Rochia albă de mireasă

Unii au aflat deja, alţii nu... dar oricum nu mai e niciun secret - anul acesta mă mărit!

Nu credeam însă că poate fi atât de greu să alegi rochia de mireasă. Pentru mine, cunoscută printre apropiaţi drept, "mama şi tata nehotărârilor", alegerea rochiei e o grea încercare.

Am fost deja de la două târguri de nunţi, am studiat zeci de site-uri, m-am hotărât de vreo trei ori şi tot de atâtea m-am şi răzgândit. Ideile mele preconcepute de genul, nu vreau rochie gen prinţesă au căzut şi ele într-o clipă, la o probă pe fugă.

Deci, am făcut poze, pe care le analizez destul de des şi am lansat o dezbatere printre prietene. Să fie cea prinţesă, cea petrecută, cea fără umeri, cu bretele sau fără, albă sau crem, înfoiată direct din talie, sau mai bine dintr-o bucată, nu e aşa, aşa m-am gândit şi eu, de fapt e mai deosebită prima, sau să o fac la comandă şi să combin câte ceva din tot ce mi-am dorit, dar oare ce mi-am dorit, că încă nu m-am hotărât....

Oricum mai e un târg de nunţi şi săptămâna viitoare, şi suntem de abia în ianuarie, până la nuntă mai e jumătate de an, magazinele din centru nu le-am văzut, nici cele de pe Lipscani, apoi pe Calea Victoriei sunt destule şi acolo, mai e şi varianta s-o cumperi direct pe net, pe ebay am văzut câteva drăguţe, dar cum te descurci cu măsurile şi etc, etc. Apoi mai sunt şi rochiile alea fascinante pe care mi le-a trimis o prietenă în seara asta, să le studiez pe net, rochii care mi-au tăiat răsuflarea ...italieneşti, delicate, regale şi fine ...

Sunt sigură că mă voi decide greu şi după ce aleg voi ştii sigur că poate totuşi prima pe care am probat-o ar fi fost o alegere mai bună. Se spune că simţi când găseşti rochia ta, poate am simţit deja, nu ştiu, mai am de probat zeci de rochii, să le simt parfumul, moliciunea, să mă simt furată de povestea lor, să fiu mireasă zeci de clipe, de fiecare dată alta şi totuşi aceeaşi.

De fapt pentru o singură noapte aş vrea să am o mie de rochii, să le am pe toate, să fiu sirenă, prinţesă, să am o rochie cu negru, nonconformistă, sau cu roşu ca sângele ce îmi curge prin vene, să fie cu pene, cu fâşii de material aruncate aiurea, ca şi cum cineva ar fi sfâşiat totul, aş vrea şi rochia aceea delicată, de dantelă, şi voalul explodat direct din coc, şi pălăria şic, şi voalul diafan, lung până în pământ şi rochia care dezveleşte obraznic sânii...

Apăsare

A venit din nou azi-noapte. Bunica. Era tot în casa ei de la ţară. Eram amândouă în bucătăria de vară, acolo unde ea stătea, mai tot timpul. Atunci când trăia şi era sănătoasă.

Mă boscorodea, nu ştiu exact de ce. Aşa făcea şi când era în viaţă. Aşa era firea ei. Dar pentru mine, asta e doar o dovadă certă că era ea.

Nu mai era aşa mizerie în casă, ca în visul de data trecută, când făceam curat ca să-i fac pe plac. M-am uitat în dulapul de bucătărie şi am văzut paharele aliniate. Mi-a zis să iau nu ştiu ce castron de acolo, şi eu nu am vrut.

Apoi m-am uitat în dulapul de sub televizor. Hainele erau înghesuite. Parcă nu se schimbase nimic. Ştiam în vis că bunica mă iubea. Foarte, foarte mult.

Poate că, atunci când era în viaţă nu a ştiut întotdeauna să-şi arate sentimentele. Poate de aia, îmi apare atât de des, în vis.

Un lucru e clar. Cred că revine foarte des în casa pe care a iubit-o cu tot sufletul ei.

Şi mai aveam un sentiment în vis. Acelaşi sentiment. Că trăieşte. Că nu a murit. Şi parcă de abia aşteptam să le spun iar tuturor că s-au înşelat. Că EA e printre noi.

Azi dimineaţă

Prima oră. Dau drumul la televizor. Nu merge. Mă gândesc că poate am uitat să plătesc cablul şi mi l-au tăiat. Împing de cablul care duce până la televizor, mă învârt în jurul aparaului. Observ că beculeţul care trebuie să fie în mod normal aprins, e stins.

S-a stricat televizorul, mă gândesc. Asta e tot ce îmi lipsea! Dau drumul la calculator să văd dacă merge internetul. Calculatorul nu porneşte. Trăiesc în conspiraţia aparaturii electronice, ăsta e primul gând care îmi trece prin minte. Realizez apoi că nu e curent. Aprind becul. Nimic. Vreau să-mi fac o cafea. Nu pot. Nici pâine prăjită.

În casă e frig. Vreau să deschid aragazul, poate îmi fac totuşi un ceai. Am aragaz electric, uitasem. Frigiderul e şi el, pa. Mă învârt ca un câine în cuşcă. Părul îmi stă vâlvoi. Nu pot folosi peria magică, şi aia funcţionează pe bază de curent.

Molfăi totuşi în grabă o felie de pâine. Ies pe scară. Acolo e curent. Probabil că la mine a sărit vreo siguranţă. Sper să fie doar atât. Nu am timp şi nici pricepere să aflu. Mai târziu. Mai târziu. Mi-e încă frig. Plec la muncă.

Taxiul întârzie. Am mâinile îngheţate. În dreptul meu opreşte o maşină roşie. Nu are cum să fie pentru mine, mă gândesc. E o colegă, care mă recuperează de pe drum. Ura, ura! Intru la căldurică. Şi în mod surprinzător, nici nu e aglomerat.

Acum muncă.