Cununia civilă

Mai multe culori pe www.fotokolor.blogspot.com

Jurnal de nuntă

MARELE EVENIMENT. A fost mai mult decât mă aşteptam. Mult mai mult. A fost mult peste ceea ce am visat. A fost perfect. Cuvintele le găsesc greu. Pentru că emoţiile au fost multe. De la emoţiile negative, griji şi gânduri, până la surprize. Cele mai grele au fost zilele dinaintea nunţii. Ziua de joi. 10 septembrie. Adică ultima zi de celibat.

JOI, 10 septembrie

Ora 18.00
Sunt stresată şi obosită. Am senzaţia că totul va fi un fiasco. Nu mai suport cuvântul nuntă. Nu vreau să mai fac nicio planificare, nicio listă. Nu vreau să mai ştiu de nimic.

Ora 20.00
Alex e cazat la hotel, invitaţii sună să anunţe că nu mai pot veni. Eu vreau să alerg la capătul pământului, să mă ascund într-o văgăună şi să nu mai ies niciodată de acolo.

Ora 21.00
Totul mă copleşeşte. Mă sună Ioana mea dragă, de departe. Din Scoţia. Ce să-i spun? Nu pot să fac altceva decât să plâng. Minute în şir la telefon. Telefonul sună mereu. Alţi prieteni buni. Toată lumea vrea să ştie cum se simte mireasa. Mireasa se simte neagră şi sfârşită.

Ora 22.30
Acasă. Noapte. Telefon mire. Supărare. Telefon mire. Împăcare. Telefon mire. Nervi din nou. Telefon mire noapte bună. Şi tot aşa. De vreo trei ori.

Ora 00.00
E miezul nopţii. Sunt agitată şi nu am somn. Mă tem că, dacă nu reuşesc să adorm mâine voi fi cu mintea tulbure. Aşa că, mă rog. Nu se poate să mă lase singură, tocmai acum. Sfântul Nicolae. Fecioara Maria. Şi îngerul meu păzitor. O rog şi pe bunica mea dacă poate, de acolo de sus, să ne vegheze.

Casc prelung. Clipe în şir. După o oră de rugăciune adorm în braţele sfinţilor. Ca un copil liniştit la sânul mamei sale. Ştiu că îmi sunt aproape. Iar asta îmi dă curaj.

VINERI, 11 septembrie

Ora 7.00
Dimineaţă. Soarele străluceşte. Mesaj cald mire. Norii din suflet se topesc. Ne căsătorim civil!!!! Asta e sigur. Nu am timp să mă gândesc prea mult. Iuli soseşte cu geanta ei magică, plină de culori. Întins, buclat. Ochi pictaţi, mână vrăjită. Sora mea dragă are grijă să nu mă supere nimic. Trei flori în păr şi parcă înfloresc. Culmea, sunt liniştită. Sau cel puţin aşa cred eu că sunt.

Ora 11.00
Ajungem la primărie. Cu Adi şi Fifi. Mama, tata, Doina, năşica, Ely, Adrian şi Mihai. În ochii tuturor simt emoţie. Vântul bate şi îmi flutură buclele. Mama lăcrimează. Sosesc prieteni de suflet. Mă bucur pentru că sunt alături de noi. Intim. Ştiu că e doar o formalitate dar în faţa ofiţerului de stare civilă îmi dau lacrimile. Am senzaţia că, dacă deschid gura voi plânge trei ore cu sughiţuri. Aşa că spun un DA gâtuit. Domnul Vorochievici adună, scade numerele destinelor noastre. Ne prezice ani fabuloşi. Şedinţă foto în parc. Adrian are grijă de toate. Se joacă cu soarele, cu umbrele şi lumina. Ţac, ţac. Face aparatul. Şi culege emoţiile şi gesturile noastre de tandreţe. Nu e uitată nici marea familie care aşteaptă liniştită pe margine. Vântul s-a liniştit.

Ora 14.00
Masă, în familie. Lumea s-a destins. Ne bucurăm de poze. Uite, instantaneu cum mirele. Cu naşii. Cu invitaţii.

