În aşteptarea rochiei de mireasă

Teoretic de azi într-o săptămână rochia mea de mireasă ar trebui să fie gata. Şi tot teoretic ar trebui să am şi săndăluţele.

Sincer ard de nerăbdare să merg la probă. M-am uitat acum la fotografiile pe care le-am făcut atunci când am ales-o. Îmi place rochia asta şi de abia aştept să o îmbrac. Sincer îmi pare rău încă de pe acum că nu pot s-o port decât o singură dată. Mă gândesc cum aş putea s-o modific ca să mă pot bucura şi cu alte ocazii de rochiţa mea.

Asta e destul de enervant că momentul asta al căsătoriei pentru care te pregăteşti atât de mult durează atât de puţin.

Mă gândesc la încă o variantă. În fiecare an pe 12 septembrie să facem o petrecere de ziua noastră. Să îmbrac iar rochiţa şi să dansăm nebuneşte alături de prieteni.

Sau mai am o idee. Un prieten îmi povestea că rochia de mireasă deschide uşile cluburilor. Şi că o amică de-a lui s-a îmbrăcat în mireasă la câteva zile după nuntă, şi-a luat gaşca şi a dat o raită prin mai multe cluburi din Capitală. Toţi au crezut că e vorba despre o mireasă furată şi au primit convoiul cu braţele deschise.

Aşa că... cine vrea să participe?????

Cutremur

Nu ştiu dacă mi-e teamă de cutremur mai mult decât de orice altă catastrofă naturală. Sincer, nu cred. Poate doar dacă mă gândesc mai bine că blocurile astea cu pereţii subţiri, cutiile de chibrituri s-ar contorsiona serios în faţa mâniei pământului.

Dar nu am avut niciodată o viziune fatalistă asupra morţii. Dacă ţi-a venit ceasul cred că nu poţi fugi de clipa fatidică indiferent câte măsuri de precauţie ţi-ai lua.

Iniţial am crezut că cineva mişcă patul. Apoi am realizat că e cutremur. M-a luat brusc durerea de stomac. Aşa, câteva clipe. Apoi s-a dus.

Îmi doresc însă să ne ferească Dumnezeu pe toţi de o astfel de catastrofă. De un cutremur puternic.

Turquoise

Turquoise. A naibii culoare. Am citit pe un site că ar fi "noul negru al fetelor".

Blonda sub acoperire mi-a trezit apetitul pentru culoarea asta după ce mi-a făcut cadou o pereche de cercei turquoise. Şi cum aveam cercei trebuia să-i asortez la ceva, nu? Mi-am luat câteva bluze în culoarea minune şi după aceea mi-am luat şi o pereche de cercei la fel, că deja aveam prea multe haine şi prea puţine accesorii în ton.

Eşarfa turquoise a devenit aproape un MUST al aspectului de zi cu zi. O cumpărasem din Italia dar nu i-am dat prea multă atenţie până când nu m-a lovit atracţia asta cromatică în moalele capului. Poate vi se întâmplă şi vouă, dar eu pot să am o mie de haine că tot patru, cinci port, alea care îmi plac în perioada respectivă.

Ca nebunia să fie completă îmi fac rochia de cununie la comandă. Şi cum să fie, cum să fie? Nu mai aveam dileme. Zic turquoise şi gata.

Nu am găsit un material simplu, într-o singură culoare. Oricum e turquoise. Asta e clar. Şi are un imprimeu.

Dilema e alta. Acum vreau şi sandale turquoise. NU, să nu îmi spuneţi ce vă trece prin minte! Nu, nu le fac la comandă. Vreau să le iau DE-A GATA. (cred că există expresia asta)

Ştiu din vaga mea pregătire cromatică că nu trebuie musai să ai şi hainele şi accesoriile în aceleaşi tonuri dar eu vreau sandale turquoise şi gata.

Înainte de a intra într-o nouă încurcătură aş vrea să vă întreb dacă puteţi să-mi daţi câteva sugestii. Poate că aţi văzut nişte sandale minune în vreun magazin pe care eu nu-l cunosc şi erau aşa, nici prea înalte, nici prea joase şi desigur, TURQUOISE.

Sandale. Partea a patra

Pentru cei care sunt deja în temă cu subiectul am intrat într-un nou capitol al subiectului SANDALE.

Am sunat-o pe doamna designer pentru a stabili o nouă întâlnire pentru că aşa cum spuneam am realizat că în momentul în care sunt încălţată cu ele degetele îmi îngheaţă de la strânsoare şi e limpede că nu pot să le port.

