Cred că
m-am născut cu două vieţi. Una palpabilă, reală, şi una ireală. Cea de-a doua se manifestă în somn.
Visez excesiv în fiecare noapte. În culori. Noaptea am conectate în vis toate simţurile din viaţa reală. Gust, miros. Am sentimente, gânduri, trăiri.
Azi noapte am visat o catastrofă aviatică. Două avioane s-au ciocnit spectaculos, în aer. Impactul a provocat un nor imens de fum.
La scurt timp am aterizat în mijlocul unui trib unde un băştinaş participa la un ritual de chemat ploaia.
Aş putea ţine un jurnal de vise. Aş avea cu siguranţă ce să scriu. Nu ştiu dacă noaptea se manifestă de fapt imaginaţia pe care nu o mai folosesc în timpul zilei sau totul ţine de subconştient.
Pare straniu dar pentru mine visele chiar contează.
Am vise şi vise. Vise coşmar în care cineva aleargă după mine sau vise în care trec obsesiv dintr-o încăpere într-alta.
Vise film. Acestea sunt cele în care se ţes poveşti şi mă simt ca la cinematograf. Singura diferenţă? Dacă soneria ceasului deşteptător mă trezeşte într-un moment nepotrivit mă culc din nou şi schimb finalul visului, dacă nu îmi place cum s-a terminat. Prefer întotdeauna să fie cu "happy end".
Mai există o categorie. Cea a viselor premonitorii. Recunosc de departe aceste vise. Au o stare de veridic, asemănătoare cu cea din viaţa reală. Mult timp le-am negat şi le-am numit coincidenţe. Apoi le-am acceptat. Pentru că am aflat în vis că a murit tatăl vecinei mele de exemplu, deşi nu comunicam în nici un fel de femeia respectivă. Am aflat când a murit bunica mea şi cum, şi altele de acest fel.
Totuşi, inevitabilul se produce. Nu poţi schimba nimic. Nici măcar dacă afli, cu câteva momente înainte, viitorul.
Totuşi, inevitabilul se produce. Nu poţi schimba nimic. Nici măcar dacă afli, cu câteva momente înainte, viitorul.
7 comentarii:
Daca nu putem schimba nimic, inseamna ca destinul e mai mare decat vointa si viata noastra e un joc predefinit. Refuz sa cred, pentru ca nu sunt un fatalist, dar optimismul meu patit imi spune ca sunt si exceptii de la regula, sau poate doar coincidente care converg spre un anume rezultat. Ca primim mesaje, asta nu e o noutate. Problema este DE LA CINE sau DE LA CE? Ce entitate ne avertizeaza ca X va muri maine si ne arata si cum? Fetita mea a visat cum a murit strabunicul ei din partea sotiei, iar cand vestea mortii lui a ajuns la noi, iar noi am ajuns la el la tara am aflat surprinsi ca strabunicul murise exact in conditiile visate de cea mica. Am amintit de acest fapt pentru ca e cel mai recent din viata mea si care, pentru a nu stiu cata oara mi-a reconfirmat capacitatea premonitorie a omului. Daca ar fi sa vorbesc despre mine, as spune ca cel mai mult m-a marcat o viziune din timpul liceului, o viziune in stare treaza, in timp ce ma intorceam cu colegii de la scoala, cand peste imaginea intersectiei spre care ne indreptam s-s suprapus imaginea unui accident auto. Am alergat pe cealalta parte a strazii, accidentul chiar s-a produs si masina avariata s-a oprit fix la picioarele mele. Am putut astfel sa actionez rapid si sa-i scot din masina. De unde acea viziune? E unul din lucrurile pe care de obicei nu ni le putem explica. Cautam niste solutii logice, dar adevarul, sau as putea spune ADEVARUL, inca nu-l stim, sau ne e forte greu sa-l acceptam. Daca suntem religiosi, o problema e ca acest lucru se intampla in toate religiile, deci care e entitatea suprema ce ne avertizeaza? Daca nu suntem religiosi, o problema e ca nu putem identifica sursa si nu putem face masuratori. De ce aceste lucruri se petrec mai ales in vis? Ei, aici stiinta ne ajuta un pic si ne vorbeste de inhibitorii neurali care isi slabesc activitatea pe parcursul somnului si putem accesa celule vechi ale memoriei, putem pune laolalta franturi ce fac un film. Si tot atunci e posibil sa se deschida vechi forme de comunicare pe care omul modern le-a abandonat. Ar trebui sa nu ne mai mire nimic avand in vedere ca noi, oamenii, folosim doar 15-17% din creierul nostru. Restul pentru ce-o fi oare, pentru ca natura niciodata nu face risipa de resurse? Pentru ce ne-a pregatit natura si noi inca nu stim? Poate cineva imi raspunde si mie la aceasta intrebare: pentru ce salt evolutiv ne-a pregatit natura?
Grea întrebare.
Oricum e adevărat că în copilărie primim mai uşor astfel de mesaje. Avem sufletul mai curat şi poate de aceea interacţionăm mai uşor cu informaţiile astea. Nu cred că ne putem schimba destinul. Poate din aceasta cauza e mai bine să nu-l cunoaştem.
Pentru că te macină.
Pentru mine visele sunt ca o poartă spre o altă lume. Ştiu că există explicaţii ştiinţifice dar mai ştiu că există şi explicaţii interioare, pe care ţi le ordonezi singur, în funcţie de experienţă.
EU ITI INTERZIC SA MAI VISEZI, AI INTELES. CE VREI SA STIM STIRILE DE INAINTE SA LE DAM IN EXCLUSIVITATE? M-AI OMORAT! AZI LA 7 E INCENDIU, SI LA 7 E MUSAI INCENDIU!
@ vezi daca visezi aiurea ce ti se intampla... ajungi la omoruri...
@oana
Cel mai recent caz.
Femeie găsită în fântână. Moartă în Ialomiţa.
Noaptea visez iniţialele celui suspectat că a omorât-o. Ion M.
A doua zi aflu. Ghici cum îl chema?Ion Marcu.
În fine. Ai dreptate, uneori poţi s-o iei şi razna:)
Nico, pune mâna şi uită-te la Next. E cu Nicholas Cage. După care poate realizezi că ai toate şansele să fii sechestrată în cuşca lui Petreanu şi obligată să dormi non-stop. Şi să te pună naiba să nu visezi subiecte de deschidere! :))
@adriana
Cum ar fi? Să dormi toată ziua:) Nu ar fi rău deloc.
Ţin minte câtă muncă de convingere duceau ai mei, cu mine când eram mică. Nu vroiam să dorm la prânz nici în ruptul capului. Mă tachinau mereu şi îmi spuneau "fie omul cât de mic, după masă doarme un pic". Pentru mine asta suna ca un blestem:)
Acum recunosc, aş mânca somnul pe pâine:)
Trimiteți un comentariu