Doar iubirea învinge moartea...

Hristos a Înviat!

Se spune că e suficient să faci un pas spre Dumnezeu, iar Dumnezeu îi va face pe ceilalți, până la tine. Așa cred că e și atunci când vrei să faci o faptă bună. E suficient să vrei, să te rogi, iar de acolo de Sus vei primi atât de mult ajutor, încât nici nu ai sperat vreodată.

Știam asta, dar am avut ieri ocazia să-mi reamintesc. Așa că punctez aici acest aspect, ca nu cumva să uit vreodată, ce daruri minunate primim atunci când vrem să dăruim. Pentru că noi de fapt primim daruri, atunci când facem o faptă bună. Primim bucurie, primim lecții de viață, parcă suntem mângâiați de îngeri și purtați așa, pe aripile lor. Senzația aceasta am mai avut-o doar atunci când am început să merg cu vreo cinci, șase ani în urmă, prin spitale, la copilașii bolnavi de cancer. Nu știam dacă voi rezista să văd atâta suferință și m-am rugat lui Dumnezeu să mă ajute să pot face asta. 

Și de câte ori mergeam acolo pluteam. Știu că pare paradoxal, ceea ce scriu dar simțeam că pot dărui din mine, din sufletul meu, din inima mea, simțeam că pot mângâia și aduce zâmbet pe chipul celor care treceau prin clipe cumplite. 

Apoi, când plecam, gata! Eram sleită de puteri, mă lovea parcă cineva cu leuca în cap, eram leșinată de energie, uneori chiar cădeam la pat și zăceam câte o zi întreagă, după marile acțiuni. Plus că erau anumite cuvinte, gesturi, expresii care mi se lipeau de suflet. Și inevitabil acolo au intrat pentru totdeauna și câțiva dintre copii. 

Anul acesta de Paște mi-am dorit să aducem mângâiere acolo unde sunt mame care dau viață și care luptă pentru pruncii lor, născuți prematur. 

Am trecut de două ori prin asta. O dată cu Sofia. Apoi cu Nicolae. Am cunoscut multe sentimente, am trecut prin apă și prin foc, în același loc. În același spital. Și nu credeam niciodată că voi mai putea să calc în locul în care mi-a murit primul copil. Lumina ochilor mei! Dar am putut! Și mai mult decât atât, Dumnezeu m-a întărit să trec din nou, cu Nicolae prin emoțiile mamei care-și vede copilul la terapie intensivă, ajutat de aparate să respire.

Totul a avut cu siguranță o pedagogie. Minunea e prea mare ca să poată fi exprimată în cuvinte. Minunea că Nicolae, născut prematur la 34 de săptămâni și 4 zile și doar 1900 de grame a venit pe lume chiar în ziua în care Sofia a trecut la Domnul. Și că acum e bine. Perfect. Poate a fost nevoie să mă întorc în ceea ce pentru mine a fost un Iad, ca să mă vindec, măcar parțial de o traumă ce și-a lăsat pentru totdeauna amprenta pe sufletul meu. Nicolae nu doar că s-a născut în aceeași zi în care Sofia a trecut la Domnul. Eu am stat după naștere în același salon, în care am stat și cu trei ani în urmă, Nicolae a fost tratat de medicul care a tratat-o pe Sofia și tot așa...

Aproape o lună și jumătate de spitalizare cu Nicolae a însemnat pentru mine să retrăiesc drama mea de multe ori. Prin ochii mamelor care și-au vegheat copiii, născuți înainte de vreme. Patru dintre cei care au luptat pentru viață, în aceeași perioadă în care a stat și Nicolae în spital sunt acum alături de Sofia, în Rai. Și nu doar această durere. Ci și alte spaime, complicate, mai complicate decât le vezi uneori doar în filme.

Închei această paranteză mare. Și revin. Știu cât este de greu să stai în spital, cu un prunc de câteva sute de grame, poate mai mult și să te rogi neîncetat să trăiască. Să fie sănătos. Să-l iei acasă și să ieși cât mai repede pe poarta spitalului. De aceea, anul acesta de Paște mi-am dorit mult să facem o mică bucurie mamelor cu bebeluși prematuri care sunt internate în Spitalul Polizu. Chiar dacă de câte ori intru pe holurile de acolo sunt cuprinsă de sentimente amestecate. Doar iubirea poate învinge moartea. 