M-am gândit să optez pentru varianta amiabilă, dar asta numai pentru că la prima vedere femeia mi-a făcut o impresie bună.

Am aşteptat să treacă sărbătorile iar marţi am sunat-o. Nu mi-a răspuns la telefon. Pentru că e simplu, ŞTIA CINE SUNT şi nu avea nici un interes să răspundă aşa cum o făcea când eram în faza - dat comanda.

Dar eu am insistat aşa micuţă şi delicată cum sunt şi am sunat astăzi din nou, de pe celălalt număr de telefon, pe care doamna designer nu îl avea în agendă.

Şi SURPRIZĂ, doamna m-a sunat înapoi. A început cu urări drăguţe dar i-am spus repede cine sunt ca să nu se piardă în formalităţi. Recunosc că a fost blândă şi mi-a zis că îmi face sandalele din nou.

A TREIA OARĂ. Aşa că luni mă postez din nou la atelier. Sincer sunt deja obişnuită, cunosc drumul doar e a cincea oară când merg acolo.

Acum am o singură problemă - weekend-ul următor merg la Sibiu la probă pentru rochia de mireasă şi doamna designer

mi-a zis că vrea să finalizeze rochiţa şi am nevoie de sandale pentru a stabili lungimea exactă a rochiei.

Credeţi că e posibil ca a treia pereche de sandale să fie perfectă? Şi să fie gata în doar trei zile? Şi să nu o iau de la capăt cu retuşurile? Oricum promit că dacă nici încercarea asta nu dă roade renunţ. La ele. Adică o iau de la capăt cu căutările.

Despre patimi şi furt. Ultima parte

Cel puţin pentru moment am lăsat-o pe Ţăţica fără replică.

I-am pus al doilea bilet şi i-am restituit şi ghiveciul în care pusese deja celebra mea floare. Bineînţeles că pe al meu nu

l-am primit înapoi. O dată cu ghiveciul i-am lăsat şi un bilet referitor la etajeră.

"Probabil că şi etajera de flori pe care aţi luat-o din faţa uşii mele acum câteva luni aţi găsit-o de fapt tot aruncată pe fereastră. Sau era tot un gest din categoria fapte bune?"

Sunt dezamăgită. Ţăţi nu mi-a mai răspuns. A aruncat ostentativ biletul pe scări şi cineva l-a călcat în picioare. L-am întors pe toate feţele, doar, doar voi găsi vreun mesaj. Oricum presimt că disputa nu s-a terminat şi mă întreb dacă are rost să scot ghiveciul cu floarea din nou în faţa uşii. Dacă tot a devenit distractiv...

Piesa zilei

Timp de rugăciune

Timp de rugăciune

Şi timp de visare.

Tu calci uşor peste urmele paşilor mei,

Atât de uşor, încât formele rămân îngheţate

în memoria timpului.

Ai cules fiecare lacrimă

şi ai ferecat-o în clopotul uitării

Şi fiecare tremur al genei

L-ai liniştit cu o sărutare.

Îngerii păzitori au fugit demult.

Niciunul nu vine nechemat.

Umbrele îi alungă

Cu patima măruntă.

Dar vine un timp al rugăciunii

Şi al visării,

Când umbrele vor urla bezmetice

Către îngerii lor.

Unele îi vor găsi.

Pentru altele

Va fi prea târziu.

Despre patimi şi furt. Partea a doua

Aşa cum mă aşteptam Ţăţica a luat floarea din nou şi a pus-o la etajul ei. Ca să nu continuăm acest război surd am luat floarea şi am băgat-o în casă. Nu m-am putut abţine şi

i-am lăsat în loc, următorul mesaj: "Dacă tot furaţi în Săptămâna Mare aştept ghiveciul florii, înapoi!". Ce a urmat,

m-a făcut să râd cu lacrimi. Azi dimineaţă când am deschis uşa în casă

mi-a căzut un bilet cu următorul text. Îl reproduc aici.

"Nu fură nimeni ţi-am găsito aruncată pe geam afară.
Dacă na-i observat că ţi-am schimbat ghiveciul şi pământul la ea.
Am zis că e mai bine dacă o pun lângă celelalte. Eu cred că am făcut o faptă bună.
Înainte să acuzi mai bine întreabă de ce era acolo.
Aşa că tu vorbeşti fără să şti"