Ora 20.30
Spre seară. Ultimele pregătiri. Telefon hotel. Telefoane firmă de decoraţiuni. Nu, nu vreau să fie aduse florile la prima oră. Dacă se ofilesc? Să vedem sala. Nu e rău.Telefoane, telefoane. Şerveţele. Roşii. Strică aspectul. Cromatic. Apare şi managerul de evenimente. Ne explică cum e cu culorile. Eu le ştiu pe ale mele. Auriu e auriu. Deci, fără roşu. Mirele, fugă la magazin. Luat alte şerveţele. Nu sunt bune. Fifi – soluţie salvatoare. Rezolvă ea, mâine. Pus place carduri. Meniuri. Câteva poze. E târziu, e târziu. Nu mai pot vorbi. Iar oboseală.

Ora 22.30
Ajung acasă. Mirele fuge la hotel. Mă rog iar. E mult după miezul nopţii. Adorm. Nu visez nimic.


SÂMBĂTĂ, 12 septembrie

ZIUA NUNŢII

Ora 13.00
Aranjatul miresei. E deja târziu. La ora asta trebuia să ieşim pe uşă. Am depăşit cu vreo două ore programul stabilit iniţial. Ei, şi ce? E nunta noastră. Şi în definitiv programul îl putem face noi. Aşa că nu mă agit. E timp destul pentru toate. Fifi aduce buchetele. De mireasă şi de naşă. Trandafiri. Albi. Şi roşii. Îmi plac.

Ora 15.00
Plecăm la şedinţa foto. Paul, Adi, Silviu. Doi fotografi profesionişti şi un operator la fel de bun. Trei oameni blânzi şi buni ca pâinea caldă. Naşii – Roxana şi Franco. Roxana, prietena mea dragă pe care Dumnezeu mi-a scos-o în cale, într-o delegaţie la mare acum nouă ani. Şi mirele.

Afară, soarele ne zâmbeşte. Nici frig, nici cald. Şi cel mai important, nu plouă.
Prima oprire – centrul vechi. Ne destindem. Străduţa Hanul cu Tei ne aşteaptă. Pe noi. Lumina e bună. Eu mă simt din ce în ce mai bine. Ating rochia de lemnele vechi. O pată. Dar mie mi se pare distractiv. Mă simt în largul meu. Mă strâng sandalele. Intrăm într-un magazin de anchităţi. Ţac, ţac. Furăm câteva ipostaze pentru eternitate.

Ora 16.00
O luăm la pas pe străduţele înguste şi pline de praf. Încet, fără să ne grăbim. Doar e ziua nunţii noastre. Ne bucurăm de timp, de tot. Oprim la BNR. Poate ne poartă şi nouă noroc. Ţac, ţac repetăm o schemă din dansul repetat cu Florin, magicianul paşilor pe ritmul muzicii.

Ora 16.30
Adrian se retrage. Pentru a o ajuta pe Fifi. Ea e omul orchestră. Şi are grijă ca totul să fie aşa cum am visat. Îmi ia de pe umeri sarcini grele. Lumânările. Buchetele. Sala. Restaurantul. Lumina. Mă ţine la curent cu tot. Florile. Sunt. Şerveţele. Sunt. Lumânările – în aerul condiţionat, dat la maximum. Florile rezistă. Aşa că, nu-mi fac griji.

Rămânem în centrul vechi. Pe o străduţă, „Zilele Bucureştiului”. Avem recuzită, decoruri, tot. Inclusiv coloane antice pregătite pentru un spectacol. Mai tragem câteva cadre.

Unul dintre organizatorii evenimentului ne face o poză şi în câteva clipe, ne-o oferă cadou, pe hârtie.

Trec domni şi domniţe în costume medievale. Râdem, ne prostim. Alături, lumea mănâncă mici. Mă aşez la coadă şi facem altă fotografie.

Ora 17.30
E târziu aşa că decidem să rămânem în oraş. Nu mai e timp să ne întoarcem acasă şi să ajungem la timp la biserică. Aşa că decidem să ne aşteptăm invitaţii în faţa bisericii Curtea Veche. Cea mai veche din Bucureşti. Ne aşezăm liniştiţi la o terasă în pasajul care duce spre Calea Victoriei. Apă rece şi cafele. Mă descalţ. Râdem iar. Lumea se uită ca la urs. Eu sunt fericită.