Cincizeci de cărți cu minunile făcute de Sfântul nostru drag ("Sfântul Efrem cel Nou, tămăduitorul trupurilor și al sufletelor", editată de asociația noastră), pască (50 de bucăți) și cozonaci de casă (50 de bucăți) (cumpărate din fondurile asociației noastre, Asociația "Sfântul Nicolae și Sfântul Efrem cel Nou", de la doamna Mihaela Burcea de la Pitești) și lalele cumpărate din bănuții dăruiți de o doamnă cu inima mare din Canada. Acestea au fost darurile. Simbolice. O mână de prieteni buni ne-au însoțit: Alice, Andrei, Georgiana și Adi. 

La spital am primit sprijin de la o doamnă asistentă care mă știa încă de când am născut-o pe Sofia. Mulțumesc! Am vizitat pe rând, mămicile de prematuri. Într-un salon am cunoscut o mămică fericită că Sfântul Efrem o "vizitează". Avea evlavie mare la acest Sfânt iar pruncul ei va purta numele de Efrem. 

Am lăsat un pachet și pentru o mămică ce se afla în terapie intensivă, tocmai născuse. Am aflat ulterior, cu bucurie, că și pruncul ei se va numi tot Efrem! Sfântul Efrem ne face mereu surprize! Slavă lui Dumnezeu pentru toate.

Într-un alt salon ne aștepta o mămică singură. Cu doar o zi în urmă îi murise bebelușul. Cântărea 670 de grame, un pic mai mult decât Sofia. Am simțit cum durerea ei îmi sfâșie inima. Am stat puțin de vorbă. Nu știu cât am reușit să o alin, dar sper ca Sfântul Efrem cel Nou să o ajute și să ajungă că sufletul ei, prin cărticica pe care i-am lăsat-o.

Am împărțit cărți și cozonaci și câtorva mămici care așteptau să nască.

Următoarea noastră oprire a fost la Maternitatea Giulești. Aici, Sfântul Efrem cel Nou ne-a mai făcut o bucurie. Am cunoscut o mămică cu tripleți care își dorea mult să nască de ziua Sfântului Efrem, adică pe 5 mai. Dar Bunul Dumnezeu a rânduit să nască de Sfântul Calinic, pe 11 aprilie. Iar copilașii ei sunt bine. Probabil vor pleca în câteva zile acasă.

Cum ne rămăseseră daruri destule ne-am gândit să ducem cozonăcei parfumați și la copilașii internați în Spitalul Grigore Alexandrescu. Am ajuns la spital (eu personal nu cunosc deloc acest spital), nu prea știam pe unde să ne învârtim, holurile erau cam pustii, am vorbit cu un medic, care nu ne-a lămurit prea mult, am vrut să mergem la terapie intensivă, dar am înțeles că acolo copilașii sunt internați fără părinți, deci nu am fi avut acces. Și în timp ce ne tot codeam ce să facem, Adi și Andrei au auzit pe holul de la etaj glasuri care cântau: "Hristos a Înviat". Așa ne-am întâlnit cu părintele Peiu, părintele spitalului care mergea la micii pacienți, însoțit de câțiva credincioși. Dânsul ne-a și îndrumat spre secțiile unde erau copii internați, unii în stare gravă chiar. Eu am luat-o ca pe un semn binecuvântat.

Așa am ajuns să împărțim daruri pe secția de Arși, la Chirurgie și Ortopedie. Cel mai emoționant a fost la copilașii arși. Unii erau "împachetați" precum mumiile. Doar ochii li se mai vedeau. Alții plângeau de durere. Pe secție au intrat doar Georgiana și Alice. Și au ieșit de acolo, tulburate.

Peste tot am fost primiți cu dragoste de personalul medical. Mare minune! M-am bucurat de fiecare "întâmplare" care ne-a arătat încă o dată cât de mult ne poartă tuturor, Bunul Dumnezeu de grijă.

Ultimele bucăți de pască le-a dus Georgiana la niște familii fără posibilități din Pantelimon. 

Vă doresc tuturor să aveți în continuare zile de sărbătoare binecuvântate! 

P.S. Mai multe fotografii de la micuța noastră acțiune puteți să vedeți aici:
https://www.facebook.com/pg/inmemoriasofiei/photos/?tab=album&album_id=1068899756587988