stăpâneşte.
20. Binecuvântaţi pe Domnul toţi îngerii Lui, cei tari la vârtute, care faceţi cuvântul Lui şi auziţi glasul cuvintelor Lui.
21. Binecuvântaţi pe Domnul toate puterile Lui, slugile Lui, care faceţi voia Lui.

22. Binecuvântaţi pe Domnul toate lucrurile Lui; în tot locul stăpânirii Lui, binecuvintează suflete al meu pe Domnul.

Scrisoare către Sofia (VII)

Azi - 9 luni. Nouă luni de când ai venit pe lume. E ziua copilului. Ar fi putut fi și ziua ta. Dar tu ești acum acolo unde fericirea se măsoară cu unități neștiute de noi.

Ieri ți-am cântat din nou "Veșnica pomenire". În loc să te țin în brațe mi-am găsit alinare încercând să curăț pietricele pe care ploaia le-a aruncat pe mormântul tău. 

Înainte de fiecare parastas se coboară din nou în inima mea durerea. Durerea aceea. Am impresia că te duc din nou la groapă, că mă despart din nou de tine, încă și încă o dată. Rup bucăți din inima mea, la nesfârșit.

Niciodată nu o să treacă. Niciodată nu va trece pustiul pe care l-am simţit în fiecare clipă trăită în spital. Oricât aș vrea să merg înainte imaginile de atunci revin ceas. Revăd totul ca pe un ecran, revăd fiecare secundă, travaliul de suferință din spital, aud în urechi cu ecou verdictele medicilor, le văd privirile, retrăiesc spaima mea și mă doare, mă doare infinit să-ți văd suferința, prinsă între niște aparate, să-ți văd trupușorul firav înțepat de mii și mii de ace. Mă ajută doar amintirile din ziua aceea. Ziua aceea în care m-am rugat să nu mori, să nu mori de ziua tatălui tău.

Și tu m-ai auzit. Ai căscat, ți-ai întins mânuțele și piciorușele. Și am crezut că va fi bine. 

Te îngrop mami, din nou. La fiecare parastas ne despărțim iar sau poate doar ne întâlnim și mă doare că te simt aproape dar nu te pot atinge. După slujbă și masă, când liniștea se lasă simt o scurtă eliberare. Iar apoi o tristețe profundă. Ca acum.

Ieri, de pe treptele bisericuței din cimitir priveam spre salcia sub care a stat și micul tău sicriu alb. Privirea mi-a căzut pe un mormânt plin cu maci. Poate că ăsta a fost semnul tău.

Poate că toți macii care-mi ies în cale îmi șoptesc de mii de ori că tu ești bine, într-o fericire pe care eu poate nu o voi cunoaște niciodată. Și sunt mulți. Îi văd peste tot. Parcă se încăpățânează să-mi spună că Raiul nu-l vom putea percepe niciodată cu simțurile noastre de oameni, nu vom putea înțelege nimic cu adevărat până când nu vom ajunge Acolo.

Aș vrea să-ți umplu mormântul de flori. Sunt sigură însă că nicio floare de aici nu e la fel de parfumată ca florile din Rai.

Cred că întotdeauna o să trăiesc cu sentimentul acesta de așteptare. E ca și cum aștept să mă trezesc. Să te regăsesc. 

Poate că Acolo macii sunt precum acest mac pe care l-am primit astăzi printr-un mesaj pe facebook. Un mac înalt care leagă pământul de cer şi cerul de pământ.

Fotografia pe care am primit-o astăzi pe facebook, de la Daniela Stroescu