Un telefon vechi cu cartelă. Mai tragem două cadre. Ieşim din pasaj. O tânără de pe stradă îşi cere scuze şi mă întreabă dacă îi dau voie să meargă la toaletă. Fac ochii mari. Nu înţeleg, Ea repetă. Rugămintea. Apoi misterul se dezleagă.

Ne-a văzut la terasă şi a crezut că am închiriat pasajul. Că acolo ne facem nunta. Râdem iar. Primim urări de bine.

Ora 18.30
Se apropie ora ceremoniei religioase. Ajungem la biserică în maşina închiriată. Să ne ascundem, să ne ascundem! Mai e o mireasă. Să nu vezi mireasa! Eu nu cred în astea, dar mă supun. Măcar de atât să ţin şi eu cont dintre toate superstiţiile legate de nuntă. Stau cu spatele la nuntaşi iar cei dragi vin rând pe rând. Sărutări şi flori. Intrăm în curtea bisericii şi ne refugiem într-o capelă. Eu şi naşii. În faţă, icoana Sfântului Antonie cel Mare. Mă cuprind emoţiile. Mă duc lângă icoană, mulţumesc şi am ochii plini de lacrimi. Roxana, naşa mă încurajează: „Nico, sfântul de zâmbeşte. E bine!”.

Îmi vin în fire.

Ora 19.00
Emoţii din nou. Ajung prietenii mei dragi, din Ardeal (Alina, Dan, Georgia, Cristi, Alexandra, Cristi, Roveli), Găbiţa de la Piatra Neamţ, cele două Aline, fostele mele colege de facultate şi Adiţă, domnişoara de onoare într-o rochie demenţială. Găbiţa îmi face o surpriză. Îmi dă în dar cartea Oanei Pellea pe care culmea, intenţionam să mi-o cumpăr. În ea, o felicitare cu cuvinte calde. E greu să-i enumăr pe toţi. Mi-e teamă să nu uit pe cineva. Familia Olteanu. Inclusiv nenea Marius, care s-a întors de curând din Nigeria. Emoţii multe. Nuntaşii aşteaptă cuminţi în faţa bisericii. Din când în când arunc o privire pe geamul capelei. Atunci o văd pe draga mea Carolina. Ea se luptă cu viaţa într-un scaun cu rotile. Inima îmi bate tot mai puternic iar lacrimile nu le mai pot stăpâni. Pentru că ştiu cât de greu i-a fost să ajungă la biserică.Un băiat care cântă la strană mă vede că plâng şi crede că e din cauză că am văzut o altă mireasă. E o prostie asta, să ştiţi, îmi spune. Chestia asta cum miresele. Că poartă ghinion. Mă îmbărbătează. Zâmbesc.

Ora 19.15

A sosit momentul. Intrăm în biserică. Patru preoţi şi corul. Mă uit doar în faţă. În spate, deloc. Dar simt emoţia celor dragi. Oricum şi eu am emoţii toată slujba. Mă străduiesc să nu plâng. Îl ţin strâns de mână pe mire. Nu se spune degeaba că nunta e una dintre taine. M-am convins. Discursul de sfârşit al preotului e presărat cu pilde.

Apoi felicitările. S-a lăsat întunericul. Câteva fotografii de grup. Gata. Toată lumea la maşini. Mă simt eliberată. Şi uşoară ca un fulg.

Fifi e la restaurant. Mă sună şi-mi spune că totul arată super.

La 20.55 ajungem la hotel. Exact cum ne-am propus.

Ora 21.00
Urcăm. Primim invitaţii. Sala străluceşte iar lumânările aprinse îi dau o scânteiere aparte. Oglinzile amplifică efectul. Deci nu toate visele sunt premonitorii. Nu s-au greşit nici culorile şi nici nu m-am trezit ca-n coşmar cu flori de plastic pe mese. Andra Petrescu, de la firma de decoraţiuni Amalt Decor nu m-a dezamăgit. A fost aşa cum mi-a lăsat impresia încă de la prima întâlnire, o profesionistă. Un om minunat care face totul cu pasiune.

