 |
| sursa foto: dojoblog.ro |
Lasă-mă să plâng și să tac.
Să tac.
Pentru că nu știu ce ar mai fi de zis.
Mă doare să văd copii plecând.
Citesc o carte.
Poate la finalul ei voi reuși să mulțumesc cu adevărat.
Poate mă va învăța să mulțumesc, chiar și pentru despărțire.
Jumătatea de inimă care lipsește mă face să o simt mai bine pe cea care a rămas.
A rămas doar partea aia care doare.
Nu mă plâng, mami.
Nu vreau să mă plâng.
Ai o mamă egoistă. Foarte egoistă. Ar fi vrut să te aibă aici...
Crucea nu e niciodată mai grea sau mai ușoară, decât poate sufletul să ducă.
Dar tot aștept.
Asta nu am învățat.
Zilele nu sunt decât o continuă așteptare.
Doar oboseala mai taie din suferință.
Apoi lacrimile curg iar.
Zilele nu se opresc.
Când va fi timpul sper doar să fiu pregătită.
P.S. Pisica ta e bine.
Un comentariu:
Cred ca iubirea nu moare niciodata.Ea ,iubirea poate invinge intunericul pentru a se reintoarce in lumina.Toate lacrimile sunt rodul sufletului smerit si framantat.Iubirea voastra a invins teama,a daruit speranta si a tamaduit clipe indurerate.Sofia va priveste dintr un cer luminos in care norii aduc ploaia si vantul,bucuria si regasirea.
Cred ca iubirea are aripi sa zboare.Sa se inalte,sa se transforme in albastru,in dor de tine.
Trimiteți un comentariu