Jeni este acel copil timorat, blând, sărac, matur, sclipitor, silitor, inteligent, visător, trist, măcinat de griji, harnic, flămând, un copil fără copilărie. Un copil prea mic, pentru griji prea mari. Un copil care se agață de carte ca de unica barcă de salvare.
Am aflat care sunt câteva dintre greutățile prin care trece Jeni în martie, de la părintele Marian Tudor, din Glodeanu. Jeni m-a impresionat încă de la prima noastră întâlnire prin seriozitatea și imensa tristețe ce-i stăteau parcă în spate. De atunci am revăzut-o pe Jeni de câteva ori. M-am bucurat când în ochii mari a apărut un licăr de lumină, ca o speranță. Am văzut treptat schimbări în bine, Jeni a primit hăinuțe noi și a avut mici bucurii, adică a primit cărți sau mâncare. Și-a făcut și o prietenă la distanță, pe doamna Luiza, care i-a trimis cu dragoste câte un pachet, din când în când.
Și totuși, când am vizionat tot interviul pe care l-a dat Jeni pentru Observator, am plâns pe înfundate la calculator. I-am sorbit cuvintele cântărite, de adult. Și am simțit iar că sunt neputincioasă.
De ce ai nevoie Jeni, a întrebat-o Alina, reporterul care a realizat interviul. De coperți pentru cărți. Știu, costă un leu, a spus Jeni. Nu e mult, a adăugat grav. Dar nu am banii aceștia.
Apoi a cântărit mult și a făcut lista lucrurilor de care are nevoie: lipici, o foarfecă, un caiet de geografie, un bloc de desen și o uniformă. La matematică se descurcă. Mai are jumătate de caiet de anul trecut. Sunt lucruri mărunte care pot face un copil fericit.
Sunt întrebări și răspunsuri care nu au intrat în interviu, din lipsă de spațiu.
Jeni a povestit de exemplu că într-o iarnă a purtat cu schimbul pantofii surorii ei mai mari, Florina. Fetele mergeau la școală în schimburi diferite, așa că aveau timp să poarte cu rândul, încălțările.
Jeni are o mulțime de personaje preferate. Singurul ei refugiu este în lumea cărților. V-ar putea spune oricând povești întregi, pe de rost. O iubește pe Albă ca Zăpada și pe Cenușăreasa.
Vă întrebați care este mâncarea preferată a acestei fetițe? Cartofii prăjiți. Ce mănâncă la micul dejun? Cerealele pe care i le-a trimis doamna Luiza, de la București, în pachet.
Poate cândva veți ajunge la Glodeanu și o veți vizita pe Jeni ca să înțelegeți în ce sărăcie trăiește acest copil. Și că este o minune că mai merge la școală și chiar mai mult decât atât. Jeni învață bine și se străduiește din răsputeri să-și continue studiile în ciuda lipsurilor, a sărăciei și a foamei.
Jeni este un copil care a fost terorizat de tată. Un copil care a trecut prin spaima că-și pierde mama. Un copil care trebuie să fie adult în locul propriului părinte. Mama acestei fetițe a avut un accident de circulație în urma căruia a rămas invalidă și cu pierderi grave de memorie.
Simt că pentru Jeni nu am făcut nimic până acum. Acest copil merită mai mult. Acest copil trăiește cu sora ei, Florina (12 ani) și frățiorul Bogdan (3 ani si jumătate) numai din alocații. Jeni trebuie ajutată pe termen lung. Trebuie susținută material și emoțional pentru ca ea să-și continue visul. Pentru că Jeni vrea să devină doctor. Sau măcar asistentă, cum spune ea.