Mi-a făcut şi o surpriză. Lumânările de pe masa noastră sunt decorate cu scorţişoară, câlţi şi felii de portocale uscate. Îmi plac mult. Sunt relaxată iar invitaţii sosesc rând pe rând. Surprize.

Domnul Nezir ne aduce cadou o cărămidă. S-o punem la temelia casei noastre.

Ora 22.00
Aştept cu nerăbdare primul dans. Mă tem că nu mai ştiu paşii, mişcările. Arunc o privire pe ultima repetiţie, înregistrată pe aparatul foto. Şi repet în gând mişcările.

Schimb pantofii. Intră în scenă sandalele din Argentina. Mult mai confortabile ca primele sandale. Cele făcute de trei ori.

Ora 22.30
Dansăm. Sincer, nu văd nimic în jur. Aud aplauze şi mă concentrez pe dans. Un, doi, trei, patru. Număr. Din fericire, Alex nu mă calcă pe picioare. Şi nici pe rochie.

Se dă startul la dans.

Schimb şi sandalele din Argentina cu sandalele de rezervă. Perechea numărul trei. Eu sunt fericită.Toată agitaţia s-a risipit. Aşa că dansez nebuneşte.

Fifi şi Blonda sub acoperire mă lasă fără mire destul de devreme. Telefoane. Negocieri. Fără succes. Dau tot ce îmi cer. Îl vreau înapoi.

Ora 2.40
Mire şi Lore îşi iau revanşa. Mă fură. Lore vrea să mergem în club. Eu nu vreau să lipsesc prea mult. Paul vine cu soluţia. Oprim la stadionul din apropiere. Se toarnă o reclamă publicitară la bere. Intrăm. Facem poze în tribune. Cineva îmi aruncă o minge. Lore negociază revenirea.Ce să cerem, ce să cerem? Ceva greu de găsit la ora asta – frişcă şi căpşuni. Sunt sigură. Nu mă mai recuperează nimeni! Lore oferă şi soluţia – magazinul din colţ. Alex ne anunţă că are plata – căpşuni îngheţate beton şi un tub de frişcă. Răpitoarele cedează.

Ora 3.20
Din nou la restaurant. Îi dedic lui Alex melodia pe care o fredonez de mică, din copilărie. Dansăm. Eu cânt.

Nu vreau ca visul să se termine aşa de repede. Aş vrea să ţină ca-n poveşti, trei zile şi trei nopţi.

Ora 4.30
Invitaţii se retrag. Realizez că am uitat să arunc buchetul. E prea târziu. Chestia cu luatul voalului nu am vrut eu s-o fac. Oricum nu am ţinut cont de tradiţii. Nu am plecat cu alai şi nici nu am vrut să aud vreo strigătură care să mă trimită cu gândul la înmormântare, nu la nuntă.

Ora 7.00
Doar noi doi, în camera de hotel. Cuvintele se opresc în mijlocul frazei. Aproape aţipesc în timp de vorbesc. Adormim buştean, îmbrăţişaţi. Şi fericiţi.

P.S. Nu ştiu cum sunt alte mirese dar pentru mine, ziua nunţii a fost cea mai fericită din viaţa mea. Poate pentru unii pare exagerat dar aşa a fost. Ştiu sigur că din ceruri am avut ajutor. Aşa am simţit. Şi toate au fost aranjate de o mână vrăjită. În aşa fel încât eu, MAMA MIRESELOR STRESATE să devin ŞEFA MIRESELOR FERICITE.

Mi-a fost teamă că grijile mă vor copleşi. Dar nu a fost aşa. Am simţit din plin evenimentul şi m-am bucurat de el. Chiar m-am distrat la nunta mea. Şi parcă totul a curs de la sine.

Pe fuga

Maine plecam in vacanta. La prima ora. De abia am gasit un ragaz. Nu am diacritice pe laptop. Am multe de spus dar pana reusesc sa-mi pun gandurile si emotiile in ordine va invit inca o data pe blogul www.fotokolor.blogspot.com daca doriti sa vedeti fotografii de la nunta. Mie imi plac mult. Dar va las pe voi sa apreciati.

