Prima oră. Dau drumul la televizor. Nu merge. Mă gândesc că poate am uitat să plătesc cablul şi mi l-au tăiat. Împing de cablul care duce până la televizor, mă învârt în jurul aparaului. Observ că beculeţul care trebuie să fie în mod normal aprins, e stins.
S-a stricat televizorul, mă gândesc. Asta e tot ce îmi lipsea! Dau drumul la calculator să văd dacă merge internetul. Calculatorul nu porneşte. Trăiesc în conspiraţia aparaturii electronice, ăsta e primul gând care îmi trece prin minte. Realizez apoi că nu e curent. Aprind becul. Nimic. Vreau să-mi fac o cafea. Nu pot. Nici pâine prăjită.
În casă e frig. Vreau să deschid aragazul, poate îmi fac totuşi un ceai. Am aragaz electric, uitasem. Frigiderul e şi el, pa. Mă învârt ca un câine în cuşcă. Părul îmi stă vâlvoi. Nu pot folosi peria magică, şi aia funcţionează pe bază de curent.
Molfăi totuşi în grabă o felie de pâine. Ies pe scară. Acolo e curent. Probabil că la mine a sărit vreo siguranţă. Sper să fie doar atât. Nu am timp şi nici pricepere să aflu. Mai târziu. Mai târziu. Mi-e încă frig. Plec la muncă.
Taxiul întârzie. Am mâinile îngheţate. În dreptul meu opreşte o maşină roşie. Nu are cum să fie pentru mine, mă gândesc. E o colegă, care mă recuperează de pe drum. Ura, ura! Intru la căldurică. Şi în mod surprinzător, nici nu e aglomerat.
Acum muncă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu