Motto: "Când vrei să începi o cură de slăbire, toată ciocolata din lume va conspira împotriva ei!"
Ambiţia mea nu s-a manifestat niciodată suficient de mult când a fost vorba de şunculiţe. Nu ştiu. Nu am reuşit niciodată să ţin un regim drastic de slăbire. E drept, nu mă ajută prea mult nici durerile de stomac dar oricum, în lupta cu kilogramele nu am fost niciodată o învingătoare, ci mai degrabă o laşă.
Am putut cel mult să fiu mai rezervată. Să mănânc mai prudent. Să renunţ la un fel de mâncare. Să nu mai asociez cartofii cu carnea, la o singură masă, să nu beau sucuri prea multe şi...cam atât. Ideea de dietă îmi dă o foame nebună. Aş mânca non stop. Orice.
În consecinţă rămân fidelă principiului meu. Mănânc mai puţin dar nu ţin dietă. Din păcate orice abuz (sărbători, concediu) se pedepseşte masiv - două kilograme în plus la cântar într-o săptămâna sau chiar două kilograme în plus, în numai două zile.
Vacanţa în Italia cu tratamente intensive de pizza şi paste a împins acul cântarului spre dreapta. Aşa că, de luni încoace am fost nevoită să revin la prudenţă. Numai că, orice obiectiv legat de o posibilă cură de slăbire întâlneşte imediat opoziţia tonelor de ciocolată care îmi ies în cale.
Nu rezist ciocolatei. Pot cel mult să mă abţin să o cumpăr de la magazin pentru că dacă am cioco în preajmă ...DEVOREZ.
Luni am pus pe birou cutia cu bomboane pe care am adus-o colegilor din concediu. Nu ştiu, dar mulţi dintre ei au hoinărit pe la filmări aşa că... nu am putut rezista şi am luat mai multe bucăţele din delicioasa ciocolată umplută cu cremă de banane.
Marţi am scos pe birou a doua cutie, de bomboane fine, pe care am ţinut-o de rezervă, în sertar. O ştire, o poveste, un articol de ziar şi câte o bomboană de ciocolată pentru că timpul trece mai repede şi sufletul ţi se îndulceşte, nu-i aşa când ciocolata îţi răsfaţă simţurile.
Miercuri eram deja sigură. Ciocolata din Univers ştie că m-am îngrăşat două kilograme în vacanţă. Am ajuns la serviciu şi pe biroul meu trona... ce credeţi o cutie plină cu bomboane de ciocolată. Am aşteptat până la prânz, dar nu şi le revendica nimeni. Atunci am dat atacul. Împreună cu colegii desigur. Bomboanele erau pur şi simplu demenţiale. Umplute cu cafea, cu migdale, cu cocos am vrut să le încerc pe toate. Apoi am repetat experienţa încercând să mă hotărăsc care dintre delicii merită premiul întâi. După acest dezmăţ am făcut totuşi o concesie - nu m-am apropiat de birourile pline cu prăjituri aduse de Elene şi de Constantini.
Joi dimineaţa eram sigură că voi începe în sfârşit cura. Numai că era dimineaţă, prea dimineaţă şi în şedinţă o colegă care s-a întors şi ea din concediu, ne-a servit cu ce credeţi...cu bomboane de CIOCOLATĂ. Atât în rest, ziua a fost lipsită de delicii dulci.
Vineri se anunţa o zi de abstinenţă. A dulciurilor. Dar am plecat cu o colegă la filmare care a primit cadou...bomboane de ciocolată. Trafic aglomerat. Nebunie. Ce poate fi mai simplu decât să guşti o bucăţică de ciocolată. Vreo cinci de fapt. Ce mai contează?
Azi e sâmbătă. Mă deprimă să lucrez în weekend. E împotriva firii, nu-i aşa? Mi-am luat o îngheţată, doar aşa ca să mă binedispun. Dar, de luni, ah de luni se schimbă placa. Adio, ciocolatei. La îngheţată mă mai gândesc. Ştiţi ce spun nutriţioniştii, nu? Că îngheţata îngraşă mai puţin faţă de alte dulciuri! Aşa am auzit eu, nu ştiu dacă e perfect adevărat. Aşa că...
4 comentarii:
Propun ca in toata povestioara de mai sus, extrem de plauzibila, sa inlocuim peste tot cuvantul "ciocolata" sau expresia "cutie de bomboane" cu cuvantul "sex" sau cu expresia "partida de sex". Si sa recitim povestirea! ;)
Mai....sugubatule...Povestea e reala si se refera strict la CIOCOLATA...
Ah, curele astea....sunt "prietenele" mele din facultate...eu am pe frigider un magnet pe care scrie "Intotdeauna imi incep cura in aceeasi zi - in fiecare luni"...si inghetata ingrasa foarte tare! foarte tare! mai bine ciocolata dar doar o patratica pe zi! sau am mai citit pe undeva ca daca tot nu rezisti inghetatei, alege una cu aroma de fructe nu caramel, cacao, vanilie sau ciocolata...in nici un caz cu alune!
eu acum abuzez dar vai de fizicul meu dupa septembrie incolo! prietenii stiu de ce!
succes!
Lasa, Adeluto ca tu esti mai ambitioasa la capitolul asta. Stiu eu.
Sunt sigura ca vei fi atat de solicitata incat kilogramele se vor topi. Pana atunci eu spun sa nu zici NU inghetatei si ciocolatei. Macar acum sa te bucuri de deliciile dulci.
Trimiteți un comentariu