Mănăstirea Cetățuia Negru-Vodă

Uneori nu știm să ne rugăm. Nu găsim acele cuvinte simple. Rugăciunea ne poate salva. Rugăciunea noastră, dar și rugăciunile care se fac pentru noi. În această seară am găsit povestea Mănăstirii Cetățuia Negru-Vodă.

Poate ajungeți mai rar la biserică. Dacă vreți să faceți un bine puteți trimite un acatist și niște bănuți pentru a salva acest colț de Rai. Îmi pare rău să știu că un loc atât de special e îngropat de greutățile timpurilor.

Detaliile le găsiți aici

Despre gânduri

Am găsit o înregistrare cu acest părinte pe blogul prietenei mele. Apoi am căutat și am citit mai multe despre părintele Tadei de la mănăstirea Vitovnița. Am aflat din site-urile de profil că părintele era de origine română și că a îndrumat cu har poporul sârb, la fel cum a făcut părintele Cleopa pentru cel român. (cei doi s-au întâlnit în anii 70 la Mănăstirea Sihăstria)

Am descoperit cu bucurie cuvintele părintelui Tadei și am aflat că și-a petrecut o perioadă importantă din viață la Mănăstirea din Peci pe care am văzut-o la prima mea vizită în Kosovo.

Salvez aici o parte din înregistrarea care are șase părți. Cei care vor să le vizioneze pe toate pot căuta înregistrările pe youtube.

Părintele Tadei a părăsit această lume în 2003.

Puzzle

Sursa foto: www.cutiamuzicala.blogspot.com

Întinse rufele.

Erau multe sârme

iar cearceafurile

se umflau

în bătaia vântului.

Apoi

o stradă

semipustie

și o fată tânără

copleșită

de tristețe

singură, pe un scaun

așteptând.

"Mă uit și eu

la marea asta cu lună"

astea au fost ultimele

cuvinte înainte

ca apa să inunde

strada

cu valuri de spumă

și s-o

ridice

De pe scaunul

singuratic.

Apoi camere

multe

Și

murdărie.

O zi. Dar nu ca oricare

Ieri. A fost o zi. Dar nu ca oricare, cum spunea cineva drag. O zi care a stat sub semnul nostalgiei, al despărțirii, al regretului.

Poate că empatizez mai mult cu oamenii atunci când sunt triști, și nu când sunt veseli. Nu știu, dar în astfel de momente le simt cel mai bine sufletul. Fără ca ei să-mi fost neapărat cei mai buni prieteni. Atunci simt puternic, regretul. Chiar dacă nu reușesc să găsesc cuvintele.

Știu că nu există sfârșit și că plecările nu înseamnă decât o nouă etapă...Doar timpul va arăta dacă mai rea sau mai bună. Dar înțeleg ce înseamnă să te smulgi dintr-un loc care ți-a fost ani de zile, cu urcușuri și coborâșuri, "familie".

Ieri a fost o zi. O zi în care am simțit că într-un fel totul e trecător. Și că valoarea nu e locul, ci omul. Că ne dăruim uneori muncii prea mult și că în urmă nu rămâne mai nimic. Poate doar amintirile și cu puțin noroc, oamenii pe care i-am privit în ochi, oamenii care ne-au simțit sufletul. În rest sunt sigură că uitarea înghite totul...

Deși suntem mari, puternici și părem căliți de viață în realitate suntem ca micile boabe de grâu aruncate pe ogor. În bătaia vântului. Căutăm, ne stresăm, nu dormim și nu mâncăm.

Și într-o zi realizăm că anii trec.

Că am muncit prea mult și ne-am ocupat de suflet prea puțin. Poate că sensul vieții nu e ăsta. Sau poate că uneori trebuie să pierdem direcția, ca să găsim DRUMUL.

După vis

Edvard Munch

Mă trezesc uneori

Ca şi cum
aş fi pierdut
Jumătate din mine,
Jumătate din inimă,
Jumătate din viaţă.
Mă trezesc
cu durerea copiilor
care cresc
fără mamă.
I-am ţinut în braţe
azi-noapte,
în vis.
M-am uitat în ochii
celor două copile
Şi mi-a fost

aşa de milă,
De parcă

Ar fi fost
ale mele.
În acelaşi vis
Am simţit
şi durerea
femeii
care a rămas
Fără soţ.
Mă apăsa
în piept.
Şi nu mă lăsa
să vorbesc.
Aşa se întâmplă
uneori,
Ca azi.
Să mă trezesc
Sufocată.
De parcă aş
fi pierdut
jumătate din inimă,
jumătate din mine,
jumătate din viaţă.

