Ieri am avut am avut aşa, o zi mai ciudată. Am sărit peste ora de pui şi peste ora de fruct. Nu am vrut să sar eu. AM FOST NEVOITĂ!!!! Ce credeaţi? Acum nu ştiu dacă de foame, dar mi-a fost rău în avionul militar AN 26. Doar la dus. Eu cred că de foame, pentru că, de obicei nu am rău de avion.
Oricum mă lua cu călduri. Nu râdeţi, e vorba de senzaţia aia de dinainte de leşin. Norocul meu e, că nu dau la raţe decât fooooarte rar. Avantaj, mie. Pentru că nu îmi venea să vomit. Sincer mă gândeam la un singur lucru. Mi-era ruşine. Adică mi-ar fi fost ruşine, dacă mi s-ar fi făcut rău şi mai tare. Pentru că, după mine asta era o dovadă de slăbiciune. În definitiv, avionul pleca să preia de la
Târgu-Mureş mai mulţi oameni, răniţi grav. Ar fi fost culmea să mi se facă rău. M-am uitat în jur. În avion erau 15 medici şi asistenţi SMURD. Aşa că, practic eram în siguranţă. Mă gândeam însă la puiul care a rămas în frigider. Poate că m-ar mai fi binedispus şi nectarinele, dacă îmi aminteam să le iau la plecare. Asta e. Mi-am lipit spatele de avion. Era rece. Şi am încercat să nu mă mai gândesc la starea de rău. Recunosc că operatorul mi-a dat un biscuit. Avea şi cremă, deci bănuiesc că numărul caloriilor era mai mare. Oricum nu mai contează.
După ce am văzut răniţii mi-a trecut şi răul, şi foamea, şi tot. M-am simţit mai bine când am văzut că o asistentă SMURD le povestea colegelor că i-a fost rău în avion. În definitiv suntem toţi oameni. Chiar şi salvatorii trebuie să-şi depăşească stările proaste.
Dintr-o dată, imaginea părea de front. Era un du-te vino continuu. Militarii au vrut să bage un rănit în avion. Dar nu era el, cel mai grav. Aşa că au renunţat şi l-au luat pe celălalt. Oamenii erau împachetaţi în folie lucioasă. Arşi.
Imaginea mi-a rămas în memorie. Zece răniţi, îngrămădiţi într-un AN 26. Şi medicii care aveau grijă de ei. La întoarcere am stat lângă piloţi. Un mecanic m-a lăsat să stau câteva clipe pe scaunul lui, să mă uit pe geam. Eram deasupra norilor şi pentru o clipă m-am simţit fericită. Nu ştiu de ce, poate pentru că eram în viaţă în timp ce alături, oamenii de zbăteau între viaţă şi moarte. E un fel de lege perfidă a compensaţiei. Vezi un rănit şi dintr-o dată îţi dai seama ce frumoasă e viaţa când eşti sănătos.
Pe ultima sută, o pacientă a făcut stop cardiac. Asistentul o resuscita. Şeful de la Floreasca, vorbea grav prin staţie. Mă gândeam, că pacientul va muri. Asistentul transpira. Nu eram suficient de aproape ca să şi aud discuţiile dintre salvatorii SMURD. Îmi doream să aterizăm mai repede. Mă gândeam că, poate aşa omul va fi salvat. Era o femeie. Medicii au scos-o din avion. Şi asistentul
i-a palpat inima continuu. De la Baza 90, femeia a pleacat stabilizată. Şi azi e încă în viaţă. Mâine, nu se ştie. Am mers spre asistent. N-a vrut să vorbească. A preferat să rămână salvatorul anonim.
PS: Sincer, ziua de ieri a avut următorul efect. Nu ştiu dacă din cauză că ieri am mâncat, fooooarte puţin azi nu prea mi-a fost foame. Ba mai mult, nu am putut să mănânc puiul de la prânz. L-am molfăit în scârbă, pe jumătate. Să vedem mâine.
9 comentarii:
Problema e cred cu...locul de munca ! Prea multe nenorociri de filmat, prea multe imagini soc de luat, asa ca de aici reactiile...stomacului.