Daca vreti sa vedeti si imagini puteti intra pe link-ul:

http://www.antena1.ro/index.php?page=news&subcat=1&id=62789&currentPage=7

De abia astept sa povestesc mai mult.

Nunta. Prima parte

Mă cheamă Moraru. Şi a fost frumos, frumos. Acum sunt obosită şi mă pregătesc pentru ZIUA CEA MARE. Mâine. Am simţit multe astăzi. Parcă am fost aşa învăluită în dragoste. Nu ştiu, aproape că nu pot să explic. Un sentiment magic. Bucurie. Emoţie. Prieteni dragi. Multe.

Mai multe voi povesti după ZIUA DE MÂINE.

Până atunci, pentru că ştiu că sunteţi curioşi vă invit să vedeţi poze pe blogul prietenului nostru Adrian Popa care a fost alături de noi, trup şi suflet. Şi asta se vede. În fotografii.

Blogul e www.fotokolor.blogspot.com

Cuvintele sunt de prisos. Mulţumim, mulţumim, mulţumim.

Mâine. E ziua în care ne căsătorim în faţa Domnului. Dacă vreţi să mă vedeţi în rochia albă vă invităm la Biserica Sfântul Anton (Curtea Veche) din spatele Hanului lui Manuc, la ora 19.00

Cununia civilă

Mâine la ora 11.30 la Primăria Sectorului 2 voi renunţa la numele atât de drag mie, Ţintea. Dacă doriţi să fiţi prezenţi la eveniment vă aşteptăm cu drag.

Patru zile până la nuntă

Patru zile până la nuntă. Nu ştiu de ce dar mă simt epuizată. Am febră şi dau semne de răceală. S-a dus pe apa sâmbetei toată starea de bine.

E clar că nu voi fi o mireasă bronzată. Am fost la solar ieri pentru prima dată şi de aseară mi-e rău. Aseară am avut simptome de insolaţie, greaţă şi febră. Plus nişte bubiţe roşii pe faţă. Din fericire au dispărut, până dimineaţă.

Azi ne-am trezit la 6 şi de atunci suntem într-o goană nebună. Da. M-am vopsit. Îmi place culoarea. Ce frumos. Ce frumos. Să mergem în Iancului. M-a sunat un curier că vine coletul. Să oprim şi la magazin poate găsim aici cadoul pe care îl căutăm. Nici aici nu e pe stoc. Lasă, mergem şi în Obor. Am ajuns în Iancului. Nu, nu a venit coletul. Magnificul colet cu place carduri de la Cluj. Care ar fi trebuit să fie trimis de joia trecută. Mergem la Obor. Găsim cadoul. Ura. Ura. Telefon din Iancului. A venit coletul. Cale întoarsă în Iancului. Am crezut că folosesc un carton mai tare. În fine. Să sunăm la cel cu închiriatul maşinii. Câteva modificări. Apoi la cofetăria Agapitos. Ştiţi am comandat la dumneavoastră un tort cu flori naturale. Răspuns: noi nu facem. Ba da. Faceţi. Şi a rămas că vă aducem noi florile. Răspuns: noi nu facem torturi cu flori naturale. Vine colega la telefon. Heloooo am comandat un tort de nuntă cu flori naturale. Da. Şi? Şi a rămas că vă aducem noi trandafirii sâmbătă la 10 dimineaţa. Mdda. Şi nu se ofilesc până seara????? Păi, se înnegresc. Adică cum? Ce înseamnă asta? Adică se ofilesc? Păi, da. Ok. Şi de ce nu mi-aţi spus când am dat comanda, întreb. V-am spus. Nu, nu mi-aţi spus. Adică eu cumpăr de 2 milioane nişte trandafiri care vor ajunge gata ofiliţi la local. Bun. Atunci vă rog faceţi trandafirii din marţipan. Păi, dacă vreţi să faceţi vreo modificare trebuie să veniţi aici că noi avem treabă şi nu avem timp să vorbim la telefon. Ce să mai zic. Celebra cofetăria Agapitos. Renumita. Unde un kilogram de tort costă dublu faţă de preţul mediu al pieţei. În fine. Repede în Drumul Taberei. După-amiază trebuie să ne întâlnim cu DJ-ul. Dansul nu merge deloc. Uit schemele paşii, totul. Gata. E ora. Merg eu la întâlnirea cu DJ-ul. La întoarcere în maşină vorbesc non stop la telefon. Doamne, oare voi avea energie în ziua cea mare? E deja seară. Acum mi-e rău. Parcă mi-am pierdut şi vocea şi simt că ard. Nu am putere să scriu place cardurile. Mă pun în pat. Mirele e acum la farmacie. Să-mi ia vitamina C şi pastile. Trebuie să mă pun pe picioare. Dar mâine ne aşteaptă o nouă zi, la fel de plină.