Normal că nu cred o iotă din toată povestea. Că nu arunca nimeni ghiveciul pe geam. Şi oricum chiar dacă s-ar fi întâmplat aşa putea să îmi bată la uşă să-mi spună că a făcut o faptă bună şi a recuperat floarea. Eu nu aveam nicio dovadă că a fost ea. Practic prin bilet s-a acuzat singură. Draga de ea, cum a vrut să facă o faptă bună. Iar "ştampila" de hoaţă i-a căzut greu.
Pentru că tot am intrat în jocul ăsta de abia aştept să-i mai las un bilet. Ceva de genul "Probabil că şi etajera de flori pe care aţi luat-o din faţa uşii mele aţi găsit-o tot aruncată pe fereastră!!!"
Cum vine asta... vezi ceva în faţa uşii vecinilor şi te gândeşti să faci o faptă bună. Să iei lucrul respectiv şi să ţi-l însuşeşti, că doar stă mai bine la tine. Şi după ce vecinul vede totul, tu o iei de la capăt ...
Acum am o singură problemă, să cumpăr un ghiveci ca să-i pot restitui doamnei cu suflet mare ghiveciul ei.

Despre patimi şi furt

Trebuie să recunosc că Ţăţica (sau vecina de la etajul patru)

s-a întrecut pe sine. Mă aşteptam la multe din parte ei dar acum s-a întrecut pe sine.

Preocupările ei casnico-manelistice care mă scot din minţi nu mai sunt demult o noutate pentru mine. Mă trezesc aproape în fiecare zi în urletele ei sau în bătaia păturilor trântite în geam.

Acum câteva luni Ţăţi mi-a furat din faţa uşii suportul pentru flori. Era un suport vechi al fostului proprietar care putea servi însă perfect rolului de etajeră pentru ghivece. Prima dată nu am fost sigură că ea mi l-a şparlit dar câteva zile mai târziu am văzut suportul la etajul ei. Pentru că e important de spus că Ţăţi are foarte multe flori şi chiar ai putea crede că e sensibilă ca o zambilă. Nu ştiu de ce, dar nu i-am spus nimic atunci. Ce aş fi putut să fac....să iau suportul înapoi?

Numai că Ţăţi FURĂ. Iar ieri a lovit din nou.

Acum vreo două săptămâni am scos în faţa uşii un ghiveci cu flori. Floarea se îmbolnăvise şi i-am tăiat o crenguţă în încercarea de a o salva. Am udat-o aproape zilnic şi îi curăţam periodic frunzele de praf. Inteţionam să-mi fac treptat o mică grădiniţă în faţa uşii, să cumpăr o etajeră (că aia pe care o aveam a furat-o Ţăţi, cum spuneam) şi să pun mai multe ghivece.

Aseară am simţit că mi se face rău. Ghiveciul din faţa uşii lipsea. Am aruncat o privire la etajul Ţăţicii dar nu am văzut nimic. Sincer, pe limbă mi-a stat o înjurătură. Nu îmi vine să cred că cineva poate fura în Săptămâna Mare. Nu pot să înţeleg cum te poţi bucura de bunul altcuiva. De o floare furată.

Dar viaţa la bloc bate filmul. Azi dimineaţă am găsit floarea. FLOAREA MEA. Era pe etajeră printre florile Ţăţicii. A mutat-o în alt ghiveci, probabil ca eu să nu observ. Numai că nu am cum să greşesc. Floarea are o crenguţă tăiată. E a mea.

Am simţit aşa, un val de revoltă. Poate că e un lucru neînsemnat dar pe mine gestul ăsta mă revoltă la culme. Nici nu am ştiut ce să fac. Am vrut să pun un afiş. E clar, degeaba mă duc la uşa ei. Nu vreau să mă cobor şi cu siguranţă m-aş certa ca la uşa cortului. Nu ştiu dacă femeia asta vrea să mă provoace sau e pur şi simplu o hoaţă.

Dar nu îmi vine să cred. Nu pot să înţeleg. E Săptămâna Mare. A Patimilor. Se spune că acum ar trebui să postim şi să facem acte de milostenie. Să fim mai buni.

Ceva tot am făcut. Oricum nu pot dovedi că ea a furat. Deşi sunt sută la sută sigură. Am luat floarea înapoi. Şi am pus-o din nou în faţa uşii mele.

Acum vă întreb pe voi. Ce îmi sugeraţi să fac?

În loc de noapte bună

Postul acesta e pentru toţi cei care au contribuit. Ştiu ei care. Şi despre ce.

Lor de dedic chipul bătrânei care se luminează de uimire. Ochii mari, care se deschid albaştri şi zâmbetul larg: "e pentru mine?".

Şi tot lor le dedic şi ochii căprui, încărcaţi de lacrimi şi de emoţie. Şi îmbrăţişarea caldă, de mulţumire.

