Neputinţă

Vine Crăciunul. Acum simt cel mai acut câtă nevoie de ajutor au doi dintre prietenii mei.

E vorba de C1, o femeie care stă de 20 de ani într-un scaun cu rotile şi de C2, un tănâr care se luptă cu o boală care îi topeşte muşchii.

Am reuşit să-i ajut de câteva ori. Mâini invizibile de susţinere, necunoscute mie s-au prins atunci în demersul meu.

Dar pentru ei, boala e atât de nemiloasă încât nu e suficient. Eu nu mai pot să bat nici la uşa instituţiei care i-a ajutat la un moment dat. Pentru că spun sincer, instituţia a fost generoasă.

Şi totuşi mă frământ. Poate uneori am reuşit să ajut nişte străini, dar uite că nu pot să ajut nişte prieteni.

Au nevoi de care le e ruşine să vorbească. C1 a rămas fără tată de curând, are probleme legate de casă, de plata întreţinerii, de cumpărarea medicamentelor, are restanţe la credite şi multe, multe alte probleme. Vorbele îi stăruie uneori pe buze, e atât de modestă încât îi e ruşine să se plângă dar eu îi simt cuvintele nerostite şi mă dor pentru că nu ştiu cum s-o ajut.

C2 visează la o operaţie în China cu atât de controversatele celule stem. E dreptul lui să încerce. Cred că oricare dintre noi, dacă am fi puşi în faţa unei boli crunte am merge până în pânzele albe.

Dar din nou am mâinile legate. În plus C2 se luptă cu o situaţie cel puţin hilară. Pentru boala lui există un singur medicament care poate stopa evoluţia şi iniţial nu putea să-l cumpere, pentru că medicamentul costa aproape 20 de milioane de lei vechi.

Apoi medicamentul a fost trecut pe lista leacurilor gratuite dar nicio o farmacie nu-l avea pe stoc. Prin relaţii şi cunoştinţe a făcut rost de medicament pentru câteva luni, dar acum farmacistele respective au la rândul lor probleme din partea patronilor pentru că aceştia nu îşi pot recupera de la Casa de Asigurări Judeţeană sumele pentru medicamentul respectiv, sume care se ridică la câteva zeci de milioane de lei vechi.

Deci C 2 nu poate să mai ia medicamentul. Şi mi se pare strigător la cer să nu decontezi un medicament care e prin lege, gratuit.

C1 şi C2 sunt prietenii mei. Iar eu de Crăciun nu pot face altceva pentru ei decât să mă rog, să-i încurajez, să le spun o vorbă bună. Şi să sper că îngerul lor păzitor va face o minune şi îi va ajuta el în locul meu.