Alexandra vrea să trăiască

Am primit într-o zi un mail. O cheamă Alexandra. Are 24 de ani și luptă cu o boală cumplită. Un cancer agresiv. O tumoare cerebrală care i-a distrus visele, în 2009, pe vremea când era încă studentă la limbi străine.

Alexandra a făcut patru operații pe creier. Primele trei, eșuate. A doua a lăsat-o paralizată pe partea stângă. Din spital a luat o infecție și în urma ei, medicii i-au extirpat o parte din craniu. Nu au știut însă ce să facă cu bucata respectivă de os, pentru ca ulterior să poată fi reimplantată. Așa că, Alexandra a rămas să lupte cu senzațiile fizice, usturimi îngrozitoare, la orice schimbări de temperatură și mai ales atunci când este cald. Chiar și căldura din cameră îi face rău. 

A treia operație a lăsat-o pe Alexandra mai mult moartă decât vie. Medicii i-au spus mamei s-o ia acasă, să moară în patul ei. Au numărat săptămânile pe care au socotit că le mai are fata de trăit. 56. I-au pus  verdictul crud, în brațe, mamei distruse de durere. Durerea că-și vede singurul copil, cum se stinge, ca o lumânare. 

Alexandra a reușit să plece la clinica Anadolu din Turcia, în stare gravă. A urmat cea de-a patra operație. După trei ani de luptă, pe toate planurile, ani în care Alexandra a reușit să termine facultatea, în ciuda tuturor greutăților pe care i le dă suferința fizică, boala s-a întors în organism mai agresivă ca niciodată. 

Tumoarea este localizată în centrul creierului și nu poate fi deocamdată operată. Dar Alexandra trebuie să meargă la control, la clinica Anadolu din Turcia. Acolo unde a făcut și cea de-a patru operație. Acolo unde să speră să facă și intervenția de reconstrucție a craniului. Nu are bani. Nu are bani de biletele de avion. Nu are bani de cazare și nici de tratamentele medicale. Au ales de fiecare dată când au mers la clinica din Turcia să stea cazați la un hotel, pentru că nu-și permit să plătească internarea în spital. Mama Alexandrei e funcționar public. Tatăl e pensionar. În mod ironic, boala Alexandrei nu a fost încadratată la handicap de grad 1 așa că, singurul ei venit lunar este 234 RON. Și nu are dreptul nici la însoțitor, plătit prin lege. De descurcat nu are cum să se descurce singură. Pentru că cineva trebuie s-o îmbrace, s-o ajute. 

Știu că lumea este suprasaturată de cazuri umanitare. Dar scriind aici, sper și eu, la fel ca Alexandra, într-o minune. Sper că un porumbel călător va duce vestea acestei suferințe, până la inima celui sau celor care pot s-o aline. Cu o mângâiere, cu un bănuț, cu un bilet de avion oferit gratuit, sau chiar cu o internare sponsorizată de clinica Anadolu, Turcia. O clinică puternică ce și-ar permite cred să ofere măcar o sponsorizare pe an. Unui copil atât de sclipitor, de ambițios, de credincios și de bun. Cred că medicina, mai ales în acest domeniu al bolilor grave nu înseamnă doar reclamă. Nu înseamnă numai publicitate. Mă gândesc mereu la Sfântul Luca al Crimeei. Chirurg și episcop. Nu lua bani niciodată de la pacient. Se închina întotdeauna icoanei Maicii Domnului înainte să opereze. De aceea cred că medicina înseamnă solidaritate, înseamnă compasiune și dragoste pentru bolnav. Dacă Sfântul Luca a putut să trăiască o viață în sărăcie și să se dedice celor aflați în suferință sunt sigură că o clinică care trăiește din suferință poate să facă, măcar din când în când, un dar.

Sunt sigură că Sfântul Nectarie, pe care Alexandra l-a visat într-o noapte o va veghea pe această copilă puternică, luptătoare care are un noian de vise. Alexandra își dorește să facă un masterat, apoi doctorat, să-și întemeieze o familie, să iubească și să fie iubită. 

Dacă doriți s-o ajutați pe Alexandra Aron o puteți suna la numărul de telefon 0761136272.

Se pot face donații în conturile deschise la BRD, filiala Slobozia, pe numele Aron Alexandra Daniela:

RON: RO43BRDE230SV25479242300

EUR: RO39BRDE230SV25479322300

USD: RO35BRDE230SV25479402300

Mai multe informații despre Alexandra puteți găsi pe blogul ei www.alexandraaron.blogspot.com

Aici puteți să vedeți un reportaj din anul 2009, anul în care Alexandra a făcut trei operații într-o singură lună.

·        

Litoralul pustiu...

Iubesc marea. Valurile care vin și pleacă, care spun povești. Nisipul cald pe care poți desena mereu și mereu, alte forme pe care marea le înghite și le transformă la rândul ei. Iubesc scoicile cu structurile  multicolore și sideful lor strălucitor, de bijuterie. Îmi place litoralul pustiu. Îl ador și aș putea sta ore în șir cu ochii în zare, singură, numărând valurile, încercând să memorez glasul lor. Să-l memorez și să-l iau cu mine oriunde merg. Și când ceva nu-mi place, când zgomotele cotidiene mă fac să cobor de pe sfoara bine întinsă care mă ține în echilibru, să scot 

dintr-un buzunar ascuns glasul mării și să-l pun să-mi cânte de o mie de ori până când redevin eu. 

Despre rochii de ocazie. Căutările.

Rochie Dorin Negrău

Nu mai este mult și voi fi din nou în fața altarului! V-am speriat? De data aceasta nu în rol de mireasă, ci de nașă. 

Așa că, dacă vă era dor de capitolul "pantofi la comandă" mă gândesc să deschid un capitol nou, din aceeași categorie, "rochia de nașă". 

Ce poate fi mai simplu decât să-ți iei o rochie de gală? Pare, și totuși nu este. M-am gândit să aleg varianta cea mai simplă. Să o cumpăr. Așa că am dat o raită prin magazinele din centru, inclusiv cele din Centrul Vechi. 

Concluzia este simplă. Ori designerii autohtoni duc lipsă de imaginație, ori trăiesc undeva pe Coasta de Azur de se gândesc să vândă o rochie de ocazie la preț de o mașină! :) Exagerez, evident.    

Am văzut așa - categoria rochii Turcia sau China. Material prost. Preț acceptabil. Modele - de la varianta manele pe podium, până la variante ceva mai acceptabile, cu mai puțin sclipici. 

Categoria "rochii pe care nu le-aș purta nici prin casă". Sau pomul de Crăciun în rol de rochie. O mie de briz, briz-uri strălucitoare, peste materiale înflorate de nu mai înțelegi nimic. Unde începe și unde se termină rochia. Rochiile sunt realizate sub umbrela unor brand-uri cunoscute pe piața de profil.

Categoria "rochii la preț de mașină". Așa le numesc pe cele care sar de 3.500 ron. Jur că nu aveau nimic special. 

Am văzut mult sclipici. Pietre strălucitoare neprețioase puse la întâmplare pe bucățile fine de material care nu au greșit cu nimic. 

Nu am văzut nimic care să mă impresioneze. Sincer. O fundă. Un material strâns asimetric, într-o parte, o tăietură sau un detaliu decorativ pus aiurea, ca să scoată rochia din anonimat. 

Am văzut în schimb etichete. Multe sună ca o glumă proastă, la calitatea pe care o oferă.

Mi-a plăcut o singură rochie. Era mai mult de purtat pe podium însă, de o domnișoară cu picioare lungi și dispoziție de a defila în chiloți, pentru că de la brâu în jos, rochia era transparentă. Îmi plăcea însă partea de sus. Un fel de împletitură, din bucăți mici de material, în culoarea portocaliu spre corai și cu ceva accente decorative.

 Mi-a mai plăcut o rochiță în stil grecesc dar nu aveau decât o măsură mult prea mică pentru mine.

Pe internet oferta este ceva mai generoasă. Dar prețurile... Hmmm... Doamnelor, prețurile.... 

Îmi doresc o rochiță decentă dar nu comună. Lungă. Vaporoasă. Simplă. Deocamdată... mai căutăm!

Nu mă aștept să găsesc ceea ce caut. Și totuși visez la rochii atipice, la detalii asimetrice, înfoieli și îmbinări cromatice diafane sau curajoase, materiale vaporoase, plăcute la atingere, simplitate și frumusețe...

Poate că totuși mi-am greșit cariera... :)

Nicolae

Nicolae va face mâine transplantul cu celule de la frăţiorul său. Vă rog să-l pomeniţi în această perioadă în rugăciunile voastre. Mulţumesc. 

Caut job. Pentru prietenii mei

Mă gândesc destul de serios să-mi deschid o agenţie de recrutare a forţei de muncă. Numai pentru prietenii mei. Am mulţi prieteni valoroşi care ar putea face mai mult dacă ar primi o şansă. Unii lucrează în acest moment, alţii nu. Eu îi ştiu. Pot paria pentru ei. Le cunosc valoarea şi potenţialul. Le intuiesc sau le cunosc în detaliu, greutăţile. Cei mai mulţi dintre ei vorbesc rar despre ele pentru că nu este foarte comod să vorbeşti despre neîmpliniri. Eu una i-aş angaja pe toţi dacă aş putea. Aş vrea să le fac nişte portrete subiective. Afective. Cred că atunci când angajezi pe cineva, dincolo de CV-ul pe care îl primeşti cel mai mult contează calitatea omului. Cum este el. Cât te poţi baza pe el. Cât de onest şi de muncitor este. Am ales să vorbesc despre prietenii mei sub nume fictive. Nu le-am cerut la toţi acordul să scriu despre asta şi nu aş vrea să-i supăr cu ceva. Scriu însă pentru că ţin la ei foarte mult şi pentru că sper din toată inima că poate cineva care citeşte aceste rânduri să le acorde prietenilor mei, acea şansă pe care o aşteaptă demult. Dacă aveţi posibilitatea puteţi da informaţia mai departe.