Mai sunt 5 zile

Nu ştiu dacă mi se trage de la petrecerea burlacelor. Sau poate e mirosul de vacanţă în aer. Dar sunt fericită. Şi îmi încarc bateriile pentru seara cea mare.

Azi noapte am dormit în sfârşit. Ştiam că nu trebuie să ne trezim pe goană, că niciunul nu mai trebuie să ajungă la o destinaţie precisă, pe listă nu mai erau chestii grele şi complicate.

Aşa că am întârziat mai mult în vârful patului. Gustând din licoarea cea dulce, cafeaua.

Nu m-am supărat că nenea de la local nu ne-a răspuns la telefon deşi aveam întâlnire cu el. Nu. Ştiam că nu va răspunde. Nu mă întrebaţi de ce. Din seria ştiu ce se va întâmpla. Poate va răspunde mai târziu. Pentru că sunt singură că nu va suna el înapoi.

Şi nu m-am supărat nici când a sunat telefonul şi am fost anunţaţi că X şi Y nu mai ajung la nuntă. Am înţeles repede din cuvintele lui Miki: "staţi liniştiţi". Şi am stat şi eu liniştită.

Nu mi-am făcut griji chiar dacă pachetul de la Cluj e încă pe drum.

Am lenevit în braţele lui Miki.

În definitiv ne căsătorim. Vreau să ne bucurăm de momentul ăsta. Sunt sigură că lucrurile se vor aranja. Nu mai sunt prea multe de pregătit. Oricum amân momentul listelor. Care cu cine pleacă, cine cu cine în ce maşină se urcă. Şi aşa mai departe.

Am stabilit şi locurile unde vom face fotografii. Sper doar să nu plouă. Poate câţiva stropi când suntem în biserică. Nu vreau mai mult. Nu vreau mai mult.

Poate de mâine va trece starea de visare. Dar astăzi... încă nu.

Petrecerea burlacelor. În imagini.

Legendă:

Fotografiile nu sunt puse în ordine. Am încercat dar nu am reuşit.

Fotografia nr. 1 Aşa am plecat.
Fotografia nr. 2 Mihaela. Mirela şi Adi. Şi genţile.
Fotografia nr. 3 Fifi, mireasa şi Blonda sub acoperire
Fotografia nr. 4 Mireasa dezlănţuită
Fotografia nr. 5 Tortul minune
Fotografia nr. 6 Făcăleţul lui Miki
Fotografia nr. 7 "Love of my life"
Fotografia nr. 8 Mireasă cuminte
Fotografia nr. 9 Mic îndreptar pentru fetele pasionate de pantofi
Fotografia nr. 10 Fericirea copilului care primeşte cadouri
Fotografia nr 11 Geantă cu cadouri şi mireasă curioasă
Fotografia nr. 12 Muşcă sau nu?
Fotografia nr. 13 Confirmarea
Fotografia nr. 14 Ploaie

Petrecerea burlacelor

Sunt obosită. Dar e aşa o oboseală amestecată cu o stare de fericire. Sunt undeva, în nori. Plutesc. A fost aşa de frumos. Aşa de frumos. Am avut cea mai frumoasă petrecere din viaţa mea. Petrecerea burlacelor. Am primit doar câteva coordonate - ora şi locul. În rest, doar surprize.

