Încerc terapia antitelevizor. Nu prea îmi reuşeşte. Seară de seară, butonez non stop telecomanda dar liniştea tot nu o găsesc. Nu rămân mai mult de cinci minute pe un post. Nu am răbdare. În medie stau 2, 3 minute apoi iau grila de la capăt.
Se face miezul nopţii şi de fapt nu am văzut mai nimic. Să-l ia naiba de televizor! Soluţia ar fi să-l mut în cealaltă cameră. Norocul meu, că am unde. Dar mi-e teamă că o dată cu el, mă mut şi eu în camera alăturată.
Aşa că, de câteva zile încerc să sting televizorul mai devreme. O linişte binefăcătoare se lasă când îl închid.
Citesc câteva rânduri. Adorm repede şi mă trezesc udă leorcă. Noaptea încerc să aflu cine a fost criminalul din nu ştiu ce poveste sau alte chestii asemănătoare care au legătură cu munca mea de zi cu zi. De fapt merg şi noaptea la serviciu, în somn. Uff.
3 comentarii:
Tot mai des uitam de viata noastra si tot mai des nu ne mai putem decupla de problemele de zi cu zi. Poate pentru ca ritmul vietii noastre e prea alert sau poate pentru ca vrem prea mult de la o biata viata, de parca cu noi ar incepe si s-ar termina lumea? Au fost multi inaintea noastra, vor fi multi altii inca dupa noi. Suntem fiecare doar cate un fir de nisip in vantul ce bate neincetat printre dunele miscatoare ale timpului... Poate ca e timpul de un popasa pe spinarea dunei si sa privim cu luare aminte fiecare la sine si la viata lui... Ca viata sa nu treaca neobservata pe langa noi... Poate ca e timpul sa evadam din cotidian si sa ne mai intoarcem si spre noi insine, ca sa putem fi mai de folos celorlalti. Poate...
Da.
Să oprim timpul. Să respirăm. Să ne uităm la soare şi să ne încărcăm cu razele lui binefăcătoare.
Uneori am impresia că sufletul, dacă are vreo formă stă chircit. Adică nu interacţionează, aşa cum ar fi natural cu starea lucrurilor.
Suntem stresaţi, nervoşi.
În cercul meu de prieteni am fost dintotdeauna cea care aducea veselia.
Acum nu mai ştiu. Cum spui şi tu. Mă deconectez rar şi chiar şi în concediu, de abia în a doua săptămână percep serviciul ca pe ceva îndepărtat.
da este adevarat...stresul te poate termina psihic....uneori simti ca nu mai ai putere sa stai nici in picioare....
Trimiteți un comentariu