1. Diana. E prietena mea. Pentru mine cuvântul prieten cântăreşte mai mult decât ar cântări un CV stufos. Pentru că Diana are un CV stufos. Diana arată foarte bine. A muncit ani grei în televiziune. Cunoaşte zeci de vedete. Este foarte sociabilă. Comunicativă. Mie mi se pare că ea se înţelege bine cu oricine. Cred că acesta este cea mai mare calitate. Diana scrie foarte bine. Are condei, cum se spune. Şi o vastă cultură muzicală, cinematografică. A scris zeci de scenarii şi proiecte de emisiuni. În tv a făcut de toate. De la redactare, producţie, până la montaj. Diana este "fashionistă". Aşa-i spun eu. Pentru că se pricepe la modă, la tendinţe, la culori. Pasiunea ei secretă este design-ul vestimentar. Este creativă. Şi sufletistă. Ar putea oricând să lucreze pentru un mare designer dar şi să facă promovare online sau să scrie pentru site-uri specializate pentru femei. Acum scrie pentru un astfel de site dar evident, munca nu-i este plătită la adevărata valoare. Diana are un bebeluş şi are mare nevoie în această perioadă de un job care să-i permită să lucreze de acasă. Cred că ar putea foarte bine să scrie pentru o platformă online sau să se ocupe de mediatizarea unui brand pe reţelele de socializare etc şi nu numai.

2. Ioana. Lucrează de 10 ani într-o instituţie de stat. Este şef pe comunicare într-o instituţie culturală. Este căsătorită şi are un copil. A încercat de foarte multe ori să migreze spre publicitate sau PR. Ioana este o tipă blândă, bună, organizată, serioasă, modestă. Nu ştiu să-i spun în cuvinte toate calităţile. Este as în organizarea de evenimente cu tot ce implică ea. Are experienţă pe comunicare şi marketing cultural.

3. Maria. A intrat de puţin timp în gaşca mea de prieteni. Maria creşte singură un copil de patru ani. A avut super joburi. A fost expert parlamentar, a făcut pr, comunicare pentru diverse firme etc. De câteva luni stă pe tuşă şi a trecut prin clipe cumplite. Cumplite. În care nu a avut bani nici măcar să cumpere medicamente pentru copilul ei, când a fost răcit. Zile în care nu au avut ce mânca. Cum să spui cuiva că eşti singur pe lume? Că ai frigiderul gol? Maria a fost la zeci de interviuri. Este dispusă să facă orice. Să-şi găsească orice job numai ca să-şi poată creşte copilul. Lumea nu o angajează pentru că este ultra calificată. Maria este ca un uragan. Energică, puternică, determinată. Ştiu sigur că va face tot posibilul să-şi facă bine meseria dacă cineva îi dă o şansă. Iar cine o ajută pe Maria ajută implicit şi copilul căreia ea i-a dat viaţă.

4. Cristi. Ionuţ. Codruţ. La această categorie vreau să-i trec pe trei prieteni care ar putea face activităţi pe parte administrativă. Adică ar putea ocupa acea funcţie de om bun la toate. Şi nu numai. Primul este Cristi. A fost arbitru şi are studii de jurnalism. A fost consilier în Primăria Capitalei şi a lucrat şi în alte instituţii de stat. De câteva luni a depus zeci de CV-uri. Nu-şi mai poate plăti nici chiria. Iar timpul trece înfiorător de greu când nu găseşti soluţii. Apoi este Ionuţ. Ionuţ a terminat teologia. Un tip blând, liniştit, credincios. Este diacon la o biserică din Bucureşti. Are o familie frumoasă. O soţie iubitoare şi un băieţel superb, cu ochi albaştri. Ionuţ ar vrea să fie preot. Dar... aşa cum se ştie nu este deloc uşor să primeşti o parohie în Bucureşti. Ionuţ a lucrat pentru bani foarte puţini într-o clinică medicală, la recepţie. Dar s-au făcut restructurări. Este deschis pentru orice job, de la dispecer, administrator sau orice altceva. Ultimul pe listă este Codruţ. Este soţul fostei mele colege şi prietene din facultate. A lucrat 10 ani într-un sistem militarizat şi s-a trezit că trebuie s-o ia de la 0, când s-au făcut ultimele restructurări. Pentru cineva obişnuit cu o stabilitate nu este deloc uşor. A căutat luni la rând şi pentru moment lucrează ca agent de pază. Dar poate mai mult. Banii sunt atât de puţini încât este sigur că vrea să încerce şi altceva. Are carnet de conducere şi este genul omului care se descurcă în orice situaţie. Cred că ar putea fi agent de vânzări, de asigurări, administrator, supraveghetor etc. E un tip serios.

Aceştia sunt doar o parte dintre prietenii mei pe care eu i-aş angaja. De mâine. Dacă v-a plăcut vreunul dintre "cv-urile" atipice şi aveţi posibilitatea de a da o şansă unuia dintre prietenii mei vă rog să-mi scrieţi un mail pe adresa: nicoletatintea@gmail.com. Vă voi da toate detaliile suplimentare despre ei dar şi CV-urile lor clasice. Promit că nu vă vor dezamăgi.