07 decembrie, 2008

Moş Nicolae

Anul acesta am avut o zi foarte frumoasă de Moş Nicolae. 60 de suflete au adus daruri la opt bătrâni.
De aceea a fost cel mai frumos Moş Nicolae din viaţa mea.
E frumos să primeşti dar parcă şi mai frumos să poţi dărui.
În ochii bătrânilor am văzut un licăr de bucurie dar parcă şi ochii bunicilor mei, care nu mai sunt.
Cel mai mult m-a impresionat o bătrânică. Ea mi-a spus că Sfântul Nicolae a protejat-o toată viaţa şi că s-a rugat mereu lui, în urma unui vis premonitoriu pe care l-a avut în tinereţe. Nu numai că am crezut-o pe femeie , dar am şi înţeles-o pe deplin.
După prânz am ajuns acasă. Le mulţumesc tuturor celor care nu m-au uitat - prieteni mai noi sau mai vechi.
Nu am simţit nevoia de petrecere. În sensul propriu al cuvântului. Am petrecut însă în linişte, în vârful patului citind o carte şi m-am bucurat de toate gândurile bune pe care le-am primit.
Sfântul Nicolae a fost generos cu mine. Şi ieri şi în fiecare zi.

3 comentarii:

Anonim spunea...

LA MULTI ANI!!!
desi cu intarziere...
ganduri bune si suflet curat, sarbatori frumoase sa ai...

Nicoleta Țintea spunea...

Multumesc mult. Si tie la fel...

Dan Gheorghe spunea...

toate cele bune tuturor. spre ca anul viitor sa nu fie atat de rau pe cat ni se tot prognozeaza...