Primii maci

Primii maci nu pot să mă ducă decât cu gândul la tine. 

Așteptarea nu s-a terminat. Doar că uneori agitația cotidiană îmi consumă atât de mult energia încât nu mai am așa mult timp să plâng. Lacrimile se nasc în pauzele de respirație. 

Aproape că nu este Sfântă Liturghie în timpul căreia să nu plâng. Poate că atunci ești mai aproape de mine. Nu pot să nu plâng când biserica se roagă pentru cei adormiți. Lumânările aprinse, de pe masa pentru parastase topesc parcă gheața în care îngrop uneori inima mea. 

Unul dintre lucrurile cu care nu am reușit să mă împac este acela că nu te-am visat. E atât de lumesc ceea ce-mi doresc, să te visez, să te văd ACOLO, în lumea fără de durere, să te strâng în brațe, în spațiul dintre două lumi, să fac ceea ce nu am apucat să fac cât ai fost cu noi aici. E lumesc și totuși îmi doresc asta. Mă întreb și nu pot să înțeleg, deci, gata, asta a fost tot? Asta a fost tot????? Existența ta s-a oprit odată cu inima și noi nu ne vom mai întâlni până când eu nu voi trece DINCOLO? Și dacă nu voi ajunge la tine, dacă păcatele ne vor despărți pentru totdeauna și te voi pierde pentru veșnicie?! 

Știu că acolo unde ești tu este prea frumos ca să te mai întorci pe pământ. Pe pământul acesta unde există atâta suferință, durere și urâțenie sufletească. De ce te-ai întoarce? Și totuși mă doare, mă doare până la cer și înapoi, mă doare dorul de tine. Și încă mai aștept. Chiar dacă fac eforturi și evit să mă rog să te visez. Mă gândesc că poate ți-ar face rău să te întorci, nu știu. Poate nu-ți e îngăduit. Dar de împăcat, încă nu mă pot împăca cu asta.

Știu că îmi trimiți mesaje. Mi-ai trimis mesaje de iubire din lumea întreagă. Din America, Portugalia, chiar și din Hong Kong, acolo unde Maggie Tumenbatur și-a mobilizat prietenii, le-a gătit, le-a povestit despre tine și i-a invitat să pună într-o gentuță, alături de un gând bun și un bănuț pentru asociație, pentru a o ajuta pe mami, să facă și mai multe fapte bune. 

Mesajele de iubire și gândurile bune, împachetate cu imagini cu maci au venit de peste tot. 

Azi la biserică am tresărit. Pe masa unde se pun parastasele o bătrână care a adus o farfurie cu cozonac, pentru a fi slujită a pus într-un pahar patru maci fragili. Toată slujba i-am privit și m-am gândit la tine. M-am întrebat cum de i-a venit această idee, de-a pune macii acolo, mai ales că niciodată nu am văzut pe nimeni să aducă flori, să așeze flori pe acea masă. Și de ce tocmai maci? 

La ieșire, pe scări am găsit un mac singuratic... Cred că era de la tine. 

Am aflat că în câmpul din apropiere, macii au apărut deja și  m-am dus să culeg câțiva. Am privit cum li se scutură petalele în mâinile mele și m-am gândit a nu știu câta oară cum pot fi florile astea atât de frumoase, dar cu viața atât de scurtă? Cum pot florile astea să reziste în bătaia vântului, dar să rămână fără petale, la cea mai mică atingere, a omului. Câtă delicatețe pot ele să ascundă!

Am reușit să aduc câțiva, acasă. Sunt și maci albi. Doamne, cât pot fi de frumoși! Sunt sigură că macii de azi sunt cumva, un mesaj de la tine. Ca să-mi mai aline, dorul. 

Sunt sigură că nu e întâmplător că macii îmi amintesc de tine. Nu cred că există flori mai frumoase și mai fragile...