Lumină pentru copiii grav bolnavi, internați la Fundeni

Nu știu dacă ar putea spune cineva despre o zi în care a văzut un copil în comă, în timp ce trupul i se contorsionează într-o convulsie slabă, sub ochii rătăciți ai mamei care s-ar lua la trântă cu toți medicii din lume și nu numai, că a fost o zi frumoasă?!

Nu. Nu, nu ar putea spune.

Nu știu de fapt ce ar putea spune cineva despre o zi în care zeci de sentimente se ascund într-un dulap cu multe sertare. Fiecare sertar, o poveste. Fiecare privire, o durere. Fiecare îmbrățișare, o bucurie.

Dacă aș putea, aș vorbi despre fiecare poveste pe care am citit-o azi pe buzele livide ale mamelor care trăiesc coșmarul vieții lor: copilul căruia i-au dat viață este lovit de boală. O cruce grea chiar și pentru cei puternici și întăriți în credință. De fapt aș vrea să vorbesc despre fiecare poveste. O simt ca pe o datorie de vreme ce ne-am privit în ochi - nimeni nu mai are dreptul să se poarte ca și cum nu știe, nimeni nu are dreptul să uite.

Înregistrate ca pe o bandă tristă stau în fața inimii mele zeci de priviri. Dar și zâmbete, gesturi, cuvinte calde.

Știu că nimeni nu poate spune despre o zi în care a asistat la un spectacol al suferinței că a fost o zi frumoasă. Și totuși…

Nu știu cum să numesc sau să descriu bucuria faptului că Dumnezeu ne-a îngăduit astăzi să privim niște îngeri, să ne lăsăm îmbrățișați de ei și să plecăm de acolo mai plini, de iubire.

Cred că am mai spus asta. Mă încearcă mereu un sentiment straniu în apropierea copiilor bolnavi. Mă simt ca un fulg și cred că acești copii sunt susținuți cu multă iubire dintr-o lume nevăzută.

Un singur lucru știu. Am ajuns în această lume pentru că Dumnezeu ne-a îngăduit să fim acolo. Ne-a îngăduim să ne legăm unii de alții. Ne-a îngăduit să ne dăm mâna. Să fim uniți, deși nu ne cunoaștem poate. Ne-a deschis inimile și ne-a făcut să dăruim din puținul nostru. De fapt ceea ce am primit noi, astăzi nu se poate exprima în cuvinte.

Să spunem povești? Să vorbim despre Adrian, băiatul de 19 ani care stă de câteva săptămâni în spital și pe care nimeni, dar absolut nimeni nu l-a vizitat de Paște? Nici mama, nici tata, nici sora? Toți sunt rătăciți prin patru zări. Adrian este timid. Îi vine greu să spună cât e de singur. Singur în salon, acasă, pe lume. Vorbește puțin și dacă-l întrebi ce-i lipsește nu-și găsește cuvintele. Dar ochii lui îl trădează. Are o tumoră iar tratamentul îl face somnolent. Simt că i-ar prinde foarte bine niște prieteni. Care să stea pe marginea patului și să-i vorbească. Poate să-i spună vreun banc care să-l facă să râdă cu poftă. Sau măcar să-l sune, din când în când.

Adrian

Sau să vorbim despre Robert? Are 16 ani. E singurul copil la părinți. Genul sportiv, până acum câteva luni, bine făcut. Pasionat de fotbal. Mama și tata nu l-au lăsat o clipă singur în spital, de când un dușman nemilos i-a pătruns în vene. A făcut radioterapie. De două luni nu se poate ridica deloc din pat. Ne-a spus că este ca un bebeluș și că trebuie să învețe din nou să meargă. Pe pereții de lângă patul lui sunt lipite zeci de iconițe. Robert le vede mereu, așa cum stă în pat, mereu sprijinit pe o singură partea corpului. O fereastră spre Dumnezeu. Deasupra capului lui Robert stă chiar o copie a unei icoane făcătoare de minuni pe care bunica lui i-a adus-o ca să-i aline suferințele. Lui Robert îi e cald în salon. Simte că se topește dar suportă totul și visează la ziua în care va putea iar să dea cu piciorul în minge. Visează să aibă un laptop. Și să aibă internet. Ca să-i mai treacă timpul care se scurge uneori la fel de încet, ca o perfuzie.