Fifi şi Simo au fost organizatoarele şefe. Eu singură, stresată cu pregătirile pentru MARELE EVENIMENT nu aş fi organizat nimic. Iar Fifi şi Simo au avut ajutoare dragi mie. Adiţă, Nadina, Lavinia, Alina, Leocadia, Adriana, Mirela, Mihaela. Sunt atât de multe de spus. Şi am prea puţine cuvinte. Am aşa, ceva în interior. O bucurie imensă.

Am ajuns la locul petrecerii cu întârziere. Şi aveam deja emoţii.

Fetele mă aşteaptau cu o felicitare cu cuvinte calde.

Apoi barmaniţa mi-a adus două geamantane, puse unul peste altul. Bagajul dumneavoastră, spune.

Eu simt cum emoţiile cresc. Nu am curajul să deschid primul geamantan. Cel mai mic. Şi în plus nu ştiu cifrul. E simplu 0, 0, 0. Dar cine să nimerească???? Până la urmă am succes. Primul geamantan se deschide. O mulţime de cadouri. Toate bine împachetate. Fifi le-a ales cu grijă şi le-a ascuns în spatele unei hârtii colorate. Mâinele îmi tremură. Mai ceva ca la live-uri.

Nu am curajul să le deschid. Mi-e teamă să nu scot ceva care să mă şocheze. Mă gândesc la orice. Gata, prind curaj. Cadourile mă fac să râd. Pentru Miki, un făcăleţ. Pentru mine, pastile XANAX. Primesc şi un polonic, doar, doar învăţ şi eu să fac o ciorbă. Apoi o cutie drăguţă. În ea o suzetă şi o jucărie. Bun. Nu mă grăbesc dar nu se ştie niciodată, poate barza e mai aproape decât credem noi.

Apoi uleiuri frumos mirositoare. Plus o şedinţă de masaj şi spa. Hmmmm. De abia aştept.

Cu siguranţă voi începe un nou capitol pantofi. Acum am şi ghid "Secretele unei dependente de pantofi". Fetele ştiu de ce!!! Pentru Miki, am teste scoase din "Căsnicia perfectă".

Am primit aşa de multe cadouri încât nici nu ştiu pe care să le amintesc.

Oricum finalul a fost cireaşa de pe tort. Dacă vă mai îndoiţi cumva pot să vă spun că am fost declarată MIREASA ANULUI 2009. Titlul a fost acordat în urma deliberărilor unui juriu exigent format din Comitetul Naţional al Nevestelor Profesioniste. Am şi diplomă. Şi cu ocazia asta mi-am văzut pentru prima dată scris pe hârtie şi noul nume. Oricum diploma e bestială şi am expus-o deja în sufragerie.

Trebuie să amintesc şi de tortul de la Cofetăria Alice. Marţipan. Prelucrat perfect. Vesel. Şi bun.

Aşa cum era de aşteptat mireasa s-a dezlănţuit. Chiar dacă formaţia nu a vrut sub nicio formă să cânte "ceva Nirvana". În schimb a mers ca unsă dedicaţia fetelor "Supergirl!". A fost frumos, frumos. Atât pot să spun. Că m-am simţit în formă şi că nu aş mai fi plecat acasă.

După miezul nopţii a venit şi mirele. Şi o mână nevăzută i-a regizat intrarea. Pentru că fix în acel moment cânta piesa "Love of my life". Şi mie mi-a venit să plâng.

Aproape de ora patru ne-am retras spre casele noastre. Afară turna cu găleata şi eu aveam chef să dansez în ploaie.

Dar Fifi m-a trezit la realitate. Şi m-a dus la maşină ca să nu răcesc cumva până la nuntă.

Mai sunt multe de spus. Multe. Nu am putut nici să dorm. De fericire. M-am trezit după trei ore de somn şi m-am uitat la fotografii. Iar dimineaţă am desfăcut încântată bagajele din genţi. Am fost aşa veselă la fel cum e un copil la pomul de Crăciun.

Ce să spun? Şi cum să mulţumesc? Mulţumesc. Mulţumesc. Mulţumesc. Tuturor. Şi pentru organizare. Şi pentru cadouri. Şi pentru cuvinte. Şi pentru că aţi fost acolo. Petrecerea aceasta va rămâne mereu în inima mea.

P.S Mai târziu, povestea în fotografii.

