Blestemul pantofilor

Cred că trăiesc într-o conspiraţie. Nu-mi e dat să port pantofi făcuţi pe comandă. Sau cel puţin asta cred după ce:

1. Mi-am comandat sandalele de mireasă. Le-am făcut de trei ori. Am schimbat vreo cinci modele. Am făcut opt drumuri. O dată mi-au ieşit prea mari. O dată prea mici. De două ori s-au greşit nuanţele. Doamna designer mi-a spus să dau şi eu pentru ea un acatist la biserică. Că poate ies aşa. Adevărul e că mă săturasem. Vroiam să le văd o dată gata. Că se transformaseră într-un laitmotiv al existenţei mele. Am optat până la urmă pentru un model destul de banal, clasic pe care puteam să-l găsesc şi în magazin. Şi la care desigur, pielea sidef aleasă a fost înlocuită din greşeală cu alta, mată, un alb unt, simplu. Şi oricum perechea finală mă strânge puţin. În fine.

2. Mi-am comandat sandale pentru cununia civilă. La altă firmă. La un preţ mai bun. Au ieşit frumoase, nimic de spus dar mai întâi le-am testat la un botez şi am realizat că bareta din spate îmi cade mereu din picior iar eu mă aplec cam după fiecare pas să o ridic.

3. Am modificat sandalele pentru cununia civilă şi am înlocuit o parte din bareta din spate cu elastic. Chiar şi aşa, bareta alunecă deci prea multe schimbări nu sunt. Noroc că la starea civilă totul se desfăşoară repede DA, DA de ambele părţi şi gata!!!!

4. Pentru că era evident că sandalele de la punctul 1 nu sunt de cursă lungă am decis să-mi comand nişte pantofiori de rezervă. După îndelungi căutări am găsit sandalele ideale. Sunt făcute în Argentina şi importate de o firmă românească. Ca să fie totul gata din timp am dat comanda la începutul lunii iulie. Am fost şi la firmă ca să probez, să fiu sigură că măsurile se potrivesc adică 37 înseamnă 37 şi aşa mai departe. Mi s-a spus că în trei săptămâni sosesc. După trei săptămâni am sunat la firmă şi mi s-a spus că ăăăă.....de fapt au uitat să mă anunţe că firma din Argentina nu mai are nu ştiu ce material necesar pentru săndăluţe. După alte câteva zile am răsuflat uşurată când am aflat că firma din Argentina a găsit materialul cu pricina (în definitiv cred că era vorba de vreo 20 de cm) şi că sandalele le voi primi pe 15 august.

Pe 14 august am primit telefon de la mama domnişoarei care se ocupă de firma cu pricina şi sâmbătă m-am prezentat să le ridic. Am uitat să spun că săndăluţele astea păreau ideale, cu piele întoarsă pe interior, cu talpă făcută special pentru dans şi aşa mai departe...

Aşa. Am ajuns la firma cu pricina. Şi când colo, ce să vezi? Nu se ştie din ce motiv SANDALELE MELE erau mărimea 36. Asta în condiţiile în care eu port 37. Sincer m-a pornit plânsul mai ales când mama domnişoarei mi-a explicat că poate totuşi se lasă!!! Doamne, oare de câte ori am auzit asta în ultimele luni? Ce să se lase când mie nici sângele nu-mi mai circula prin picior????

Domnişoara care face propriu zis comenzi este plecată şi se întoarce pe 1 septembrie. Este puţin probabil ca în mai puţin de două săptămâni să-mi ajungă alte sandale. Şi sincer dacă nu am reuşit să le am în două luni, de ce aş reuşi în două săptămâni?

Aşa că în acest moment caut sandale de mireasă de rezervă. De dans. Fac rabat la model. Caut comoditate.

Nu mai am foarte mult timp la dispoziţie...

Aşa că...are cineva vreo sugestie?????