Cum m-am lovit cu capul de pragul de sus

M-am lovit cu capul de pragul de sus. Mi-am făcut un cucui imens şi de două zile umflătura nu vrea să treacă şi pace. Am văzut stele verzi. Aşa de tare m-am lovit.

Culmea e că mă gândeam încă de la început că s-ar putea să fac cunoştinţă cu DOMNUL PRAG.

Dar la mijloc era vorba despre o relaţie de afaceri. Ce poţi să aştepţi de la o astfel de relaţie? Respect şi corectitudine, nu parfum şi trandafiri.

Dar m-am lovit de prag când nu mă mai aşteptam să mă lovesc. Eram cu garda jos şi pentru câteva clipe nu mi-am putut reveni din delir.

După impact mi-am lins rănile. Nopţile care au trecut nu au făcut altceva decât să accentueze durerea. Am rememorat scena de zeci de ori. Şi în fiecare scenă eu mă ridicam, rupeam nişte hârtii şi plecam. Ăsta ar fi fost răspunsul firesc. Finalul ideal. În realitate nu s-a întâmplat aşa. În realitate am stat şi mi-am muşcat buzele. O dată, de două, de mai multe ori.

Va trece. Ştiu. Mă linişteşte doar gândul că voi avea ultimul cuvânt. Mă îngrozeşte ideea că PRAGUL îmi poate provoca şi alte leziuni.