La mulţi ani, Miki!

El e cel care face cea mai bună cafea. Dimineaţa.

Care îmi zâmbeşte cu tava în mână şi-mi şopteşte: "Doamna este servită!!!".

El e cel care se trezeşte în fiecare zi la fel. Niciodată posomorât. Niciodată îmbufnat.

El e cel care tace atunci când ştie că piticii au venit iar la mine şi mi-au răpit cuvintele. El e cel care îmi alungă supărările cu trandafiri. Întotdeauna roşii.

E cel care se trezeşte când în miezul nopţii tresar în urma unui vis violent. Mă ia atunci în braţe şi-mi veghează somnul.

El e cel care mă pune pe mine pe primul plan. Pe mine, înaintea lui. Şi tot el a adus echilibrul în viaţa mea.

Astăzi e ziua lui. La mulţi ani, Miki!

E sigur. Ne căsătorim

Ultimul hop. A trecut. E sigur. Pe 11 septembrie ne căsătorim. Civil. La ora 11.30. La Primăria Sectorului 2. Cea de lângă Bucur Obor. Era cât pe ce să pierdem startul pentru că, atenţie actele trebuie depuse FIX cu zece zile înainte de data căsătoriei. Nici mai devreme, nici mai târziu. Dar nimeni nu-ţi spune asta. În fine. Sincer mie mi se pare o prostie. Da, ştiu teoria că trebuie afişată la primărie hârtia. Că de, poate cineva vrea să conteste uniunea. Oricum nu mi se pare corect că statul te constrânge. Poate că eu mă întâlnesc cu Gigel azi şi mâine vrea să mă căsătoresc. De ce să nu pot?

Să revin. Stând la coadă la Oficiul Stării Civile mi s-au topit picioarele când mi s-a spus că nu pot să mă căsătoresc pe 11. Dar pot pe 12. Sau pe 13 că mai sunt locuri. De parcă suntem la coadă la pâine. Hellllloo, eu pe 12 am nunta cum să fac pe 13 cununia?

Vociferări. Emoţii. Practic totul ar fi fost dat peste cap. Toate planificările.

Aşa că nu avem de ales. Dăm încă o fugă contracronometru la doctor. Şi iar înapoi. La Oficiul Stării Civile.

Până la urmă nu am avut nicio obiecţie legată de oră. Ar fi fost culmea. Chiar dacă ştiu că e în miezul zilei iar cei mai mulţi prieteni nu au cum să ajungă. Pentru că sunt la muncă. Eu aş fi vrut cununia mai după-amiază. Oricum la Oficiul Stării Civile nu se lucrează după ora 14.00. Deci o oră mai târzie nu ne-ar fi ajutat prea mult. Altă prostie. Sau poate se lucrează dacă te cheamă, cumva. Sau dacă ai pile. În fine. Nici cei care vin de la depărtare nu pot să ajungă, asta e clar. Pentru că vor fi pe drum. Dar asta e. Eu nu sunt supărată. E bine că, măcar a rămas totul conform planului.

În definitiv cununia civilă e o formalitate.

În rest multe alte nimicuri. Şi complicaţii diverse. Tanti care ne-a promis un preţ bun la închiriatul maşinii şi-a dat demisia. Dar am găsit altă firmă. Şi sper să fie oameni de cuvânt.

Toate trec însă. Mai e puţin, puţin.

Azi e ultima zi de muncă. Şi simt aşa, dintr-o dată toate emoţiile. Până acum a fost agitaţia nebună. Pregătirile. Renunţările. Alegerile. Detaliile. Şi acum simt altfel. Am aşa, nişte fluturi. Voi fi mireasa. Mai e atât de puţin. Sandalele din Argentina au sosit. Mă strâng. Dar nu contează. Pentru că îmi plac enorm. Şi am şi nişte opinci, de rezervă. Voi dansa. Poate că la primul dans nu voi străluci pentru că stăm prost cu sincronizarea dar ...sper să nu conteze chiar atât de mult. Deja aud muzică. Aud aşa muzica în cap. Îmi vine să dansez. Mă gândesc cu emoţie la slujba din biserică. La toţi prietenii care vor fi acolo pentru noi.