Enrique Iglesias

Cred că am mai spus că nu mă pricep la muzică. Nu am cultură muzicală. Îmi place o piesă şi atât. Nu prea mă pricep eu nici la artişti. Pot să spun că îmi place muzica veche. Măcar atât disting şi eu. :)Mi-a plăcut însă de Enrique Iglesias. Mi s-a părut foarte deschis şi culmea, fără fumuri. Sunt multe vedete la noi, mulţi artişti de carton care au mai multe pretenţii decât el. Omul nu a cerut prea multe. Doar o cameră de hotel întunecoasă ca să se poate odihni, multe ceaiuri şi multe fructe.

A venit degajat la aeroport. A zburat 11 ore dar părea destul de odihnit. Nu a fugit nicăieri cum fac alte vedete şi ne-a răspuns la toate întrebările. Mi s-a părut civilizat şi deschis.

Şi spre seară, la interviu a fost la fel. Drăguţ cu toată lumea. A stat la poze, a zâmbit în stânga şi în dreapta. Chiar nu s-a comportat ca o vedetă. Ci ca un om obişnuit.

Chiar dacă nu e neapărat genul meu de frumuseţe masculină mi s-a părut drăguţ, ca un copilandru. Pentru că nu îşi arată vârsta. Cel mai mult mi-a plăcut când am auzit ce planuri are pentru 2009 - să doarmă opt ore pe noapte. L-am înţeles perfect, şi mie îmi place să dorm. Mai mult şi mai mult.

Chiar dacă am aşteptat câteva ore după el şi am ajuns târziu în noapte acasă, mi-a plăcut. Pentru că Enrique a fost natural şi nu a tratat jurnaliştii cu dispreţ. Şi nici cu un aer de superioritate.

Frânturi

Am văzut azi nişte imagini de la Revoluţie. Nu ştiu de ce mi-au dat lacrimile. M-am gândit la toţi cei care au pierdut pe cineva acum 19 ani. Uneori am impresia că mulţi dintre noi au uitat totul. Recunosc că eram mică atunci. Dar uitându-mă la imagini am simţit puţin din bucuria eliberării şi puţin din tristeţea celor care au pierdut pe cineva drag.

La prima oră

Azi dimineaţă. Bate cineva la uşă. Mă uit pe vizor. O femeie şi un bărbat. Între cine e. Femeia mormăie ceva. Reiau întrebarea. O dată, de două ori. Cam la al treilea răspuns reuşesc să înţeleg mormăitul. "Vreau să vă vorbesc din Biblie", îmi spune. "Îmi pare rău, plec la serviciu", îi răspund prin uşă.

Mă uit în continuare pe vizor. Cuplul bate la uşa vecinului. Fără succes. Nu răspunde nimeni.

Un gând fulgerător îmi trece prin minte. Dacă aştia sunt hoţi? Cine

m-a pus să spun că plec la serviciu???? Pentru că acesta e unul dintre modurile de operare ale hoţilor - unul verifică dacă e cineva acasă, apoi verifică şi uşile de pe palier şi după aceea acţionează.

De multe ori dau lovitura la mai multe apartamente din acelaşi bloc, chiar în miezul zilei. Am vorbit cu oameni care au lipsit doar o oră de acasă, suficient pentru hoţi. O dată au spart apartamentul unui administrator care stătea la parter, chiar lângă lift, într-un bloc de zece etaje. Omul avea două uşi la apartament şi le-au spart într-o clipită pe amândouă.

În plus azi noapte am visat urât. Vechiul meu coşmar, mi se rupseseră dinţii. Dar azi noapte era sinistru, pentru că spărtura era la dinţii din faţă.

Totuşi sper ca oamenii ăia să fi fost doar doi "martori ai lui Iehova" sau mai ştiu eu ce, nu doi hoţi.

Asta o să văd desigur când ajung acasă.

Colindul minţii

Ştiţi faza aia din serialul "Ally McBeal" în care actriţa Calista Flockhart aşteaptă la trecerea de pietoni şi începe să danseze dement după muzica pe care o are în minte?

Şi eu am câteodată, aşa muzica mea. O aud tare în creier şi îmi vine să sar în sus pe ritmul ei. Mă abţin desigur pentru că lumea m-ar putea considera nebună.

În mod suprinzător azi acordurile au fost calde. Cred că nu întâmplător aud în cap colinde cântate de voci cristaline.

Îmi vine şi mie să fredonez. De fapt nu am uitat nici acum colindele pe care le-am învăţat la cor, în şcoala generală. Atunci aşteptam Crăciunul şi le cântam părinţilor colindul care mi se părea cel mai frumos.

Acum le cânt în gând. Dar pentru mine e suficient şi aşa.

Neputinţă

Vine Crăciunul. Acum simt cel mai acut câtă nevoie de ajutor au doi dintre prietenii mei.

E vorba de C1, o femeie care stă de 20 de ani într-un scaun cu rotile şi de C2, un tănâr care se luptă cu o boală care îi topeşte muşchii.

Am reuşit să-i ajut de câteva ori. Mâini invizibile de susţinere, necunoscute mie s-au prins atunci în demersul meu.

Dar pentru ei, boala e atât de nemiloasă încât nu e suficient. Eu nu mai pot să bat nici la uşa instituţiei care i-a ajutat la un moment dat. Pentru că spun sincer, instituţia a fost generoasă.

Şi totuşi mă frământ. Poate uneori am reuşit să ajut nişte străini, dar uite că nu pot să ajut nişte prieteni.

