Despre nimicuri

Vine vacanța și aproape că mi-e teamă să mă gândesc la ea. Mi-e teamă să mă gândesc la bine, mai ales că în ultimele săptămâni m-am simțit doborâtă de rău. A fost ca și cum aș fi avut o tinichea uriașă, agățată de coadă, care uneori o lua înaintea mea, reușind să răstoarne toată construcția.

În ultimele săptămâni am simțit răul, m-am luat la trântă cu el și de abia aseară am înțeles că uneori trebuie pur și simplu să accepți că răul există, că face parte din viața noastră, că Dumnezeu îi îngăduie să fie acolo pentru a ne învăța o lecție.

Am crezut că dacă mă rog ca RĂUL să dispară, rezolvarea o să apară de la sine. Dar săgețile au fost și mai aprige, ca și cum parfumul rugăciunii l-ar fi înverșunat și mai tare.

Acum cred că singura cheie care poate deschide sau schimba ceva în sufletele oamenilor este cheia iertării.

Recunosc că uneori lecția umilinței e greu de dus, la o mândrie așa de mare. Poate că de aceea și marii călugări spun că de mândrie scăpăm ultima oară. E păcatul care ne urmărește toată viața, și când suntem slabi și când devenim mai puternici în credință.

Semnele nu ne părăsesc însă niciodată. Le primim în forme diferite și descoperim uneori același mesaj multiplicat în lucrurile care ne înconjoară. Bietul înger! Câtă grijă și iubire are față de noi!

Regret că RĂUL mă desparte de BINE. Ridică într-o singură pauză de respirație un zid imens între mine și Dumnezeu, pe care doar lacrimile reușesc să-l surpe pe alocuri lăsând lumina să răzbată timid prin fantele create. Mi-e teamă că mi-ar putea îngheța sufletul și că nu voi mai putea să plâng.

Spunea un tânăr frate călugăr pe care l-am cunoscut recent că lacrimile sunt darul cel mai mare pe care-l avem de la Dumnezeu.

Visez la o libertate a spiritului. Visez să tai lanțurile grele ale constrângerilor, în primul rând financiare care ne împiedică să fim cu adevărat liberi. Îmi doresc acel curaj care să mă rupă de locurile comune, de material și de posesia care ne transformă și ne otrăvește atât de mult sufletele, curajul care să-mi permită să fiu cu adevărat EU. Doar EU așa cum Dumnezeu m-a lăsat pe acest pământ. Dar încă nu a venit timpul.