Prietena mea, Mirela și Robert

Să vorbim despre Emanuel, un băiețel de nici doi ani care suferă de leucemie acută limfoblastică? De Crăciun era tot în spital. Emanuel are mai mulți frați acasă și o situație financiară dificilă. Paula, mama lui Emanuel se uită cu greu în ochii tăi. Lasă mereu capul în jos, iar lacrimile îi curg șiroaie pe obraji.

Emanuel cu mama lui

Să vorbim despre ceilalți vecini de salon? Despre Cristina, o fetiță frumoasă ca o prințesă din poveste sau despre Daniel, băiatul cu ochii fără sclipire, pe care nici măcar darurile de la iepuraș nu-l pot înveseli?

Lipicioasa etajului e desigur, Birsen. Da. Ați citit bine. O fetiță de trei ani și un pic cu ochi oblici, gene tăciune, răsucite de vreo zână bună, bag seamă, pe când era bebeluș, în somn, și cu fălcuțe umflate de la tratament. Pe Birsen mama a adus-o la spital prin noiembrie. De fapt a uitat-o aici, pentru că de atunci nu a mai venit să o vadă. Nu am văzut copil mai iubăreț ca jucăușa Birsen care mi-a arătat că oul roșu, se poate ciocni la nevoie și de capul vreunui șugubăț, aflat prin preajmă, iar coaja chiar se sparge. O fetiță ca ea nu are cum să nu fie iubită, nu are cum să nu primească îmbrățișări și pupicuri, de vreme ce ea le oferă tuturor, cu atâta generozitate.

Prietena mea, Roxana cu Birsen

În Institutul Oncologic am stat mai puțin. Starea copiilor este destul gravă și aproape că ți-e teamă să nu îi deranjezi prea mult, ca nu cumva vreun firicel de aer din lumea de afară să le facă rău.

Primul copil vizitat ne-a făcut să ne înghițim respirația. Un copil în comă. Și o mamă sfârșită de puteri și de întrebările care îi inundă mintea și inima, ca un șarpe rece.

Apoi l-am văzut pe Dănuț. Mi-l amintesc și pe el, de la Crăciun. Dănuț are dințișori de iepuraș. Și o veselie care te cucerește. O îmbrățișez pe mama lui care îmi șoptește, printre lacrimi că ar fi vrut să plece de Paște, acasă, dar a preferat să stea în spital ca să-și știe puiul în siguranță.

Din salon în salon aflăm alte povești. O găsim pe Alexandra în timp ce-i meșterește unui Scooby Doo de pluș, despre care ne asigură că e leșinat de la tratament, o branulă, lipită cu trei benzi colorate. O branulă care seamănă perfect cu cea pe care micuța o suportă, în mânuța ei fragedă.

Luminița, o femeie simplă ne primește cu lacrimi în ochi. Speră într-o minune de la Dumnezeu și va lupta până la căpăt pentru copiii ei. Dar uneori e mult prea greu. Luminița are doi copii bolnavi. Doi. Nu unul. Amândoi grav. Fetița, Lidia are 12 ani și este internată în Institutul Oncologic, iar băiatul mai mare are handicap și face dializă, in Spitalul Fundeni. Cu fata stă mama, cu băiatul, tata. Cu pruncii de acasă stau cu rândul rudele. Lidia nu mai poate să vorbească. Are o tumoră cerebrală iar medicii i-au spus Luminiței să plece cu ea acasă pentru că tratamentul nu o mai poate ajuta. Luminița mi-a spus că ea vrea să lupte pentru fetița ei care s-a îmbolnăvit subit, în urmă cu câteva luni. Lidia nu vorbește, dar ne zâmbește. Plânge, apoi la plecare ne mai dăruiește un zâmbet superb și ne face cu mâna.

foto sus: Lidia, foto jos: Luminița

Colega ei de salon ne încălzește inimile cu zâmbete largi. Ar vrea să se facă medic când o să fie mare. Să-i ajute pe copiii bolnavi.

Îmi doresc ca fiecare copil din spital să primească alinare. Îmi doresc să-i purtăm în rugăciunile noastre toți cei care am fost astăzi acolo și toți cei care ne-au însoțit cu inima în această vizită. Îmi doresc ca toți cei care citesc acest text să dăruiască cândva din timpul lor unui copil internat în spital. Și părinților săi. O oră, două, mai mult. Orice poți să faci, orice poți să dăruiești, o îmbrățișare, o portocală, un zâmbet, întotdeauna va fi mai mult decât nimic.

Nu i-am numărat pe cei care au contribuit la mica minune de azi. Mi-ar fi imposibil pentru că nu poți să numeri spațiile unui fagure de iubire, în care fiecare strop de miere generează și mai multă dulceață. Un fagure la care au contribuit prietenii și prietenii prietenilor prietenilor. Știu doar că sunt mulți, mulți oameni care au făcut posibil ca într-un timp record, adică numai o săptămână să adunăm daruri pentru copilașii din cele două spitale (Spitalul Fundeni și Institutul Oncologic). În vizită la copii au fost 20 de prieteni (Roxana, Alex, părintele Marian cu soția și fetița, Rely, Alexandra, Mădălina, Mirela, Sandra, Vanina, Camelia, Margareta, Milena, Aureliu, Ioana, Andreea și Seby, domnul Laurențiu și doamna Ana). Oameni calzi și buni ca pâine caldă. Am intrat pe rând în saloane. Ne-am împrietenit, am stat de vorbă cu cei mici, unii la un etaj, alții la celălalt și fiecare a plecat de acolo cu gândul la copiii pe care îi lasă în urmă, în saloane. Să vă mai spun că a fost o minune că numărul de pachete a ajuns “la fix”, pentru toți copii? Numărul estimativ al copiilor internați este greu de estimat. Datele se schimbă de la o oră la alta. Dar Dumnezeu a făcut în așa fel încât am făcut un număr de pachete care a acoperit perfect numărul copiilor internați în spital.

Am încercat să fac un mic bilanț al darurilor care au ajuns prin bunăvoința și generozitatea voastră, la spital. Bilanțul este estimativ pentru că o parte din daruri au sosit direct la spital și nu le-am mai contabilizat (cărticele, fructe, cozonăcel, rechizite) ci le-am pus direct în punguțe.

În total am făcut 50 de pachete (40 de pachete pentru copiii din Spitalul Fundeni și 10 pentru copiii din Institutul Oncologic Fundeni).

40 DE PACHETE PENTRU COPIII DIN SPITALUL FUNDENI:

Fiecare pachet a avut următoarele produse: 1 pungă bomboane sugus, 1 suc teddy, 1 prăjitura casei, 4 pachete de biscuiti, 2 mere, 2 kiwi, 2 banane, 2 portocale, 1 panettone, 1 pungă napolitane, 2 cutii de creioane colorate, 1 sticlă suc granini la 1l, 1 cutie lapte, 1 carte de colorat, 1 caiet de desen, 6, 7 cărţi cu povestioare, rugăciuni pentru copii, 1 cutie de carioci, creioane diverse, pixuri și rechizite, 1 baton mic cu cereale, 1 ciocolată bounty, 1 croissant, 1 iepuras ciocolată albă, 1 pungă drageuri asortate, 1 pungă jeleuri haribo, 1 pungă covrigei, 1 figurină ciocolată albă, acadele.

10 PACHETE PENTRU COPIII DIN INSTITUTUL ONCOLOGIC FUNDENI:

Fiecare pachet a avut următoarele produse: 5 portocale, 2 iepurași ciocolată albă, o figurină ciocolată albă, 3 prăjituri cremă fructe, 1 banană, 1 baton cereale, 2 napolitane, 1 pungă bomboane asortate, 3 cărticele, 4, 5 acadele, bombonele diverse, 2 pachete biscuiti, 1 cutie lapte, 1 cozonac sau 1 pască, 1 pungă biscuiti susan, 1 ciocolată bounty, 3 napolitane diverse.