Au nevoi de care le e ruşine să vorbească. C1 a rămas fără tată de curând, are probleme legate de casă, de plata întreţinerii, de cumpărarea medicamentelor, are restanţe la credite şi multe, multe alte probleme. Vorbele îi stăruie uneori pe buze, e atât de modestă încât îi e ruşine să se plângă dar eu îi simt cuvintele nerostite şi mă dor pentru că nu ştiu cum s-o ajut.

C2 visează la o operaţie în China cu atât de controversatele celule stem. E dreptul lui să încerce. Cred că oricare dintre noi, dacă am fi puşi în faţa unei boli crunte am merge până în pânzele albe.

Dar din nou am mâinile legate. În plus C2 se luptă cu o situaţie cel puţin hilară. Pentru boala lui există un singur medicament care poate stopa evoluţia şi iniţial nu putea să-l cumpere, pentru că medicamentul costa aproape 20 de milioane de lei vechi.

Apoi medicamentul a fost trecut pe lista leacurilor gratuite dar nicio o farmacie nu-l avea pe stoc. Prin relaţii şi cunoştinţe a făcut rost de medicament pentru câteva luni, dar acum farmacistele respective au la rândul lor probleme din partea patronilor pentru că aceştia nu îşi pot recupera de la Casa de Asigurări Judeţeană sumele pentru medicamentul respectiv, sume care se ridică la câteva zeci de milioane de lei vechi.

Deci C 2 nu poate să mai ia medicamentul. Şi mi se pare strigător la cer să nu decontezi un medicament care e prin lege, gratuit.

C1 şi C2 sunt prietenii mei. Iar eu de Crăciun nu pot face altceva pentru ei decât să mă rog, să-i încurajez, să le spun o vorbă bună. Şi să sper că îngerul lor păzitor va face o minune şi îi va ajuta el în locul meu.

Să-l ajutăm pe Victor

Am preluat mesajul integral de pe blogul http://www.mariacoman.blogspot.com

Un baietel pe care il cheama Victor are nevoie de ajutor. Are 6 ani si o tumora pe creier. Nu poate fi operat in Romania, a fost acceptat la o clinica din Hanovra, dar pentru asta are nevoie de aproximativ 30.000 de euro. Parintii lui au reusit deocamdata sa stranga 4.000. Raman 26.000.
Ca sa faceti o donatie, trebuie doar sa mergeti la un Raiffeisen. Cu siguranta e unul pe langa unde stati.


Conturile unde se pot depune bani pentru operatia acestui copil
sunt
RO25 RZBR 0000 0600 1084 5707 pentru RON
RO97 RZBR 0000 0600 1114 1619 pentru EUR
Ambele conturi sunt deschise pe numele DAMIAN MIHAELA ROXANA (mama copilului) la RAIFFEISEN BANK S.A.
Pentru orice detalii suplimentare puteti apela 0727907808 sau
0214366104.

Moş Nicolae

Anul acesta am avut o zi foarte frumoasă de Moş Nicolae. 60 de suflete au adus daruri la opt bătrâni.

De aceea a fost cel mai frumos Moş Nicolae din viaţa mea.

E frumos să primeşti dar parcă şi mai frumos să poţi dărui.

În ochii bătrânilor am văzut un licăr de bucurie dar parcă şi ochii bunicilor mei, care nu mai sunt.

Cel mai mult m-a impresionat o bătrânică. Ea mi-a spus că Sfântul Nicolae a protejat-o toată viaţa şi că s-a rugat mereu lui, în urma unui vis premonitoriu pe care l-a avut în tinereţe. Nu numai că am crezut-o pe femeie , dar am şi înţeles-o pe deplin.

După prânz am ajuns acasă. Le mulţumesc tuturor celor care nu m-au uitat - prieteni mai noi sau mai vechi.

Nu am simţit nevoia de petrecere. În sensul propriu al cuvântului. Am petrecut însă în linişte, în vârful patului citind o carte şi m-am bucurat de toate gândurile bune pe care le-am primit.

Sfântul Nicolae a fost generos cu mine. Şi ieri şi în fiecare zi.

Aseară

Aseară. Aproape de miezul nopţii. Parcăm maşina la locul obişnuit. Eu ies din maşină şi aştept.

La circa cinci metri distanţă e o altă maşină cu farurile aprinse. Parcă aşteaptă ceva. Dă cu spatele şi şoferul deschide geamul. Un bărbat. Ăllllla eeeee locul meu, îmi spune printre dinţi. Are un defect de vorbire mă gândesc.

Aveţi autorizaţie plătită la primărie, îl întreb. Daaaa, daaaa am. Eu vorbesc politicos. Păi dacă aveţi atunci pot să o văd şi eu, îi întreb.

Eeeee, la şoţţţţia mea. Trebuiie să viiinăă soţia mea. Şoooţia mea.

Domnule, aveţi sau nu autorizaţie? Îl mai întreb o dată. E clar. Omul e beat. Nu beat. E rangă.

Îl las în plata Domnului şi mă îndrept spre maşină. Că doar nu era să stau toată noaptea lângă el. Coboară din autoturism. E mare cât uşa. Mă gândesc că poate devine recalcitrant. O ţine una şi bună.

Neeevastă-mea....Autorijaţiiie.

La un moment dat mă gândesc să sun la 112.

Bărbatul se uită la mâna mea în care ţin un trandafir. ŞŞŞŞunteţii de la Pe Se De????? Mă întreabă. Cu asta chiar că mă lasă fără replică. Aşa că îl las pe beţiv în plata Domnului. Cu tot cu parcarea lui!