Presa nu e o meserie din care nu trebuie musai sa iesi la pensie ! Si mai exista si alte subiecte decat sinucigasi, criminali, accidente! Sa nu se interpreze, fac si eu presa, de 10 ani, dar cred ca presa e departe de ce isi doreste consumatorul, care e prostit cu banalitati gen accidente, care nu intra pe posturile centrale in tarile civilizate, cu reclama la propriile trusturi si la propriile partide ! Si poate cineva va realiza ca desi sunt pline facultatile de viitori absolventi de jurnalistica nu acestia se angajeaza, in general, ci aceia care termina altceva. Oare de ce ?
Mic dictionar explicativ>interpreze egal interpreteze. Traim intr-o nebunie de viteza, asa ca mai scriem si la fel. Scuze !
Sincer, după părerea mea nu trebuie să termini o facultate de jurnalism ca să lucrezi ca ziarist. De multe ori scriu mai bine cei care au terminat filologie sau altele. Un absolvent de drept va avea cu siguranţă mai multe cunoştinţe şi va stăpâni mai bine domeniul justiţiei. Eu cred că totul ţine de talent.
Eu am terminat o facultate de jurnalism dar cred că 99 la sută din meserie am învăţat din practică.
Imi pare rau ca trebuie sa vezi si sa relatezi atatea drame...Nu trebuie insa sa-ti neglijezi alimentatia din cauza meseriei. Da, e peste mana, nu poti sa umbli cu puiul in geanta dar cu nectarinele da! Eu aveam tot timpul in geanta fructe. Odata am gasit cred ca dupa o saptamana-doua chiar :)) o pruna scofalcita pe fundul gentii, se storcise...bleah. E adeverata ca aveam si ditamai gentoiul de nici eu nu mai stiam ce e in el, putea sa fie si bunica acolo!
Da. Ai şi tu dreptate, dar eu uneori când plec la filmare nu mă mai gândesc la nimic. Adică tot ce îmi doresc e să se comprime timpul, să zbor şi să ajung cât mai repede acolo. Asta dacă e o filmare pe eveniment, care impune graba.
Oricum filmări din astea programate, cu oră fixă sunt mai rare.
Eu observam doar ca facultatile sunt pline de viitori absolventi de jurnalistica, dar care vor doar o diploma usoara, marea majoritate. Dovada e ca nu se inghesuie la interviuri, nu vor sa se angajeze, sa faca presa ! Una e sa faci medicina, alta sa faci jurnalism! Problema cea mai mare cred ca e asta: multi dintre cei care termina jurnalism nu vor sa si faca asta, deoarece in presa nu se castiga fantastic si e multa alergatura. Mai bine o diploma obtinuta usor. De aceea sunt in presa medici, ingineri, altii fara facultate, nu pentru ca sunt mai buni ca aia care ar face treaba venind de la jurnalism ! Pur si simplu sunt singurii dispusi sa faca meseria aia! Hai sa nu ne ascundem. Cine are stomac face presa, nu neaparat cel care a invatat pentru asta!
Da. Aşa e. Oricum trebuie să ai atracţie pentru meseria asta, aşa cum trebuie să ai pentru orice meserie.
După părerea mea facultatea de jurnalism te învaţă noţiuni generale. Până la urmă e vorba de puţină curiozitate şi de multă muncă.
da....la urma urmei meseria de jurnalist cere si sacrificii si aceste sacrificii pot viza inclusiv cura de slabire programata anticipat...ce sa-i faci....tu nu ai nici o vina ca explozia respectiva nu a fost programata dupa ora de pui....mi se pare mie sau ipostazele aceste de victima,de lovit al sortii se vand cel mai bine si uneori si jurnalistii se mai autovictimizeaza?adica cum poti sa incepi o postare in care sa te plangi despre faptul ca ai sarit peste ora de pui deoarece a trebuit sa mergi sa filmezi un carnagiu....zau asa...sunt doua notiuni care nu pot fi puse una langa alta....mi s-a dat peste cap cura de slabire ....vai de mine....
Kaiser Shoze :)
@anonim
Imi pare rău dar nu ai înţeles deloc ideea. Nu mă autovictimizam era un mod subiectiv de a povesti faptele.
Iar vorbind despre sacrificii, crede-ma ca acestea au fost mult mai multe pe parcursul timpului, decât o banală oră de pui. Unele pe care nu le spui nimănui. Aşa că, nu despre asta era vorba. Nu ăsta era mesajul.
Trimiteți un comentariu