Mi-ar plăcea

Am primit leapşa de la Oana. (nu mai ştiu cum să fac trimitere spre link)

1. Să fiu mai slabă cu exact 10 kilograme. Nu exagerez,

credeţi-mă cu atât mai puţin aveam la vârsta de 15 ani şi nu eram deloc slabă. Şi de atunci nu am mai crescut deloc.

2. Să alerg desculţă prin iarbă.

3. Să mă întâlnesc cu prietenii mei de la mii de km distanţă...

4. Să mai simt miracolul scenei. De teatru.

5. Să retrăiesc anii de liceu cu un plus de libertate.

6. Să plec într-o călătorie. În cel puţin una. Şi asta cât mai curând. Destinaţii posibile: Lisabona, Bari, Algarve, Santorini, Balcic, Cipru, Croaţia, Roma, Veneţia, Paris...

7. Să mă reîntâlnesc cu un om care a apărut o singură dată în viaţa mea şi care m-a ajutat necondiţionat.

8. Să mă enervez mai puţin.

9. Să pot ierta în gând pe fiecare om care mi se pare mărunt şi cu suflet hâd.

10. Să aflu mai multe despre semne şi premoniţii.

11. Să găsesc drumul paralel care ar putea face misiunea să prindă contur.

12. Şi nu în ultimul rând ...să am sandale de mireasă pe măsură :))))

Pentru că am uitat cum se face trimitere spre link dau leapşa Nadinei, Adeluţei şi doamnei Fifi.

O gură de aer

Sandale. Partea a treia

Pentru cei care nu sunt la curent ACELE SANDALE au fost făcute greşit şi a doua oară.

E adevărat că doamna designer sau cum să o numesc s-a oferit să le facă din nou dar nu am mai fost eu de acord. Am considerat că dacă de două ori le-a făcut greşit nu am motive să sper că a treia oară vor ieşi ca turnate. Acum regret că nu am acceptat să le refacă.

Aşa că am decis să mai retuşeze o bretea şi cu asta basta. E drept a greşit puţin şi culoarea dar am trecut şi peste asta, în definitiv rochia e lungă şi doar un artist poate să vadă diferenţele de nuanţă.

La ultima probă, la naiba oare a câta, cred că a patra, doamna designer nu s-a prezentat. L-a lăsat pe nenea Vasile, un bărbat mic şi bruneţel să suporte toanele miresei nebune, adică eu.

Nenea Vasile a făcut conştiincios vreo două drumuri în atelier, cică le-a mai lărgit puţin şi gata!

Mireasa, adică eu, a cedat. Oricum mă grăbeam să ajung la muncă. Şi oricum vinovatul principal nu era de faţă, ce mai puteam face? Am luat sandalele aşa cum erau. Doar că starea aceea de euforie din momentul în care am dat comanda s-a dus pe apa sâmbetei.

Ca să fie limpede, sandalele astea îmi plac. Îmi place modelul, că doar de aia l-am ales. Şi îmi plac şi culorile chiar şi cu mica diferenţă de ton.

Numai că în lumina dimineţii lucrurile stau BAD, BAD, BAD. Sandalele mă strâng ca dracu. Nu pot sta încălţată cu ele.

Să le duc înapoi e deplasat. Nu îmi surâde nici ideea de-a o lua de la capăt cu căutările şi de-a umbla iar la portofel.

Aşa că, deocamdată mă maltratez. Le-am dat cu spirt şi stau încălţată în ele.

Am verificat şi care sunt alternativele - sandalele de pe stocul din dulap. Există două variante de criză, dar niciuna nu îmi face totuşi cu ochiul.

Încă analizez posibilităţile. Poate mai dau totuşi o tură prin magazine. Ştie cineva vreo soluţie?

PS. Pentru cine are impresia că sunt o mireasă isterică vreau să fac o precizare: nu sunt, doar par :)))))

Raze de soare

Uneori căutarea are sens. Chiar dacă această căutare ne poate aduce epuizare. De multe ori găsim salvarea atunci când ne-am pierdut speranţa. Ceea ce căutăm poate fi mai aproape decât ne-am gândit. Şi lucrurile mai simple decât le-am visat.

Pe mine lucrurile simple mă sperie. Mie îmi plac soluţiile complicate. Aşa că, dacă sunt simple de multe ori le complic eu.

Uneori viaţa poate fi veselă. Şi oamenii buni. Buni, pur şi simplu. Asta mă dă pe spate câteodată. Când întâlnesc oameni buni. Cu suflet frumos.

Îmi vine să strig în gura mare: AM GĂSIT UN OM! AM ÎNTÂLNIT UN OM! MAI EXISTĂ OAMENI!