DIVERSE:

- 3 dvd-uri (cumpărate de Aureliu Surulescu și prietenii săi);

- pampers, lapte praf, șervetele umede (pentru copiii din spitalul Fundeni care au până în 2 ani am dus pampers nr.2, două baxuri mari, nr. 3, două baxuri mari, nr. 5, trei baxuri mici, 5 pachete de serveţele umede, 3 cutii de lapte Nan fără lactoză);

- alimente (pentru unul dintre adolescentii care are o situatie financiară precară si stă în spital din luna ianuarie am cumpărat alimente pe care le poate tine în frigiderul din salon - cascaval, brânzeturi de întins pe pâine, o pâine feliată, mezeluri).

BANI:

S-au strâns din donații 3200 RON + 50 DE EURO (din care 1369 RON i-am folosit la cumpărăturile pentru pachete iar 740 RON i-am cheltuit pentru cărtile pe care le-am cumpărat de la Editura Sophia).

Au rămas 1100 RON + 50 EURO. 100 RON i-am dăruit lui Adrian (băiatul de 19 ani). Restul bănuților (1000 RON + 50 EURO) i-am lăsat Roxanei Dumitru, de la Asociația Pavel (Asociația Părinților cu Copii Bolnavi de Cancer, care are sediul în Fundeni) pentru a putea ajuta cât mai multe mămici, care nu-și permit să cumpere anumite medicamente pentru copiii lor. Știu încă de când l-am vizitat pe Nicolae câte mămici i-au bătut la ușă Roxanei, pentru a cere sprijin pentru plata medicamentelor.

SPONSORIZĂRI:

170 de RON, în produse (fructe, biscuiți și covrigei) de la Carrefour România și 20 de cărți de la Editura Iona.

MULȚUMESC:

Roxana Dumitru, Nadia Ulmeanu, Mirela Ghinea, Mădălina Zlătan, părintele Marian Tudor, soţia, doamna Valentina și Mădălina Tudor, Alex Moraru, Roxana Prună şi prietenii, Vlad Popa, Anca Rădulescu, Ioana Banciu, Alice Goidea, Rodica Guzun, Olesea Rusu, Elena şi Mădălin Şerbănescu, Sonia Simionov, Simona Andrei, Simona Gherghe, Ana-Maria Vilcu, Iuliana Irimia, Laura Mirela Ursu, Irina Ilie, Cristina Samson, Florin Goidea, Camelia Cocuz (Şerban), Sorina Vână, Ghedzira Iris Cozea, Codrina şi Cătălin Ioniţă, Ela şi Alex Crăciun, Roxana şi Laur Chirilă, Cristina Adriana Buta, Margareta, Camelia Voicicovschi, Milena Ioana Dulhaz, Cătălin şi Alexandra Grigore şi Editura Iona, Ioana, Andreea şi Sebi Sava, Alexandra Nanu, Mihai Brânzan, Ana Bucuroiu şi Marian Dobre, Rely Vasile, Cristina Demetrescu, Sorina Aioanei, Floarea Iovicin, Cecilia Ciupercă, Ana Creţu şi Laurenţiu Pinter, Mihaela Topliceanu şi Vali Tudor, Emilia Covrig şi Andreea Mihai - Carrefour România, Sandra Radu, Daniela Coman, Valentina Nedelea, Vali Ion, Vanina Ecaterinescu Bogdan Mateciuc, Oana Andreea, Kristof J. Lajos, Aureliu Surulescu, Anne Marie Pârlog, Ramona Boghean, Simona Bianca Totonea, Monica Nicoleta Dinu, Florin Șerban, Florentin Duban.

Mulțumesc tuturor celor care au distribuit pe facebook sau le-au vorbit prietenilor despre acest eveniment. Îmi doresc că tipul acesta de vizite la spital să devină mai dese. Invitația de-a merge acolo rămâne deschisă. Să fie ca un bulgăre care se rostogolește, pentru toți cei care vor să facă o faptă bună. Chiar dacă nu putem merge de fiecare dată la spital cu brațele pline, măcar cu o vorbă bună să mergem la copii. Dacă fiecare ne-am face doi, trei prieteni printre ei, zilele le-ar fi și lor poate, măcar un pic, sau în anumite momente, mai ușoare.

P.S. Vă rog să mă iertați dacă am omis pe cineva de pe listă. Dacă lipsește cineva vă rog să-mi atrageți atenția

printr-un mail aici: nicoletatintea@gmail.com. Vă mulțumesc tuturor.