Cărţile copilăriei mele

M-a provocat Maria.

Două cărţi m-au fascinat în copilărie. Una a fost "Aventurile lui Habarnam". O carte mare, cu coperţi albastre, lucioase. Mă fermeca cartea aceea. Avea desene inspirate. Îl iubeam pe Habarnam. Pentru modul lui trăsnit de a fi. Povestirile erau comice dar aveau şi tâlc. Cred că am citit de nu ştiu câte ori cartea cu pricina. În plus, priveam prostită minute întregi pozele încercând să-i identific pe toţi prichindeii din poveste. Sincer, eu eram ferm convinsă că lumea lui Habarnam există iar aventurile lui sunt cât se poate de reale.

A doua carte care mi-a rămas în minte este "Cuore inimă de copil". Ştiu că îmi era milă de toţi copiii necăjiţi ale căror poveşti erau descrise în paginile cărţii.

M-a marcat şi povestirea "Puiul", care se preda în clasa a cincea sau a şasea, nu mai reţin. Am plâns când am citit-o prima oară. Şi am urât-o pe mama care şi-a abandonat puiul. Nu am putut să accept că îşi lasă copilul să moară de frig. Povestea mi s-a părut ireală şi nedreaptă. Aş fi vrut ca mama să rămână cu puiul iar o forţă supranaturală să-l facă bine şi nimeni să nu moară. Dar autorul poveştii, a vrut altceva. Din păcate pentru speranţele mele de copil.