Joi

PAUL GAUGUIN

O banală zi de joi.
Dar nu e.
Ochii se deschid cu greu.
Cafeaua de dimineaţă lipseşte
Iar afară plouă.
Ai putea crede
Că toată Veneţia
S-a mutat la Bucureşti.
Primul pas
E şi prima baltă.
Sunt udă la picioare.
Noroc că în maşină
e cald.
E prea cald.
Moţăi.
Stau cu capul
Sprijinit de geam,
Şi m-aş ghemui
Dacă aş putea
Ca un copil alintat
Care nu vrea la grădiniţă.
Apoi muncă.
O şedinţă.
Şi-o cafea din aia rea
De la tonomat.
Apoi foame.
Prea mare.
Mă arunc peste peştele
din caserolă
Iar un os
Îmi rămâne în gât.
Dă-i cu pâine,
Cu apă,
Cu ceai.
Cu măr,
Cu orice
Poate trece.
Dar nu!
Osul se încăpăţânează
Să rămână
Lipit în gât.
Şi să mă înţepe.
Aş fi crezut
Că e o zi de joi
banală
Dar nu,
Nu e!

Pilda zilei

Oboseala te face vulnerabil.

Gluma zilei de ieri

- Avem nişte imagini! Cu reportarea romilor în Transmisia!

- Cu ce?

- Cu reportarea romilor în Transmisia!

- Adică cu deportarea romilor în Transnistria?

- Da, da. Deportare, reportare cum ziceţi!

Pilda nopții

Dacă vrei să cunoști un om trăiește alături de el o situație extremă.

Planuri

Urăsc iarna. Da. Am mai spus-o. Și mă gândesc cu groază cum ies mâine de la capătul lumii pentru a ajunge la celălalt capăt. Adică la muncă. Astăzi nu am scos nasul afară, nici măcar pe fereastră. Am privit doar de după perdea Spaima Albă. Să văd cum cresc troienele, dacă mai viscolește sau nu.

În aceste momente îmi doresc să fiu iar la școală. Pentru că, dacă aș fi la școală, mâine aș fi liberă, nu-i așa? Chiar nenea Boc mi-a dat învoire!

Dar nu, nu sunt la școală. Așa că am pus deja ceasul să sune cu o oră și jumătate mai devreme iar acum fac scenarii...Să fie taxi, să nu fie taxi...Dacă am norocul să găsesc taxi e clar că nu intră nicio mașină printre blocuri. Atunci îl chem la stradă. Deja intuiesc conversația cu dispecera. Ce adresă aveți? Bulevardul X, lângă benzinăria Y. Casă sau bloc? Bloc. Blocul, vă rog. Păi, benzinăria nu are nicio treabă cu blocul. Numărul atunci. Nu știu numărul. Dar să vină lângă benzinăria Y. Blocul domnișoară. Și așa mai departe. Căzut la pace.

Asta e varianta fericită. Adică plan A, articol a mic prim. Pentru că există și varianta plan A, articol a mic secund. Adică găsit taxi, trafic dement. La ultima experiență am stat mai bine de două ore prizonieră în mașină. Așa că știu ce mă așteaptă.

Planul B ar fi tramvai, tramvai, puțin mers pe jos și autobuz.

Ultima dată când am aplicat planul B, tot la ninsoare, tocmai a avut loc un accident pe șine și domnul primul tramvai nu mai venea.

Iar penultima dată am așteptat 15 minute primul tramvai și 30 de minute al doilea. Deși în mod normal doamnele tramvaie sosesc la interval de câteva minute.

Planul C nu există.

P.S. O informație de ultimă oră venită de la fața locului, de la cineva care a fost nevoit să scoată nasul afară, chiar în această noapte: între blocuri e jale. Nu e chip să te deplasezi cu mașina. Șoselele sunt cică OKEY. Doamne ajută! Poate am noroc să fie varianta A, articolul a mic prim. Adică găsit taxi, găsit benzinărie, trafic acceptabil.

În pași de dans

Nu m-am săturat de piesa din postul anterior. De fapt eu ascult varianta instrumentală a melodiei. Dar nu sunt așa de pricepută încât să reușesc s-o postez aici.

Pasiunea pentru melodia asta a fost fulgerătoare. De trei zile doar asta ascult. Ziua, noaptea, ba chiar și la muncă printre două, trei rânduri.

Am ascultat-o atât de mult încât creierul îmi zvâcnește în ritm de tango.

Mi se pare că melodia asta e ca dragostea. Are în ea toate stările pe care ți le poate aduce acest sentiment. Pasiune, dăruire, tristețe, disperare, creație, suferință, lacrimi, zâmbet, atracție. Melodia asta a intrat în mine, a devenit una cu sufletul meu. Și îl răscolește de fiecare dată cu acordurile ei. Acum visez să învăț pașii de tango. Mă văd dansând într-un spațiu în care nu există timp.

Vouă vi s-a întâmplat să faceți o pasiune nebună pentru o melodie?

Piesa serii

Ascult
o muzică tristă.
Am găsit-o
ascunsă
Printre alte sute
de melodii.
Acordurile
sunt de tango,
pasionale și sfâșietoare
În același timp.
Oamenii își amintesc
de oameni
După ani de zile,
Și se comportă
Ca și cum ar fi fost ieri.
Uneori e bine că
ne salvează
Memoria.
Ne salvează
prin uitare.
Uitarea ne face liberi,
Liberi să mergem mai departe.
Iar muzica e
cadoul sufletului.