 |
| Robert, 16 aprilie |
Oricât aș încerca să-mi caut cuvintele nu pot să exprim ceea ce simt și am simțit în ultimele două zile. Robert Florin, adolescentul de 16 ani internat la spitalul Fundeni s-a stins astăzi în jurul orei 13.00. L-am vizitat aseară la spital în speranța că-l voi mai putea privi în ochi dar am ajuns mult prea târziu. Târziu a fost și pentru surpriza noastră și pentru toate gândurile pe care i le-am fi împachetat, cu dragoste, alături de cadouri, duminică. Nu pot să spun cât regret că Robert nu a putut primi laptopul visat și fotografia cu autograful actorului său preferat, Steven Segal. I-am lăsat fotografia, mamei sale. Dumnezeu a avut alte planuri pentru Robert. L-a luat la El după mai puțin de două luni de chin. Nu știu care a fost rolul nostru în toată ecuația asta. O bucurie de-o secundă contează oare în ultima săptămână de viață a unui om, a unui adolescent care nu a apucat să se bucure de viață? Poate contează sau poate că e prea puțin. Poate că rolul nostru a fost acela de-a îmbrățișa o mamă sfârșită, în timp ce copilul ei agoniza, la limita dintre două luni. Mai mult nu pot să spun. Decât că-mi pare rău, rău, rău. Sper ca Robert să ajungă cât mai repede în lumea îngerilor, să-i fie trecerea lină. Singurul lucru pe care-l mai putem face este să ne rugăm pentru odihna lui.
Vă mulțumesc încă o dată tuturor celor care ați fost cu noi lunea trecută la spital sau ați contribuit la realizarea acelei vizite.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu